Nădăjduiam să mai avem răgaz, în ciuda acestor vremuri de boală și de moarte, de ură și de certuri de cuvinte, să ne regăsim pentru binecuvântare și povață, pentru sfat, pentru o vorbă bună și un rămas bun creștinesc. Să mai povestim despre ceea ce iubeam atât de mult: satul românesc și comunitatea credincioșilor. Să vorbim despre Dumnezeu, despre Maica Domnului și despre Sfinți, despre țară, despre Biserica strămoșească. Dar nu mai este timp pentru toate acestea. Ați fost luat de pe front, Părinte Arhiepiscop, oștean de frunte și veteran al unei Biserici luptate atât de greu acum. Căci, într-adevăr, este război. Un război nevăzut, dar și văzut, care ne pune la încercare credincioșia. Ați fost în prima linie de la început, cu donații importante pentru spitalele și așezămintele sociale din Bucovina, întru slujirea fratelui, cu rugăciunea și sfatul pentru toți.
Copy and paste this URL into your WordPress site to embed
Copy and paste this code into your site to embed