Care este limita până la care trebuie purtată crucea? De exemplu, dacă te afli într-o căsnicie care nu mai funcţionează, oricât ai fi încercat, astfel încât se creează un mediu nociv pentru cei din jur? Ce este de făcut?

Da, am spus, doar într-o anumită măsură asta poate fi numită cruce. Asta e o povară a întregii lumi, neînţelegerile dintre oameni, neputinţele, durerile, nepotrivirile, nu sunt numai ale creştinilor, sunt ale tuturor! Sunt necazuri ale noastre, sunt necazuri ale mândriei până la urmă, că şi noi suntem mândri și nu ne acomodăm, nimeni nu poate lăsa de la el, sunt necazuri ale mândriei noastre, e “crucea” mândriei noastre, “crucea” neputinței tale. De fapt, nici nu ştiu dacă există o neputinţă a ta, ci mai mult o limită peste care nu poţi tu trece. Dar să lăsăm filosofia.

Ce te faci? Trebuie să încerci toate metodele. Ştiu că aţi aştepta sau v-aţi dori unii dintre voi să zic: “Da, dom’le, desparte-te. Nu-i un mediu bun, nu-ţi foloseşte, gata.” Totuşi, Dumnezeu a zis un cuvânt atât de mare, atât de înalt, peste care nu putem trece: că nu este motiv de despărţire decât pricina de desfrânare. Nu este. Şi atunci, dacă se poate, şi un an de zile să staţi separaţi, şi numai rar să vă întâlniţi, şi dacă se poate să găsiţi un mod în care să staţi în aceeaşi casă, dar să aveţi un mod de trăire cât de cât civilizat, şi până când va reveniţi, până când reîncepeţi să vă descoperiţi, până când reîncepeţi să iubiţi, până la urmă, să purtaţi poverile celuilalt, să-l înţelegeţi pe celălalt, să te înţeleagă pe tine, până când poţi să te rogi din tot sufletul să i se deschidă inima şi celuilalt şi Dumnezeu să deschidă şi inima ta.

Continuarea articolului

In loc de introducere la textul de mai jos, al lui Nicusor Deciu…

Da, stim, nu sunt astea cele mai mari pacate, iar Mantuitorul a osandit mai mult trufia si fatarnicia decat desfranarea si hotia… Da, stim, nu trebuie sa exageram si sa mai pretindem tinerilor de astazi normele de cuviinta vestimentara ale societatilor “vechi”, daca nu vrem sa ii pierdem de tot pentru Biserica… Da, stim, in foarte mare parte e vina barbatilor din ce in ce mai desfranati si, in plus, e vina presiunii modelor si “normelor sociale” contemporane care ajung sa impuna nu doar standarde de “frumusete” tot mai constrangatoare, dar si obisnuinte de normalizare a “expunerii” impudice de la cele mai fragede varste si de ridiculizare a “habotniciei” si cuminteniei…

SI TOTUSI… am ajuns cam prea departe si ma tem ca, luati de valuri dupa valuri, poate nici macar nu mai reusim sa percepem gradul de nefiresc in care am ajuns, in calitate de crestini “traitori”, iar faptul ca am lasat atat de jos stacheta cu totii, prin propriul exemplu si prin invataturile noastre, duhovnici si mireni, preoti si preotese, mame si tati, nu ramane fara consecinte majore! Cu atat mai mult cu cat am considerat mereu, nu fara o doza de viclenie patimasa, ca e vorba despre “pacate mici” si de chestiuni mult prea derizorii pentru a mai pune accentul pe ele “ca pe vremea strabunicilor”, ca mai multa permisivitate nu strica nimanui… Bagatelizand mereu adevaruri si traditii simple binecunoscute de milenii, relativizand la maximum gravitatea pacatului ispitirii/smintirii (in trecut i se zicea ațâțare) si dispretuind ideea ca relele cele mari incep anume de la pacatele mici si neglijabile de care nu te mai rusinezi – de la o fusta scurta astazi la un top foarte lejer maine si la o lenjerie sexy poimaine…, de la un film “excitant” vazut pe furis si de la o relaxare leneș-languroasa pe plaja pana la niste poze ceva mai indraznete sau mai intime postate pe Facebook sau Instagram… Ne inspiram, parinti si copii, din modele lansate initial in lumea prostitutiei si a pornografiei, pe care, altminteri, le condamnam ritos! In fapt, ni se pare ca putem si noi macar sa gustam un pic din fructul oprit al emanciparii progresiste si al revolutiei sexual(izant)e, daca macar ne oprim inaintea pacatelor contra firii… Ca doar n-o fi foc? Ce, parca Dumnezeu ne vrea urati, incuiati sau ne vrea pe toti calugari? Continuarea articolului

Episcopia Husilor:

„Pirații” spirituali progresişti și „ambarcațiunile” ideologice recente

În cadrul predicii de duminică, 18 august 2019, în care a explicat pasajul evanghelic al „Potolirii furtunii de pe mare” (Matei 14, 22-34), Părintele Episcop Ignatie a atras atenția asupra asaltului ideologic la care sunt supuși cei ce își asumă valorile creștine. Ierarhul Hușilor i-a numit „pirați spirituali progresişti” pe cei care pun sub semnul discreditării  învățătura Bisericii şi propun, sub masca toleranței, „valori” total străine și discutabile din punctul de vedere al demnităţii umane:

Continuarea articolului