FERICIȚI CEI CE PLÂNG… “Iar noi nu ştim să ne plângem păcatele şi nici nu vrem, pentru că nesimţirea şi răceala noastră faţă de mântuire ne determină să nu mai căutăm bucurii adevărate, ci distracţii fără sens…“

Vedeti si:

***

Arhimandrit Ioan Krestiankin – Cum să ne spovedim după îndreptarul celor Zece Porunci şi al Fericirilor:

A doua poruncă a fericirilor

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia!

Ne vine greu nouă, mirenilor, oameni aplecați spre cele materiale, să înţelegem această poruncă! După Sfântul Ioan Gură de Aur se pare că această fericire vine în contradicţie cu părerea întregii lumi, pentru că toţi îi consideră fericiţi pe cei care se bucură, iar pe cei ce se află în lipsuri, pe cei săraci şi pe cei ce plâng – nefericiţi. Domnul însă în locul celor dintâi îi numeşte fericiţi pe ultimii, spunând: „fericiţi cei ce plâng”, deşi toţi îi consideră pe aceştia nefericiţi. Plânsul poate fi însă diferit. Putem plânge după diferite lucruri. Şi fericiţi sunt numiţi aici nu cei ce plâng după lucrurile lumeşti, pentru că în astfel de cazuri plânge şi răutatea din noi, plânge şi mândria cea umilită, plânge şi iubirea de sine atunci când este jignită… Puţine sunt oare lacrimile cele deşarte? Dar toate aceste lacrimi păcătoase sunt lacrimi inutile, sunt lacrimi extrem de periculoase pentru cei ce plâng, pentru că prin ele omul îşi provoacă moarte sufletului şi trupului, după cuvântul Apostolului Pavel: ...întristarea lumii aduce moarte (II Cor. 7, 10). Această întristare a lumii adeseori ne aruncă în păcatul deznădejdii, care este un păcat de moarte.

Fericirea şi mângâierea se dau celor ce plâng pentru că şi-au dat seama că nu-I slujesc lui Dumnezeu cu desăvârşită dragoste şi vrednicie, sau poate chiar merită mânia Lui din pricina păcatelor personale.

Să ne verificăm dar conştiinţa şi inima!

1. Plângem noi oare pentru că am întinat sau întinăm prin păcate fără încetare chipul lui Dumnezeu din noi? Plângem pentru că în fiecare zi murdărim acest chip prin păcatele vieţii, prin atracţia faţă de lume, prin necredinţă, prin mândrie, ură, invidie, neînfrânare, beţie şi alte patimi, mâniindu-L prin aceasta în gradul cel mai înalt pe Creator, punându-I la încercare îndelunga-răbdare?

2. Plângem noi oare pentru că suntem creştini doar cu numele, pentru că nu împlinim Legea şi trăim ca nişte necredincioşi întru Hristos – că ne-am alipit de pământ, că nu ne mai gândim la Cer, la viaţa de dincolo, care nu are sfârşit, la moarte, la faptul că nu suntem pregătiţi de înfricoşătoarea şi dreapta încercare care va avea loc în timpul Judecăţii de Apoi?

Suntem nepăsători faţă de propria mântuire, uitând cu totul despre toate aceste lucruri!

3. Ai plâns tu vreodată pentru faptul că în adâncul inimii tale faci mereu toate împotriva voii lui Dumnezeu? Cât de mult ne rugăm, ne pocăim, citim, cântăm, cât de des ne împărtăşim cu Sfintele şi de viaţă făcătoarele Taine, care pot face dintr-o inimă împietrită o inimă maleabilă precum ceara? Nu ne schimbăm însă din cauza nepăsării. Plângem, pentru că nu-I putem aduce lui Dumnezeu roadele credinţei şi dragostei, roadele blândeţii şi nerăutăţii, roadele înfrânării, curăţiei şi castităţii, roadele milosteniei ş.a.?

4. Plângem noi oare atunci când:

– simţim că inima noastră este cuprinsă de un val de gânduri necurate;

– ne îndulcim cu mândria, cu răutatea, cu invidia, cu zgârcenia şi cu avariţia;

– nu-l iubim pe duşmanul nostru, ci îl vrăjmăşim;

– ne îndulcim cu patima beţiei, a iubirii de argint şi a iubirii de câştig;

– ne tulburăm şi ne complacem întru cârtire și neascultare de părinţi, de superiorii noștri sau de cei mai mari?

