DOSARUL “AUGUSTIN LAZAR – IULIUS FILIP – AIUD” (II), TURNESOLUL ROMÂNIEI acaparate TRANSPARTINIC de nemuritoarea SECURITATE și de supremul lichelism al “anticomunistilor” care GLORIFICA TORTIONARII: “Sistemele nu mor niciodată, nu ies la pensie, ci doar se transformă, doar se adaptează, prin orice metode, prin oamenii ‘noştri’. SISTEMUL SECURIST #REZISTA prin oameni ca Lazar”. AU FOST/ SUNT LAZAR SI IOHANNIS COLABORATORI AI SECURITATII?

Bogdan Tiberiu Iacob/inpolitics:

Cazul Lazar – o imensa hirtie de turnesol a societatii

Să recapitulăm, pe scurt: procurorul general Augustin Lazăr a activat, în anii dictaturii, ca șef al unei comisii de eliberare a deținuților, refuzînd de două ori să redea libertatea unui om care îndrăznise să critice regimul comunist. Lazăr recunoaște faptele, dezvăluite de siteul luju.ro, dar le minimalizează, pretinzînd că erau doar tehnicalități. Poziția sa e susținută de voci autoritare ale presei pro-Justiție. De aici încolo, încep, însă, cu adevărat, marile întrebări.

Teza inoculată marelui public de către apărătorii lui Lazăr e aceea că omul nu avea, de fapt, niciun cuvînt de spus, că îndeplinea doar niște formalități, că nici nu intra în contact cu deținuții, într-un cuvînt, că nu are nicio vină, nicio răspundere în chestiunea neeliberării unui deținut politic.

Iulius Filip fusese închis, reamintim, pe motiv că a purtat „discuții dușmănoase la adresa Republicii Socialiste România”, a adus „injurii la adresa organelor de partid și de stat” și a avut o „atitudine necuviincioasă față de cadre”.

Și acum, să facem o scurtă trecere în revistă a unor evenimente.

Imediat după venirea regimului Băsescu la putere, liberali de top, cu Mona Muscă în frunte, inițiază un proiect de lege a lustrației menit să bareze accesul foștilor comuniști și securiști de top – chiar și cu o întîrziere de peste 15 ani – în funcțiile publice.

Autorii legii, afară de Muscă, erau, cum spuneam, nume sonore: Adrian Cioroianu și Eugen Nicolăescu, miniștri liberali, plus Viorel Oancea, senator PNL, erou al revoluției și fost primar al orașului-martir Timișoara.

Între altele, legea Monei Muscă prevedea, la art.1, că sunt considerați că au făcut parte din structurile represive și din cele de putere ale regimului comunist ”judecătorii și procurorii care au colaborat în orice fel cu Securitatea ori cu orice alte servicii secrete române”.

Nu care au făcut poliție politică, potrivit legii Ticu, nu care au semnat angajamente, nu care au avut grade. Ci, mai simplul care au colaborat ”în orice fel”.

”Stiu ca acesti oameni nu sunt vinovati de regimul comunist, nu l-au adus ei, dar sunt totusi oamenii care i-au dat contur, care au animat acest sistem. Drept pentru care, le-as cere cu prietenie sa se retraga o perioada” explica istoricul Adrian Cioroianu viziunea inițiatorilor asupra legii.

”Se impune adoptarea acestei legi, care nu face decat sa asigure ca oameni cu formatie de activist comunist, care au facut parte din organele de represiune care au instrumentat cazuri politice – Securitate, Justitie, Procuratura etc. – nu mai pot pune la adapost anumite persoane care nu vor sa accepte ca situatiile de abuz legalizat de dinaintea Revolutiei nu mai sunt posibile.

Aceasta lege vine sa faca lumina in trecut, dar și in viitor, pentru ca a-ti asuma o vina și a incerca sa lupti sa o indrepti, inseamna ca ai devenit un partener responsabil al oricarui stat democratic, un partener care se poarta demn și cu care poti colabora in masura in care știi ca este indreptat inspre viitor. Trebuie sa fim corecti cu noi înșine pentru a le fumiza celorlalti garantia ca putem fi corecti cu ei. A continua sa ne mintim și sa pastram in structurile de putere oameni care au facut rau, inseamna sa ne complacem în situatia de stat in care coruptia face ordinea și legea” se arăta în expunerea de motive a legii.

Augustin Lazăr a instrumentat, și el, ”cazuri politice”, ca șef al comisiei care putea recomanda sau nu eliberarea unui deținut eminamente politic.

Legea a trecut, cu voturile PNL, PD și UDMR de ambele Camere ale parlamentului, fiind blocată, însă, de Curtea Constituțională.
În anii care s-a scurs de la momentul inițierii legii pînă la punctul final, ea a beneficiat de o masivă susținere a societății civile de la noi.
Tînărul, pe atunci, Mălin Bot, deplîngea în presă, ironic, faptul că România are un ”Inalt viitor european construit cu secretari PCR si procurori comunisti”.

”Ma gandesc nu numai la Legea lustratiei, ci si la alte recomandari, cum ar fi declararea crimelor comuniste drept crime contra umanitatii. Sau desfiintarea prin lege a condamnarilor politice, care au fost doar amnistiate. Sau scaderea la nivel minim a pensiilor celor vinovati. Sau interzicerea insemnelor si simbolurilor comuniste, asa cum s-a procedat in cazul celor naziste” puncta, într-un interviu al vremii, și poeta Ana Blandiana.

Decizia CCR din 7 iunie 2010 care a stopat parcursul legii lustrației stipula că principalul viciu al acesteia e instituirea unei sancțiuni colective, bazate pe o răspundere colectivă și pe o culpabilizare globală făcută pe criterii politice.

E inutil să mai spunem că decizia a stîrnit, la acea vreme, un val de indignare din partea adepților lustrației. De fapt, aproape comic, indignarea apăruse încă înaintea pronunțării CCR: într-un editorial furibund din Revista 22, Rodica Palade îl făcea pulbere pe Valer Dorneanu, proaspăt numit judecător al Curții, fiind sigură că acesta, ”executantul ticălos”, cum îl numea, va declara legea drept neconstituțională. În material, unul dintre argumentele forte ale jurnalistei era că Dorneanu fusese – ați ghicit – procuror comunist. ”Aceasta e persoana care va judeca din nou Legea lustraţiei, dar şi alte legi pe care „colegii“ PSD+PC vor dori să le sfâşie în bucăţi în următorii 9 ani” mai scria jurnalista.

Era vremea în care toate vocile reformiste dădeau de pămînt cu Ion Iliescu, Năstase și PSD, adversari declarați ai lustrației.

A trecut de atunci mai puțin de un deceniu și luptătorii pro-lustrație de odinioară au devenit, brusc, mai scrupuloși decît Dorneanu în aprecierea activităților îndreptate contra cetățeanului, în comunism.

De la vina colectivă a procurorilor din legea Monei Muscă am ajuns la demonstrații pretențioase a lipsei oricărei legături a procurorilor cu victimele regimului.

Augustin Lazăr nu și-ar fi făcut decît datoria cînd a respins, de două ori, eliberarea unui om care a avut curajul să sfideze dictatura și a fost torturat și închis pentru asta.

Procurorul comunist Augustin Lazăr este, azi, o biată victimă a manipulării.

”E o vină că dl Lazăr a fost „procuror comunist”?” clamează ziare.com. ”Asistam la folosirea cinica a suferintei reale a tuturor detinutilor politic intr-un scop care foloseste mafiei” mai se scrie acolo.

Adevărul e că și Ana Blandiana spune ceva similar, în anii cînd legea lustrației era pe rol:

”Dupa decembrie ‘89, cea mai mare problema a societatii romanesti a fost aceea de a tine piept organizarii confuziei. Tot timpul a existat un amestec bine dozat al adevarurilor si minciunilor, al victimelor si vinovatilor, pentru ca nimeni sa nu mai inteleaga ce este bine si ce este rau. Specialistii in dezinformare de pe vremuri, care lansau zvonuri si scriau rapoarte, au acum la dispozitie pagini de ziare, cei ce se ocupau de spargerea anturajelor ii acuza acum de colaborare cu Securitatea pe cei ce au luptat pentru deconspirarea Securitatii s.a.m.d. in cadrul acestui proces postdecembrist extrem de savant programat, au existat si anticomunisti construiti in laborator”.

Numai că, vai, spusele Anei Blandiana înfierau fenomenul exact invers celui prezentat de ziare.com.

Pe atunci, victimele erau prezentate drept călăi.

Azi, călăii ne sunt înfățișați drept victime.

Cazul Lazăr a devenit o imensă hîrtie de turnesol a societății.

De la izbucnirea scandalului, Revista 22, bastionul intelectualilor pro-lustrație, nu suflă o vorbă despre el.
Cum nu suflă nici alte vajnice organe care au sîngerat pe cîmpul de luptă al bătăliilor anticomuniste.
Cum nu suflă nici PNL, stegarul de odinioară al epurării comunisto-securiștilor.
Cum nu suflă nici USR, care mai zilele trecute declara război fie și numai însemnelor comuniste.
Nu mai vorbim de ”anticomunistul” Klaus Iohannis.

Vă sugerăm, stimați cititori, un mic exercițiu de imaginație: să zicem că, mîine, PSD anunță că-l va sărbători, în cadru festiv, pe cel mai bătrîn membru de partid, un anume X, nu foarte cunoscut marelui public. Iar poimîine aflăm că X e procurorul care, în anii 60, a refuzat de două ori eliberarea condiționată a lui Corneliu Coposu din pușcărie. Un minim de imaginație vă va fi suficient, credem noi, pentru a contura un peisaj al reacțiilor celor mai sus pomeniți.

Să mai spunem, în final, doar atît: Tratatele și convențiile internaționale semnate și ratificate de România, în special Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de catre Adunarea Generală a ONU la 10 septembrie 1948 și Convenția ONU asupra imprescriptibilității crimelor de război și a crimelor împotriva umanității, adoptată la 26 noiembrie 1968 și ratificată de România prin Decretul nr. 547 din 29 iulie 1969, stipulează în clar că persecuțiile pe motive politice sunt integrate în noțiunea de crime împotriva umanității.

