“O, prietenilor! Vedeţi să nu vă despartă de Mine vreo FRICĂ…”. Dumnezeiasca TAINĂ A IUBIRII MIELULUI JUNGHIAT, a “Ospățului Stăpânului” Care PE SINE SE DĂRUIEȘTE spre Mâncare de nemurire

“N-am venit să-Mi slujească cineva Mie, ci SĂ SLUJESC EU. Ci de-mi sunteți PRIETENI, urmați Mie”

(icoana de Ioan Popa, Athos – chilia romaneasca Sf. Ipatie -Vatopedi)

Arătat-a ucenicilor, Stăpânul, pildă de smerenie; că Cel ce îmbracă cerul cu nori, S-a încins cu ştergătorul şi a plecat genunchii pentru a spăla picioarele slugilor; întru a căruia mână este viaţa tuturor celor ce sunt.

***

Îndreptând spre cele de taină, Doamne, pe ucenicii Tăi, i-ai învăţat, zicând: O, prietenilor! Vedeţi să nu vă despartă de Mine vreo frică; că deşi pătimesc, dar pentru lume pătimesc. Să nu vă smintiţi deci întru Mine, că n-am venit să-Mi slujească cineva Mie, ci să slujesc Eu şi să-Mi pun sufletul răscumpărare pentru lume. Ci de-Mi sunteţi prieteni, urmaţi Mie; cel ce voieşte să fie mai mare, să fie mai mic; stăpânul, ca sluga. Petreceţi întru Mine, ca să aduceţi struguri, că Eu sunt viţa vieţii.

Continuarea articolului

SĂ NE VĂRSĂM VIAȚA CA UN MIR LA PICIOARELE LUI IISUS și să nu Îl vindem sau să Îl părăsim, precum IUDA, pentru SLAVA ACESTEI LUMI! Ce înseamnă “să-ți urăști sufletul în această lume”? (Predici minunate, slujbe și cântări străpungătoare la Sfânta zi de Miercuri a Săptămânii Pătimirilor)

Vă mai recomandăm, pentru Sfânta și Marea Miercuri:

***

***

Predica Protos. SIMEON PINTEA la Denia de marți seara, pentru Miercurea Mare

(Catedrala Mitropolitană din Cluj, 2013):

Şi fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, şi şezând la masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir de nard curat, de mare preţ, şi, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus.
Dar erau unii mâhniţi între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir?
Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, şi să se dea săracilor. Şi cârteau împotriva ei.
Dar Iisus a zis: Lăsaţi-o. De ce îi faceţi supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine.
Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi şi, oricând voiţi, puteţi să le faceţi bine, dar pe mine nu Mă aveţi totdeauna.
Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare.
Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei.

(Marcu 14, 3-9)

 “[…]

Din această întâmplare relatată de Evanghelie reținem două tipuri de oameni: femeia și Iuda. În timp ce femeia își vărsa viața sa prin acel mir vărsat pe picioarele Mântuitorului Hristos, prin dragostea sa desăvârșită față de Acesta, în acel timp, inima lui Iuda este cuprinsă de o invidie și o ură teribilă și această invidie îl face să hotărască ca să vândă pe Hristos, Mirele ceresc. Femeia își ștergea păcatele, iar Iuda se umplea de duhul cel rău. Viața femeii era de-acum unită cu viața lui Hristos, iar ucenicul se lepăda de izvorul Vieții. Știm că după acest eveniment el s-a dus și s-a sfătuit cu mai-marii poporului, cu fariseii și cu arhiereii, ca să-L vândă pe Domnul Hristos.

FEMEIA și IUDA sunt tipuri/chipuri pentru noi, cei de astăzi. Din păcate, noi, care ne numim cu numele lui Hristos, fiind creștini, câteodată ne regăsim în tipul lui Iuda și nu în chipul femeii. Câți în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am îmbrăcat“. Și viața noastră ar trebui să fie trăită în Hristos. Viața creștinului este viața lui Hristos. Dar, pentru aceasta, trebuie să vărsăm viața noastră, asemenea unui mir, la picioarele lui Hristos, să trăim în viața noastră viața Lui, să parcurgem același drum parcurs și de El. Numai că drumul acesta nu este ușor, pentru că implică pătimire, implică jertfă, implică răstignire, așa cum am auzit în cuvântul Evangheliei de astăzi:

Continuarea articolului

“…SĂ NU RĂMÂNEM AFARĂ DIN CĂMARA LUI HRISTOS!”. Suntem pregătiți de Nuntă? Îl mai așteptăm pe Mire sau L-am înșelat deja cu dragostea lumii? Cine sunt cei “NEBUNI ȘI ORBI” mustrați de Iisus? NUNTA E “PE BUNE”, FRAȚI ȘI SURORI…

Condac

La ceasul sfârşitului, suflete, gândind, şi de tăierea smochinului temându-te, talantul cel dat ţie cu iubire de osteneală lucrează-l, ticăloase, priveghind şi strigând; ca să nu rămânem afară din cămara lui Hristos.

Icos

Pentru ce te leneveşti, ticălosul meu suflet? Pentru ce ţi se nălucesc fără de vreme griji netrebnice? Pentru ce te zăboveşti cu lucruri trecătoare? Ceasul cel de apoi acum este şi ne vom despărţi de la aceste de aicea. Până când ai vreme, trezeşte-te strigând: greşit-am Ţie, Mântuitorul meu, să nu mă tai ca pe smochinul cel neroditor; ci ca un îndurat milostiveşte-Te, Hristoase, spre mine, cel ce strigă cu frică: Să nu rămân afară din cămara lui Hristos. Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam