GHERON IOSIF ISIHASTUL, NEVOITORUL NEINTRECUT, STARETUL HARISMATIC SI INNOITORUL SFANTULUI MUNTE (†28 august 1959): “Vezi ca nimic nu s-a pierdut, ci pe toate le-a socotit Dumnezeu? Daca nu va osteniti, daca nu lucrati acum, la tinerete, nu veti avea la batranete roade, nu veţi lua «pensie duhovniceasca»”

papouli

Cititi si:

CuviosulIosifDeNicolaeBalan

“Familia ortodoxa”, nr.8 (79)/august 2015:

Stareţul Iosif Isihastul – înnoitorul Sfântului Munte

+28 august 1959

„Hotar între lume şi cele mai presus de lume, Athosul este tărâmul bunelor-săvârşiri”, zice Sfântul Grigorie Palama.

Iar cea mai mare comoară pe care o adăposteşte Muntele Athos, adaugă un Părinte duhovnicesc,

nu sunt podoabele aurite ale trecutului, nu sunt veştmintele brodate în aur, nu sunt manuscrisele încărcate de miniaturi”, ci predania isihastă a monahilor săi,,de-Dumnezeu-alese albine, care în peşterile şi crăpăturile pământului din Sfântul Munte, ca în nişte stupi înţelegători, preadulcea miere a isihiei o prefac în faguri”.

Dintre aceştia, nici un alt nume nu a avut o importanţa mai covârşitoare pentru soarta Sfântului Munte în veacul al 20-lea precum Gheron Iosif. Zis şi „Spileotul” („cel din peşteri”), după locurile in care s-a nevoit aproape toată viaţa, sau „Isihastul”, după lucrarea sa de căpătâi, Stareţul a fost unul din acei îngeri in trup, trăitor pe pământ dar locuitor al Cerului, care, prin harul agonisit, au luminat la mare depărtare şi peste timp, „din neam în neam”, arătând calea nerătăcită celor ce au iubit arătarea lui Hristos 2 Timotei 4,8.

Continuarea articolului

SFANTUL PIMEN CEL MARE al PATERICULUI EGIPTEAN – pilda de discernamant, de iubire si de dorinta arzatoare dupa Dumnezeu “in pustiul arid de iubire, adevar si dreptate al acestei lumi”

avva Pimen cel mare

Cititi si:

sursa: http://anomismi.wordpress.com/

sursa: http://anomismi.wordpress.com/

Arhim. Andrei Coroian:

DISCERNĂMÂNTUL AVVEI PIMEN

Plăsmuit de către Dumnezeu, cu nespusă înţelepciune şi destinat unei eterne comuniuni de iubire şi dialog, omul însetează mereu de această ştiinţă a unirii cu Creatorul său. Pentru realizarea şi împlinirea acestei chemări, Sfânta Evanghelie şi celelalte cărţi ale Sfintei Scripturi, ne dau porunci, îndrumări şi sfaturi, venite de la Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, de la sfinţii apostoli şi sfinţii prooroci, care constituie baza învăţăturii necesare mântuirii şi sfinţirii noastre. Alături de acestea şi în imediata lor apropiere stau scrierile Sfinţilor Părinţi şi exemplul vieţuirii lor, care ne transmit nu doar informaţii dintr-o altă perioadă a istoriei, a Bisericii şi a lumii, ci mai mult, ne reliefează un autentic şi minunat mod de viaţă şi trăire creştină.

Unică prin simplitate şi realism, prin voioşia şi optimismul pe care îl iradiază, este cartea Patericul Egiptean. În ea descoperim modul de viaţă, unele sfaturi şi întâmplări consemnate din vremea marilor sfinţi şi cuvioşi ai Bisericii din sec IV, Antonie cel Mare, Arsenie, Macarie, Sisoie, Pamvo, Siluan, Aghaton şi mulţi alţii. O figură aparte în acest univers al pustiei îl reprezintă Avva Pimen cel Mare, recunoscut pentru darul discernământului sau al dreptei socoteli, dar şi sfântul părinte de la care ne-a rămas cel mai numeros buchet de apoftegme, în număr de peste două sute.

Continuarea articolului

Experienta SFASIERII LAUNTRICE, ASUMAREA VULNERABILITATII, A RANILOR SI A NEPUTINTELOR in comunitatea Bisericii si in responsabilitatea slujirii preotesti. PUTEREA ADEVARATA IZVORASTE DIN SLABICIUNE. “Menirea noastra nu e de a fi invincibili, ci vulnerabili, NU DE A FI PERFECTIONISTI…”

0117-620x350

“În loc să pretindem că suntem echilibraţi, ar tre­bui să ne acceptăm cu toţii sfâşierile lăuntrice; în loc să ne prefa­cem că suntem sănătoşi, ar trebui să recunoaştem că suntem bol­navi”.

Va recomandam si:

www.timesunion.com

Slujirea pastorală şi sfâşierile lăuntrice ale omului

Vindecarea inimii şi a lumii

(i) Introducere

Pocăinţa şi mărturisirea sunt strâns legate de slujirea apos­­tolică. Autoritatea slujirii în numele Domnului Iisus Hris­­tos Cel răstignit şi înviat se întemeiază pe crucea lui Hris­­­tos:

Noi Îl propovăduim pe Hristos Cel răstignit (I Co­rinteni 1, 23),

spunea Sfântul Apostol Pavel, adău­gând:

Dumnezeu Şi‑a ales pe cele nebune ale lumii, ca să‑i ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi‑a ales pe cele sla­­be ale lu­mii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumne­zeu Şi‑a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele dis­pre­­ţuite, pe cele ce nu sunt, ca să le facă de nimic pe ce­le ce sunt, aşa ca nici un trup să nu se laude în faţa lui Dum­nezeu (I Corinteni 27‑29).

Este necesar ca preoţii creştini şi întreg clerul hirotonit să înveţe să recunoască autenticitatea – şi deci autorita­tea – neputinţelor şi rănilor omului, nu pe cea a forţelor aces­tuia. În loc să pretindem că suntem echilibraţi, ar tre­bui să ne acceptăm cu toţii sfâşierile lăuntrice; în loc să ne prefa­cem că suntem sănătoşi, ar trebui să recunoaştem că suntem bol­navi. Adevărata forţă lăuntrică, adevăratul echi­libru şi ade­vărata sănătate vin numai în urma vin­de­că­rii nepu­tinţelor, a deteriorării lăuntrice şi a bolilor de tot felul – iar pentru a ne vindeca de toate acestea e ne­vo­ie să recunoaştem mai întâi că ele există. Chiar atunci când se înfăţişează înaintea oamenilor cu demnitatea chi­pu­lui lui Dumnezeu pe care fiecare făptură umană îl poar­tă în adân­cul fiinţei sale, slujitorii hirotoniţi ai Bi­se­ri­cii – dis­­ci­poli ai Mântuitorului Hristos – se cuvine să îngenun­che­ze lăuntric cu pocăinţă sinceră şi să se roage cu nă­dej­de neclintită Dumnezeului Treimic.

Cum ar trebui să îmbrăţişeze diaconii, preoţii şi epis­co­pii Bise­ricii sfâşierile lăuntrice ale oamenilor? Cum să‑i facem pe cei din jurul nostru să înţeleagă aceste sfâ­şi­eri? Cum să‑i ajutăm pe credincioşi să înveţe dintr‑o ast­fel de înţelegere şi să evolueze lăuntric? Iată câteva din întrebările la care vom încerca să răspundem în cele ce urmează.

Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam