“Ii place Maicii Domnului ceea ce facem noi?” – MAICA DOMNULUI MEREU INDURERATA SI INLACRIMATA sau icoana desavarsita a “iubirii cu cruce”: “NU INTRAM IN RAI SINGURI, FARA CEILALTI! Dragostea nu inseamna confort, bunastare, inseamna suferinta, spirit de jertfa” – PREDICI SENSIBILE SI PUTERNICE la MANASTIREA NICULA (video, text)

Cuvântul de învățătură al părintelui arhim. Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit la hramul Mănăstirii Nicula, joi dimineața, 15 august 2019, după slujba Utreniei și a Prohodului Maicii Domnului:

Radio Renașterea:

Arhim. Benedict Vesa, pelerinilor de la Nicula: „Să învățăm de la Maica Domnului că dragostea adevărată înseamnă jertfă”

Zecile de mii de pelerini care au asistat miercuri noaptea la Mănăstirea Nicula, la slujba Prohodului Maicii Domnului, au fost îndemați de arhimandritul Benedict Vesa, secretarul Arhiepiscopiei Clujului, pornind de la viața Maicii Domnului, să mediteze la faptul că nimic în această lume nu aduce un rezultat înafară de dragoste și sacrificiu. Îndemnul a fost dat în cadrul cuvântului de învățătură rostit la finalul slujbei, săvârșită în sobor de ierarhi și preoți, pe altarul de vară din curtea mănăstirii.

„Înțelegem că această noapte este una specială și că toți veniți aici, nemaiavând ce să-i dați Maicii Domnului, îi dați osteneala însoțită de rugăciune, care se transformă într-un dar” a spus arhim. Benedict Vesa. Continuarea articolului

“Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” – FRICA E VIRUSUL CARE NE DESFIGUREAZĂ, ne predă demonilor care ne îneacă. STAREȚUL MELCHISEDEC DE LA PUTNA: “Și în această NEBUNIE prin care trece omenirea, SĂ NE ARUNCĂM ÎN BRAȚELE LUI HRISTOS, cu încredere că el ne va prinde și ne va ține! Să rămânem CU OCHII ȚINTĂ la El, căci altfel NE AFUNDĂM! Aceasta vrea Hristos de la noi, să-I fim fideli!” (AUDIO, TEXT)

„Să cugetăm cu toții la tot ceea ce se întâmplă în omenire în aceste zile. Ne-am îndoit și ne îndoim de puterea lui Hristos. De aceea parcă ne afundăm și tot ne afundăm. Și se creează distanțe sufletești între noi. Se creează distanța aceasta care nu trebuie să fie. Și cresc neîncrederea, suspiciunea, bănuiala și toate celelalte”.

***

Părintele Stareț Melchisedec Velnic – Mănăstirea Putna

Cuvânt la sfârșitul Sfintei Liturghii, în Duminica a 9-a după Rusalii, Iisus umblând pe mare – 9 august 2020:

„Preacuvioși părinți, iubiți credincioși,

Evanghelia și Apostolul de astăzi ne-au trimis la credință, la lepădare și la dragoste. Petru, doar atât vreau să mai amintesc, și cu îngăduința dumneavoastră să precizez, că Petru, atunci când s-a aruncat în apă, gestul lui a venit mai întâi dintr-o credință adâncă, [anume] că cel din față care este pe ape, pe Marea Tiberiadei, este Hristos. Cel din fața lui, cel care deci la straja a patra din noapte mergea pe valurile mării este Hristos. Se leapădă de sine, de orișice raționament și-I spune lui Hristos: „De ești, spune să vin și eu pe apă”. Ceea ce s-a și întâmplat. A lăsat, căci dacă e să calculăm fiecare dintre noi, ne punem în mișcare rațiunea, „Ei, na! Cum să merg eu chiar acum pe apă?!” Dar lepădându-se de sine, de orișice judecată, de orișice raționament, a plecat. Hristos i-a spus Vino! Și el a crezut. S-a încrezut în cuvântul lui Hristos și știind că cel de-acolo, de pe valuri, este cel iubit, a plecat către El.  Între timp, a intervenit rațiunea. „Nu cumva m-oi înșela? Nu cumva o fi o nălucă?” Și în acel moment a început să se scufunde, să se afunde în mare. Și iarăși intervine credința lui și privirea la Hristos și-I spune: Doamne, scapă-mă!  Și Hristos îi întinde mâna și-i spune: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?

Aș vrea și vă îndemn pe toți, și monahi, și dumneavoastră credincioșii, să cugetăm cu toții la tot ceea ce se întâmplă în omenire în aceste zile. Ne-am îndoit și ne îndoim de puterea lui Hristos. De aceea parcă ne afundăm și tot ne afundăm. Și se creează distanțe sufletești între noi. Se creează distanța aceasta care nu trebuie să fie. Și cresc neîncrederea, suspiciunea, bănuiala și toate celelalte.

Ce-avem de făcut? Continuarea articolului

IA MÂNA LUI HRISTOS! “Iar acum, cand suntem cuprinsi de frica, moar­te, boli, prigoana si ura, sa stim ca in mijlocul acestei furtuni este Domnul Insusi”

Mitropolitul Antonie de Suroj:

Predica la Duminica a 9-a dupa Rusalii

(Umblarea pe mare. Potolirea furtunii)

„Vreau sa va atrag atentia la trei aspecte din Evanghelia de astazi. Lectura de astazi o succeda pe aceea pe care ati ascultat-o saptamana trecuta, cand Hristos a hranit cinci mii de oameni cu cinci paini si doi pesti. Iata primul lucru pe care-l remarcam, fapt care ne poate la inceput mira, numai daca nu ne aducem aminte de noi insine, de modul cum percepem si cum corespundem darurilor pe care le descoperim in viata: ni se pare atat de straniu faptul ca apostolii, care abia au trait o astfel de minune, isi pot clinti credinta cu atata usurinta.

Totusi, aceasta trebuie sa ne aduca aminte ca suntem inconjurati de minuni, ca intreaga noastra viata este patrunsa de lucrarile lui Dumnezeu, fie indirecte (prin Taine, rugaciune, momente de luminare profunda si linistita a sufletului), fie prin intermediul oamenilor (prin iubirea care ne salveaza de deznadejde, moarte si amaraciune, ridicand valul greutatii insuportabile din viata).

Cu toate acestea, traind si noi minunea vietii la Liturghie, peste mai putin de o ora vom iesi pe usile bisericii si ne vom afla in strada. Din momentul cand ajungem acolo, renuntam la experienta proprie a minunii, o uitam! Ne atarnam de viata cotidiana de parca nu am fi tra­it nimic. Totul ramane pe vechi.

Am iesit din sfera minunii si am intrat in cea a banalitatii, traim ca de obicei. Cu toate ca putem gasi in memoria noastra experienta minunii traite, dar viata noastra nu s-a schimbat datorita acestui fapt, sufletul nu s-a transfigurat profund, constiinta nu a fost marcata suflcient ca sa traim in mod corespunzator. Acesta este primul moment. De aceea, sa nu fim uimiti de ceea ce li s-a intamplat apostolilor. Da, ei au trait o mare minune si au pierdut totusi constientizarea prezentei facatoare de minuni si datatoare de viata a lui Dumnezeu.

Al doilea aspect, Petru si ceilalti apostoli inotau pe mare, dar au fost prinsi de furtuna. Erau amenintati si de vant, si de valurile marii. Moartea i-a inconjurat, amenintand sa-i inghita. Cu toate acestea, in inima mortii si in­conjurat de vanturile infuriate, mergea pe valurile tulburate Hristos. Ucenicii au crezut ca era o naluca, căci nu se putea sa fie Acesta Hristos. Dupa parerea lor, daca Hristos ar fi fost aici, pericolul ar fi disparut, s-ar fi retras si frica, ar fi disparut si moartea. Doar Hristos este Mantuitorul si Imparatul lumii, El este Cel ce ofera linistea, odihna si viata. Deci, cum era posibil sa fie in inima acestei furtuni aducatoare de moarte?

Si noi gandim in felul acesta tot timpul. In clipa cand ni se intampla o nenorocire – personala, de familie, sociala – , ne punem intrebarea: „Unde este Dumnezeu? Ce face? Oare dormiteaza? Nu cumva prezenta Sa in mijlocul furtunii nu este decat o naluca, adica o inselare si o minciuna impotriva lui Dumnezeu Insusi?”. Nicidecum! Domnul este si in furtuna, Domnul se gaseste si in liniste. In inima furtunii se inalta dureroasa Golgota, tot in inima furtunii se afla si Gradina Ghetsimani. in Gradina Ghetsimani, iar apoi pe Golgota aducatoare de moarte S-a aflat Fiul lui Dumnezeu Intrupat… Continuarea articolului

Articole recomandate

Carti

Articole Recomandate

Carti

Recomandam