În realitate, aceste ONG-uri plenipotențiare ale unei foarte abstracte „societăți civile” reprezintă atâtea proiecte politice câte categorii de sponsori au, adică foarte puține: guvernul american și Comisia Europeană exercită un cvasi-monopol centralist în acest domeniu. În sânul democrațiilor noastre vechi și bine stabilite, ele sunt prezente pentru a concura instituțiile de stat în elaborarea normelor, iar după caz pentru a li se substitui. De exemplu, ele detestă democrația directă, pe care o consideră prea națională și înrădăcinată, și care poate face dificultăți programelor lor multiculturale și supranaționale. Ele sunt foarte hotărâte să depășească inițiativa populară, pe care o identifică ca o sursă de inspirație prea apropiată de „populisme”.