Mesaje pastorale de ziua României. PS MACARIE DRAGOI: ”Suntem mai dezbinați ca niciodată, mai apăsați și mai dezorientați ca niciodată”/ In raspar cu indemnurile lui IOHANNIS pentru “toleranta” si “diversitate”, PATRIARHUL DANIEL avertizeaza asupra DEGRADARII IDENTITATII NATIONALE/ IPS Andrei despre cum se strecoara insidios un INTERNATIONALISM mai periculos decat cel PROLETAR

MESAJ PASTORAL DE ZIUA NAȚIONALĂ, 1 DECEMBRIE 2016

TRANSMIS DE CĂTRE PREASFINȚITUL PĂRINTE +MACARIE DRĂGOI AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A EUROPEI DE NORD

„Cât de important este să ai o țară chiar și atunci când nu mai ești în ea, căci știi că ai unde te întoarce!”

Iubiți frați și surori în Hristos,

Ziua Națională este o sărbătoare comunitară în care celebrăm jertfa înaintașilor, unitatea neamului și ne aducem aminte de cele care ne oferă identitate: credința, istoria, cultura noastră comună. Este o zi în care celebrăm iubirea de patrie, care este o virtute creștinească fără de care nu putem exista ca o societate funcțională. Dar, este și o zi pe care o putem folosi pentru a reflecta la momentul istoric în care am ajuns ca națiune și la starea noastră obștească.

Ne-am putea întreba, de pildă, cum suntem, noi, românii, la aproape o sută de ani de la Marea Unire din 1918? Cât de trainice mai sunt fundațiile patriei de pe urma căreia trăim? Ce fel de unitate mai există în comunitatea noastră? Cum stăm cu fidelitatea față de fundamentele care au făcut ca această patrie să subziste atâtea veacuri, sub atâtea stăpâniri străine? Și, în cele din urmă, pentru ce considerăm noi, românii, că merită să trăim împreună? Care este misiunea noastră în această lume?

Or, mă tem că răspunsurile la aceste întrebări nu vor fi unele liniștitoare. Parcă suntem mai dezbinați ca niciodată, mai apăsați de griji și de năpaste ca niciodată și mai dezorientați ca niciodată. Suntem îndemnați să ne desconsiderăm înaintașii și să ne depreciem valorile esențiale, cele care ne dau identitatea, care ne dau sensul și rostul de a alcătui o națiune. Dacă vrem să ne apărăm familia, suntem arătați cu degetul și considerați „proști” sau „fundamentaliști”. Dacă ne apărăm Biserica, suntem acuzați că am fi „retrograzi” și că am vrea să tragem țara în Evul Mediu. Observăm, cu mare mâhnire, cum ne pătrunde și ne stăpânește, sistematic, o ură de sine și de tot ce e al nostru. Această ură de sine este un păcat cel puțin la fel de mare ca xenofobia, ura față de străin, asupra căruia stăruim să atragem atenția, după cuvântul Apostolului Pavel: „nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă” (Efeseni 5, 11).

Preaiubiții mei,

Iubirea de patrie este o virtute creștinească. Fără iubirea de patrie, nu poți clădi o societate a binelui, nu poți avea o țară în care toți să se simtă acasă. Și nu resimt, oare, cel mai greu despărțirea de „acasă”, de țară, sutele de mii de familii de români care muncesc și trăiesc în diaspora? Către ei, în mod deosebit, îmi îndrept gândul și rugăciunea, dorindu-le să ne regăsim, cu toții, când va binevoi Dumnezeu, în țara noastră, să ne regăsim acasă așa cum vechii iudei se regăseau în ținuturile natale după lungi și grele veacuri de robie. Cât de important este să ai o țară chiar și atunci când nu mai ești în ea, căci știi că ai unde te întoarce! Să alergăm, așadar, la rugăciune, să cerem ocrotirea și mijlocirea Sfântului Apostol Andrei și a Sfinților neamului nostru, să ne iubim patria cu gândul la Ierusalimul cel Ceresc.

Cu îmbrățișare în Hristos, al vostru Părinte, Frate și Prieten,

+Macarie

• Episcopia Scandinaviei: Prăznuirea Sfântului Apostol Andrei la Stockholm. PS Episcop Macarie Drăgoi: „Suntem chemați la apostolat, noi, românii, de către un apostol, iar faptele noastre vor fi judecate conform acestei chemări. Să nu fim surzi chemării apostolice!”

Evenimentele prilejuite de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord au continuat la Stockholm, capitala Suediei, la paraclisul Centrului Episcopal. Astfel, marți, 29 noiembrie 2016, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi și un sobor de preoți au săvârșit Taina Sfântului Maslu, urmată de slujba Privegherii, iar miercuri, 30 noiembrie, în frumosul paraclis al Centrului Episcopal, au fost săvârșite slujba Ceasurilor, Acatistele Sfinților Andrei Apostolul și Andrei Șaguna, încununate de Sfânta Liturghie Arhierească, urmată de agapa creștină. În cadrul Liturghiei ierarhul a hirotonit doi tineri, un preot, Alexandru Călin Ardelean, pentru slujirea misionară din Norvegia și un diacon, Andrei Constantin, pe seama credincioșilor parohiei românești din Uppsala. Cu prilejul slujirii euharistice de hram, Preasfințitul Macarie a sfințit noile icoane care împodobesc interiorul Paraclisului Centrului Episcopal și a botezat trei fetițe din comunitate.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Macarie s-a referit îndeosebi la cinstea, dar și la curajul Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României dar și al Episcopiei Europei de Nord, de a fi „cel dintâi chemat” dintre ucenicii Mântuitorului.

„Sfântul Apostol Andrei Îl urmează pe Mântuitorul Hristos când, am spune noi, Acesta încă nu era un „nume” cunoscut lumii. Sfântul Andrei este convins că „l-a găsit pe Mesia” (Ioan 1, 41) dinainte ca Iisus să înceapă propovăduirea și să cuvânteze ca nimeni altul (Ioan 7, 46), după cum vor mărturisi trimișii fariseilor, și dinainte ca Acesta să înceapă minunile Sale prin care vindeca leproși, orbi, demonizați, paralitici. Așa arată credința puternică și curajoasă, care înțelege, fără să aibă nevoie de mulțime de semne și adeveriri, Cine este Calea, Adevărul și Viața. Cu atât mai de preț este alegerea pe care o face Apostolul Andrei, plecând de lângă Sfântul Ioan Botezătorul, un proroc deja consacrat, cu autoritate recunoscut, pentru a intra în slujirea „Necunoscutului” din Nazaret.

Preasfințitul a arătat că urmarea lui Hristos de către Sfântul Apostol Andrei se datora așteptării sincere și înfocate a Mesiei de către acesta.

„Sfântul Andrei Îl aștepta sincer și înflăcărat pe Mesia, de aceea a și fost capabil să-L recunoască atunci când a apărut. Lucrul este important, deoarece în epocă mai fuseseră diverși lideri religioși care pretindeau că ei sunt Mesia. Prin urmare, se cuvine să avem și noi această sensibilitate, disponibilitate și așteptare către Adevăratul Mesia, pentru a-L recunoaște și a-L urma și pentru a nu ne lăsa ademeniți de falșii mesia”.

Preasfințitul Macarie s-a referit și la importanța prăznuirii Sfântului Apostol Andrei pentru neamul românesc.

„Este o mare cinste pentru neamul nostru să îl aibă pe întâiul dintre ucenici, dintre apostoli, drept părinte întru Hristos. Sfântul Andrei este cel care ne-a născut pe noi întru Hristos. Faptul că suntem popor apostolesc, chemat și consacrat la cea mai mare slujire de pe acest pământ, încă de la originile noastre, este o noblețe care ne îndatorează și ne obligă. Faptul că suntem ortodocși de două mii de ani nu este un motiv de fală zgomotoasă, ci de cucernică și înfricoșătoare responsabilitate. Suntem chemați la apostolat, noi, românii, de către un apostol, iar faptele noastre vor fi judecate conform acestei chemări. Dar avem și mare nădejde de întărire și de mijlocire pentru noi, la Tronul Judecătorului, în persoana Sfântului Andrei. Să nu fim, așadar, surzi chemării apostolice, mai ales noi, popor român, adus la credință de cel dintâi chemat dintre ucenici!”

La finalul slujbei, clericii și credincioșii s-au închinat la fragmentele din moaștele Sfântului Apostol Andrei și Sfântului Ierarh Andrei Șaguna care se păstrează la Centrul Episcopal din Stockholm.

BIROUL DE PRESĂ AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A EUROPEI DE NORD

• Basilica: 

5 îndemnuri ale Părintelui Patriarh cu prilejul Zilei Naţionale a României

1. Este esențial să redescoperim elementele esențiale ale identității românești pentru a transmite lumii un mesaj pozitiv despre România şi despre spiritul sau etosul poporului român. Degradarea identității naționale trebuie oprită prin cultivarea culturii naționale, a credinței și a tradițiilor populare în cadrul cooperării globale, prin susținerea și promovarea simbolurilor și proiectelor culturale de afirmare a identității naționale.
2. Să păstrăm și să cultivăm darul unității naționale ca fiind un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe și multe eforturi spirituale și materiale, spre slava Preasfintei Treimi, binele țării noastre și bucuria românilor de pretutindeni.
3. Să confirmăm adevărul esențial că numai prin Cruce s-a ajuns la Înviere și numai prin luptă jertfelnică românii au dobândit unitatea, libertatea și demnitatea națională.
4. Să luăm pildă de la corifeii Marii Uniri pe care-i admirăm totdeauna pentru unitatea lor de acţiune şi pentru realizările care au urmat după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. În unire se află puterea şi demnitatea, binecuvântarea şi bucuria unui popor. Dezbinarea, însă, este ucigătoare şi umilitoare pentru un popor, deoarece ea slăbeşte şi degradează viaţa acestuia. Uniţi în „cuget şi simţiri” putem birui dificultăţile şi încercările vieţii. Unirea întăreşte şi înalţă un popor.
5. Astăzi, într-o lume globalizată şi secularizată, nivelatoare de identităţi culturale pentru câștig de capital financiar imediat, România trebuie să își păstreze identitatea şi să îşi promoveze simbolurile şi valorile spirituale. (…) Doar o mai bună cunoaștere a identității şi a demnității naţionale ajută un popor să se dezvolte şi să dăinuie în istorie, intrând în dialog demn şi creator cu alte popoare.

Patriarhul Daniel: 1 Decembrie este ziua sfântă a mulțumirii aduse lui Dumnezeu și a recunoștinței și cinstirii aduse eroilor făuritori ai unității naţionale!

Ziua de 1 decembrie marchează un eveniment istoric pentru poporul român: unirea Transilvaniei cu România. Biserica Ortodoxă Română a contribuit totdeauna la înfăptuirea idealurilor de libertate și unitate națională a poporului român şi a avut o contribuție majoră la promovarea conștiinței unității spirituale a neamului românesc.Ea a cultivat în sufletele credincioșilor români conștiința trează că ei au aceeași obârșie, ca neam, aceeași limbă şi aceeași credință creștină.

Astfel, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat adesea datoria credincioşilor de a cinsti simbolurile şi valorile neamului românesc:

Celebrarea marilor simboluri și valori ale neamului românesc este o datorie permanentă a tuturor!

Marii luptători pentru unitatea, libertatea și demnitatea națională au devenit eroi naționali, eterne raze și chipuri de lumină în istoria și spiritualitatea poporului român. Aceste chipuri de lumină, cu valoare de simbol și de reper, trebuie cunoscute și cinstite ca fiind componenta majoră a identității și demnității, a dăinuirii și dezvoltării spirituale a poporului român.

Numai prin credință și iubire jertfelnică noi ne-am apărat patria, am dăinuit ca neam și am păstrat unitatea și demnitatea noastră ca stat național, a mai spus Preafericirea Sa.

Creștinat, adică unit cu Hristos prin Botez, pe când se forma ca popor nou în istorie, poporul român poartă în sufletul său în același timp pecetea tainei Crucii și Învierii lui Hristos, trăind ritmic istoria ca pe o Cruce și o Înviere, suferință și speranță, întristare și bucurie. Taina Crucii care se înalță în slava Învierii este înscrisă pe Stema României, ca simbol al dăinuirii noastre și program spiritual al devenirii noastre. De aceea, vulturul de pe Stema României poartă Crucea în plisc, arătând că numai prin credință și iubire jertfelnică noi ne-am apărat patria, am dăinuit ca neam și am păstrat unitatea și demnitatea noastră ca stat național.

• Mitropolia Clujului/ IPS Andrei: Dumnezeu şi Patria

Vechiul dicton „Nihil sine Deo” îşi are rădăcina în experienţa de veacuri a oamenilor preocupaţi de cele spirituale şi de modul în care se desfăşoară viaţa universului nostru. Ei şi-au dat seama că nimic nu se poate realiza fără Dumnezeu. E greu de definit credinţa, dar, totuşi, dăm două definiţii. Sfântul Apostol Pavel defineşte credinţa aşa: „Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11,1). Iar Avva Pimen zice: „Credinţa este a petrece cu smerită cugetare şi a face milostenie”[1]. 

Credinţa este un dar venit de sus, dar şi rezultatul căutărilor şi frământărilor tale. Filosoful Petre Ţuţea, întrebat dacă în tinereţe a fost ateu, n-a negat, ci a răspuns: „Da. Şi am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr, că El e adevărul unic”[2]. Apoi trage concluzia: „Fără Dumnezeu, fără credinţă, omul devine un animalraţional care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri”[3].

Pentru noi sunt două valori absolute: Dumnezeu şi Patria. Din nefericire în aceste vremuri secularizate şi secularizante nu toată lumea le receptează ca atare. Imnul nostru naţional afirmă cu tărie că înaintea cortegiului sunt „preoţi, cu crucea-n frunte!/ Căci oastea e creştină”, şi, totuşi, fără discernământ, sunt voci care încearcă discreditarea Bisericii. Iar dragostea faţă de Patrie, faţă de drapel, de imn şi de însemnele oficiale, este dusă în derizoriu. Or, pentru aceste valori, a curs mult sânge, s-au dat multe jertfe. România Mare este darul lui Dumnezeu, zicea Mircea Vulcănescu, tocmai pentru jertfa şi dragostea faţă de neam a eroilor noştri.

Un dascăl care a participat la primul război mondial, apoi la făurirea României Mari de la 1 Decembrie la Alba Iulia, este surprins de Ion Agârbiceanu într-un dialog de iubire cu Patria sa: „Tu ştii cât am dorit să te văd aşa cum eşti acum cu toate lanţurile sfărâmate, să strălucești de întreaga ta tinereţe şi frumuseţe. Credeam că-ți vor cădea la sfintele tale picioare adoratorii cu sutele de mii, să te vadă, să te admire, să te cunoască, să te iubească. Credeam că se va face o linişte de biserică de jur-împrejur, şi tu vei fi altarul. Şi, iată, în jurul tău e larmă şi alergare, oamenii se zbat după lucruri trecătoare, şi tu, veşnică frumusețe, veşnică avuţie, ești dată uitării…”[4].

Nu credeți că sunt profetice aceste afirmaţii? E bine că facem parte din Uniunea Europeană, dar observăm că-n mentalitatea multor oameni se strecoară insidios un soi de „internaţionalism” mai periculos decât „internaţionalismul proletar”. Cele două valori absolute, Dumnezeu şi Patria, sunt considerate învechite și stânjenesc, chiar dacă acest lucru nu se declară, dar este intuit în atitudini și-n acțiuni.