Refuzul eliberării unui om abuziv băgat în pușcărie pentru atitudini anti-regim s-o încadra, oare, la persecuții pe motive politice? (Bogdan Tiberiu Iacob)

***

Ionut Popescu:

Cazul Augustin Lazăr este și un extraordinar experiment social, nu știu cum să-i zic! Oameni cu mintea întreagă, oameni citiți, oameni care toată viața lor au fost împotriva comunismului, a tiraniei, a dictaturii, dintr-o dată își schimbă convingerile, principiile; a ține în pușcărie opozanții lui Ceaușescu devine scuzabil, acceptabil, o pată neînsemnată, poate fi trecut cu vederea. Nu mai contează că, aplicând acest principiu, Emil Bobu, Manea Mănescu, Ana Pauker, toți pot beneficia de reevaluare, au fost oameni aflați sub vremuri, dar ei nu au omorât personal, cu mâna lor, pe nimeni, așa erau legile atunci…

Există ceva mult mai important, mult mai culpabil decât orice vină a celor care au slujit comunismul: esențial, fundamental, este să urăști PSD-ul și pe Dragnea! Orice argument împotriva lui Augustin Lazăr are drept contrapondere ceea ce fac Dragnea și PSD: a ținut Lazăr oameni în pușcărie, oameni care erau torturați? Da, dar Dragnea, ești de-acord cu ceea ce face Dragnea? Dialogul nu mai pare posibil, se înfundă aici. Comunismul, torționarii, viețile distruse ale disidenților toate devin nerelevante în raport cu o intenție, reală sau doar bănuită, a lui Dragnea și a PSD-ului! Cum e posibil? Cum s-a ajuns în această situație absurdă, lipsită de cea mai elementară logică? Eu nu am un răspuns… Nici n-am crezut vreodată că e posibil să se întimple așa ceva!

***

Interesantă mi se pare această devoalare surprinzătoare (nu este niciun fel de acuzație): cine susține implicarea în prezent a serviciilor de informații în actul de justiție, nu consideră condamnabil nici amestecul Securității lui Ceaușescu în justiția acelor vremuri! Exact aceiași oameni! Nu e interesant?

LE Dar, acești oameni, în mintea lor, sunt luptători pentru o justiție independentă! Nu e fascinantă mintea oamenilor?

***

Sorina Matei:

Un schelete din dulap e un schelete din dulap.

Nu contează cine îl scoate sau când îl scoate, contează doar dacă el este real şi dacă el a fost/ este acolo. The truth matters. În orice circumstanţă. Pentru că, spre deosebire de minciună care are viteză, adevărul are ceva mult mai de preţ: rezistenţă.

Oare de ce Augustin Lazăr n-a vorbit niciodată de Aiud? În privinţa asta, nu există nicio referinţă. Să fi uitat că s-a ocupat de deţinuţi politici? Foarte greu de crezut asta.

Ce spune asta despre el, acum, când forţat de împrejurări, încearcă să înfrumuseţeze/distorsioneze faptele?

Era doar o obligaţie de serviciu să refuzi de 2 ori liberarea condiţionată a unui disident politic care-şi îndeplinise fracţia de pedeapsă?

Evident, nu. Omul era o rotiţă, importantă, în uriaşul angrenaj şi măruntaiele unse ale Securităţii şi represiunii. Dacă era slugă vrednică, harnică şi disciplinată, nu trebuia neapărat să fie şi colaborator sau cadru al Securităţii.

De câţi ani s-a ştiut asta cu Aiudul? De când s-a întâmplat. Aiudul a lasat urme, scripte. Tot timpul au fost “acolo”.

Cine a avut întotdeauna aceste date despre el? Securitatea 2.0 ce a urmat şi căreia cu măiestrie şi slugărnicie i s-a adaptat. De fiecare dată. În orice circumstanţă.

A investigat Augustin Lazăr mari cazuri cutremurătoare, de în ultimii 21 de ani a fost numai pe funcţii de conducere în sistemul judiciar ajungând până în vârf? Nu. A ajuns pentru că era sluga vrednică, executantă, care nu punea niciodată probleme. La fel cum n-a pus nici la Aiud.

Cum a venit în 2016, fix pe turnantă, dintr-o luptă năprasnică între 3 candidaţi, al 4-lea şi a devenit şeful Ministerului Public? Să fi fost doar prietenia cu Lascu? Nu. Aia era doar o simplă garanţie, o asigurare că nu deranjează doamna. Dacă mişca în front, deşi în etate, deşi nu mişcase în front toată viaţa lui, scoteau Aiudul. Spunea chiar acum 10 ani Voicu: “Din motive pe care ți le-am expus, câte o hârtie din trecutul fiecăruia, i-am ținut pe loc și i-am făcut fideli. Un om ți-e loial dacă are un motiv. L-ai ajutat, ai făcut, da? Dar în momentul când mai ai un motiv suplimentar, foița, două motive sunt mai puternice ca un motiv, colegule! Un sistem ca să-l încaleci, trebuie să fii deasupra. Ai informația, deci juridic ai puterea!“

Ce mai ştim despre Lazăr? Că vorbeşte, se exprimă într-un stil comunist apus şi de tristă amintire, că a făcut protocoale el la Alba bilaterale judeţene, că a minţit ca o maşină stricată în privinţa protocoalelor mari când au ieşit la suprafaţă şi nu ştia cum să acopere pe Securitatea, că în mapă atunci când a fost numit şi-a băgat clasarea pentru decidentul politic dată de un alt coleg cu nume asemănător, că atunci când mai deschide gura spune vreo altă prostie sau enormitate, că a mutat-o pe doamna la Parchet, că trei ani cât a stat acolo n-a urnit deloc sanatoriul acela de Parchet General, ba din contră, cifrele sunt mult mai proaste, că e ineficient şi minte şi acoperă şi muşamalizează. Şi că ar mai vrea o tură la PG nu pentru că ar şti că l-ar mai pune cineva, ci doar pentru ca să conteste procedura.

Iată ce #Rezistent poţi fi 33 de ani cu Aiudul în dulap. Că doar sistemele trebuie să #Reziste. Prin rotiţele lor, cu foiţele lor, prin angrenajele lor, prin măruntaiele lor, prin părţile lor. Care fiecare are un rol bine determinat, şi toate puse cap la cap alcătuiesc întregul. Sistemul. #Rezistenţa.

Vă întrebaţi de ce nu pleacă, omul cu păr vopsit, la 63 de ani? Pentru că sunt amorali. Ca la Aiud. N-au noţiuni de bine sau de rău. Ei doar execută. #Generalul din Parchetul General, aşa cum cere să i se spună, nu poate să execute la rândul său decât ordine. Tot ca la Aiud. Va pleca doar dacă şi când i se va zice, când i se va ordona. Până una alta, mai are 3 săptămâni şi 1 zi. Vreţi să plece şi să nu-şi ia uriaşa pensie?

***

De ce nu este informat corect publicul pe subiectul Lazăr-Aiud?

Este simplu. Nu mai întrebaţi. Situaţia cu Lazăr loveşte în partea dreaptă a scenei- Iohannis, PNL, zona de dreapta. Blocajul aici este din partea lui Iohannis, PNL, SRI/Hellvig. Iar situaţia cu Muşat/Miron, care culmea face conexiunea cu Iohannis, blochează partea stângă pentru că Muşat fiind transpartinic, bine conexat şi conectat, o placă turnantă ca orice om venit din trecut, îmbogățit și influent, are mulţi clienţi şi prieteni importanţi și în partea cealaltă. Iar în presă, ca şi în politică de altfel, interesul poartă fesul nu unica atribuţie a presei- aceea de informare corectă a publicului. Şi aşa s-a ajuns în blocaj total.

Este şi acum, în Aprilie 2019, după 33 de ani, fix cum spunea în 1986 Iulius Filip în Infernul Aiud unde îl ţineau toţi, motiv pentru care dispera Securitatea care scria în notele informative despre el: “FILIP IULIUS consideră că mijloacele de publicare în masă dezinformează populaţia asupra acestei perioade cît şi în ceea ce priveşte prezentarea evenimentelor care au avut loc după anul 1944. Fiind seara la televizor, FILIP IULIUS s-a manifestat ironic cu privire la unele emisiuni”.

Situaţia lui Iulius Filip, prin reverberaţiile teribile pe care le are şi astăzi, spune multe despre noi, nu numai ca societate, ca evoluţie, ci şi ca presă şi spune la fel de multe despre Sistem care este la fel de dement. Pentru că este “continuatorul” cu aceleaşi practici, metode, moduri de operare şi pioni. Rotiţe.

În ciuda faptului că au pus un sfert din Securitatea României pe el, un om, pe familie, pe prieteni, pe colegi, pe apropiaţi, au pus Armata, l-au târât prin Penitenciare, prin Aiud, prin izolări, restrictive, secţii de nebuni şi condamnaţi la moarte, i-au făcut dosare, injecţii, i-au luat buletinul, i-au luat serviciul, l-au dat afară din ţară şi efectiv tot ce au putut şi au inventat pentru ca să-l oprească, faptul că noi, cei câţiva ziarişti nu ne vom opri din subiectul ăsta care vedem că zdruncină şi sperie şi azi tot estabishmentul României, arată că Iulius Filip, un om, un suflet şi o minte, un lăcătuş demn, ferm, de neoprit, cu crezuri şi principii sănătoase, care a ridicat Solidaritatea Poloniei în picioare când aşa ceva era de neimaginat, care prin curajul nebun a lăsat urme adânci în conştiinţa premiantului Nobel pentru Pace ce a subrezit sistemul represiv şi comunismul în Europa de Est, ei bine, acest brav român n-a cedat nici mort şi demonstrează că şi acum, după 33 de ani, a învins de fapt Sistemul.

Sistemul, îl vedeţi acum clar şi limpede în toată goliciunea şi disperarea lui: este şi acum speriat şi terorizat de acelaşi incredibil de puternic Iulius Filip. Viaţa lui Iulius Filip şi suferinţele lui continue îi devoalează pe toţi. Aceasta este puterea lui fantastică. Firul roşu al acestei situaţii ce se întinde pe o perioadă de aproape 40 de ani, cronologia, implicaţiile îngrozitoare pe viaţa acestui singur om efectiv îi omoară şi îi scurtcircuitează pe toţi. Rând pe rând, participant cu participant, implicaţie cu implicaţie, rotiţă cu rotiţă, ipocrizie cu ipocrizie, minciună cu minciună, mecanismul ce odată a fost uns în tot ansamblul său.

Când Omul învinge Sistemul înseamnă că Sistemul este şubred, deci pe cale de consecinţă vulnerabil şi Sistemul poate să moară. Deci se poate. Însă nu toţi sunt Iulius Filip. Din păcate. So, #FiţiIuliusFilip

#AiuduleAiudule

***

A3 și-a pierdut orice legitimitate să vorbească de Aiud.

