A murit în surghiun, el, care nu închidea niciodată ochii, dacă dormea două ore pe noapte şi stătea atârnat de o sfoară din tavan, ca să nu doarmă aşa cum doarme orice om, ci doar să aţipească şi, dacă ar fi căzut într-un somn mai adânc, acea funie să se rupă şi să se trezească, pentru că ştia că poporul are nevoie de el. El, ale cărui uşi nu se închideau niciodată, el, care era mângâierea văduvelor şi întărirea păcătoşilor, el a murit în exil, el a murit batjocorit şi alungat şi străin…