Nu avem, Doamne, acest plâns continuu pentru păcatele noastre; doar când ne mărturisim, doar atunci când preotul enumeră păcatele, ne mai dăm seama un pic de păcătoşenia noastră, dar în rest, niciodată nu avem timp să ne pregătim pentru mărturisire şi pentru Taina Sfintei Împărtăşanii. Nu avem timp să ne gândim înainte de Spovedanie la cele prin care L-am mâniat pe Domnul în viaţa personală. Ne bazăm doar pe faptul că preotul ne va aminti păcatele, iar noi vom repeta la fiecare păcat săvârşit de noi – „am păcătuit”. Nu suntem în stare să facem pocăinţă așa cum se cuvine.

Despre ce fel de plâns continuu pentru păcate să mai vorbim noi?! Că ne lenevim să citim canonul înainte de Sfânta Împărtăşanie, pentru ca măcar astfel, prin cuvintele rugăciunilor de pocăinţă alcătuite de cei care ştiau să-şi plângă păcatele, lovind în inima noastră împietrită, să ne trezim cumva conştiinţa adormită şi să-i creăm inimii o dispoziţie spre pocăinţă (nemaivorbind de canonul dat de duhovnic pe care se cuvine să-l facem înainte de a ne mărturisi şi de a ne împărtăşi). Acest lucru ni se pare extrem de dificil, aproape imposibil de realizat.

Iată însă cum plângea Sfântul Proroc David:

Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda (Ps. 6, 6).

5. Mai există un tip de lacrimi mântuitoare despre care nu avem nici cea mai vagă idee.

„Şi atunci – spune Sfântul Macarie Egipteanul – plâng şi se tânguiesc pentru neamul omenesc, se roagă pentru întreg (neamul lui) Adam, se îndurerează şi plâng, pentru că sunt cuprinşi de Duhul de iubire pentru omenire.”

Iar noi nu ştim să ne plângem păcatele şi nici nu vrem, pentru că nesimţirea şi răceala noastră faţă de mântuire ne determină să nu mai căutăm bucurii adevărate şi desăvârşite, ci distracţii fără sens, glume necuviincioase, beţii: ne distrăm jucând cărţi, privind ore în șir la televizor sau mergând la cinematograf şi la teatru, ne distrăm citind tot felul de cărţi lipsite de noimă, unele de-a dreptul pervertitoare, ne distrăm spunând bancuri, ne dedăm dansurilor, cântecelor şi altor manifestări năvalnice ale „bucuriei” nefireşti, deşarte, care pustiesc sufletul şi omoară adeseori trupul.

Iată cât de departe suntem de această a doua treaptă a desăvârşirii morale! Întotdeauna uităm că suntem

„sub mânia lui Dumnezeu: trecem prin tărâmul unei lupte disperate pe viaţă şi pe moarte, când din toate părţile ne cuprind necazurile, când păcatul atotpierzător şi ademenitor omoară cu atâta aroganţă şi cruzime pretutindeni sufletele oamenilor răscumpărate cu Sângele Fiului lui Dumnezeu; când (păcatul) ne ameninţă că ne aruncă în focul cel veșnic al gheenei!” Sunt aceste vremuri pentru noi, creştinii, vremuri în care să râdem şi să ne veselim? Vremea râsului şi a veseliei vine doar după ce vom vărsa lacrimi şi ne vom tângui pentru păcatele săvârşite în această viaţă şi după ce vom birui păcatul” (Sfântul Ioan de Kronstadt).

(Arhimandrit Ioan Krestiankin – Cum să ne spovedim după îndreptarul celor Zece Porunci şi al Fericirilor, Editura De Suflet, 2015)

 
Va mai recomandam:

“POCAINTA este si o IESIRE DIN IDOLATRIA MODERNA. Noi am intrat in imperiul asta al ‘BUNASTARII’, al vietii ‘mai bune’, pentru ca DIAVOLUL STIE CA FACE MAI MULTA ROADA CU ‘BUNASTAREA’ DECAT CU PRIGOANA – Predica audio in Duminica Sfantului Ioan Scararul a PROTOS. IOAN de la SIHASTRIA PUTNEI

PREDICA AUDIO (+ text) a Parintelui Nichifor Horia la Duminica a IV-a a Postului Mare: “DE POTI CREDE, TOATE SUNT CU PUTINTA CELUI CE CREDE!”

LA POMENIREA FERICITULUI MARTIR MIRCEA VULCANESCU: “Primejdia: tradarea Duhului de cei pusi sa-L apere… Crestinismul nu-i o doctrina, ci o viata”

SFANTUL GRIGORIE TEOLOGUL. Fericirile si durerile omului credincios

SCARA RAIULUI. Predica Sfantului Iustin Popovici in Duminica Sfantului Ioan Scararul. “Doamne, eu nu sunt nimic. Tu esti totul!”