Pentru că unul din turnătorii lui Iulius Filip, informatorii Securității pe Filip din infernul Aiud, este și la ei. Nu poți să vorbești Iulius Filip dacă ascunzi cu intenție adevărul probat, certificat, recunoscut și istoric. Înseamnă că îți bati joc de Iulius Filip, folosindu-l într-o luptă în care tu vrei să se afle doar anumite lucruri, nu tot ansamblul sistemului represiv, nu adevărul. A3 și Luju nu scot niciun cuvânt pe tema asta de vineri, de când s-a aflat de Miron. Ei cred că dacă nu dau ei, oamenii nu știu, sunt idioți, ușor manipulabili sau nu se află. Să crezi în 2019 asta, în era tehnologiei, să prezinți doar bucăți de adevăr este efectiv o prostie care te delegitimează total și te duce în ridicol absolut.

În plus, să ridici până la cer o asemenea rană adevărată a României și să ascunzi publicului că unul din turnătorii lui Filip din Aiud e și la tine în ogradă, chiar foarte strâns de tine, să-ți explodeze în față și ție si altora, și să spui cu tupeu culmea că tu vrei să se facă dreptate, vrei să se afle adevărul pe care de fapt chiar tu cu intenție îl ascunzi este… speachless. E ca și cum ai vorbi de un om care metaforic a fost înjunghiat de mii de ori, zeci de ani la rând, de cele mai teribile și crâncene forțe posibile, omul a învins și unul din cuțitele pitite e și la tine.

#IuliusFilipFărăAsociați

***

Evoluţia în paralel a acestor 2 personaje, Filip (Fodor denumit de Securitatea disperată şi speriată) şi Muşat aka voluntarul Miron, developează perfect evoluţia României. Turnătorul, ofiţer greu de Secu din Aiud, a ajuns cel mai bogat avocat al României, cu o avere incomensurabilă, un păianjen transpartinic, influent, placă turnantă pentru Sistem, executantul sinistru comunist al Securităţii din Aiud a ajuns Procuror General al României iar omului cinstit şi simplu, lăcătuşului Filip nici acum nu i-au dat casă, e bolnav, aproape părăsit într-un azil. Şi în faţa legii, ţidulele de kkat CNSAS, sunt egali. Dar băi, MIRON şi toţi asociaţii voştri îmbuibaţi, sulfuroşi şi puternici, nu, nu veţi fi niciodată egali. Pentru că doar unul e Iulius Filip, Muşate şi Lăzăre vopsitule! V-a îngropat şi efectiv desfiinţat moral. Definitiv şi irevocabil. Aşa cum le aşează viaţa când nu le aşează Justiţia. Rotund şi drept. Şi doar pentru că eu scriu acum de asta ca şi alţi câţiva, înseamnă că Iulius Filip v-a învins pe toţi, v-a umilit şi v-a tras cu o forţă absolut uluitoare în urmă cu peste 33 de ani, readucându-vă fix acolo de unde sunteţi toţi, de unde aţi genenerat, de unde aveţi seva, puterea şi conexiunile. Din Sistem, din Securitate, din negura trecutului crâncen, din Iadul din Aiud.
#BlestemulAiudului
#IuliusFilipFărăAsociaţi
#AiuduleAiudule

***

Foto: Daniel Mihailescu/ AFP

Ion Spanu/ Cotidianul:

Augustin Lazăr preferă să mintă ca un ordinar, în loc să ceară, simplu, iertare

PSD a devenit anticomunist, iar PNL devine apărător al Securităţii

Marian Munteanu: „Nu doar domnul Lazăr trebuie «demis»”

Norica Nicolai îi dă lovitura de graţie lui Augustin Lazăr în „Cazul Iulius Filip”

[…]

„PENTRU CARE MERITE „EXCEPŢIONALE” A FOST AVANSAT AUGUSTIN LAZĂR?”

NORICA NICOLAI: „Istoria profesională a domnului Lazăr trebuie să existe undeva în Parchetul general, tot într-o mapă. Tot ce pot spune, din dezbaterea publică, este că prezenţa sa în fruntea comisiei pentru eliberări condiţionate de la Penitenciarul Aiud este, pentru mine, ca jurist, mai mult decît discutabilă. Conform Legii 23/1969 pentru executarea pedepselor, DOAR procurorii de la Procuraturile judeţene din vremea respectivă erau cei desemnaţi să conducă acele comisii de eliberare condiţionată. Or, Augustin Lazăr, potrivit datelor din CV-ul său, nu avea cum să facă parte din Parchetul judeţean sau, dacă făcea, era pentru merite „excepţionale” pentru că legea prevedea o vechime în muncă de minim 7 ani, iar el, în 1985, nu avea această vechime! În CV-ul său nu se precizează la care unitate de Procuratură şi-a desfăşurat activitatea în perioada 1982-1990, adică la Procuratura locală Alba Iulia sau la Procuratura judeţeană Alba Iulia! E nevoie să precizeze acest lucru, în CV se spune că în 1982 era procuror stagiar, deci pînă în 1987 nu avea cum să fie procuror la Procuratura judeţeană decît dacă era avansat „la excepţional”! Pentru ce merite şi cu aprobarea cui? În rezumat: cum dracu era Augustin Lazăr procuror la Procuratura judeţeană în 1985, din moment ce legea 23/1969 spune că era obligatoriu să aibă o vechime de 7 ani, iar el era stagiar în 1982, deci doi ani de stagiar, plus 5 vechime obligatoriu pentru a fi procuror la procuratura judeţeană?”

Într-adevăr, în toate CV-urile sale, Augustin Lazăr are o precizare ambiguă, în care precizează lapidar că, între 1982-1985, a fost „procuror stagiar / procuror criminalist la Procuratura Alba Iulia”:

Analizînd datele din CV-ul lui Augustin Lazăr, constatăm că Norica Nicolai are dreptate! Să vedem împreună sinteza acestora:

– Augustin Lazăr termină facultatea de drept în anul 1981

– pînă în februarie 1982 a fost avocat stagiar

– între 1982-1990 a fost procuror stagiar şi procuror criminalist la Procuratura Alba Iulia

– între 1990-1997 a fost procuror criminalist la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Alba.

Este, deci, cît se poate de clar că Augustin Lazăr a fost între 1982-1990 procuror la Procuratura locală Alba Iulia (aşa cum se spune chiar în CV), căci judeţul se numeşte Alba, iar capitala lui este Alba Iulia! Cu alte cuvinte, nu este nici o îndoială că între anii 1985-1986, cînd era preşedintele Comisiei de liberare de la Penitenciarul Aiud, nu avea dreptul să ocupe această funcţie, pentru care Legea 23/1969, art. 27 prevede că procurorul era desemnat dintre cei de la Procuratura judeţeană Alba, iar Augustin Lazăr era procuror la Procuratura locală Alba Iulia:

Calculul simplu, făcut de Norica Nicolai arată, într-adevăr, că între 1985-1986 Augustin Lazăr nu îndeplinea condiţiile pentru a fi avansat ca procuror la Procuratura judeţeană, astfel încît să fie trimis la Penitenciarul Aiud, căci legea prevedea următoarele condiţii:

– stagiatura – februarie 1982 – februarie1984

– 5 ani vechime necesară promovării la Procuratura judeţeană, adică abia în anul 1989

– deci, în 1985 şi 1986, Augustin Lazăr nu putea fi „procuror delegat la Penitenciarul Aiud”!

Sînt, deci, îndreptăţite întrebările eurodeputatului Norica Nicolai: „cum dracu să fi ajuns Augustin Lazăr procuror la Procuratura judeţeană în 1985 sau să i se dea o funcţie echivalentă? Pentru ce merite şi cu aprobarea cui?”

„AUGUSTIN LAZĂR POATE FI CONSIDERAT PARTE ŞI COMPLICE LA TORTURILE DIN PENITENCIARUL AIUD”

Pentru că în aceste zile de cînd a apărut scandalul legat de prezenţa actualului Procuror general al României în Comisia de la Aiud, care i-a prelungit cu doi ani tortura disidentului Iulius Filip, au apărut şi „spălătorii de cadavre”, între care, în mod cu totul surprinzător, este şi disidentul Radu Filipescu, deţinut la Aiud în aceeaşi perioadă cu Iulius Filip, dar care a ajuns după Revoluţie preşedintele GDS!

Aceştia, între care şi Radu Filipescu, manipulează opinia publică, avansînd ideea că procurorul delegat Augustin Lazăr nu avea decît un rol decorativ în Comisia de liberare condiţionată, sugerînd chiar că s-ar face o confuzie între procurorul Augustin Lazăr şi colonelul CI Gheorghe Lazăr!

Lucrurile nu stau deloc aşa, iar Norica Nicolai demontează cu legea în faţă aceste jalnice manipulări care au doar rolul de a minimaliza activitatea de torţionar a lui Augustin Lazăr. Pentru „Cotidianul”, Norica Nicolai face o analiză imbatabilă:

NORICA NICOLAI: „Mulţi dintre cei care au citit dezvăluirile din ultimele zile, au impresia că procurorul Augustin Lazăr era chemat din cînd în cînd la Penitenciar pentru a conduce cimisiile de liberare. Nu este aşa! Augustin Lazăr era procuror detaşat la Penitenciar şi acolo îşi desfăşura activitatea zi de zi, avînd ca sarcină de serviciu să supravegheze executarea pedepselor, căci România semnase în 1975 Convenţia împotriva torturii, iar el, prin lege, era cel care trebuia să se asigure că nu exista tortură în Penitenciarul Aiud! Deci, dacă în activitatea lui se dovedeşte că s-a încălcat chiar legea comunistă referitoare la executarea pedepselor, atunci Augustin Lazăr poate fi considerat parte şi complice la aceste torturi! Pe baza sarcinilor lui de serviciu, procurorul delegat putea să ceară sancţiuni împotriva deţinuţilor!”

Şi în aceste susţineri, analiza Noricăi Nicolai este dovedită de Legea 23/1969, care, la art. 30, prevede că procurorul delegat (în cazul nostru Augustin Lazăr) avea atribuţii de control în Penitenciar:

Ca să fie clar pentru toată lumea: Augustin Lazăr, ca procuror delegat la Penitenciarul Aiud, nu era chemat din cînd în cînd la Comisia de liberări condiţionate, ci acolo îşi avea biroul de lucru, zi de zi! Avea acces la toate locurile de detenţie şi avea atribuţii de control pentru respectarea Convenţiei împotriva torturii, pe care România lui Nicolae Ceauşescu o ratificase încă din 1975!

DISIDENTUL RADU FILIPESCU ÎL APĂRĂ PE TORŢIONARUL AUGUSTIN LAZĂR

Aşadar, cînd fostul disident Radu Filipescu declară pentru „Adevărul” că Augustin Lazăr avea doar un rol decorativ la Penitenciarul Aiud, nu face altceva decît să ne arate că a renunţat la statutul de disident anticomunist în favoarea scaunului călduţ de la „Grupul de Dialog Social” (GDS), înfiinţat de cuplul Silviu Brucan – George Soros în anul 1990! Iată una dintre declaraţiile sale stupide, de neînţeles:

RADU FILIPESCU: „Miza mare e clar că se doreşte vulnerabilizarea poziţiei lui Augustin Lazăr în ceea ce priveşte lupta anticorupţie. Din ce informaţii au apărut până acum, părerea mea este că acest episod, în momentul şi în contextul ăsta, nu este normal să fie folosit pentru vulnerabilizarea lui. E clar că scandalul a apărut cu altă miza şi nu cu „Vai de mine, ce s-a întâmplat acum 30-40 de ani!” („Adevărul”, 5 aprilie 2019).

Din fericire, opinia publică din România ştie bine că de ani de zile „Grupul de dialog social” (GDS) şi revista „22”, editată de acesta, sînt apărătorii Sistemului şi ai reprezentanţilor acestuia, susţinîndu-i constant pe Monica Macovei, Laura Codruţa Kovesi sau Augustin Lazăr, abandonînd complet drepturile şi libertăţile cetăţeneşti pe care Binomul SRI-DNA le-a încălcat în mod grosolan în ultimele decenii!

Pentru cei din GDS, „Cazul Rarinca”, la fel ca şi „Cazul Iulius Filp”, nu sînt decît „acţiuni de vulnerabilizare”, fie al Liviei Stanciu, fie al Codruţei Kovesi, fie al lui Augustin Lazăr! Dacă pentru Andreea Pora, „regina cîrnatului” şi redactor şef adjunct la „22” (care scrie un articol pe site-ul „Europa liberă”, urmînd exact aceleaşi argumente ca Radu Filipescu!), o asemenea atitudine face parte din fişa postului, este de neînţeles reacţia lui Radu Filipescu, cel care a uitat ce scria chiar el pe blogul personal (http://filipescu.ro/radu-filipescu/) despre Iulius Filip: „În luna mai 1988 a existat o încercare convenita anterior, de înființare, de catre cativa foști deținuți politici, Gheorghe Nastasescu, Filip Iulius, Iancu Marin, Carol Olteanu, Costica Purcaru, Totu Victor a sindicatului „Libertatea”, dar, din cauza presiunilor Securității, demersul nu a reușit să se extindă în rândul populației”.

Analiza pe care eurodeputatul Norica Nicolai a făcut-o pentru ziarul „Cotidianul” demontează toate aceste aceste încercări de minimalizare a rolului pe care Augustin Lazăr, actualul Procuror general semi-revocat, înscris pentru obţinerea unui nou mandat, a avut-o în anii 1985-1986 în torturarea didisentului Iulius Filip. Cadrul legal al vremurilor acelora demonstrează fără putinţă de tăgadă că Augustin Lazăr ştia foarte bine ce face, fiind la curent cu atitudinea anticomunistă a lui Iulius Filp, căruia i-a prelungit în cunoştinţă de cauză torturile la care acesta a fost supus în Penitenciarul Aiud!

La toate acestea, demisia lui Augustin Lazăr este singura soluţie cît de cît onorabilă, fie că vine din proprie iniţiativă, fie că îi este cerută de preşedintele Klaus Iohannis, cel mai mare susţinător al acestuia.

Şi, în paralel, trebuie să fie anchetate faptele lui Augustin Lazăr din acei ani pentru a se constata dacă acestea îndeplinesc şi condiţiile unei infracţiuni, mai ales că împotriva lui există deja două plîngeri penale „pentru crime împotriva umanității”, depuse de doi cunoscuţi avocaţi: Corneliu Liviu Popescu şi Aurelian Pavelescu, preşedintele PNŢCD.

***

Aşa cum era de prevăzut, în urma dezvăluirilor care-l incriminează pe Procurorul general Augustin Lazăr, a apărut imediat şi o „armată” de avocaţi ai diavolului, care încearcă spălarea imaginii sale publice, astfel încît „torţionarul” să pară un biet mieluşel în curtea Sistemului comunist pe care l-a slujit.

Deşi Augustin Lazăr a recunoscut că în 1985 şi 1986 a fost preşedintele comisiei de liberare condiţionată din Penitenciarul Aiud, spălătorii de cadavre încearcă, totuşi, să-i scoată petele din biografie în ciuda evidenţelor şi nu se dau în lături să sfideze realitatea, chiar dacă propriile lor argumente nu fac altceva decît să-l incrimineze şi mai mult pe Augustin Lazăr.

[…]

Şi, ca în orice manipulare de acest fel, „avocaţii” de ocazie ai lui Augustin Lazăr apelează şi la metoda distragerii atenţiei publicului de la obiectul principal, aducînd în prim plan o temă falsă. În acest caz, ei vorbesc despre un colonel Lazăr, care era CI-stul de la Aiud, ca şi cînd noi, cei care vorbim despre Augustin Lazăr, l-am confunda pe Procurorul general cu colonelul de Securitate! În realitate, nici noi, nici cei de la „Lumea justiţiei” şi nici cei de la „Antena 3” nu l-am acuzat pe Augustin Lazăr că ar fi fost „securistul” din penitenciar, ci l-am identificat ca fiind procurorul care prezida comisia de liberare condiţionată, lucru, de altfel, recunoscut chiar de Augustin Lazăr!

Ce nu înţeleg, sau se prefac că nu înţeleg, aceşti apărători ai Sistemului este că, nu întîmplător, după Revoluţie, cînd se presupune că s-a instaurat democraţia, legislaţia a fost schimbată înlăturîndu-se cîteva prevederi specifice dictaturii, astfel încît abuzurile din vremea comunismului, precum cele comise şi de Augustin Lazăr, să nu mai fie posibile.

În acest sens, potrivit Legii 254/2013, procurorul nu mai este preşedintele Comisiei de liberare condiţionată, ci un judecător. De asemenea, azi deţinutul se poate prezenta în faţa comisiei pentru a-şi susţine punctele de vedere, iar, potrivit art. 97, al. 10 din Legea 254/2013, „procesul-verbal prevăzut la alin. (6), împreună cu documentele care atestă mențiunile cuprinse în acesta, se înaintează judecătoriei în a cărei circumscripție se află penitenciarul, iar procesul-verbal se comunică de îndată persoanei condamnate”.

Toate aceste modificări din legea actuală, privind regimul de executare a pedepselor, au fost făcute tocmai pentru ca alţi „lăzărici” să nu îşi mai poată justifica abuzurile şi torturile, aşa cum face Augustin Lazăr acum, alături de „avocaţii” lui de ocazie din presa Sistemului, cum este şi Ioana Ene Dogioiu.

Aşadar, rămîne cum am stabilit: Augustin Lazăr a fost unul dintre torţionarii regimului comunist prin ceea ce a făcut ca preşedinte al comisiei de liberare condiţionată, cînd, şi din cauza lui, disidentul anticomunist Iulius Filip a suportat tortura pentru că a îndrăznit să critice PCR-ul!

P.S. Conform DEX, „tortură” înseamnă „A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui”, dar şi „a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui”, iar „torţionarul” este „persoana care aplică tortura”.

***

Lista rușinii: Apărătorii torționarului Augustin Lazăr

După trei zile de derută, cozile de topor din presă ale instituţiilor de forţă încearcă să se regrupeze, declanşînd operaţiunea „Spălarea torţionarului Augustin Lazăr”. Practic, este o operaţiune de auto-demascare, aşa cum s-a mai întîmplat în decursul anilor, cînd lucruri evidente erau contestate de aceste „instrumente”, cu intenţia de a minimaliza efectele dezvăluirilor ce apăreau în presă despre securişti odioşi şi nomenclaturişti ai PCR, mai ales atunci cînd aceştia se strecurau în poziţii înalte ale instituţiilor democratice de după Revoluţia anticomunistă din Decembrie 1989.

După apariţia pe „Lumea justiţiei” a documentelor care arată clar că Augustin Lazăr, actualul Procuror general al României, a contribuit decisiv la tortura fizică şi psihică a disidentului Iulius Filip, în calitate de preşedinte al comisiei de liberare condiţionată din Penitenciarul Aiud, prin faptul că s-a amînat cu aproape doi ani eliberarea sa, am asistat la cîteva tumbe ridicole ale lui Augustin Lazăr pe site-ul Ministerului Public, în care încerca să se eschiveze cu mijloace demne de milă: „nu-mi amintesc, nu eu am decis, n-am făcut poliţie politică, am o anumită stare de emotivitate…” Generic, toate acestea se pot sintetiza în expresia celebră a lui Tudor Postelnicu: „Am fost un dobitoc!”, numai că fostul șef al Departamentului Securității Statului a dovedit parcă un pic mai multă demnitate decît Augustin Lazăr.

Brusc, însă, în timp ce Augustin Lazăr încă îşi mai lingea rănile, au apărut şi primele reacţii în apărarea onoarei acestuia. Ignorînd evidenţele, autorii acestora au încercat să aplice tehnici de manipulare cunoscute, precum deturnarea subiectului principal către teme false, interpretări forţate ale prevederilor legale sau pur şi simplu afirmaţii false spuse ca şi cum ar fi adevărate.

Toate acestea cu un singur scop: nu cumva ca dezvăluirile despre „torţionarul” Augustin Lazăr să se extindă asupra tuturor celor pe care #Rezist i-a pus în ramă ca pe icoane în bătălia politică din ultimii ani: Klaus Iohannis, beneficiar al NUP-urilor date de parchetul condus de Augustin Lazăr, sau Laura Codruţa Kovesi, cea care l-a adus pe Lazăr în conducerea Parchetului general şi care a susţinut-o vehement cînd a fost în dificultate!

Întrucît aceste operaţiuni de spălare a torţionarului vor fi din ce în ce mai numeroase în zilele următoare şi este aproape imposibil ca noi, singuri, să putem monitoriza toate articolele sau emisiunile în care autorii lor se vor da în spectacol, facem un apel la cititorii noştri să ne semnaleze fiecare „reprezentaţie” dată de slugile acestui Sistem odios, indicîndu-ne un link, semnalîndu-ne un articol sau trimiţîndu-ne orice element de identificare ce poate fi verificat înainte de publicarea în „Cotidianul”.

Este absolut necesară această acţiune, căci nu mai este vorba despre dispute contradictorii pe teme politice sau despre polemici fireşti despre una, despre alta, ci de apărarea unuia dintre cei mai mari disidenţi români din vremea dictaturii comuniste, pe care l-am cam uitat cu toţii, aşa cum am făcut şi cu Doina Cornea, pe care n-am apărat-o suficient atunci cînd astfel de şobolani ai Sistemului au atacat-o în anii ‘90. Iată-i pe Iulius Filip şi Doina Cornea într-un cadru rar, capturat din filmul „Scrisoarea românească”, regizat de Jacek Reginis şi difuzat de Antena 3:

Iulius Filip este acum în suferinţă şi nu trebuie lăsat să creadă că demnitatea lui, cu care s-a împotrivit regimului comunist, sau suferinţele prin care a trecut au fost în zadar! Lui şi celor cîţiva disidenţi adevăraţi, precum şi morţilor şi răniţilor de la Revoluţie, le datorăm libertatea de astăzi! Nu lui Augustin Lazăr, nu lui Klaus Iohannis, nu Codruţei Kovesi, pe care în mod ciudat îi apără astăzi aşa-numita „Stradă”.De altfel, acest „Caz Augustin Lazăr” ar trebui să fie un bun exemplu pentru #Rezist pentru a înţelege în ceasul al 13-lea ce risc imens zace mocnit în acţiunile lor de susţinere publică a instituţiilor de forţă, în loc să apere drepturile şi libertăţile oamenilor!

Înecepem să publicăm azi lista primilor apărători ai torţionarului Augustin Lazăr. Conştient sau nu, justificîndu-l pe acesta, ei lovesc în acest brav erou al României, care se numeşte IULIUS FILIP, în faţa căruia ar trebui să ne plecăm cu un imens respect, dacă autorităţile din toţi aceşti 30 de ani n-au fost în stare să găsească o decoraţie pentru a-i omagia lupta împotriva dictaturii comuniste, aşa cum au făcut-o polonezii!

1. VLADIMIR TISMĂNEANU publică în revista „Newsweek” articolul „Augustin Lazăr si claritatea morală”, în care, cu o obrăznicie ce parcă cere cîteva palme, scrie: „Așa văd eu distincția necesară la acest tulbure ceas istoric: Augustin Lazăr simbolizează valorile societății deschise. Detractorii săi reprezintă forțele beznei, represiunii, infamiei”! Jegul acesta moral, care este fiul ideologului comunist Leonid Tisminețki, pe care Băsescu l-a numit să conducă acea Comisie pentru condamnarea comunismului, îl apără acum pe torţionarul Augustin Lazăr, aruncînd expresii mizerabile la adresa celor care l-au demascat pe acesta ca fiind instrumentul Securităţii, aşa cum a fost şi tăticuţul lui. Tismăneanu crede că Augustin Lazăr n-a fost torţionar pentru că „nu el l-a schingiuit, nu el l-a condamnat” pe Iulius Filip. Zău, Volodea? Deci, după mintea ta, numai plevuşca Securităţii poartă vina torturii, nicidecum şefii Securităţii, activiştii PCR care au impus dictatura sau procurorii şi judecătorii care-i aruncau pe disidenţi în puşcării sau le amînau eliberarea! Ca să zic aşa, prin acest articol, Tismăneanu micţionează chiar pe „Raportul Tismăneanu”, despre care credeam că este documentul care condamnă tocmai astfel de torturi fizice şi morale la care au fost supuşi sute de mii de români, împreună cu autorii lor.

2. CRISTIAN TUDOR POPESCU a sărit în apărarea lui Augustin Lazăr la „Digi 24”. Opiniile sale sînt de-a dreptul şocante: „Toate zicerile cu Augustin Lazăr torţionar sunt nişte minciuni, nu cu picioare scurte, sunt oloage. Cum să fie torţionar un procuror? În comunism, cu tortura asupra deţinuţilor, fie prin interogatorii, fie prin tortură fizică se ocupau ofiţerii din penitenciar şi Securitatea”! Şi CTP se preface că nu înţelege mecanismul care acţiona asupra deţinuţilor politici care nu se supuneau reeducării, văzînd în procurori nişte bieţi mieluşei care nici nu ştiau ce misiune aveau: „Din când în când, pentru că aşa era legea, se discutau cererile de eliberare condiţionată ale tuturor deţinuţilor, fie de drept comun, fie politici. Lazăr nu l-a văzut la faţă pe Iulius Filip, nu a venit Iulius Filip să îi spună <ar trebui să mă eliberaţi> şi Augustin Lazăr să-i fi spus <nu>”!

Dacă ar fi avut curiozitatea să citească Legea 23/1969, CTP ar fi aflat care erau atribuţiile lui Augustin Lazăr ca procuror delegat la Penitenciarul Aiud, că de el depindeau toate actele de tortură la care a fost supus Iulius Filip, căci procurorul avea sarcina să verifice condiţiile de detenţie şi respectarea „Convenţiei împotriva torturii”, ratificată de România în 1975! Dar, cînd ai devenit tu însuţi instrumentul Sistemului, apărătorul abuzurilor lui Kovesi, ce pretenţii să ai!

3. ANDREEA PORA nu putea să lipsească din acest peisaj pestilenţial. „Regina cîrnatului”, care a fost şi a rămas susţinătoarea Sistemului, de la Monica Macovei pînă la Codruţa Kovesi, a publicat pe site-ul „Radio Europa liberă” articolul „Cum a ajuns Lazăr un Vișinescu 2. Există vreun magistrat disident în perioada comunistă?”, în care se întreabă: „Putea Lazăr la cei 29 de ani ai lui, proaspăt procuror, să înfrângă Securitatea și sistemul comunist, așa încât dizidentul Iulius Filip să fie eliberat?” Oricît de puţine ar fi aşteptările din partea Andreei Pora, totuşi, crede cineva că naivitatea ei pune o astfel de întrebare sau ordinul de zi pe unitate? Nici Pora n-a citit Legea 23/1969, altfel nu ar fi pus acea întrebare stupidă, ci ar fi înţeles că Augustin Lazăr nici nu avea dreptul să facă parte din acea comisie din penitenciar, căci era procuror la Procuratura locală, nu la cea judeţeană, cum prevede legea, deci ceva suspect este chiar în numirea sa şi în acceptul pe care l-a dat! Oare, cui? Dacă ne întreabă pe noi: „Putea Lazăr la cei 29 de ani ai lui să înfrângă Securitatea?”, îi răspundem Andreei Pora: nu putea, dar nimeni nu l-a luat cu forţa să-l facă preşedintele Comisiei de liberare condiţionată. Iar dacă, totuşi, a acceptat, era de bun simţ să nu accepte acum să fie Procuror general! Căci, dacă a acceptat să fie sluga sistemului comunist, atunci tot aşa se explică de ce este acum sluga conducătorilor de azi, tolerînd şi abuzurile acestora împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor! Dar poate să înţeleagă Andreea Pora aceste lucruri simple?

4. IOANA ENE DOGIOIU, senior editor la „Ziare.com”. Cunoscută ca fiind apărătoarea Sistemului încă din vremea cînd funcţiona Binomul SRI-DNA, Ioana Ene Dogioiu publică pe site-ul său articolul „Marea manipulare in cazul „tortionarului Lazar”. Cei doi „Lazari” de la Aiud”, în care se foloseşte de declaraţia altui disident, Radu Filipescu, răstălmăcindu-i vorbele, insinuînd că procurorul Augustin Lazăr nu a avut nici un rol în prelungirea torturii lui Iulius Filip! Ea este cea care a realizat acele interviuri cu Florian Coldea, fostul şef operativ al SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, fosta şefă a DNA, atunci cînd aceştia aveau nevoie. Atunci, cum să nu susţină ea acum că torţionarii sînt îngeri?

5. ISTORICUL MĂDĂLIN HODOR, cercetător la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), acum fiind suspendat şi anchetat disciplinar după publicarea unei liste cu aşa-zişi colaboratori ai SIE, între care preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, consilierul BNR Adrian Vasilescu, jurnalistul Cornel Nistorescu şi sociologul Dorel Abraham. Mădălin Hodor este autorul dezinformării prin care se sugerează o posibilă cofuzie între procurorul Augustin Lazăr şi colonelul de Securitate Gheorghe Lazăr, care era şeful biroului CI din penitenciarul Aiud. Numai că nimeni nu a spus că Augustin Lazăr ar fi fost şeful acelui birou, deci nimeni n-a făcut nici o confuzie! Crezînd că drege busuiocul, Hodor adaugă: „Consider că o discuție despre rolul procurorilor și colaborarea lor cu Securitatea și regimul comunist este bine venită. Dar această discuție, care este, trebuie spus, dureroasă prin prisma realității, nu poate fi făcută în contextul unor campanii mediatice care amesteca minciuna și manipularea în scopuri strict politice cu adevărul și cu problema delicată a moștenirii comuniste”. Bine, dar unde este „minciuna şi manipularea în scopuri strict politice”? Nu este adevărat că Augustin Lazăr a fost preşedintele comisiei care a decis prelungirea torturii lui Iulius Filip cu încă doi ani? A intrat Augustin Lazăr în politică şi noi nu am aflat?

6. DORU BRAIA, devenit unul dintre promotorii #Rezist, deşi înainte de 1989 făcea parte din diaspora anticomunistă. A fost exclus din Societatea „Timişoara” în urma apariţiei angajamentului său cu Securitatea. El postează pe site-ul său mesajul: „Abjectă manipularea mediatică la adresa procurorului AUGUSTIN LAZĂR, crezută chiar și de oameni cât se poate de onorabili (Teodor Mărieș)! Radu Filipescu, fost deținut politic, a dezvăluit Adevărul!” Ce nu a înţeles Doru Braia din declaraţia lui Radu Filipescu este faptul că acesta a confirmat că deciziile comisiei de liberare condiţionată nici măcar nu erau prezentate deţinuţilor politici, astfel încît aceştia nu se puteau adresa unei instanţe pentru a cere eliberarea din penitenciar! E greu de înţeles cum unul dintre cei prezenţi în Piaţa Universităţii în 1990, manifestînd împotriva Sistemului comunist, a devenit acum un apărător al acestuia.

7. BRÂNDUŞA ARMANCA este vicepreşedinta Societăţii „Timişoara”, cea care i-a acordat lui Augustin Lazăr premiul „Speranţa”! Fosta directoare a ICR Budapesta a declarat pentru „Mediafax” că „nu am primit nicio solicitare de acest fel, nu comunicăm cu alte organizații prin presă, deși suntem și noi jurnaliști. Sunt convinsă că orice discuție despre retragerea premiului este inutilă pentru că noi am premiat un om pentru atitudinea lui corectă și fermă în apărarea justiției. Acesta a fost criteriul cel mai important, el este îndeplinit și în ziua de astăzi”! Înţelegeţi? Brânduşa Armanca încă n-a aflat că Augustin Lazăr este, practic, revocat din funcţia de Procuror general şi-l consideră apărătorul Justiţiei, deci premiul i s-ar cuveni!

Cînd i s-a cerut să-şi argumenteze poziţia, Brânduşa Armanca s-a năpustit pe Dan Voiculescu, ca şi cînd acesta l-ar fi numit pe Augustin Lazăr în Comisia de la Penitenciarul Aiud: „Nu participăm la campaniile Antenei 3 și ale lui Dan Voiculescu împotriva unor persoane sau șefi de instituții. Eu consider că este o campanie murdară de tip securistic, practicată în trecut de Dan Voiculescu în calitatea sa de om al Securității, care a fost transferată, iată, ca metodă în televiziunile sale. Nu vom participa, asta sunt sigură, la campaniile lui Voiculescu”!

Mînjită bine de Sistem cu funcţii în TVR şi la ICR, Brânduşa Armanca se preface că nu ştie că unul dintre cei care au cerut Societăţii Timişoara să-i retragă lui Augustin Lazăr premiul „Speranţa” nu este Dan Voiculescu, ci Cornel Nistorescu, fostul ei şef de la „Expres”, din vremea cînd încă îi plăcea să fie jurnalist independent! De asemenea, Asociaţia 15 Noiembrie 1987 Braşov i-a cerut să-i retragă acel premiu lui Augustin Lazăr şi, din cîte ştim noi, nici această asociaţie, formată din revoluţionarii braşoveni care s-au ridicat împotriva lui Ceauşescu, nu este condusă de Dan Voiculescu!

8. MIRCEA MORARIU este un mai nou colaborator al site-ului „Contributors.ro”, acolo unde a publicat şi articolul „Cazul Augustin Lazăr, arhivele Securității și Proclamația de la Timișoara”, în care crede că-l apără pe Augustin Lazăr, adresînd injurii jurnaliştilor de la „Lumea justiţiei”, care au publicat documentele despre cazul Iulius Filip! Abandonînd limbajul academic (căci este profesor la Universitatea din Oradea), Mircea Morariu pare să fi scris articolul la aceeaşi masă cu cei de mai sus, căci, la fel ca ei, manipulează în chipul cel mai ordinar informaţiile despre torţionarul Augustin Lazăr, încercînd să deturneze acest caz dramatic al disidentului anticomunist Iulius Filip prin mutarea atenţiei către jurnaliştii care au adus în spaţiul public documente reale, necontestate nici măcar de Augustin Lazăr!

„Nu dau nici măcar o ceapă degerată pe ceea ce spune și scrie site-ul luju”, spune cu un aer doct Mircea Morariu, fără să-şi dea seama că trădează tocmai lucruri pe care vrea să le ascundă, căci devoalarea lui Augustin Lazăr ca torţionar al regimului comunist la ordinul Securităţii, cum spun chiar susţinătorii lui, nu s-a făcut de jurnaliştii de la Luju, ci chiar de actele pe care Lazăr şi-a pus semnătura!

Textul lui Mircea Morariu începe astfel: „Încerc de câteva zile bune să înțeleg, măcar în parte, sensul poveștii ale cărei personaje principale par să fie fostul disident anticomunist, dl. Iulius Filip, și actualul procuror general al României, dl. Augustin Lazăr”. Un sfat: ca să înţelegi sensul poveştii, trebuie îndeplinită o singură condiţie: să judeci cu mintea ta, nu cu a celor care ţi-au amanetat-o!

Aşteptăm ca atenţii noştri cititori să ne semnaleze toate articolele sau emisiunile în care este „apărat” Augustin Lazăr, în încercarea de a minimaliza rolul său în ceea ce priveşte tortura l-a care a fost supus disidentul Iulius Filip în vremea comunismului. Le vom publica pe toate, astfel încît cozile de topor ale Securităţii de tip nou să fie devoalate din timp, înainte de a ne invada iarăşi viaţa. Măcar să-i ştim!

***

Justitiarul: GDS-ul soroșist îl premiază pe procurorul Augustin Lazăr, spaima deținuților politici

Active News:

În plin scandal legat de trecutul procurorului general, GDS îl premiază pe Augustin Lazăr pentru „merite deosebite în lupta anticorupție”

Se anunță protest la GDS împotriva lui Augustin Lazăr: #Numaipremiațicălăii

Cine îi dă lui Augustin Lazăr premiul „Speranța” încălcând Proclamația de la Timișoara. Brîndușa Armanca și-a făcut antrenamentul cu soroșiști la Budapesta

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, fostul magistrat comunist care i-a anulat militantului anticomunist Iulius Filip eliberarea de la Aiud în două rânduri, urmează să primească săptămâna aceasta, parcă la schimb, două premii pentru întreaga sa activitate. Astăzi, la orele 15, în cadrul unei dezbateri regizate la Biblioteca Central-Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara, îi va fi înmânat premiul „Speranța” al Societății Timișoara iar miercuri, la sediul Grupului pentru Dialog Social din Calea Victoriei 120, la orele 18, va primi premiul Omul Anului din partea GDS. Despre GDS, EvZ a publicat recent un material revelator în care se arată că fondatorul acestuia a fost Silviu Brucan, ideologul KGB-ist care cerea în Scînteia comunistă moartea lui Iuliu Maniu, Corneliu Coposu și Gheorghe I Brătianu, a lui Radu Gyr sau Pamfil Șeicaru.

Pe lângă ilegaliștii comuniști Silviu Brucan, Mihai Șora și Pavel Câmpeanu, alți membri GDS sunt fii de comisari bolșevici, ca Vladimir Tismăneanu, Andrei Oișteanu și Anca Oroveanu, nepotul lui Petru Groza, Radu Filipescu, bursieri în RFG pe vremea lui Ceaușescu, ca Pleșu și Liiceanu, activiști și propagandiști PCR și UTC, informatori ai Securității și agenți ai unor servicii de informații din spațiul sovietic sau chiar PSD-iști cu funcții mari, ca Adrian Cioflâncă și Alin Teodorescu, alături de o fostă procuroare comunistă, acum fondatoare a unei „alternative de dreapta”. Așa că decizia de a-l premia pe Augustin Lazăr este absolut firească, în cazul lor.

Mai ciudată a părut unora decizia Societății Timișoara, care, prin premierea lui Augustin Lazăr încalcă însăși Proclamația de la Timișoara – Punctul 8, pentru care ne-am zbătut și în Piața Universității 1990, sintetizat scurt prin “fără comuniști” – cât și varianta de Lege a Lustrației susținută cu vehemență de Societatea Timișoara, în care se cerea cu fermitate „limitarea accesului la unele funcții și demnități publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere și din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989″. Dacă s-ar fi pus în aplicare proiectul de lege susținut de Societatea Timșoara, Augustin Lazăr ar fi fost zburat demult din funcția sa de procuror general. Așa este premiat, deși chiar și în așa-zisul „Raport Tismăneanu”, care a stat la baza condamnării formale a comunismului de către președintele atunci în funcție, Traian Băsescu, se scrie negru pe alb că pilonii aparatului represiv comunist au fost Partidul, Securitatea, Procuratura și Miliția. Mai puțin ciudată pare această alegere a Societății Timișoara dacă luăm în seama afirmația lui Liviu Mihaiu din emisiunea TVR pe această temă, România 9 cu Ionuț Cristache, în care cunoscutul ziarist a susținut în direct că „Societatea Timișoara este infiltrată de informatori ai Securității”.

Cercetând situația, am aflat că decizia premierii lui Augustin Lazăr, în ciuda dezvăluirilor publice privind trecutul său de „rotiță a Securității” – ca să folosim formula emisă de Radu Filipescu – a fost impusă, fără nici o dezbatere democratică internă, de un singur om: controversata Brîndușa Armanca.

În prezent portavoce și vicepreședinte al Societății, totodată și membră a GDS, Armanca aspiră la șefia presitigioasei asociații, profitând de starea delicată de sănătate a actualului președinte, Florian Mihalcea.

Vă întrebați, probabil, cine este personajul. Brîndușa Armanca, conform CV-ului ei de pe site-ul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, i-a avut ca părinți pe Kiss Bela și Ilona și timp de șase ani a fost director al ICR-Budapesta, plantată acolo de tripleta Horia Roman Patapievici – Mircea Mihăieș – Tania Radu Mihăilescu. 1989 a prins-o ca corector la ziarul de limbă maghiară din Timișoara UJ Szo.

Ulterior urmează mai multe stagii de pregătire în străinătate, între care două la Universitatea Central Europeană a lui Soros de la Budapesta. Soțul ei, Alexandru Armanca devine în 2013 președintele filialei Timișoara a Partidului Forța Civică, condus atunci de Mihai Răzvan Ungureanu, fostul șef al SIE. În 2014, Brîndușa Armanca o apostrofa pe disidenta Doina Cornea în revista „22” și pe Hotnews pentru că și-a permis să critice o demonstrație politică la Timișoara.

Nici Lucia Hossu Longin, autoarea serialului „Memorialul Durerii” nu a scăpat de atacurile suburbane din „22” ale personajului. Realizatoarea TVR i-a răspuns ICR-istei GDS-iste printr-un editorial intitulat „Lichelele libertății”. De altfel, Lucia Hossu Longin a fost acuzată că a fost „colaboratoare a Securității” chiar în paginile organului GDS stipendiat de Guvernul PSD, care i-a conferit statutul de ONG de utilitate publică, prin semnătura lui Adrian Năstase. Procesul declanșat de Hossu Longin contra GDS este pe rol.

