CONTROVERSA VACCINARILOR OBLIGATORII. Liviu Dragnea NU este de acord cu OBLIGATIVITATEA, Traian Basescu o sustine vehement. RAED ARAFAT pretinde ca din cauza nevaccinarii ar fi reaparut POLIOMIELITA, fara a cita surse/ EPIDEMIILE DE PANICA SI MARKETINGUL PHARMA

23-12-2016 5 minute Sublinieri

vaccin_83601700

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a vorbit în conferința de presă de joi seară, despre problema vaccinării copiilor.

Întrebat care este viziunea viitorului guvern PSD față de obligativitatea ca părinții să-și vaccineze copiii, Dragnea a declarat: ”Trebuie o discuție serioasă. Eu susțin foarte mult vaccinarea, dar trebuie o discuție serioasă și un program serios prin care să ne asigurăm dacă vreun vaccin poate avea vreun efect secundar cu rezultate grave”.

Liderul PSD și-a exprimat însă rezerva cu privire la obligarea părinților să-i vaccineze pe cei mici, informeaza b1.ro.

În ceea ce privește obligarea părinților, eu, personal, aici am o rezervă. În general, eu am o rezervă când cineva trebuie să fie obligat să beneficieze de un drept. Dacă este un drept, atunci să-i dăm posibilitatea să și-l folosească. Dacă-l obligi nu mai e drept, e obligație. Deci, am o foarte mare rezervă în privința aceasta”, a mai spus Dragnea.

Vaccinarea obligatorie a copiilor împarte societatea românească în două. Pe de-o parte, tot mai multe organizații și persoane afirmă că vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie, pentru că riscurile bolilor sunt mici, însă cele ale vaccinării sunt mari. De cealaltă parte, Ministerul Sănătății și oficiali din domeniul sanitar susțin că înmulțirea cazurilor de îmbolnăvire la copii a crescut foarte mult din cauza campaniilor împotriva vaccinării.

Conform proiectului legii vaccinării aflat pe masa ministerului Sănătății, și care urmează să fie supusă dezbaterii publice, părinții care nu își asumă în scris refuzul imunizării copiilor ar putea primi amenzi între 1.000 și 2.5000 de lei. În plus, dacă pleacă din țară și nu lasă o persoană responsabilă cu vaccinarea copilului, riscă amenzi între 2.500 și 5.000 de lei. Actul normativ, care a provocat numeroase polemici, prevede si că școlile pot primi elevi doar dacă părinții prezintă dovada vaccinării complete, planul de recuperare a vaccinurilor, contraindicațiile definitive sau formularul de refuz al vaccinării semnat de părinte.

Fostul președinte al României, care se plângea că “am devenit o țară de mămicuțe și bebeluși“, a devenit un avocat al celor pe care le ironiza. Mai mult, acum, în calitate de “bunic”, cum se autodefinește, Băsescu lansează atacuri la adresa părinților care refuză să își vaccineze copiii, numindu-i “inconștienți”.

Președintele PMP, Traian Băsescu, afirmă că în România vaccinarea trebuie să devină obligatorie și că Guvernul trebuie să susțină Institutul Cantacuzino în reluarea procesului de producție a vaccinurilor.

Vaccinarea o necesitate care salvează viața copiilor noștri. Destui inconștienți au propovăduit nevaccinarea copiilor. Astăzi vedem că tot mai mulți copii nevaccinați se îmbolnăvesc și mulți își pierd viața datorită dezinformării și inconștienței părinților. În România vaccinarea trebuie să devină obligatorie‘, a scris Traian Băsescu sâmbătă, pe pagina sa de Facebook. Fostul președinte pretinde că lansează acest mesaj în calitate de tată și bunic ‘responsabil’. “O să-mi spuneți ‘de ce mă bag pentru că nu sunt doctor’. De acord, dar sunt tată și bunic responsabil“, a comentat Băsescu.

El vrea ca ‘Institutul Cantacuzino să fie sprijinit de guvern să-și redobândească vocația producerii vaccinurilor pentru români‘.

Comentariile lui Băsescu au fost făcute în contextul epidemiei de rujeolă, care a dus la moartea a 9 copii nevaccinați.

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, atenționează că este extrem de periculos că unele persoane publice susțin că nu ar trebui vaccinați copiii, precizând că, din cauza refuzului părinților de a-și vaccina copiii, a început să reapară poliomielita, boală ce a fost eradicată prin vaccinare.

Am urmărit înverșunarea cu care unele persoane publice fac reclamă anti-vaccinare! Este datoria mea ca medic să iau o poziție clara fundamentată pe ce am învățat și pe ce am văzut pe parcursul anilor. Este incredibil, și chiar extrem de periculos, pentru că unii chiar cred cele spuse de astfel de persoane care au un grad de credibilitate mare, fiind persoane publice! Ca medic vă spun că cel mai grav lucru ar fi revenirea unor boli care au fost eradicate datorită campaniilor de vaccinare. Poliomielita este una dintre bolile erdicate datorită vaccinării și care a început să re-apară din cauza refuzului unor părinți de a-și vaccina copiii lor! Nu știu ce poate gândi sau simți un părinte care nu-și vaccinează copilul când o sa vadă copilul său mutilat pe viață sau când o să-și piardă copilul din cauza unei boli împotriva căreia acesta nu a fost vaccinat. Respect părerile altora, însă când o persoană publică face reclamă împotriva vaccinării trebuie să vină cu probe științifice incontestabile. La acest moment singurele probe incontestabile sunt cele în favoarea vaccinării și nu cele împotrivă!”, a scris duminică seara Raed Arafat pe pagina sa de Facebook.

Arafat cere părinților să se documenteze ca să nu condamne copiii la moarte sau la mutilare pe viață.

‘Nu cred că toate statele conspiră împotriva cetățenilor lor și nici statul Român nu conspiră împotriva Românilor și a copiilor lor! Vă rog și vă îndemn să vă documentați bine înainte de a condamna copilul D-voastră și alți copii cu el la moarte sau la mutilare pe viață!”, îndeamnă medicul.

Vaccinurile sunt ineficiente, dovadă evidentă fiind epidemiile în populații hipervaccinate. Imunitatea de turmă e un concept imaginar, fara acoperire in realitate. Riscurile vaccinurilor, recunoscute chiar de producători, unele scrise si in prospect, sunt mai mari decat beneficiile, revin mai jos cu detalii. Companiile farma fac presiune prin cumpararea oficialilor si prin campanii mincinoase de presa, prin exagerarea epidemiilor anuale uzuale, prin reeducarea medicilor vaccinatori, prin realizarea unor curente artificiale de opinii prin siteuri, bloguri si postaci. Sa revenim:

1. Vaccinurile sunt implicate in etiologia si in agravarea evolutiei tuturor bolilor autoimune. Ba chiar apar sindroame autoimune noi, nemaiîntâlnite, cauzate doar de vaccinare, cum ar fi sindromul ASIA, introdus in circulatia taxonomica internationala de profesorul Yehouda Shoenfeld. Vezi aici un articol din Viata Medicală: http://www.viata-medicala.ro/*articleID_8054-dArt.html Anul acesta s-a tradus si la noi un tratat foarte interesant pe aceasta tema: “Vaccinurile si autoimunitatea“- Dr. Yehuda Shoenfeld, dr. Nancy Agmon Levin, dr. Lucija Tomljenovic. Are 400 de pagini de dovezi pe acest subiect.

Pe net se gaseste prezentarea cartii http://www.librarie.net/…/Vaccinurile-autoimunitatea-Yenuda… si se poate comanda online:
http://www.librariaortodoxia.ro/…/vaccinurile-si-autoimunit…

In partea a III-a a cartii vei gasi 16 subcapitole cu tot atatea boli grave provocate strict de vaccinare.

2. Vaccinurile sunt implicate in aparitia autismului si a bolilor neurodegenerative. In jurnalele medicale internationale sunt sute de articole care arata legaturile intre acestea [nota noastra – articolele care documenteaza legatura cauzala dintre autism si vaccinuri sunt, de fapt, foarte rare si vehement contestate in comunitatea stiintifica]. Am adunat cateva (124) articole disponibile online si le-am postat aici:
https://bucovinaprofunda.wordpress.com/…/vaccinurile-pot-p…/

International exista mai multe cazuri de autism si alte boli incurabile grave postvaccinale care au primit despagubiri de la corporatii farma si de la programe guvernamentale de despagubire, totul ca urmare a unor hotarari judecatoresti date instante juridice. Iată doar două cazuri: http://www.huffingtonpost.com/da…/post2468343_b_2468343.html

Cu toate ca probabilitatea de a face autism (si altele) postvaccinal este recunoscuta si de unii producatori in prospecte, desi exista sute de articole si studii publicate in jurnale stiintifice respectate international care indică corectitudinea ipotezei etiologiei vaccinale a ASD, desi instante juridice au dat verdict pozitiv si pus firmele la plata despăgubirilor, aceeasi poezie absurdă “vaccinurile nu provoaca autism” este recitată de propaganda vaccinalistă si de cei seduşi de ea.

3. Corupția in sistemul medical nu se referă la 5 lei in buzunarul unei asistente, ci la proportiile globale ale unei presiuni financiare imense exercitate de big pharma asupra persoanelor din organismelor internationale si nationale ale sistemului medical global. Este rasunator cazul “pandemiei” de gripa porcina, decretata de OMS dupa ce in prealabil a modificat convenabil definitia pandemiei. Atunci Consiliul Europei a lansat o pornit o ancheta la OMS si a evidentiat o intreaga retea de infiltrati platiti de pharma privată si bugetul scandalos al OMS, care pe 2008-2009 era compus peste 75% din donatii private si parteneriate public-privat legate de corporatiile private pharma. Ancheta a fost condusă de epidemiologul german dr. Wolfgang Wodarg. Profiturile companiilor farma au fost de ordinul miliardelor de dolari in cateva luni, insemnand cresteri de până la 12 ori mai mari decat media usuală anuală, cum a fost in cazul firmei Roche. Cititi aici despre coruptia porcină globală manifestata in acest caz:
http://www.huffingtonpost.com/…/swine-flu-didnt-fly_b_43878… sau interviul de aici: http://m.spiegel.de/international/world/a-637119.html

Acestea sunt lecturi obligatorii pentru a ințelege cum e posibil ca oficialități si universitari să afirme minciuni colosale si elucubrații enorme atunci cu aviara sau porcina si acum cu pojarul.

Pentru enormităti mai vechi citiți aici: http://m.libertatea.ro/…/aviara-ar-putea-ucide-doua-milioan… sau aici: http://m.eva.ro/…/aviara-ar-putea-ucide-doua-milioane-de-ro…

Gripa si rujeola sunt in fiecare an, in fiecare an exista si mor oameni de diverse viroze care sunt banale in general, mor in special cei tarați imunitar. Cu ce este specială epidemia actuală de pojar? Nu ştiu, să-mi spuneți voi.

E bine de spus că in 2012, in condițiile in care rata de vaccinare era de peste 90% de câțiva ani, au fost 7450 de cazuri de rujeola, adică de peste 7 ori mai multe cazuri ca acum, si presa nu a făcut tămbălău ca acum. Companiile farma erau linistite ca vânzarile de vaccinuri ROR mergeau bine, azi dacă a scazut rata de vaccinare si vanzarile sunt puternic amenintate acum si pe viitor, pericolul a fost trâmbițat de la 300 de cazuri de rujeolă.

Epidemia reală este cea de panică şi cale de transmitere a acestui flagel este mass-media.

Nu se panichează nimeni că in România peste 60% din şcolile publice NU AU APĂ CURENTĂ si au WC-urile in curtea şcolii, că săracia este generalizată si cei mai multi copii sunt hrăniți cu făinoase şi cartofi. Nu investeşte statul român in aşa ceva. Dupa capul lor trebuie vaccinați toți copii cu produse pharma scumpe, sofisticate, toxice si cu eficiența neplauzibilă.

Sunt convins că sufletul de mamă, logica sănătoasă si bunul simț vor birui aceste hățişuri găunoase!


Categorii

1. DIVERSE, Vaccinuri / legea vaccinarii obligatorii

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “CONTROVERSA VACCINARILOR OBLIGATORII. Liviu Dragnea NU este de acord cu OBLIGATIVITATEA, Traian Basescu o sustine vehement. RAED ARAFAT pretinde ca din cauza nevaccinarii ar fi reaparut POLIOMIELITA, fara a cita surse/ EPIDEMIILE DE PANICA SI MARKETINGUL PHARMA

  1. Stimti administratori,
    Cand deschizi internetul toata presa te bombardeaza cu stirea asta. Despre ce vorbim? “In Romania sunt in 2016 2000 de cazuri de copii cu rujeola, 9 morti din cauza refuzului parintilor”.
    Presa insa uita sa dea anumite detalii:
    1. Au aparut si se inmultesc cazurile de pojar din si in randul unor familii, care nu au copiii inregistrati, nu au medic de familie, deci nu se pune problema unui refuz.
    2.Au pus pe butuci Institutul Cantacuzino, importa vaccinuri din alte tari, lasand de multe ori sincope in sistem pentru ca nu se pot aproviziona ca lumea, eficacitatea acestor vaccinuri nu este la fel de mare, ci mult mai scazuta. Cu toate astea tot “inconstientii” si “istericii” parinti sunt de vina. Da, da e usor sa arunci pisica in ograda celuilalt cand tot tu ai facut sistemul praf.
    3.2000 de copii? 9 copii nevaccinati morti. Haideti sa vedem: vreo 3-4 erau foarte mici…de unde proveneau, din ce familii nu se stie, nu s-a spus nimic. Trei din ei aveau 14, 16, respectiv 27 de ani. Femeie matura moarta de rujeola, purtatoare de HIV aflata sub tratament. S-a pus la oamenii acestia problema vreunui refuz? Nu cred. In plus eu cred ca au fost si adulti care au facut pojar, din moment ce a murit o femeie matura (multi, putini, nu stiu). Se merge pe ipoteza ca daca cei din jur ar fi fost vaccinati nu s-ar fi intamplat. Intr-adevar riscul ar fi fost mai mic, dar nu 0. Nu se elimina posibilitatea de a transmite vreunei persoane cu probleme, nici riscul ca aceasta sa faca complicatii. Deci despre ce vorbim?
    4.Intrebarea e foarte buna si logica “daca s-a declarat epidemie la aproape 2000 de persoane, atunci la 7500 in 2012 ce a fost? Pandemie? Nu, atunci nu a fost nimic.
    5.Am vazut recent o realitate crunta si ingrijoratoare: copii si bebelusi morti, deoarece au contactat bacterii foarte periculoase din maternitati si spitale, dar pentru statul roman ce conteaza? Totul e roz, nimeni nu se alerteaza, nimeni nu trage semnale de alarma, desi lucrurile in aceasta privinta sunt de-a dreptul tragice. Insa nu, se continua spalarea salilor de operatie cu mopul de la toaleta, cu dezinfectantul diluat de 20 de ori, adica apa chioara si asa mor oameni cu zile. Deci despre ce vorbim?

  2. Pingback: LEGEA VACCINARII - in dezbatere publica. Care sunt sanctiunile?
  3. Fostul șef al spionajului comunist, Silvian Ionescu, despre Liviu Dragnea: “Jurase in seara dinainte, in biserică la Alexandria, ca nu trădează. Da’a trădat”

    “Ma întreabă tot felul de ageamii ce am cu derbedeul de Dragnea.
    Sa mă explic.
    Cand a trădat PDul in 2000 si a fugit la PSD pentru argintii dati de AN personal, odata cu postul de presedinte al CJ TELEMORMAN, l-am acuzat de sperjur.
    Jurase in seara dinainte, in biserică la Alexandria, ca nu trădează.
    Da’a trădat.
    M-a dat in judecată, la el acasa, la Telemorman, ne-am judecat si AM CASTIGAT.DEFINITIV.
    CU PLATA CHELTIIELILOR DE JUDECATĂ DE CATRE MINE.EU, CASTIGATORUL.
    ASTA E JUSTITIA LUI DRAGNEA.
    N-O SA I-O IERT IN VECI!
    GOLAN BORAT!”
    http://www.stiripesurse.ro/liviu-dragnea–desfiin–at-de-fostul-sef-al-spionajului-comunist—asta-e-justitia-lui-dragnea-_1193462.html

    “Traian Băsescu nu are nimic sfânt. El nu crede în nimic, nu are niciun reper moral. Acum râde lumea de el, a ajuns un păcălici, a ajuns un papagal. Nu am crezut că nu are organul ridicolului”, a declarat Cristian Tudor Popescu, la Digi 24.
    http://www.stiripesurse.ro/cristian-tudor-popescu-jignirea-suprema-pentru-traian-basescu-ma-simt-manjit-cu-c-t_1193591.html

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare