„În sat se mergea pe cete la colindat. Copil fiind, cel mai mare dintre ei, m-am prins odată cu bătrânii, chiar dacă eram mai tânăr și nu pricepeam eu prea multe atunci. Impresionant! Era alt ritm, alt sens, altă viață. Când au început bătrânii să colinde așa parcă m-au trecut toți fiorii. Nu mai era treabă de divertisment acolo, era treabă serioasă. Și dintr-odată a devenit ca în biserică. Deci, nu se juca cu colindatul. Au fost vremuri în care mergeau și stropeau cu agheasmă colindătorii, ca și preotul. Acesta era rostul lor – să transfigureze, să sfințească.