ÎPS TEODOSIE proclamă ferm: “BISERICILE NU SE VOR MAI ÎNCHIDE și nu trebuie să se închidă! Este dreptul nostru și al credincioșilor. ACCEPTĂM MUCENICIA, DAR NU ÎNCHIDEM BISERICA! Păstorul trebuie să-și apere oile cu prețul vieții sale!”

„În caz de o nouă restricție, nu poate fi îngrădită Biserica. OSCE a arătat abuzul pe care l-au făcut autoritățile în România, cele mai aspre restricții, după ce au criticat acest abuz, că nu poate fi închisă Biserica decât printr-o lege organică, nu printr-un ordin al unor autorități temporare! De aceea, iată, nicidecum nu se va închide Biserica, pentru că Biserica înseamnă preoți și credincioși. Numai slujitorii în biserică nu înseamnă Biserica, de aceea credincioșii fac parte din Biserică. Este o discriminare totală dacă nu sunt primiți credincioșii să participe la sfintele slujbe! Astfel încât dacă cei care nu sunt cu religia, dar sunt cu libertatea – OSCE-ul – , ne dau dreptate să venim în biserică să ne facem sărbătorile, le vom face. Am proclamat și am repetat acest cuvânt: bisericile nu se vor mai închide și nu trebuie să se închidă! Este dreptul nostru și al credincioșilor”.