Claudia Andreea are trei ani si… cancer

17-01-2009 Sublinieri

claudia.jpg

Claudia Andreea are 3 ani şi cancer – o tumoră malignă de cca 6 cm, explozivă, poziţionată în şanţul vertebral stâng, foarte aproape de aortă. Cancerul este în stadiul II şi nu a afectat niciun organ.

Medicii au descoperit tumora cu puţin timp înainte de Crăciun. În noiembrie 2008 copilul a început să tuşească. A luat mult timp siropuri de tuse şi apoi antibiotice, dar tusea persista. Părinţii au dus copilul la Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Radiografia pulmonară a decis: Claudia Andreea era suspectă de cancer. Iar suspiciunea a devenit certitudine, la computerul tomograf de la secţia oncologie a Clinicii „Sfânta Maria” din Iaşi. Părinţii au dus copilul şi la Cluj, pentru o altă opinie. Diagnosticul a fost confirmat. Claudia a început chinuitoarele cure de chimioterapie. A făcut deja trei şedinţe. Şansa Claudiei este o intervenţie chirurgicală, dar una extrem de dificilă: poziţionarea tumorii în vecinătatea aortei prezintă riscul unei hemoragii intra-operatorii.

Claudia are nevoie de 100.000 de euro – pentru 2 operaţii şi tratament post-operator pe o perioadă de şase luni, la o clinică din Austria – din care a reuşit să strângă 5.000. Iar operaţia trebuie făcută cât mai repede, pentru că tumora este explozivă. Părinţii au vrut să programeze copilul, dar prima întrebare a fost: „aveţi banii?

În preajma Crăciunul câţiva copii au început să strângă bani. Copii de grădiniţă… Ajutaţi de educatori şi părinţi, copiii de la Grădiniţa „Neghiniţă” au organizat expoziţii cu vânzare şi tombole cu mici lucruri realizate de ei, spectacole. Copiii au mers cu colindul. Au strâns câţiva bănuţi şi i-au dăruit Claudiei. Apoi domnul Cezar Schipor (din Brodina) a câştigat un premiu de fotografie. 150 de lei. I-a donat copilului. Aşa s-au strâns 5.000 de euro. De Sărbători, un grup de tineri de la Oastea Domnului (Biserica Ortodoxă) au colindat în scop caritabil, urmând să dăruiască Claudiei o parte din bănuţii strânşi.

Părinţii Claudiei, Valentina şi Victor Timinger, nu au bani. Sunt săraci, disperaţi şi cer ajutor oamenilor care pot şi vor să le salveze copilul:

BCR – Filiala Suceava

Cod IBAN

RON: RO 59 RNCB 0655106359620001

EURO: RO 32 RNCB 0655106359620002

Titular: Victor Timinger

Telefon: 0741 779 093.

Mai multe detalii găsiţi aici: Steluţele de mare. Claudia Andreea Timinger, între Crăciun şi Paşte


Categorii

Fratii mai mici ai lui Hristos

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Recomandam