SCRISOAREA – AVERTISMENT A PARINTILOR ATHONITI AI SCHITULUI PRODROMU catre poporul român dreptcredincios “INTR-UN MOMENT DE RASCRUCE, poate cu mult mai grav decat la anul 1990”. PERICOLUL este cel al “instituirii unei NOI ORDINI ANTIHRISTICE în lumea românească, cum a fost cea din perioada de glorie a bolșevismului”. CE SUNTEM CHEMATI A FACE?

*** “Ne îngăduim să adresăm acest cuvânt către poporul român, cu gândul că dacă vom tăcea acum și pietrele vor striga, iar noi nu vrem să ne facem părtași astfel, prin tăcerea noastră, la urgiile care ar putea să vină … Continue reading SCRISOAREA – AVERTISMENT A PARINTILOR ATHONITI AI SCHITULUI PRODROMU catre poporul român dreptcredincios “INTR-UN MOMENT DE RASCRUCE, poate cu mult mai grav decat la anul 1990”. PERICOLUL este cel al “instituirii unei NOI ORDINI ANTIHRISTICE în lumea românească, cum a fost cea din perioada de glorie a bolșevismului”. CE SUNTEM CHEMATI A FACE?