Cât a fost la Budapesta, Brîndușa Armanca s-a dat în petec pe banii românilor. În 2007, Patapievici, însoțit de vicepreședintele ICR, Mircea Mihaieși și de rectorul Colegiului Noua Europă, Andrei Pleșu, au decernat la Budapesta, la propunerea Brîndușei Armanca, “Premiul de excelență culturală al ICR Budapesta”, alături de mai multe “premii media”.

„Premiul cultural”, conferit printr-un trofeu de bronz al sculptorului maghiar Peter Jecza și suma deloc neglijabilă de 10.000 de euro, a fost decernat scriitorului Esterházy Peter, care tocmai fusese publicat de Humanitas-ul lui Gabriel Liiceanu cu două romane: “O femeie” și “Un strop de pornografie maghiară”.  Premiul cel mare media – 6000 de euro – a fost acordat jurnalistului Cselényi Laszlo, nimeni altul decât președintele DUNA TV, canal cu emisiuni revizioniste și antiromânești, care are ca televiziune subsidiară și postul destinat maghiarilor din “Bazinul carpatic” (Serbia, Slovacia, Transcarpatia și Transilvania română), denumit sugestiv AUTONOMIA TV. Întrebată cum a putut să premieze din banii românilor un propagandist antiromân, Brîndușa Armanca a răspuns că ea nu are de dat socoteală pentru că “nu reprezintă România”.

În 2008, Armanca acordă tot din partea ei, sub firma ICR-Budapesta și pe banii românilor, cu mâna lui Patapievici, prezent personal, un nou “premiu de excelență media”, lui Miklos Sükösd, profesor la Universitatea Central Europeană (CEU) și director al Centrului Media al Universității lui Soros. În 2009, “Premiul de excelență culturală” i-a fost înmânat lui István Rév, profesor la – poate ați ghicit – aceeași Universitate (CEU) și director al Arhivelor “Societății Deschise” a lui Soros. În 2010 premiul media ICR-Budapesta merge la Jeno Merza de la Radio Kossuth. În 2011, la deja devenita “Gală a Premiilor ICR Budapesta” – “o platformă solidă de dialog și respect reciproc între cele două culturi prin care Institutul onorează cultura Ungariei” – , Brîndușa Armanca acordă Premiul media ziaristului maghiar Károly T. Vörös, redactor la Népszabadság, cel mai de stanga cotidian din Ungaria, afiliat în continuare Partidului Socialist Ungar, fostă portavoce oficială până în 1989 a Partidului Socialist al Muncitorilor, dupa modelul Scînteia și Pravda, fiind succesor al organului de presa al Partidului Poporului Muncitor, sub titulatura de “Poporul Liber” pentru a-și schimba ulterior numele în cel actual, care inseamnă “Libertatea Poporului”. Premiile pe 2011 au fost susținute de “anticomunistul” Vladimir Tismăneanu, Cristina Guseth, Director Freedom House – România, Carmen Bendovski, director ICR Viena, László Csorba, director Muzeul Național din Budapesta, Sándor M. Kiss, istoric ungur. În 2012 Armanca este rechemată de la post, moment în care Ministerul Culturii din Ungaria îi conferă în semn de apreciere pentru toată misiunea ei “Distincția pentru contribuția deosebită la cooperarea culturală româno-maghiară”.

Ca un corolar, adjunctul ei la ICR-Budapesta în această perioadă fructuoasă a fost un informator al Securității care își turna la finele anilor ’80 colegii de serviciu de la “Fructus – Timișoara”: Bartha Csaba. Nu s-a retras din funcție nici la doi ani de când și-a anunțat demisia, ca urmare a dezvăluirilor CNSAS.  Csaba s-a adăugat unui număr considerabil de ICR-iști și GDS-iști turnători deconspirați, între care îi amintim pe Sorin Antohi, profesor fraudulos la CEU și membru fondator al GDS, Andrei Corbea Hoisie membru GDS și ambasador la Viena, de asemenea fost bursier Humboldt în perioada comunistă, ca Pleșu și Liiceanu, Gheorghe Pascu, fost director adjunct al ICR – Berlin, Elvin Bernstein – B. Elvin, fost redactor-șef al Revistei ICR “Lettre International”, alias “Bebe”, recrutat din 1973, cu turnătorii despre Eugen Ionesco, sau Catrinel Pleșu, directoare a Centrului de Carte ICR, descoperită de CNSAS ca recrutată de DIE în 1968. Atitudinea lui Patapievici de promovare în Occident a primilor doi turnători amintiți a determinat-o pe scriitoarea Herta Muller să publice o scrisoarea deschisă în presa germană, în care actuala deținătoare a Premiului Nobel pentru Literatură întreba public: „Crede ICR că trăiește pe o altă planetă, pe care nu există noțiuni ca demnitate personală și integritate morală a știintei?”.

Premiul „Speranța” al Societății Timșoara se acordă „Pentru cea mai însemnată contribuție la instaurarea democrației, destrămarea structurilor comuniste și menținerea speranței în România”. Atât Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, prin vocea președintelui său, Octav Bjoza, cât și Asociația Brașov – 15 Noiembrie 1987 au solicitat Societății Timișoara să-i retragă lui Augustin Lazăr premiul “Speranța”. Iulius Filip a fost arestat, închis și torturat de acoliții lui Lazăr pentru poezia sa “Vis și Speranță”.

Victor Roncea

Bogdan Tiberiu Iacob/ inpolitics:

De ce nu trebuie retras premiul Societatii Timisoara lui Augustin Lazar

Tăcerea mi(ș)eilor

Cum s-a perpetuat o minciuna: ”nu Lazar e vinovat de neeliberarea detinutilor”

Adevarata miza a scandalului Lazar

Cazul procurorului general Augustin Lazăr devine de-a dreptul tulburător. Dovezile incompatibilității sale totale cu postul pe care îl ocupă vin una după alta. Dar, în loc să conducă la scoaterea sa din peisaj, ceea ce ar fi închis, în mod firesc, scandalul, pare ele că mai degrabă întăresc determinarea susținătorilor procurorului general de a-l menține în post, indiferent de pagubele de imagine.

Care nu sunt deloc puține. Pentru că, întru sprijinirea lui Lazăr, au fost deja aruncate în luptă gurile de tun ale societății civile, de la Societatea Timișoara la însuși GDS, forul intelectual care a emanat, în decembrie 1989, celebrul ”Apel către lichele” adresat exact celor ca Augustin Lazăr. Ne amintim cum lichelelor comuniste li se cerea nimic altceva decît să se retragă, măcar o vreme, din prim-planul vieții publice. ”Renunțați la alibiuri morale spunându-vă că ați făcut neîncetat răul ca să puteți face din când în când binele”  se spunea acolo.

Augustin Lazăr nici nu s-a retras – din contră, și-a continuat glorios cariera spre vîrf – nici nu și-a cerut iertare.

De aici o întrebare care frămîntă, probabil, toți observatorii scenei politice: de ce atîtea sacrificii pentru un personaj care nu s-a remarcat cu vreo performanță notabilă pe tărîmul justiției și poate fi lesne înlocuit cu altcineva, la urma-urmei? De ce atîta încrîncenare în păstrarea lui Lazăr, cu atîtea sacrificii?

În opinie noastră, două sunt motivele acestei disperări. Niciunul în legătură cu persoana lui Augustin Lazăr.

Primul e că a-l retrage pe procurorul general pe baza unor documente și mărturii privind rolul jucat în comunism ar crea un precedent extrem de periculos pentru sistem. Scenariul s-ar putea repeta oricînd, cu oricare alt om al sistemului, iar ”sacrificiile” repetate ar putea deveni periculoase, de-a dreptul, pentru că ar naște o criză de ”cadre” în timp.

Al doilea e cel puțin la fel de important și foarte ancorat în realitatea de moment.

E vorba de campania electorală a președintelui Iohannis pentru un al doilea mandat. Klaus Iohannis, de acum e limpede, nu va putea veni în fața alegătorilor cu absolut nicio realizare concretă în actualul mandat. Nici nu a reușit, nici nu s-a întrebuințat prea mult. Niciun proiect de țară, nicio reformă în vreun domeniu, nicio viziune de viitor.

Klaus Iohannis nu poate veni nici cu promisiuni concrete de viață mai bună, însă, pentru că guvernarea nu e în mîinile sale, deși în campanie promitea liberalilor două mandate consecutive la Palatul Victoria, cel puțin.

Ce-i rămîne, atunci, candidatului Klaus Iohannis și partidului său, PNL?

În principal, două teme mari și late: anticorupția și așa-zisa luptă pentru menținerea României pe coordonate euro-atlantice.

Cu prima temă are deja probleme mari, pentru că susținătorii anticorupției nu pot ierta decizia lui de a o revoca pe ”zeița” Laura Kovesi, deși în cazul Liei Vasilescu a arătat că se poate ține ferm pe poziții, chiar încălcînd normele legale și ale bunului simț.

Chiar și convocarea referendumului pentru justiție e un efort disperat al președintelui de a-și mai reduce stricăciunile de imagine produse de cazul Kovesi. Dacă ar accepta și sacrificarea lui Lazăr, situația i s-ar complica exponențial.

A doua temă se plasează pe următoarea axă de gîndire deductivă: cine abate România de la drumul euro-atlantic o întoarce, automat, cu fața spre Rusia ori China, statele-fanion ale comunismului, iar PSD, oricum, e etichetat drept descendent al fostului PCR, deci PSD=Rusia/China=comunism.

Ori, în aceste condiții, a-l sacrifica pe Lazăr în virtutea activității sale de procuror comunist ar însemna a admite oficial dezinteresul lui Iohannis & comp față de principiile morale anticomuniste, dezinteres care a permis ascensiunea acestuia, deși se știa bine ce hram poartă.

O gafă pe subiectul anticomunismului, deci, l-ar putea costa pe Iohannis unul dintre cele două mesaje de campanie care abia de i-au mai rămas, ceea ce ar contura o situație dezastruoasă pentru el.

În fața alegătorilor, actualul președinte s-ar putea prezenta cu o pușcă fără gloanțe.

Pentru ca asta să nu se întîmple, soluția e simplă: ”soldatul” Lazăr trebuie salvat cu orice preț.

De aici, probabil, și ironia sorții: se încearcă disperat salvarea uneia dintre cele două teme majore cu riscul – poate neconștientizat încă – de a o îngropa pe cealaltă, altfel spus Augustin Lazăr, chiar slujitor al statului comunist fiind, s-ar fi remarcat, totuși, în bine, pe frontul anticorupție, spălîndu-se de eventuale păcate. Șanse mari, însă, ca într-un final să se aleagă praful de ambele teme. (Bogdan Tiberiu Iacob)

***

Cotidianul:

Lucia Hossu Longin: De ce tace Iohannis în cazul Augustin Lazăr

Realizatoarea serialului „Memorialul Durerii” Lucia Hossu Longin, care a cerut retragerea premiului „Speranța” acordat lui Augustin Lazăr, a apreciat, sâmbătă, că președintele României Klaus Iohannis tace în scandalul legat de disidentul Iulius Filip pentru că „are înțelegeri secrete” cu Lazăr.

Lucia Hossu Longin consideră că președintele ar fi trebuit să ia o decizie în ceea ce-l privește pe procurorul general Augustin Lazăr și că acestă tăcere nu-l „onorează”.

„După părerea mea, ar fi trebuit să adopte oricare dintre deciziile care i se dau la îndemână, să-l revoce, să-i ceară demisia, să-l îndemne la un gest de onoare, propria demisie. Oricum, această tăcere nu e deloc potrivită pentru ceea ce trăim astăzi. Ceea ce face astăzi, tăcerea asta prelungită și inexplicabilă nu-l onorează ca președinte. Nu înțeleg de ce, sunt documente, nu vorbim (…) ci documentele vorbesc. Ce altfel de probe mai sunt necesare? Documentele vorbesc, iar el le-a recunoscut, domnul procuror a recunoscut că a condus comisia aceea, că nu a dat liberare la termen, era un lucru foarte grav, să nu eliberezi un om când avea dreptul la liberare. Pentru că argumente nu avea, în pușcărie toți trebuiau să se conformeze. Deci, nu putea să facă protest, nu putea să trimită Europei Libere, nu putea să trimită Solidarității, deci toți se conformau. Sigur că Iulius Filip era mai vocal, vorbea cu colegii lui, dar pentru asta nu putea să nu-i admită liberarea”, a afirmat Hossu Longin.

„Domnul Iohannis tace pentru că are înțelegeri secrete cu domnul procuror. Știți foarte bine ce s-a dezvăluit, el i-a acoperit dosarele, se simte obligat de o moralitate pe care numai dânsul o poate înțelege și explica. Moralitatea nu este în funcție de interesele sale personale și aici este în joc situația unui om aflat într-o poziție cheie în societatea românească. În orice țară din estul european, că s-au mai făcut asemenea descoperiri, oameni aflați pe funcții cheie au fost devoalați cu un trecut întunecat, cu un trecut marcat de astfel de fapte deplorabile u fost imediat înlăturați, au fost destituiți. Nu se admite să stăm atât să discutăm, să rostim aceleași probe. Câtă reflexie îi trebuie președintelui nostru? Eu personal l-am rugat și îl rog să decidă cât mai repede, spre binele domniei sale”, a mai declarat realizatoarea.

***

Stiri pe surse:

Lucia Hossu-Longin îl DISTRUGE pe Augustin Lazăr: El a fost ofițer al Securității! Îi lipsește conștiința

Regizorul documentarului ”Memorialul durerii”, Lucia Hossu-Longin, susține că procurorul general Augustin Lazăr a fost ofițer al Securității pentru că altfel nu avea cum să intre în Comisia de eliberare condiționată a deținuților din penitenciare.

”Un director de resurse din Securitate mi-a spus că primul criteriu pentru care erau selectați oamenii ce urmau să lucreze pentru Securitate era cruzimea. Procurorii care lucrau cu Securitatea erau ofițeri ai Securității, nu informatori. Categoric procurorii care intrau în instanțe erau oamenii Securității.

Toate aceste explicații ale domnului procuror general sunt manipulatoare. Domnului procuror îi lipsește ceva foarte important în meseria pe care și astăzi o are: conștiința!”, a spus Lucia Hossu-Longin, la Antena 3.

***

EvZ:

Augustin Lazăr, acoperit al Securității! Acuzație-bombă făcută în emisiunea lui Victor Ciutacu

Augustin Lazăr a fost ofițer acoperit al Securității! Această acuzație bombă a fost făcută în emisiunea lui Victor Ciutacu de la România TV.

UPDATE: Istoricul Cristian Troncotă a declarat că procurorii de eliberări condiționate pe cazurile de deținuți politici erau ofițeri acoperiți ai Securității, coordonați de ofițerii de contrainformații (CI-ști, n. red) din penitenciare. La rândul său, președintele AFDPR și fost deținut politic Octav Bjoza a explicat că nimeni nu putea fi procuror decât dacă era omul PCR.

Octav Bjoza, despre ofițerii de eliberări condiționate, precum Augustin Lazăr: „Nu este punctul de vedere al colegilor mei, este pur personal, în primul rând prea îl acuză că a fost torționar, în limbajul nostru însemna să torturezi, să privezi de igienă, să bați. Prin toate penitenciarele au fost și deținuți politici închiși ca deținuți de drept comun. Niciun procuror nu îndrăznea să scurteze termenul unui deținut politic fără să primească ceva de la Securitate. Nu puteai fi procuror fără să ai origine socială sănătoasă. Procurorul era omul partidului”.

Cristian Troncotă: Penitenciarele Aiud, Gherla și Poarta Albă erau pentru deținuții politici. Există rapoarte ale CI-știlor care au atras atenția că în aceste lagăre nu sunt condiți corespunzătoare. De la Securitate li s-a răspuns că „ce treabă au ei?”.

Știu că e greu să demonstrez, dar astfel de procurori nu erau aleși întâmplător, erau și ofițeri acoperiți ai Securității. Cine a rămas ofițer activ, nu i s-a dat de la CNSAS că e colaborator”, a explicat istoricul motivul pentru care Augustin Lazăr ar fi primit adeverință de necolaborare.

Dan Andronic: „Credeți că Lazăr era colaborator al Securității?”

Cristian Troncotă: „Mie în sută!”

Victor Ciutacu: „Angajat sau colaborator?”

Cristian Troncotă: „Angajat.”

Dan Andronic: „Pe ce vă bazați?”

Cristian Troncotă: „Am vorbit cu mai mulți ofițeri de contrainformații care se ocupau de penitenciare și de cadrele operative din penitenciare. Luați toate documentele semnate de procurorii de libertate condiționată și vedeți ce soluții au dat ei.”

Octav Bjoza a declarat că foștii deținuți politic s-au simțit, în ultimul an, batjocoriți de clasa politică: „Nu ne-am putut imagina că putem fi atât de terfeliți de întreaga clasă politică. Până nu vom reuși să recunoaștem adevărații eroi, până nu vom educa tânăra generație în spiritul valorilor, credinței strămoșești și a iubirii de patrie, țara aceasta nu va merge bine.”

Victor Ciutacu: „Lazăr a fost un soldat credincios al PCR?”

Octav Bjoza: „Nu se putea altfel!”

Victor Ciutacu: „Țara asta merită un alt procuror general?”

Dan Andronic: „Răspunsul meu e nu!”

Cristian Troncotă: „Prin comportamentul lui, Lazăr s-a autodeconspirat (ca ofițer de informații)!”

---

Emisiunea a fost înregistrată în incinta Fortului 13 de la Penitenciarul Jilava, locul în care au fost ținuți majoritatea deținuților politici. Încăperea din imagine este una din celulele în care a stat Octav Bjoza în anii 1950.

Atunci când a intrat în celulă, fostul deţinut politic şi-a adus aminte că erau înghesuiţi ca sardelele peste 160 de oameni. Afirmaţia de mai sus a fost făcută de unul dintre participanţii la emisiune, fiind bazată pe mărturia unui fost ofiţer de Securitate. După cum puteţi bănui, aceasta a declanşat discuţii aprinse pe care le veţi putea urmări în această seară.

Invitații lui Victor Ciutacu au fost Octav Bojza, președintele AFDPR, istoricul Cristian Troncotă, specialist în arhivele fostei Securități și Dan Andronic, directorul EvZ și al Evenimentului Istoric.

Emisiunea a putut fi urmărită în marți seară de la ora 21.00 pe România TV.

[…]

***

Dan Diaconu:

O să pun o întrebare abruptă: A fost (și încă mai este) Iohannis colaborator al Securității?

Câteva elemente la care ar trebui să vă gândiți:

1. Atragerea colaboratorilor din rândul minorităților era o prioritate pentru Securitate pentru a se putea contracara cu ușurință criticile etinicilor care părăsiseră România;
2. Este interesant de remarcat și „business-ul” socrului lui Iohannis de dinainte de Revoluție, acela de cojocar. Un domeniu la care sistemul „închidea ochii”, dar care era cunoscut prin prisma veniturilor extrem de mari pe care le genera;
3. După Revoluție Iohannis s-a ocupat de adopții internaționale. Cine mai avea privilegiul acesta? Vi-l spun pe unul demascat în urmă cu câțiva ani: Cristian Burci. Și mulți, foarte mulți alții din aceeași tagmă;
4. FDGR e o altă trebușoară unde Iohannis s-a cocoțat direct în vârf. Cam cine se cocoța așa sus?
5. Primăria Sibiu este, de asemenea, o socoteală destul de neclară. Cum de reușește un profesoraș venit de nicăieri să fie ales? Mai mult, nefiind susținut de niciun partid, Iohannis nu a avut niciodată probleme de acces la fonduri. Dacă vi se pare puțin lucru, întrebați un primar al cărui partid nu se află la putere cum face el rost de bani. Numai în pielea lui să nu fii.
6. Ilegalitățile făcute pe timpul mandatului său, mafia pe care-a instalat-o în Sibiu și constatarea că absolut toți consilierii, indiferent de culoarea politică, se raliau „programului” lui Iohannis sunt elemente extrem de dubioase. Cum de n-a investigat nimeni gravele ilegalități și, mai ales, cum de i se închideau pe bandă dosarele penale? Cine-l proteja și care-i legătura dintre el și Lazăr? Oare Lazăr primea ordinele de clasare direct de la UM sau într-adevăr Iohannis era un om serios? Însă, în cazul ultimei variante, cum se face că abia acum s-a aflat de problemele acelei case „moștenite” cu acte false?
7. Cum de-a fost cocoțat un nimeni, gângav și vizibil îngrămădit, în funcția PNL și apoi în fruntea Țării? De ce s-au unit toți securiștii „în cuget și-n simțiri” să-l răstoarne pe Ponta, mai ales în condițiile în care Ponta era securist de-al lor? Ce securist ar fi ridicat o unghie față de alt securist?
Gândiți-vă la aceste câteva elemente înainte de a-mi sări la gât!