Sfantul Ioan Scararul despre PLANSUL DE-BUCURIE-FACATOR

“Vom vedea pe Dumnezeu precum este” (IV): ARHIMANDRITUL SOFRONIE despre SUFERINTELE SI FERICIRILE DUHULUI: “Este oare cu putinta… fara o mare lupta cu propriile patimi, fara un plans zdrobitor, fara multime de scarbe, fara o arzatoare intristare? Toate se agonisesc prin multe suferinte“

INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (V). Pocainta sincera pentru propriile pacate. INDRUMAR DUHOVNICESC PENTRU CERCETAREA DE SINE de la Parintele Valentin Mordasov

“TU SĂ FII ATENT LA TINE ÎNSUȚI!” – Care sunt consecințele NEGLIJENȚEI și SUPERFICIALITĂȚII ÎMPRĂȘTIATE în viața duhovnicească? “Cu adevărat, lumea modernă nu a ajuns altceva decât o sită gigantică prin care Satana ne cerne”

PREGATIREA PENTRU TAINA SPOVEDANIEI

Sfantul Teofan Zavoratul – sfaturi pentru LUPTA CU RACEALA SUFLETULUI, IMPIETRIREA SI IMPRASTIEREA

POVATUIRI DE MARE FOLOS DE LA CUVIOSUL SERGHIE: “Cand sufletul ti-e tulburat, alearga la cainta; de n-ai cainta, caieste-te de necainta ta!”

PLÂNGÂNDU-NE CĂDEREA, LA PORŢILE RAIULUI… Ce înseamnă PĂCATUL și care este POCĂINŢA ADEVĂRATĂ? “Este nevoie să-şi tragă sufletul pentru început, să-şi revină din zilnica alergătură, să se strămute de la observarea continuă a celorlalţi la observarea de sine, de la bârfirea a tot şi a toate la convorbirea cu sinele său…”

“Fratilor, sa ne rugam si sa plangem cu totii!” – Sfantul Ioan de Kronstadt ne indeamna la LUPTA NECURMATA DE ELIBERARE DIN INSELACIUNEA SI SCARBA PACATULUI: “In fiecare clipa trebuie sa stam de straja…”

PLANSUL – INTOARCEREA IN RAIUL DIN CARE NE-AM IZGONIT PRIN RAZVRATIRE – Parintele Zaharia Zaharou despre lucrarea restauratoare a pocaintei (I)

PREFACEREA RANILOR SUFLETESTI si a durerilor omenesti mistuitoare IN MANGAIETORUL PLANS DUHOVNICESC. Parintele Zaharia Zaharou despre lucrarea neincetata a pocaintei (II). CUM SA REACTIONAM LA AMARACIUNI CA SA LE FACEM FOLOSITOARE? “Punându-L pe Hristos la încercare…”

OMUL LAUNTRIC SI VALOAREA LACRIMILOR. Cuvant pentru suflet de la ARHIM. ZAHARIA ZAHAROU – calauza pe calea Postului. CUM SA NE REDESCOPERIM SI SA NE CURATIM INIMA, facand-o locul unde “Dumnezeu Se revarsa ca o ploaie”?

Parintele Zaharia Zaharou la Bucuresti despre ZDROBIREA INIMII si LACRIMILE CA HRANA A SUFLETULUI (audio si transcrierea conferintei de la Facultatea de Drept): “Daca voiesti sa dezradacinezi din tine patimile si ca lumea sa nu faca din tine victima si sclavul ei, atunci INVATA SA PLANGI”

“NU EXISTĂ ARME MAI PUTERNICE DECÂT LACRIMILE CELOR CARE SE POCĂIESC. Nimic nu este mai puternic decât omul care-şi recunoaşte păcatul, decât omul care se simte nevrednic să se roage… şi totuşi se roagă”

Sfantul Ignatie Briancianinov: IMPRASTIEREA

PARINTELE PANTELIMON DE LA SCHITUL GĂBUD (video) despre ZESTREA TINERETII ca “mod de a fi”, PRIETENIA CU DUMNEZEU, CONFORTUL AUTO-AMAGIRII si CURAJUL SINCERITATII fata de tine insuti: “Fuga inspre DISTRACTIE inseamna o FUGA DE SINE pentru ca, intalnindu-te cu tine, intra in CRIZA constiinta ta”

“Ca toti sa fie una, precum noi una suntem…” – Parintele Sofronie despre PARTASIA LA SUFERINTA LUMII PRIN ASUMAREA RUGACIUNII LUI IISUS PENTRU “INTREGUL ADAM”. “Lumea inainteaza catre catastrofa apocaliptica… O UNIRE DE ALT TIP, POLITIC, VA FI IMPUSA CU SILA; si ea va fi un iad general”