PS MACARIE DRAGOI: “Mai greu de indurat decat suferinta este singuratatea, sentimentul de a fi abandonat”/ IPS IOAN SELEJAN: Trebuie stopat exportul de forta de munca/ EPISCOPUL SCANDINAVIEI I-A VIZITAT PE DETINUTII DIN OSLO/ IPS TEOFAN: “Cei din inchisorile comuniste constituie bogatia Bisericii si a neamului”

8-05-2017 5 minute Sublinieri

În această săptămână, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a efectuat mai multe vizite pastorale în Suedia și Norvegia. Astfel, joi, 4 mai 2017, ierarhul român s-a aflat la Uppsala, unde a săvârșit, în biserica parohiei românești, Taina Botezului pentru un tânăr suedez convertit la Ortodoxie. În vârstă de 39 de ani, acesta nu a fost botezat anterior, descoperind Ortodoxia treptat. După o perioadă de familiarizare cu învățătura și lucrarea Bisericii Ortodoxe, a făcut pasul cel mai important pe care îl poate face un om în această viață: nașterea întru Hristos.

Vineri, 5 mai 2017, de praznicul Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, cunoscut în anul 1981 în Scandinavia și pentru minunea izbăvirii unui grec dintr-o închisoare din Suedia, Preasfințitul Macarie, purtând pe brațe icoana Sfântului Efrem cel Nou, i-a cercetat, pentru mângâiere și binecuvântare, pe deținuții din penitenciarul din Oslo. Deținuții au primit cu bucurie vizita episcopului, care s-a rugat pentru ei și i-a încurajat cântând cu aceștia imne pascale și citindu-le pasaje din Biblie despre cei întemnițați.

În ziua următoare, sâmbătă 6 mai 2017, ierarhul român s-a aflat în insula Aukra din Norvegia, unde a săvârșit, după Sfânta Liturghie, Taina Botezului primului copilaș al unei tinere familii de români, pe care i-a vizitat în urmă cu câteva săptămâni și la maternitate. În aceeași zi, Episcopul Macarie și Preotul Andrei s-au deplasat, schimbând mai multe ferry-bot-uri, până în orășelul norvegian Hareid, pentru a sluji la ceas de seară Taina Sfântului Maslu celor 15 români prezenți la slujbă.

În ziua duminicii a patra de după Paști, 7 mai 2017, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, înconjurat de Preotul Andrei și Diaconul Florin, a săvârșit Sfânta Liturghie în mijlocul credincioșilor din Aalesund, apoi a botezat cel de-al doilea copil într-o familie de tineri din comunitate. În cadrul slujirii euharistice, ierarhul român a rostit un cuvânt de învățătură despre vindecarea slăbănogului de la Vitezda.

„În relatarea evanghelică a vindecării slăbănogului de la Vitezda suntem martori la o mărturisire cutremurătoare pe care bolnavul o face lui Hristos: ”Doamne, nu am om” (Ioan 5, 7). Tot de acolo aflăm că au trecut 38 de ani în care acest sărman paralizat nu a avut un suflet care să-l încălzească, să-l mângâie, să-l slujească. Astfel că, poate mai gravă chiar decât paralizia sa, sărmanul mai avea o boală care face ravagii astăzi: singurătatea. Sunt atâtea suflete care suferă sau trec prin necazuri. Dar, ce este mai greu de îndurat chiar decât suferința, necazul sau boala este singurătatea, sentimentul de a fi abandonat. Iar cuvântul oarecum resemnat al slăbănogului, ”Doamne, nu am om”, este ca o mustrare și, totodată, ca o chemare la slujire și la dragoste pentru noi. Căci dacă se află printre noi un ”slăbănog”, adică un om în suferință, fie fizică sau materială, fie duhovnicească, și el trăiește, în plus, și acest sentiment al părăsirii, dacă el poate spune lui Dumnezeu ”Doamne, nu am om”, înseamnă, atunci, că noi am eșuat în datoria noastră de a fi oameni.”

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a îndemnat credincioșii să fie alături de frații lor în suferință, pentru că cel mai important lucru pentru cineva care suferă este să simtă că are pe cineva alături.

„Zilele trecute am avut prilejul să văd lucrarea lui Dumnezeu în împrejurări care mi-au adus aminte de această vindecare a slăbănogului de la Vitezda. Am săvârșit Taina Botezului unui frate suedez care asemenea paraliticului de la Vitezda l-a așteptat 38 de ani pe Hristos. Iată, 38 de ani de tainică așteptare a întâlnirii cu Dumnezeul cel Viu, iar acum la vârsta de 39 de ani s-a născut din nou prin Taina Sfântului Botez. Apoi, am văzut bucuria pe chipurile unor deținuți care credeau că sunt uitați de lume în penitenciar. Și am mai văzut cum oamenii, atâția cât s-au strâns, se solidarizează, cum am făcut-o și noi, cu o mamă aflată în mare necaz, în Finlanda, cu copiii luați și condamnată la închisoare, transmițându-i că nu este abandonată și că nu trebuie să deznădăjduiască. Așadar, mare este Dumnezeul nostru, Dumnezeul care face minuni, dar, pentru aceasta, e nevoie să fim oameni pentru aproapele nostru care este copleșit de suferință și uitare”.

După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop Macarie a binecuvântat și încurajat românii aflați la slujbă și agapa creștină, oferind daruri celor mici și mai multe cărți de folos duhovnicesc adulților. Credincioșii vizitați de ierarh în Norvegia s-au putut închina și la icoana relicvar a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, adusă de Preasfințitul Macarie de la Centrul Episcopal din Stockholm.

***

Sâmbătă, 6 mai, la Iași s-au încheiat lucrările Simpozionului Internațional „Dumitru Stăniloae”. Cu acest prilej, la Catedrala Mitropolitană a fost oficiată Sfânta Liturghie de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și de Înaltpreasfințitul Părinte Luca, Mitropolit de Zaparoyski și Militopolski, Ucraina, alături de un sobor de preoți și diaconi. De asemenea, la slujbă, au asistat și invitații care au susținut lucrări în cadrul simpozionului.

Sfânta Liturghie a fost urmată de o pomenire în memoria martirilor care și-au pierdut viața în timpul regimului comunist, aceasta reprezentând corolarul evenimentelor prilejuite de desfășurarea acestui simpozion. Înainte de săvârșirea slujbei de pomenire, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a transmis următorul mesaj:

„Anul acesta, conștiința creștină românească este chemată să își aducă prinos de recunoștință pentru toți acei fii și acele fiice ale neamului care în momente de cumpănă nu și-au pierdut direcția, verticalitatea și au lăsat moștenire celor din vremea noastră un tezaur minunat. Au fost cu miile, cu zecile de mii, poate chiar cu sutele de mii în închisorile acelor vremuri, precum au fost milioanele de români înafara închisorilor, mulți dintre ei trăind cu intensitate durerea celor de după gratii, durere care i-a atins cu putere și pe ei. Mulți dintre ei au dat dovadă în viața lor de rugăciune de foc, capacitate uimitoare de jertfă și mai ales o putere de a iubi, de a nu se răzbuna și de a-și ierta călăii.

Cei care au fost înafara gratiilor, zic, poate nu au suferit atât de sângeros ca primii, dar dacă luăm aminte la familiile celor întemnițați – mame, tați, soții sau soți, copii –  ne dăm seama de anvergura mărturisii din acea vreme. Dacă încercăm să ne imaginăm, și unii dintre noi  cunoaștem într-o anumită măsură trăind pentru ceva vreme și în acea perioadă, cât de greu le era unora dintre preoți, soțiile lor și pruncii lor care nu beneficiau de aceleași drepturi în societate, precum cei mai mulți dintre concetățeni. Daca ne aduce aminte de faptul că soldații care au luptat pe frontul de est au purtat toată viața stigmatul că au luptat acolo unde nu trebuia, după ideologia vremii, sau cei care, cum se spunea atunci nu aveau «origine sănătoasă» că erau fii ai aristocrației din vremea interbelică, sau fii unora care au fost membrii unor partide istorice din acea vreme, au purtat de asemenea crucea apartenenței lor la o categorie de oameni care nu era deloc acceptată de ideologia și ideologii vremii. Fiind în Catedrala Mitropolitană, ne putem imagina durerea pe care a simțit-o mitropolitul Irineu Mihălcescu, Mitropolitul de la Iași, care a trebuit în 1946 să părăsească Mitropolia și să devina un simplu monah la mânăstirea Agapia (…). Cei din închisori sau cei care și-au păstrat verticalitatea în afara  închisorilor constituie în cele din urmă bogăția Bisericii și a neamului.

Îl rugăm pe Dumnezeu să îi odihnească în slava împărăției Sale, să îi ierte și pe ei de greșelile pe care ca ființe umane, născuți din bărbat și din femeie purtători de trup le-au făcut de-a lungul vieții. Avem certitudinea că mulți dintre ei sunt rugători pentru noi în fața Sfintei Treimi pentru noi cei de astăzi și nădăjduiesc ca ceva din duhul lor să fie preluat în vremea noastră de cei care au responsabilități mari sau mici în viața Bisericii, a societății sau  a fiecărui segment uman”.

Simpozionul de anul acesta a reunit specialiști din diverse domenii, precum teologie, filosofie, psihologie și sociologie. Prin lucrările susținute, invitații au încercat să prezinte anumite aspecte legate de viața Bisericii și a oamenilor de rând în cotidianul comunist și au zugrăvit în detaliu anumite chipuri de sfințenie, pentru a da mărturie pentru cei care au avut de suferit în acea vreme de grea încercare. (Larisa Alui-Gheorghe)

În scopul diminuării deficitului de forță de muncă din județul Timiș, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, la inițiativa și cu sprijinul Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a organizat o masă rotundă destinată angajatorilor din județul Timiș care caută personal calificat. Evenimentul a avut loc ieri, 4 mai, informează site-ul oficial al Mitropoliei Banatului.

Societatea Complexul Energetic Oltenia SA și Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA derulează un program de restructurare și relocare a unui număr de peste 2400 de salariați calificați, cu experiență în meserii ca electrician, sudor, lăcătuș, mecanic, precum și salariați cu studii superioare în domeniile tehnic și economic.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, cunoscând situația nefericită a celor peste 2400 de salariați și a familiile lor, a vorbit în cadrul conferinței de presă care a precedat masa rotundă despre necesitatea stopării exportului de forță de muncă calificată și menținerea acesteia în mediul de afaceri românesc, prin atragerea a peste 90 de firme de pe piața muncii, care să absoarbă acest potențial.

La acest eveniment au participat conducerile celor două societăți energetice, oficiali ai administrației publice din județele Timiș și Gorj, reprezentanți ai Camerelor de Comerț și Industrie Timiș și Gorj, directori de instituții publice din domeniul forței de muncă, oameni de afaceri din mediul străin, dar și românesc, cărora s-a alăturat dl. Doru Vișan, secretar de Stat din Ministerul Energiei.

S-au prezentat mai multe proiecte cu soluții moderne în favoarea angajaților; au fost prezentate reglementări legale (generale și speciale) cu privire la contractele de muncă. De asemenea, a fost evidențiat învățământul profesional integrat, ca o soluție modernă în favoarea angajaților din parcurile industriale.


Categorii

Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, IPS Ioan Selejan, IPS Teofan, Pagini Ortodoxe, PS Macarie Dragoi, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “PS MACARIE DRAGOI: “Mai greu de indurat decat suferinta este singuratatea, sentimentul de a fi abandonat”/ IPS IOAN SELEJAN: Trebuie stopat exportul de forta de munca/ EPISCOPUL SCANDINAVIEI I-A VIZITAT PE DETINUTII DIN OSLO/ IPS TEOFAN: “Cei din inchisorile comuniste constituie bogatia Bisericii si a neamului”

  1. Singuratatea este contagioasa

    Oamenii care se confrunta cu un sentiment puternic al singuratatii sau al izolarii sociale ii pot influenta pe alti oameni sa se simta singuri – chiar si pe oamenii pe care nu-i cunosc personal. Intr-o maniera asemanatoare celei in care emotiile puternice – precum bucuria – se pot raspandi prin retelele sociale, un nou studiu desfasurat in SUA a descoperit ca sentimentul singuratatii poate calatori de la persoana la persoana, pana la trei grade de separare.
    Cu alte cuvinte, daca varul sefului vecinului tau se simte singur, s-ar putea sa te simti si tu. Studiul, publicat in Jurnalul de Personalitate si Psihologie Sociala sustinut de Institutul National pentru Imbatranire, a urmarit mai mult de 5000 de participanti ai “Framingham Heart Study” din 1971 pana in 2001.
    Oamenii singuri au “infectat” de-a lungul timpului oamenii din jurul lor cu singuratate. De fapt, daca o persoana a declarat ca se simte singura la o evaluare, exista o sansa de 52% ca, cele mai apropiate legaturi ale sale sa raporteze sentimentul de singuratate doi ani mai tarziu. Timpul, spun cercetatorii, elimina posibilitatea ca oamenii singuri sa se caute unul pe altul. Si cat singuratatea era cea mai contagioasa in randul prietenilor apropiati si membrilor familiei, aceasta a ramas la un nivel semnificativ pana trei grade de separare – sau prietenii prietenilor prietenilor tai.
    https://www.crestinortodox.ro/sanatate-stiinta/singuratatea-poate-contagioasa-142250.html

    Persoanele care au o impresie proastă despre ele sau care au o stimă de sine scăzută sunt expuse pericolului izolării sociale şi singurătăţii.
    Cercetătorii au putut observa că legăturile sociale cu cei singuratici au puterea de a transmite această stare chiar şi în cazul persoanelor care nu suferă de singurătate. În plus, studiul notează că ne simţim singuri aproximativ 48 de zile pe an.
    Poate cea mai importantă observaţie, însă, este cea legată de modul în care grupurile au tendinţa de a marginaliza singuraticii, lucru care contribuie la amplificarea sentimentului de singurătate a celui „alungat”.
    „Persoanele cu puţini prieteni sunt mult mai expuse riscului de a deveni tot mai singuratici pe parcursul trecerii timpului, lucru care le scade probabilitatea de a atrage sau de a încerca să formeze noi legături sociale”
    https://semneletimpului.ro/social/psihologie/singuratate/singuratatea-o-boala-grea-si-contagioasa.html

  2. Pediatrii americani: adolescenţii să fie testaţi anual pentru depresie
    https://semneletimpului.ro/social/adolescenti/pediatrii-americani-adolescentii-sa-fie-testati-anual-pentru-depresie.html

    Singurătatea este strâns legată de depresie; simţi că nu mai vrei să faci nimic, iar acest lucru poate fi o cauză pentru sinucidere. Te izolezi social, îţi pierzi scopul pentru care te trezeşti dimineaţa. Atunci când apar aceste semne, se instalează şi starea de rău fizic şi psihic.
    https://www.divahair.ro/sanatate/psihologie/care-sunt-efectele-singurataii-si-cum-o-poi-trata

  3. Decline in Human Empathy Creates Global Risks in the ‘Age of Anger’

    Technology was cited as a major cause of loneliness and social isolation by 58 percent of survey respondents in the United States and 50 percent in the United Kingdom. The proportion of people feeling lonely in the U.K. climbed to 22 percent in 2017 from an average of 17 percent in 2014-2016, with a sharp drop in the number of people who reported never feeling lonely.
    The percentage of single-person households in the U.K. has almost doubled over the last 50 years, with similar increases in the U.S., Germany and Japan. In urban capitals, the number of “solitaries” is even higher: 50 percent in Paris, 60 percent in Stockholm. In Midtown Manhattan, 94 percent of households are single-person.
    “Emotionally, people are quite lonely. We’re seeing in many societies a kind of breakdown of family, or connection with family. I think it’s also a demographic thing; younger people are more tuned into using technology and social media, and to live in a world talking to machines through chatbots. That can create all sorts of emotions of fear and frustration, and in some cases that frustration can get expressed as anger.”
    https://biggerpicture.ft.com/cyber-risk/article/decline-human-empathy-creates-global-risks-age-anger/

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare