Se indoieste, oare, cineva ca Hristos aparut acum ar fi fie alungat, fie pus responsabil peste vindecari, prea putini dorind si iertarea pacatelor? Evident, totul va sfarsi prin acelasi “Rastigneste-l!” pentru ca nu ne va da ceea ce noi ii cerem. Ne deranjeaza incusiv libertatea pe care ne-a dat-o, am vrea fie sa o cedam pentru ca nu mai intelegem nimic, fie sa o luam pe a altora pentru ca stim mai bine. Abunda reactiile liberticide, iar organizatiile asa-zis de aparare a drepturilor dorm peste tot in lume. Hristos e din nou un scandal. De ce? Pentru ca noi suntem aceiasi, nu iubim nici libertatea, nici binele, ne luptam intre noi si cu El. Azi mai mult decat oricand l-am salva pe Baraba. Ispita trebuie sa vina, dar vai de cei prin care vine.
Articole din categoria: Preot Constantin Coman
Printre mese întinse și pline, simbol de netegaduit al fibrei creștine tradiționale, ne prefacem că înțelegem.
Că simțim.
Că trăim.
De ce ar mai veni?
De ce ne-ar mai crede?
Îl luăm în derâdere de sute de ani.
L-am scos din case și din școli.
L-am alungat și din biserici și am pus în locul Lui tarabe.
Ne folosim de El doar când ne e greu.
Un film de Gabriel Achim, ca prefata a lansarii primului volum al Audiobook-ului „Patericul Mare. Apoftegmele Parintilor Pustiei”, in traducerea si lectura Parintelui profesor Constantin Coman.
Rusinea de a fi ortodox sau neo-varlaamismul unor tineri intelectuali romani ortodocsi Tentatia de a aplica masura omului si a lumii lui Dumnezeu si nu invers, adica de a aplica masura lui Dumnezeu in judecata lumii, a omului si a realitatii …
Lumina: Simpozion comemorativ la Mănăstirea Antim : „Rugul Aprins“, mărturisire şi rugăciune în duhul Ortodoxiei La Biblioteca Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim s-a desfăşurat, în perioada 17-18 noiembrie, Simpozionul comemorativ “Rugul aprins, mărturisire şi rugăciune în duhul Ortodoxiei“. Evenimentul a fost …
Ziarul Lumina/ Pr. Constantin Coman: O componentă fundamentală a credinţei şi a vieţii Bisericii Ortodoxe. Cinstirea sfintelor moaşte Luna octombrie a fiecărui an ne oferă prilejul să reflectăm asupra cinstirii sfintelor moaşte în Biserica Ortodoxă. Pomenirea Cuviosului Dimitrie cel Nou, …
Lumina: Testamentul părintelui Sofian Blând, smerit, luminos ca un soare, care te încălzea cu blândeţea şi bunătatea sa. Arăta precum sfinţii din icoane. Avea o imensă milă pentru cei săraci, pentru cerşetori. Nu judeca pe nimeni. Spovedea toată noaptea. Ucenicii …
Pemptousia [Parintele Constantin Coman]: Profesorul Stylianos Papadopoulos a trecut la Domnul Cunoscutul patrolog grec Stylianos Papadopoulos a trecut la Domnul în zorii zilei de duminică, 15 ianuarie 2012. Dincolo de faptul că a fost unul dintre cei mai mari teologi …