Privind în urmă cu 98 de ani îi vedem, la 1 Decembrie 1918, pe platoul actualei catedrale din Alba Iulia pe cei doi prelați, Miron Cristea și Iuliu Hossu, în fruntea celor peste 100.000 de români veniți să-și manifeste bucuria și voința ca România Mare să dureze în vecii vecilor.

Suntem aici în Catedrala din Cluj pentru a celebra Sărbătoarea Națională, pentru a ne cinsti istoria și înaintașii. Pentru ei idealul vieții era să vadă înfăptuită România Mare. Din nefericire, unii dintre ei n-au reușit s-o vadă mutându-se în eternitate cu puțin înainte. Iată, de pildă, ce scria Ion Luca Caragiale: „Doamne, dacă mie nu mi-e dat să intru în pământul făgăduinţei, să auz trâmbiţele cântând şi să văd zidurile Ierihonului surpându-se în faţa soarelui ce s-a oprit în cale din porunca Ta, fă-mă s-adorm pe drum cu speranţa că ceea ce nu mi-a fost dat mie, fiilor mei le va fi dat”[5].

George Coşbuc, care murea în mai 1918, a scris: „Religia şi limba se sprijinesc una pe alta: religia trăieşte prin limbă – căci vai de neamul care e silit să se închine într-o limbă pe care n-o pricepe – , iar limba trăieşte prin religie, căci dacă ar şi începe limba unui neam să piară, câtă vreme va trăi în Biserică şi în cărţile ei, ea nu poate să se stingă”[6].

Suntem aici pentru a celebra Sărbătoarea Naţională, pentru a ne cinsti istoria şi înaintaşii. Însă o cinstire teoretică, care nu angajează, nu foloseşte la nimic. De aceea îl citez pe Sfântul Pavel care zice: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”(Evrei 13,7).

De la Corifeii Marii Uniri până la martirii din decembrie 1989, în majoritate tineri, toţi s-au mutat în eternitate cu gânduri la vremuri mai bune. Tare bine ar fi dacă nu le-am înşela aşteptările. Dar reforma economică care se înfăptuieşte cu atâta greutate şi cu atâtea convulsii presupune mai întâi de toate o schimbare morală. Dacă vrem belşug, dacă vrem o reaşezare a lucrurilor nu trebuie neglijată reaşezarea spirituală a oamenilor, pentru că e prea multă răutate în lume. Iar, pentru a ieşi din ceaţa în care ne aflăm, avem nevoie în Biserică de suflete de apostol, iar în viaţa politică de genii de moralitate care să mărturisească dimpreună cu Avram Iancu: „Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea fericită”[7].

Sărbătoarea noastră naţională este întotdeauna în postul Crăciunului. Or Crăciunul ne aduce aminte de faptul că Dumnezeu S-a pogorât printre noi şi va rămâne cu noi. Convinşi de acest adevăr, felicităm întreaga suflare românească cu prilejul zilei de 1 Decembrie şi ne rugăm ca „Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi, cu toţi!”

La mulţi ani!  

 †ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

 şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului  

[1] Avva Pimen 69, Patericul, Alba Iulia, 1990, p. 175.

[2] Petre Ţuţea, Între Dumnezeu şi nemaul meu, Anastasia, Bucureşti, 1992, p. 61.

[3]Ibidem, p. 64.

[4] Ioan Agârbiceanu, Două iubiri, Bucureşti, 1968, p. 390.

[5] Ioan Luca Caragiale, Nimic fără Dumnezeu, Anastasia, 1997, p. 48.

[6] George Coşbuc, Opere 4, Eikon, Cluj-Napoca, 2011, p. 182.

[7] Ioan Agârbiceanu, Meditaţie în septembrie, Cluj-Napoca, 1971, p. 41.