Vă îndemn să reflectăm la condiția noastră de creștini și de români în actualele vremuri. Suntem risipiți, care încotro, atât geografic, cât și spiritual. Ne confruntăm cu distanțe uriașe între noi, atât fizice cât, mai ales și mai dureros totodată, sufletești. Suntem, în plus, mici insulițe de credincioși într-o mare înghețată de răceala și frigul necredinței și indiferenței generalizate. Nu e de mirare că, în aceste condiții, ne simțim deseori abandonați, părăsiți. Ne simțim singuri și orfani. Ca păstor al micii turme de credincioși încredințată de Marele Păstor, dau, însă, mărturie că, Acesta este Dumnezeul cel Viu pe Care-L slujim. El este aproape de noi (Psalmul 118, 151), de-L vom căuta, de-L vom chema, de-L vom asculta. Iar Acest Dumnezeu ne-a făgăduit cu făgăduință tare, nemincinoasă, pecetluită cu răstignirea și învierea Sa, că nu ne va lăsa nicicând orfani (Ioan 14, 18) și că va fi cu noi până la sfârșitul veacului (Matei 28, 20).