Iar noi nu ştim să ne plângem păcatele şi nici nu vrem, pentru că nesimţirea şi răceala noastră faţă de mântuire ne determină să nu mai căutăm bucurii adevărate şi desăvârşite, ci distracţii fără sens, glume necuviincioase, beţii: ne distrăm jucând cărţi, privind ore în șir la televizor sau mergând la cinematograf şi la teatru, ne distrăm citind tot felul de cărţi lipsite de noimă, unele de-a dreptul pervertitoare, ne distrăm spunând bancuri, ne dedăm dansurilor, cântecelor şi altor manifestări năvalnice ale „bucuriei” nefireşti, deşarte, care pustiesc sufletul şi omoară adeseori trupul.