RAZBOIUL IMPOTRIVA DEMOCRATIEI SI LIBERTATII. Isteria FAKE-NEWS, un pretext inventat pentru LEGITIMAREA POLITIEI GANDIRII/ Reteta SOROS a cuceririi puterii in stat prin “SOCIETATEA CIVILA”/ “Rules for radicals” (SAUL ALINSKY) – care sunt REGULILE MACHIAVELICE ale “luptei de gherila” a ACTIVISTILOR IDEOLOGICI?

2-11-2017 11 minute Sublinieri

De fapt preocuparea de a combate așa numitele fake news de pe rețelele de socializare este o formă de raționalizare, identică cu planificarea economică din regimurile comuniste.

Întreaga campanie electorală din 1990 a fost marcată de fake news sau, dacă vreți de sistematice dezinformări propagate de ”Televiziunea Română Liberă” și de ziarele care lucrau încă sub autoritatea Securității, ca ziarul ”Adevărul”. Toate știrile difuzate de TVR cu privire la Piața Universității au fost fake news în proporție de 100%, tot ceea ce se spunea despre țărăniști, liberali, ”istorici”, Corneliu Coposu erau integral fake news. Un regim politic care nu avea nici cea mai mică intenție să împartă puterea, care nega Opoziției chiar dreptul la existență și care nu făcuse concesii decât sub presiunea străzii (28 Ianuarie 1990 rămâne cel mai important eveniment politic de după căderea lui Ceaușescu), un regim politic care permisese înființarea unor publicații independente doar în măsura în care difuzarea lor era limitată, avea ca preocupare centrală controlul informațiilor publice și, evident, manipularea opiniilor.

Rezulatul trist era că mulți oameni spuneau cu sinceră îngrijorare în 1990 că riscăm ”să fim conduși de pușcăriași”, aluzie la detenția fruntașilor țărăniști. E inutil să mai intrăm în detalii, deși nu strică să mai amintim de armele și tiparnițele de bani care vor fi fost găsite de mineri la sediul PNȚCD, la drogurile vândute în Piața Universității și câte și mai câte. De fapt absolut totul era în 1990 fake news, începând cu versiunea oficială asupra Revoluției române. FSN câștigase alegerile din 1990 cu ajutorul hotărâtor al ”știrilor-false”, pentru ca mai târziu, odată ce monopolul asupra informației a fost spart, să se producă și mult așteptata alternanță la putere.

Din această evocare reiese însă că nu ai a te teme de fake news decât în situația în care se exercită un monopol asupra informațiilor, numai atunci când nu există mijloace egale pentru a combate versiunea adversarilor. De aceea, a pretinde, așa cum se întâmplă astăzi, că președintrele Donald Trump a câștigat alegerile grație unei avalanșe de fake news pe Facebook este o insolență, una care implică faptul că în America nu există presă liberă, că informația este dirijată monopolist și, nu în ultimul rând, că publicul american este o turmă infantilizată. La fel și în Europa noastră unde s-a făcut și se face mare caz de înrâurirea așa numitelor fake news asupra diferitelor alegeri.

Așa cum se vede din istoria noastră recentă, pentru ca  fake news sau dezinfomarea pe scară largă să apară ca fapt sensibil și măsurabil este necesar să se îndeplinească două condiții: 1. Informația să fie monopolizată politic sau, în orice caz, alternativa să fie disproporționat de mică; 2. Alegătorii să fie complet infantilizați și incapabili de un minim discernământ. Or, dacă niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită, a continua să vorbești despre pericolul fake news începe să fie tendențios.

De fapt preocuarea de a combate dezinformarea pe rețelele de socializare este identică cu planificarea economică din țările comuniste. Piața liberă – credeau adepții planificării – nu ar fi capabilă să estimeze corect nevoile de consum și prin urmare ar trebui ca acestea să fie indicate printr-un calcul economic rațional. De aci de altfel vine și termenul de ”raționalizare” a mărfurilor, care nu întâmplător a dobândit un sens negativ.

