NOUA CENZURA, NOUL OM AL TIRANIEI CORPORATISTE. “Vă vom goli de conținut și vă vom umple cu noi înșine”/ Total intamplator, ONG-uri si programe implicate in initiativa combaterii stirilor false, stipendiate de SOROS

• Cotidianul: Gheorghe Piperea despre noul tip tip de cenzură. “Vă vom goli de conținut și vă vom umple cu noi înșine”

(Acesta este motoul cărții jurnalistei Naomi Klein „Doctrina șocului. Nașterea capitalismului dezastrelor“, fiind un citat din cartea „1984“, de George Orwell.)

În urmă cu două săptămâni am vrut să promovez o acțiune de notificare pentru reechilibrarea contractelor de credit, inclusiv prin intermediul opțiunii „boost“, care presupune o plată către entitatea care gestionează acest mediu de socializare online. Tipii care monitorizează piața celor 9,5 milioane de „consumatori“ ai acestui așa-zis serviciu mi-au blocat opțiunea, limitând extensia mesajului meu de promovare a acestei acțiuni la fix 875 de share-uri.

N-aș fi scris despre asta dacă nu aș fi citit niște „știri“ multiplicate „natural“ prin câteva zeci de mii de share-uri, din care rezultă că o echipă de IT-iști sibieni lucrează la o aplicație de detectare a știrilor false, inclusiv cele vehiculate pe paginile de socializare. Se pare că va fi un filtru instalat (voluntar sau nu, încă nu am înțeles cum se va face asta), ca o extensie a motoarelor de căutare sau a așa-numitului „news-feed“ (fluxul de știri cu și despre „prietenii“ din rețeaua de socializare). Nu este clar cine va elabora filtrul sau lista de publicații, care vor fi suporții media și utilizatorii rețelelor de socializare care vor fi banați și puși pe liste negre, și nici criteriile acestor filtre și liste. Dar mesajul este destul de străveziu, de vreme ce bine-intenționații IT-iști au banderole cu hash-tag-ul #rezist.

Nu știu dacă să ne amuzăm (în definitiv, dacă cineva vrea să se introducă într-un bunker informațional pentru a se feri de știrile care nu îi convin, consumând doar știri „adevărate“, care să nu le contrazică certitudinile și să îi mențină în disonanța lor cognitivă, nu au decât) sau să ne înspăimântăm. Căci pare că aceste filtre și liste negre nu doar că sunt implementate deja de cei care gestionează căutările pe net și mediile de socializare online (o dovadă fiind print-screen-ul din comentariul de mai jos), ci și că instituțiile de forță ale statului susțin și alimentează aceste demersuri.

În curând, vom avea un minunat minister al adevărului, sub talpa căruia vom fi nevoiți sa ne desfășurăm, tineri și frumoși, libertatea. Iar dacă vom reuși cumva să ieșim de acolo, va fi imediat instituit un minister al digresiunilor, care să construiască necesarele și utilele fente către care să ne ducem, în timp ce drepturile și libertățile cetățenești vor fi temeinic înghesuite pe lista luxurilor teoretice. A, și în plus, se va construi rapid o armată a soldaților adevărului, care vor reclama imediat tot ce li se pare lor știre falsă, pentru ca motoarele de căutare și gestionarii sistemelor de socializare să pună necesara ștampilă și deci vinovatul să fie izgonit din minunata și libera lume virtuală. De altfel, este deja în curs de formare o armată de soldați ai adevărului cu banderole pe care scrie #rezist. Iar noi vom purta banderole pe care va scrie fake news carrier.

Acesta, stimați cititori ai încă necenzuratului Cotidianul, este coșmarul nostru și visul de aur al Securității: să fim de acord noi înșine cu cenzurarea, filtrarea, selectarea informațiilor și să ne dăm în gât de bunăvoie semenii.

Poate că, vorba românului, tot răul spre bine. Cum „lucrul“ cu socializarea online ne ocupă mult prea mult timp și ne umple cu toate emoțiile negative din lume și cu spiritul pandemic al overlorzilor sistemului, poate că e timpul sfârșitului socializării online. Oricum, ea își va autolimita extensia, printr-o ciudată autocanibalizare ridicată în slăvi de deontologii mișcării #rezist.

