PARINTELE NECULA in doua interviuri (text+video): “Urmaresc de foarte multa vreme CUM SE CRESTE ACEASTA CULTURA A ZDROBIRII BISERICII IN STRADA. Restaurarea României NU VA VENI PRIN GESTURI IEFTINE SI DE VEDETA. Restaurarea României va veni din Liturghie”

Constantin Necula: Eu personal urmăresc de foarte multă vreme cum se crește această cultură a zdrobirii Bisericii în stradă. Nu sunt un puști în ceea ce privește comunicarea. Dacă odată vom avea timp, vom dovedi în ce mod a fost crescut acest sentiment anti-Biserică. Este în creștere ascendentă, mai ales din momentul în care Biserica a reușit să riposteze foarte hotărât în câteva atacuri ale seculariștilor. Abia azi-dimineață au fost făcute publice câteva pancarte împotriva câtorva dintre cei care conduc mișcările seculariste din România. Erau tăiați de pe o pancartă, ăla, nu, ăla, nu, oameni care probabil se vor înscrie pe lista de comunicare cu președintele României. Eu cred că din societatea civilă face parte inclusiv Biserica. Ne confundă. Nu suntem instituția statului.