Prin analogie, a crede că piața informației sau cetățenii liberi care se exprimă nu sunt capabili să producă o contrapondere la dezinformare prin jocul liber al inteligențelor și al spiritului critic, conduce la ideea instituirii unui control centralizat al informației cu rolul de a restabili echilibrul între ceea ce este ”fals” și ceea ce este ”adevărat”. Altfel spus, inițiativele de combatere a ”știrilor-false” pe Facebook sunt de aceeași natură cu economia planificată, care nu întâmplător îi tratează pe utilizatori ca pe niște copii fără discernământ. Comunismul era paternalist și tot paternalist este și dispozitivul menit să combată ”știrile-false”. Iar riscul cel mai mare este ca, tot vorbind despre ”știri-false”, să pară dintr-o dată legitim să sponsorizăm o ”poliție” a ”știrilor-false”, una care, în mod logic, va duce la instituirea un monopol asupra ”informației corecte”. Dar din acel moment democrația și libertatea cuvântului vor fi fost suprimate.

În consecință în loc să combatem pretinsul fenomen fake news (știri false și dezinformări sunt de când lumea și vor continua să fie) s-ar cuveni mai curând să împiedicăm înființarea unei poliții a știrilor și să ne încredem în inteligența și discernământul oamenilor.

  • Cristina Popescu:

Free-speech era o scofală pentru ziariști și pentru sistem atunci când informația și formarea opiniei publice erau apanajul presei instituționalizate.

De când posibilitatea de a aduce informație și analiză prin rețelele sociale o are oricine, free-speech ăsta a devenit mai degrabă belea și pentru ziariști și pentru sistem: primii au pierdut monopolul formării opiniei publice, cel de-al doilea nu mai are cu cine negocia cum va fi formată “opinia publică”.

Așa că l-au rebotezat ‘hate-speech’.

Până recent

presa era alintată metaforic ca “a patra putere” pentru că stătea cu ochii pe stat ca să ne ajute pe noi să prevenim tirania și corupția; acum presa devine la propriu a patra putere în (supra)stat, pentru că stă cu ochii pe noi, să ajute (supra)statul să prevină revolta și adevărul.

Privită de aproape, noțiunea de „societate civilă” este una foarte ciudată. În sens propriu, ea înseamnă „asocierea cetățenilor”. Nu acesta este sensul comun al cuvântului simplu „societate”? Adăugând „civilă”, avem de-a face implicit cu opoziția cu alte organizații sociale „ne-civile”, de exemplu militare. Era mai cu seamă părerea lui György Konrad, celebrul dizident ungur ai anilor 1980, ce relua la rândul său reflecțiile lui Kant, pentru care „civil” desemna un proiect politic opus absolutismului de Stat. Dar să trecem peste evoluția acestui concept de-a lungul istoriei. Ceea ce ne interesează este înțelesul său contemporan.

Originile: Soros, deja…

„Societatea civilă” apare în limbajul curent la sfârșitul sistemului sovietic. Ea desemnează dizidența împotriva dictaturilor militare ale Pactului de la Varșovia. Primul său promotor a fost fără îndoială Václav Havel. În continuarea publicării Cartei 77, deja finanțată în epocă de George Soros, viitorul președinte cehoslovac explica faptul că „tranziția democratică” trebuie să se sprijine pe „societatea civilă”, adică pe noi „structuri informale”, destinate să scoată populația din letargia sa politică post-comunistă (cf. Puterea celor fără de putere, 1978). Dar această tranziție era destinată de asemenea în a influența populația favorabil în adoptarea stilului de viață american și al modelului său democratic stabilit de Common law. Fără a intra în detaliile tehnice, noțiunea de societate civilă se potrivește cu atât mai bine acestui sistem juridic cu cât acesta concepe legea ca fiind imanentă, adică o voință nescrisă a societății, pe care judecătorul are ca misiune s-o descopere în urma conflictelor particulare pe care le tranșează. În sistemele noastre juridice continentale romano-germanice, legea este suveranistă și transcendentă, prin aceea că ea încadrează explicit și dinainte modelul de societate care îi este dat spre organizare prin codificare. La anglo-americani „societatea civilă”, la europenii continentali „codul civil”. Hegemonia politică trece astfel prin cultura dreptului.

Dar să revenim la Václav Havel, ale cărui năzuințe legate de o societate civilă în Europa continentală par a fi fost anticipate și auzite dinainte de binefăcătorii Common law-ului. Înainte chiar de căderea Zidului Berlinului, el avea într-adevăr susținerea lui Wendy Luers și a soțului ei Bill, ambasador al Statelor Unite la Praga din 1983 până în 1986. Aceștia din urmă l-au ajutat în particular să reușească primul test de mobilizare al societății civile în vederea unui regime change pașnic: Revoluția de catifea. Ei l-au format pe Havel la preluarea primului său mandat prezidențial al Cehoslovaciei (1989-1992) și au creat cu acest scop, la Praga și la New York, „Fundația pentru Carta 77”, cu o nouă finanțare garantată de amicul lor intim george Soros. Rebotezată mai târziu Foundation for a Civil Society, această structură va contribui la extinderea modelului Revoluției de catifea către Revoluțiile de culoare.

John Glenn, un actor esențial al acestor procese de transformare politică, astăzi salariat al senatorului John McCain via McCain Institute for International Leadership, confirmă foarte clar: „societatea civilă constituie un corp fluid de mobilizare politică care articulează toate mizele schimbărilor de regim”.

Bine înțeles, acestei societăți civile îi sunt necesare birouri, personal, mijloace de transport și de difuzare a ideilor și a know-how-urilor cerute de aceste revoluții. Acesta este rolul ONG-urilor și altor think tank-uri sau programe de schimburi, burse de studii și de formare a experților, care vor fasona pe scară largă percepțiile politice dorite peste tot în lume.

Aceste ONG-uri produc o inflație de concepte americano-compatibile, destinate să fie impuse clasei politice și lumii economice: multiculturalitate, toleranță, societăți deschise, depășire a frontierelor, guvernanța întreprinderii, principiu de precauție, drept de ingerință, drepturi ale minorităților, dezvoltare durabilă, excepție culturală, drept de migrare demnă, teoria genului etc. Specificitatea lor este de a face din aceste noțiuni politice revendicări morale, profesiuni de credință pe care pur și simplu e o erezie să le contrazici. De unde înflorirea de ONG-Watch-uri, grupuri care înscriu poliția de moravuri și de gândire în obiectul lor social, cu toată candoarea evidenței a ceea ce e just, adică cu legitimitatea autoproclamată de a certifica reprezentările lor ca fiind singurul adevăr admisibil.

Media, releu indispensabil

Influența lor este astăzi fenomenală, în particular ca surse de expertize și gardieni ai „valorilor democratice” abstracte care sunt descrise într-un nou limbaj de lemn. Dar cine le-a dat un astfel de mandat dacă nu cei care le finanțează? Ele răspund că nu au un scop lucrativ și că apără valorile imanente, că numai ele au curajul și mijloacele de a se exprima în ce privește dezbaterea democratică. În realitate, ele distrug procesul democratic. Atunci când votul popular nu le convine, ele îl atacă și nu ezită să promoveze coerciția. Sub pretextul clarificării, ele denunță. Au chiar puterea judiciară de a face plângere în numele societății lor civile. La audiența penală, ele adaugă ratingul, de care au o nevoie vitală.

Într-adevăr, presa este cea care le face să existe. Lor le trebuie acest soi de notar care le autentifică actele în fața unui public a cărui opinie este astfel organizată în comun. Dar pentru acest lucru, nu sunt suficiente discursurile bune. „Ratingul” are nevoie de conflicte și chiar de violență pentru a le păstra în viață. Lucrul acesta vine bine, căci ONG-urile adoră violența. să ne reamintim, prima lor funcție este de a face „rezistență civilă” contra oricărui sistem politic refractar la modelul sponsorilor lor iubiți și cunoscuți. Este suficient să convingi opinia publică că o viziune politică antagonistă cu a lor este o „agresiune” contra modelului social ideal pe care ele îl încarnează, o nedreptate, o opresiune, o regresiune, pentru a justifica mobilizarea „societății civile”.