P.S.: A se observa că nu am utilizat deloc numele entității care deține cel mai de succes sistem de socializare online din România. Oricât vi s-ar putea părea de absurd, gestionarii sistemului de socializare al cărui nume nu poate fi pronunțat interzic în ultima vreme până și evocarea sa într-un text de analiză sau de trimitere de tip citat, pe motiv că este proprietatea lor…

Este, pur și simplu, ca în Harry Potter: numele vrăjitorului cel rău nu putea fi pronunțat fără să atragă nu știu ce nenorociri. Așa că, exceptându-i pe Dumbledore și Potter, nimeni nu îi zicea aceluia Voldemort, ci Știți-voi-cine.

P.P.S.: Iată începutul cenzurii: o publicație, numită bugetul.ro, este deja monitorizată. Gestionarii acestui sistem de socializare online au introdus această setare care generează această întrebare ce pare stupidă, dar nu este, pentru că, de fapt, îți sugerează că publicația vizată ar cam utiliza știri false. Nu știu dacă societatea-mamă din USA a gestionarului știe ce fac românii care lucrează pentru cei 9,5 mil. de utilizatori români. Iar dacă nu știe, ne putem întreba de ce… Sau să rămânem pradă a propriei disonanțe cognitive.

• ActiveNews/ Colțul Anacronic: O scurtă istorie a cenzurii postrevoluționare

Unul din bunurile câștigate după Revoluția din 1989 a fost libertatea de exprimare. Ani la rândul, fiecare om a putut să spună ce i-a trecut prin cap, iar românilor le-au trecut foarte multe. Zeci, dacă nu sute de mii de gazete și jurnale au apărut în democrația românească, dedicate unui public însetat de informație, cultură, senzational și scandal. Presa anti-Iliescu avea, în perioada postrevoluționară, cele mai mari tiraje, dar nimeni nu avea curajul atunci să închidă vreo publicație sau să intimideze redacții întregi.

Doar minerii, sub coordonarea atentă a Securității, au spart geamurile sediilor și i-au căutat cu bâtele pe ziariștii incomozi pentru guvern. A fost o măsură brutală și singulară, mai ales prin aceea că a arătat frica unui establishment, votat de o majoritate copleșitoare, în a pune vreo opreliște directă și asumată libertății de exprimare. Incidente precum Terasa Anda, în care doi ofițeri ai SRI au filat o ziaristă, au produs vâlvă tocmai datorită sentimentului de libertate predominant în societate. Lumea avea intuiția sănătoasă că Securitatea și Guvernul nu au de ce să intervină în viața privată sau profesională a jurnaliștilor, că rolul presei este de a critica Puterea, nu de a-i ridica osanale, etc.

Peste zece ani, odată cu triumful guvernului Năstase, presiunile economice asupra ziarelor s-au intensificat, dar au fost în continuare suportabile.Cenzura a apărut în special prin stimulente financiare, care descurajau anchete mai îndrăznețe sau îndulceau tonul critic.Dar, chiar și în condițiile de atunci, nu lipseau investigații serioase asupra unor subiecte importante. Mai mult, abuzurile erau taxate chiar și în ziarele apropiate Puterii. De pildă, pamfletul lui Mircea Cărtărescu despre premierul de atunci, “Baroane”, cu un mare succes de public și cu un efect negativ considerabil asupra personajului principal, a apărut în Jurnalul Național. Apoi, reținerea, chiar pentru scurt timp, a unor indivizi care au diseminat un „armaghedon” compromițător despre Adrian Năstase a stârnit suficientă rumoare, astfel încât măsurile de forță au fost abandonate rapid. ONG-urile erau active, făceau rapoarte și luau apărarea jurnaliștilor agresați.

Față de anii de după revoluție, sentimentul libertății se mai estompase, așa că prea puțină lume s-a supărat când guvernul a închis televiziunea OTV. În mintea oamenilor, începuse să pătrundă ideea că libertatea de exprimare trebuie exercitată în conformitate cu anumite standarde. Totuși, fără legătură directă cu situația postului de televiziune interzis, în apropierea alegerilor, câteva figuri media au apărut într-un clip alături de hip-hop-erii de la Paraziții pentru a striga „Jos Cenzura”, într-o campanie îndreptată contra Consiliului Național al Audiovizualului.

Astăzi, două dintre figurile care apăreau în clipul celor de la Paraziții susțin fără niciun fel de remușcare cenzura, iar Paraziții au devenit incorecți politic, deci trecuți la index. Bineînțeles că nimeni nu vorbește de cenzură, deoarece sună prost și are conotații totalitare. Și oamenii nu vor să fie asociați cu așa ceva. Dar, dacă o elită binefăcătoare, dezinteresată, luminată și voluntară,  se pune pe muncă pentru a arăta cu degetul, real sau virtual, sursele de manipulare, atunci perspectiva se schimbă. Nu mai avem cenzură,  avem doar un despotism luminat sub care ar trebui să fim fericiți. Există niște oameni acolo undeva sus care au grijă ca mințile noastre slabe și neputincioase să nu fie contaminate de informații periculoase. Ce poate fi mai liniștitor? Zi de zi, cineva alege cu grijă știrile și ni le servește cu lingurița. Până la saturație…

După 26 de ani de la Revoluție, ideea de cenzură s-a reîntors în forță, cu asentimentul elitelor occidentalizate și al unui public încă minoritar. Găselnița unui grup de IT-iști, alături de un ONG finanțat de George Soroș, cărora li se adaugă două grupuri media subvenționate și emanate din statul profund, de a filtra știrile incomode  pentru narativul oficial, nu este originală. Dar asta nu o face mai puțin toxică. Mai ales dacă vedem entuziasmul juvenil al atlantiștilor autohtoni în a subscrie la programe de cenzură care, în fond, le subestimează și batjocoresc propriul intelect și discernământ.

ONG-urile vocale în anii ’90 sau în timpul guvernării Năstase au încetat să își mai facă simțită prezența.  Active Watch, de pildă, discută astăzi despre incompatibilitatea în care se află președintele radioului public, fără să sufle un cuvânt despre cazul unei redacții întregi care a fost târâtă la Parchet și intimidată pentru a da informații despre patronul lor fugar. Singurul lucru prin care s-a distins recent Active Watch a fost o scrisoare deschisă, semnată de alte ONG-uri , pentru a pune CNA la treabă în fața “derapajelor” unor televiziuni. Era vorba de aceleași instituții media care, pe lângă multe nefăcute, se încăpățânează să dezvăluie poliția politică din România.

Finalul comunicatului arăta astfel: „Organizațiile semnatare susțin libertatea de exprimare și consideră că un spațiu mediatic bogat, vibrant și divers este vital pentru evoluțiile democratice din România. Dezvoltarea unui astfel de spațiu are, însă, nevoie de un organism de reglementare activ și performant, care să joace onest rolul de arbitru, în interesul public”. Cu alte cuvinte, fiecare va avea libertatea de a spune ce vrem noi, în slujba interesului public, definit așa cum vrem noi.

Scandalul jurnaliștilor anchetați de parchet nici măcar nu este singurul sau cel mai important subiect ocultat de organizațiile și presa care se erijează în etaloane ale democrației și statului de drept. Dezvăluirile oficiale ale unor reprezentanți ai statului roman, care confirmau că în România s-a făcut, în ultimii 11 ani, poliție politică, iar instanțele de judecată au devenit „câmp tactic” pentru ofițerii de securitate, nu au trezit în cei care astăzi vor să curețe media nici măcar o reacție. Cât de mică. Deși este fără îndoială cel mai mare scandal din ultimii 25 de ani, cu documente la vedere inconturnabile. În schimb, aproape toate publicațiile și televiziunile care au tratat subiectul au intrat în colimatorul inchizitorilor de presă.

William Casey, directorul CIA din timpul administrației Reagan, declara ferit de ochii lumii că „programul de dezinformare va fi gata, în momentul în care tot ceea ce vor crede americanii va fi fals”. Din punctul acesta de vedere, ofensiva împotriva mediei alternative nu este specifică României, ci este o acțiune globală de a suprima rezistența în fața noii ideologii totalitare, deși anumite note, nuanțe și oportunisme ne sunt proprii.

Cenzura presei nu este o știre veselă, dar există totuși o rază de speranță și o parte bună. Tentativa noilor jdanovi arată nerăbdarea și iritarea celor care finanțează astfel de campanii. Eludarea constantă a realității, tonul fals și nesinceritatea străbat gazetele de perete ale orânduirii, așa că nu e de mirare de ce lumea s-a îndreptat spre alt-media.

Establishmentul pierde bătălia în momentul în care nu va mai putea controla lucrurile prin modelul soft, practicat până acum, și va trece în ipostaza mult mai firească de comisariat al poporului luminat. În același timp, toată această poveste va spulbera pe termen mediu iluziile celor care mai cred în inocența ongurilor, în poveștile despre libertatea presei și dreptul la liberă exprimare, vânturate de oficinile de pripas. Singurul obiectiv al acestor agitatori de profesie îl reprezintă controlul social total. Iar bătălia pentru suprimarea media non-conformiste e doar unul dintre pași.

• Bugetul.ro: Avem dovada! Fundația condusă de un IT-ist #rezist, conexiuni cu rețeaua Soros

Vinerea trecută, mai mulți IT-iști s-au întâlnit la Sibiu pentru a pune bazele unui soft ce ar trebui să depisteze și să blocheze „știrile false”.

Într-un reportaj realizat de Digi 24, unul dintre tineri, Ciprian Ciocan, a declarat:  „S-a spus foarte mult că oamenii doar ies în stradă și că le place doar să distrugă. Aici avem un exemplu că oamenii și construiesc, că oamenii găsesc soluții active și nu doar ies pe stradă”.

Ciocan este directorul executiv al Fundației Comunitare Sibiu. După cum se poate observa pe site-ul respectivei organizații neguvernamentale, aceasta este finanțată și de Fundația pentru Parteneriat.

Despre aceasta, site-ul dcnews.ro scria în anul 2014, că ar fi fost una dintre principalele ONG-uri finanțate de miliardarul George Soros, alături de Open Society Institute, CEE Trust și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

De asemenea, Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) apare și ea pe lista organizațiilor care sprijină fundația condusă de Ciocan. Despre ARC, fluierul.ro scria în anul 2015 că beneficiază de ajutoare (directe sau indirecte) din partea lui Soros. Pe lista întocmită de jurnaliștii sursei citate apare și Fundația PACT, un alt finanțator al organizației lui Ciocan.

A comparat rezultatul alegerilor din 11 decembrie cu evenimentele petrecute după Al Doilea Război Mondial

Într-un interviu acordat presei locale, după alegerile parlamentare din 11 decembrie, Ciprian Ciocan făcea o declarație șocantă.

Directorul executiv al Fundației Comunitare Sibiu compara rezultatul scrutinului din 11 decembrie cu fenomenul Piața Universității și cu momentul în care comunismul s-a instaurat în România, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Eu cred că rezultatul acestor alegeri, o să exagerez acum, dar eu cred că seamănă cu momentul Piața Universității. Seamănă și cu momentul în care comunismul a venit în România și societatea românească, prin tot ce a avut ea, s-a predat. După Al Doilea Război Mondial, a existat un moment de predare”, afirma Ciocan la Turnul Sfatului TV.

Atenție, acesta este unul dintre oamenii care decid ce știri sunt false sau nu!

• PH-ONLINE.ro: SUS CENZURA! Specialiști în IT din Sibiu au pornit lupta cu „știrile false”. Noaptea, ca hoții!

Mai mulți tineri care lucrează în domeniul IT s-au reunit vineri noaptea la Sibiu pentru a crea niște unelte, care spun ei, vor ajuta la înlăturarea „știrilor false” de pe facebook, deși nu este clar ce criterii vor fi folosite.

Cele 20 de persoane provin din trei firme importante din domeniu, dar spun că au participat la eveniment în mod voluntar. În demersul lor, au plecat de la lista creată de angajatul Emag Ovidiu Mihalcea, despre ale cărui legături cu mass-media, ActiveNews a scris aici.

”Există acea listă cu 70 – 100 de site-uri, dintre care 20 – 30 le vedem și noi aproape zilnic. Titluri bombastice, toxice, în fine. Se propagă de multe ori fără a fi citite, mulți le distribuie mai departe. Probabil că din traficul acela fac niște bani proprietarii acelor site-uri, dar există și alte teorii pentru care sunt distribuite aceste știri”, arată Radu – unul dintre IT-iști – care este ținta acțiunii lor.

Aceștia lucrează la o aplicație care monitorizează site-urile, pe care consideră ei, că sunt publicate știri false. cu această aplicație, ei vor să colecteze știrile pe care le consideră false, acestea urmând să fie apoi aduse în sânul unei grupări care se va ocupa cu hărțuirea respectivului site la facebook, astfel încât rețeaua să nu le mai distribuie.

”Primul pas este detecția automată. Al doilea pas este acea filtrare manuală făcută de către un grup restrâns voluntari. Al treilea pas este postarea acestor știri într-un grup mare de voluntari, iar cel de-al patrulea pas este raportarea drept știri false de către cei mulți voluntari care sperăm să ni se alăture. Estimăm că vor fi câteva zeci de mii”, rezumă Radu.

Cine se va ocupa de veridicitatea știrilor? Cei de la ONG-ul Funky citizens, prin programul Factual.ro. Acest program a fost susținut, în perioada ianuarie – septembrie 2014 de o bursă de 2800 de dolari din partea Fundației pentru O Societate Deschisă a lui George Soroș. 

„Nu cei de la Facebook fac fact-checking-ul (verificarea veridicității – n.r.). În România am înțeles că vor fi cei de la factual.ro și încă alte câteva ONG-uri. Ei le vor marca drept false, iar de aici mai departe Facebook ar trebui să acționeze, să le limiteze răspândirea”, mai arată Radu.

Majoritatea celor care au participat la hackathhon-ul de la Sibiu au purtat banderole galbene inscripționate cu moto-ul protestelor din ultimele săptămâni, ”#rezist”. Unul dintre cele mai de succes mesaje ale protestelor a fost „noaptea, ca hoții”, cu referire la momentul în care Guvernul Grindeanu a ales să adopte celebra ordonanță 13.

• Karamazov/ Ninel Ganea: Omul din corporație

Un scriitor britanic remarca undeva că, dintre toate formele de autodistrugere, niciuna nu este mai patetică decât aceea în care individul alege să fie tratat în relațiile umane vitale ca membru al unei organizații și nu ca o persoana umană, de sine stătoare.

Mi-am adus aminte de vorbele acestea după ce am urmărit în ultimele săptămâni revolta tinerilor și maturilor din corporații, satisfăcuți de eforturile lor politice și economice. Corporația s-a transformat pe nesimițite într-un etalon pentru liberalism, gândire independentă, democrație și bunăstare. O etichetă cu sclipici, bună de pus la costumul (vorba vine) de duminică.

Nu e tocmai dificil să demonstrezi că niciuna din însușiri nu este conformă realității. Ca să luăm doar exemplul mai paradoxal, corporația, deși este (?) un produs al pieței libere, întotdeauna va acționa împotriva pieței libere. Adică, nu doar că marile corporații nu vor sprijini promovarea ideilor liberale, dar vor lucra fără întrerupere pentru a introduce reglementări împotriva competiției, a distruge mici întreprinzători, pe cale de consecință, a exploata angajații și a oferi servicii/produse din ce în ce mai proaste, etc. În practică, corporația este echivalentă fascismului economic, iar partenariatul public-privat nu înseamnă altceva decât că, așa cum strigau aceiași tineri furioși în urmă cu vreo câțiva ani, corporația face legistlația. Codul Fiscal al României, de pildă, se face aproape întotdeaună după discuții cu marile firme de consultanță fiscală, al căror interes obiectiv este de a nu simplifica legislația și de a obține spațiu de optimizare fiscală pentru clienții lor (alte corporații). Exemplele sunt, de altfel, nenumărate. Unul dintre cele mai amuzante este acela al unui antreprenor local, proprietarul unui lanț de cafenele și restaurante, care a susținut cu aplomb legea anti-fumat, fiind conștient că mulți competitori vor sucomba în absența vicioșilor. Singurul lucru neluat în calcul a fost efectul aproape fatal pe care legea l-a avut asupra propriei afaceri.

Cazurile descrise succint mai sus pălesc ca gravitate în comparație cu activitatea corporațiilor bancare, petroliere, farma sau agricole, responsabile, printre altele, de declanșarea unor războaie sau conflicte de amploare. Dar esența este aceeași.

Corporația nu se manifestă nociv doar în exterior, ci își desfășoară propriul fascism și asupra membrilor organizației. Jacques Barzun a observat undeva că statul totalitar și marile firme au același obiectiv: controlul total al individului, abolirea completă a spațiului privat.

Oricine a petrecut chiar și puțină vreme într-o astfel de întreprindere poate depune mărturie despre practicile (extra)curiculare. De la faimoasele teambuilduinguri cu jocuri de rol (un prieten îmi mărturisea despre o excursie în care șeful i-a pus să practice jocul de-a stâpânul și sclavii, în care sclavii erau, bineînțeles, angajații ), până la testele de personalitate, birourile de resurse umane cu selecția lor în funcție de conformitate, panourile motivaționale, etc., toate dau seama despre încercarea de a absorbi complet persoana și a o transforma într-o caricature disciplinată, care răspunde satisfăcută la comenzi, inclusiv la cele din afara orelor de program, atâtea câte sunt. Așa că nu e de mirare de ce, recent, angajații multinaționalelor s-au încolonat, docili și mulțumiți, pentru a face revoluție. Recomandările “dezinteresate” ale top managementului au contat, probabil, puțin, decisivă a fost nevoia de conformitate.

Într-un experiment mult discutat și devenit o referință clasică în istoria managementului, Elton Mayo a scos în evidență importanța condițiilor informale, în special nevoia de apartenență, pentru a obține o productivitate sporită din partea muncitorilor.Cu alte cuvinte, standardizarea psihologică și presiunea informală din marile întreprinderi nu reprezintă un dat colateral, ci o necesitate economică, în primul rând. Grupul are o prioritate funciară în fața individului. Grupul este standardul după care se adaptează individul. Grupul decide ce trebuie să gândească individul. Aceasta este în esență etica fundamentală a oricărei corporații. Orice altă perspectivă devine irelevantă.

“În realitate, aceia care aderă cel mai entuziast la etica organizației își pun foarte puține întrebări legate de mersul societății pe termen lung. Nu e pentru că nu le-ar păsa, ci mai degrabă pentru că tind să creadă că obiectivele corporației și cele ale moralității coincid”, scria, în 1956, Whilliam Whyte într-un studiu neegalat despre omul din corporație, “The organization man.”

Tirania corporatistă se face, însă, prin colaborarea voluntară, de regulă, a angajaților, bucuroși să ia parte la beneficii materiale și psihologice îndoielnice. Acest lucru sugerează un model coercitiv soft, mai înșelător, dar cu atât mai periculos. După cum remarca același Whyte, măcar într-un scenariu ca “1984” știai cine sunt oamenii cei răi, pe când aici ești supus unei dictaturi impersonale.

“Trăiesc în Epoca Managerială, într-o lume a Administraţiei. Acum, cel mai mare rău nu se face în acele “bârloguri ale crimei” murdare, pe care îi plăcea lui Dickens să le descrie. Nu se face nici măcar în lagărele de concentrare şi în lagărele de muncă. În acelea vedem rezultatul său final. Dar el e conceput şi comandat (mutat, secondat, dus la îndeplinire şi înregistrat) în birouri curate, cu covoare, încălzite şi luminate corespunzător, de către oameni tăcuţi, cu gulere impecabile şi unghii tăiate şi obraji proaspăt bărbieriţi, care nu au nevoie să ridice vocea. Din această cauză, desigur, simbolul meu pentru Iad seamănă cu birocraţia unui stat poliţienesc sau cu sediul unei companii de afaceri extrem de josnice.” (C.S. Lewis – Scrisorile unui diavol bătrân către unul mai tânăr)