Mizanscenele sunt variabile, dar resorturile sunt mereu aceleași: acțiuni spectaculare și adesea creative, destinate să atingă conștiințele (Greenpeace, Femen, cadavrul unui copil pe o plajă din Turcia etc.).

Scopul nefiind de a dezbate într-un raport de forțe politice, ci de a-și apropria conștiințele bune, ele fac uz de caricaturi ce substituie realul, zeificate sau diabolizate după nevoi. Este ceea ce Doug McAdam numește „dramaturgie strategică”.

Acțiune non-violentă, într-adevăr?

Însă păcăleala este mai toxică decât pare, căci mobilizarea societății civile constituie în sine o formă de violență, atunci când are loc în cadrul unei democrații, contra unei voințe populare majoritate, sau încă în scopul de a înlocui dezbaterile pentru a împiedica această majoritate potențială de a exista. Alegerea lui Donald Trump și votul pentru Brexit sunt deja cazuri școală din acest punct de vedere.

Acest tip de influență se exercită prin procedee de persuasiune sofisticate care sunt deja verificate în aceste faimoase contexte ale regime change. Dar, în fapt, dacă recursul la conceptul de „societate civilă” se poate înțelege în cadrul unei „tranziții democratice” la ieșirea dintr-o dictatură, de ce ar trebui să-l impunem în sânul unei democrații existente care funcționează bine?

În realitate, aceste ONG-uri plenipotențiare ale unei foarte abstracte „societăți civile” reprezintă atâtea proiecte politice câte categorii de sponsori au, adică foarte puține: guvernul american și Comisia Europeană exercită un cvasi-monopol centralist în acest domeniu. În sânul democrațiilor noastre vechi și bine stabilite, ele sunt prezente pentru a concura instituțiile de stat în elaborarea normelor, iar după caz pentru a li se substitui. De exemplu, ele detestă democrația directă, pe care o consideră prea națională și înrădăcinată, și care poate face dificultăți programelor lor multiculturale și supranaționale. Ele sunt foarte hotărâte să depășească inițiativa populară, pe care o identifică ca o sursă de inspirație prea apropiată de „populisme”. ONG-urile, atât de simpatice în spatele angajamentelor altruiste ale tinerilor lor voluntari, formați la școlile bune ale gândirii, și doldora de titluri academice dintre cele mai prestigioase, sunt în realitate violente prin esența lor.

Ele se joacă cu armoniile socio-istorice și culturale cele mai stabile și mai pașnice, pe care le brutalizează. Ele știu că acțiunile lor sunt susceptibile de a se transforma în conflicte sociale profunde, cu atât mai mult cu cât aceste acțiuni sunt prezentate drept niște progrese înscrise în mersul istoriei. Atunci când electoratul, adică Suveranul, se revoltă, ele îi opun societatea civilă, adică exact aceleași persoane, dar a căror suveranitate ele au uzurpat-o și ale căror convingeri le-au schimbat. Atunci când se ajunge la „soluțiile experților”, mai rău, la dezamorsarea conflictelor prin înțelegeri impuse, e clar că misiunea ONG-urilor este îndeplinită sau pe cale de a fi. Schimbarea de regim este aproape atunci când ONG-ul scoate steagul societății civile.

A iesit ceva zarva dupa ce antenistii au zis, in stilul lor binecunoscut, intr-o emisiune pe care nu am urmarit-o, ca oengistii de profesie de la noi au un fel de biblie a luptei tactice: Rules for radicals de S. Alinsky.

Vad, apoi, dupa ce-mi aduc aminte despre cine a tradus niste reguli ale susnumitului, ca respectivul, C.N., ar fi vrut sa traduca chiar mai mult, caci Alinski a e un erou pentru toti cei oropsiti ai sortii, vorba cantecului.

Si uite asa imi aduc aminte si ce era rau de tot in neregula cu acest tactician supra-estimat, dar intru totul reprezentativ pentru mentalitatea activistilor profesionisti de la noi.

Alinsky are un capitol intreg de cugetari despre relatia dintre scopuri si mijloace in contextul unei miscari sociale. Tot efortul sau este indreptat inspre demolarea principiului moral, etic, conform caruia nu sunt permise orice fel de mijloace, ci ca dimpotriva, mijloacele sunt legitime in masura in care scopul este atins si mai ales in masura in care aduc succes in lupta revolutionara.

Printre exemplele pozitive pe care Alinsky le aduce in sprijinul sau se afla … Lenin si modul in care invelea, mincinos, manipulator, diferite stratageme provizorii in argumente morale. Cand momentul nu a permis bolsevicilor sa foloseasca arme, Lenin a venit cu un fel de make love not war al timpului sau. Cand momentul a devenit prielnic, au aruncat masca hipioata avant la lettre si au trecut la arme si la macel. Tot cu argumente morale, of course.

Si chestia asta e data drept exemplu de urmat de Alinsky!

Bun, deci, daca va mirati pana acum de ce mint astia de sting apele, fara nici cea mai mica retinere, cu privire la cine este, ce face si ce doreste Coalitia pentru Familie, iata explicatia. Daca va gandeati ca demonizarea miscarii este doar asa, o chestie emanata spontan dintr-o cearta intre dobitoci, va inselati.

Activistii profesionistii angajati in lupta anti-familie merg dupa regula ca scopul urmarit justifica mijloacele folosite. Ca trebuie pusa presiune infernala pe oponent. Ca trebuie creata polarizare. Omleta se face cu oua sparte, asta stie orice leninist, asa ca ei sparg ouale intr-o veselie.

Cred ca unii sunt convinsi ca pretentia ca lupta pentru cei “oropsiti de soarta” scuza toate mizeriile si abjectiile pe care le fac la fel de usor precum respira. Desi problema a asta, totusi, a fost discutata si depasita inca de cand traia Dostoievski. Odata intrat in logica asta, odata ce crezi ca celalalt e dusmanul, amenintarea, indezirabilul, obstacolul in calea fericirii, e greu sa mai vezi altceva decat tinte de atacat si de imolat.

Altii, insa, sunt doar niste profesionisti ai minciunii.

Cel mai mult ma irita, insa, ipocrizia. Sa fii tu mana in mana cu puternicii pamantului, fie state, fie magnati, sa fii tu alaturi de gigantii economiei, fie aleia productive, fie aleia a viitorului si a high-tech-ului, si sa vinzi gogosi despre oropsiti si despre contestarea status-quo-ului, mi se pare chiar mult prea mult.

PS: mai jos am dat share la o postare mai veche a constiintei neamului care a tradus unele reguli ale lui Alinsky cu ceva ani in urma.

PS2: acele reguli traduse se pot consulta aici: http://metropotam.ro/La-zi/Reguli-pentru-radicali-Tactici-de-conflict-1989-art4819114300/

PS3: despre faptul ca e chiar mai mult decat ipocrizie, am scris si aici si am mai aratat si altadata: asistam la o alianta intre capital si progresistii sexului, care face ca status-quo-ul de tip neoliberal sa se reproduca intr-un mod foarte pervers: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=370238990078870&id=100012783161805

Nota noastra

Alinsky este un autor pretuit in mediile activiste “progresiste”. In preajma protestelor legate de Rosia Montana, un astfel de activist, Cristian Neagoe, a tradus o parte din “invataturile” lui Alinsky. Sunt remarcabile pentru cinismul si, totodata, pentru a intelege maniera de lucru a ONG-istilor sorosisti mai ales urmatoarele:

Regula 8: Ține presiunea pe ei, cu tactici și acțiuni diverse și folosiți-vă de toate evenimentele perioadei respective în scopul vostru.

Regula 9: Amenințarea e de obicei mai înfricoșătoare decât fapta în sine.

Regula 10: Premisa majoră a tacticilor e dezvoltarea de operațiuni care să mențină o presiune constantă asupra opoziției.

Tocmai această presiune neîntreruptă duce la reacții din partea inamicului care sunt esențiale pentru succesul campaniei. Trebuie reținut nu doar că acțiunea stă în reacțiune, ci și că acțiunea este ea însăși consecința reacției și a reacției la reacție, la infinit. Presiunea produce reacție, iar presiunea constantă susține acțiunea.

Regula 11: Dacă împingi un negativ suficient de tare și de adânc, se va rupe prin partea opusă.

Asta se bazează pe principiul că fiecare pozitiv are un negativ. Am văzut deja conversia negativului în pozitiv în tactica rezistenței pasive dezvoltată de Mahatma Gandhi.

Regula 12: Prețul unui atac de succes este o alternativă constructivă.

Nu puteți risca să fiți prinși de inamici în capcana acordului lor subit cu revendicarea voastră, când vor spune: „Aveți dreptate – nu știm ce să facem în această privință. Arătați-ne voi.”

Regula 13: Alege ținta, îngheaț-o, personalizeaz-o și polarizeaz-o.

În tacticile de conflict, există câteva reguli pe care organizatorul ar trebui să le perceapă ca universale. Prima e că opoziția trebuie identificată ca țintă și „înghețată”. Prin asta vreau să spun că într-o societate urbană complexă, interrelațională, devine din ce în ce mai greu să scoți în evidență cine e vinovat pentru o anumită fărădelege. Există o constantă și într-o oarecare măsură legitimă pasare a mâței din sac.

În aceste vremuri ale urbanizării, ale guvernelor metropolitane complexe, ale corporațiilor mamut cu întrepătrunderi complicate și în care viața politică din orașe, județe și metropole se amestecă indefinit, problema care amenință să se contureze tot mai pregnant este cea a identificării inamicului. Evident că tacticile nu au niciun sens dacă nu ai o țintă asupra căreia să-ți centrezi atacurile. O mare problemă este pasarea constantă a responsabilității de la o jurisdicție la alta – indivizi și birouri, unul după altul, se spală pe mâini de responsabilități pentru condiții particulare, atribuind altor forțe autoritatea oricărei schimbări. Într-o corporație poți întâlni situația în care președintele spune că nu are el responsabilitatea, că problema ține de comitetul director, care la rândul său pasează responsabilitatea acționarilor etc. etc.

Trebuie ținut cont că ținta va încerca întotdeauna să mute responsabilitatea pentru a înceta să mai fie o țintă. Va exista o viermuială și o ticluire constantă de noi strategii – uneori cu sens, alteori malițioase, de cele mai multe ori doar pentru asigurarea supraviețuirii – din partea țintei desemnate. Forțele schimbării trebuie să nu piardă acest lucru din vedere și să pironească ținta fără ezitări. Dacă o organizație permite ca responsabilitatea să fie disipată și distribuită într-un număr mare de sfere de acțiune, atacul devine imposibil.

Asa cum nu exista nicio preocupare pentru mijloace etice in atingerea obiectivelor, remarcam din cele citate mai sus ca nu exista nicio preocupare pentru adevar sau realitate. Alinsky spune clar ca tinta e aleasa nu in conformitate cu responsabilitatea reala, ci in conformitate cu imperativele luptei revolutionare, care are nevoie de un dusman identificabil, conturat. Dupa ce e ales sau inventat un astfel de dusman, pui presiune infernala pe el si polarizezi societatea. Exact ce se intampla sub ochii nostri.

De aceea, ceea ce a facut Viktor Orban in Ungaria nu e altceva decat preluarea acestei retele si aplicarea ei parintelui fondator – George Soros. Sigur ca fenomenele migratiei si raportul cu Bruxelles sunt realitati care depasesc cu mult aria de cuprindere a miliardarului american, sigur ca e o hiperbolizare reducerea tuturor acestor teme la “planul Soros”, insa se vede treaba ca nu doar activistii leninisti au citit pe Alinsky. Orban nu a facut decat sa aplice aceste reguli in propria sa batalie politica, identificand o tinta si polarizand in jurul ei. 

Aviz naivilor cu privire la MITUL SPONTANEITATII protestarii populare. Srdja Popovic, liderul revolutiei anti-Milosevici: REVOLUTIA SPONTANA DE SUCCES ESTE O MINCIUNA. NU EXISTA ASA CEVA (video, conferintele TED)

“LIDERII” PROTESTELOR ANULUI 2013: militanti de profesie, veleitari, “rebeli” fara cauza. Si ceva “laboratoare sociale” de “redesteptare a tinerilor” cu fonduri de la SOROS

 

CUM SA PORNESTI O REVOLUTIE (video). Film documentar subtitrat in romana despre TACTICILE REVOLUTIILOR MODERNE

NOUA CENZURA, NOUL OM AL TIRANIEI CORPORATISTE. “Vă vom goli de conținut și vă vom umple cu noi înșine”/ Total intamplator, ONG-uri si programe implicate in initiativa combaterii stirilor false, stipendiate de SOROS

FILTRELE CENZURII. LISTELE NEGRE revin in actualitate. Zeci de siteuri de stiri, printre care si ActiveNews.ro sau Luju.ro, STIGMATIZATE pe criterii obscure/ BOICOTUL PUBLICITARILOR IMPOTRIVA TELEVIZIUNILOR. Initiatoarea campaniei impotriva Antenei 3 si Romaniei TV, primul client important al OTV-ului…

#REZISTENTA PRIN CENZURA SAU NOUA ERA DE SECURISM SI TURNATORIE DIGITALA. Cum se pun bazele unui MINISTER META-ORWELLIAN AL ADEVARULUI, creat pe baza de voluntariat, a carui misiune va fi TRIEREA INFORMATIILOR CE SUNT RASPANDITE PRIN FACEBOOK

SENSUL RAZBOIULUI IMPOTRIVA STIRILOR FALSE: nu filtrarea critica a stirilor, ci monopolul asupra VIZIUNII “CORECTE” despre lume, instalarea discreta, cu ajutorul GOOGLE si FACEBOOK, a “MINISTERULUI ADEVARULUI” la nivel global: “Este un război pentru controlul informației, un război despre cine are voie să distribuie informații și ce informații au voie să circule”. Este cruciada impotriva FAKE NEWS menita si acoperirii scandalului PIZZAGATE?


Categorii

Dezinformari, hoaxuri, diversiuni, manipulari, Facebook, Inscenari, facaturi, Opinii, analize

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “RAZBOIUL IMPOTRIVA DEMOCRATIEI SI LIBERTATII. Isteria FAKE-NEWS, un pretext inventat pentru LEGITIMAREA POLITIEI GANDIRII/ Reteta SOROS a cuceririi puterii in stat prin “SOCIETATEA CIVILA”/ “Rules for radicals” (SAUL ALINSKY) – care sunt REGULILE MACHIAVELICE ale “luptei de gherila” a ACTIVISTILOR IDEOLOGICI?

  1. NBC News spune ca americanii trebuie sa se pregateasca pentru statul politienesc in care teroarea este o chestiune de rutina.

    NBC News: “Americans must prepare for a future where terror is routine.”
    https://mobile.twitter.com/NBCNews/status/926135638621081600?ref_src=twsrc^tfw
    http://www.informationliberation.com/?id=57601

  2. Pingback: GUERILLA DE ACTIVISTI PROFESIONISTI #REZIST INSTAUREAZA DICTATURA FORTEI. Activistii strazii au reusit sa anuleze o decizie a Primariei Bucuresti. LECTIILE SI IMPREJURARILE INCIDENTULUI CU BATRANUL POCNIT CU BOXUL DE UN #REZISTENT
  3. Pingback: Stirile false si mesajele de ura, pretext pentru introducerea CENZURII in Germania si Franta/ Cum distruge internetul SPIRITUL CRITIC
  4. Pingback: Diavolul se ascunde pe Facebook. Mega-scandalul CAMBRIDGE ANALYTICA. Furtul de date personale si micro-targetarea electoratelor sau de ce MANIPULAREA e rea doar cand slujeste fortelor conservatoare. ROMÂNII - DOCILIZATI PRIN RETELELE SOCIALE (si Video)
  5. Pingback: FAKE NEWS-UL, DECLARAT AMENINTARE LA SECURITATEA NATIONALA? SRI ar monitoriza massmedia si internetul pentru a detecta "stirile false"
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare