VALERIU GAFENCU, omul care A ALES LIBERTATEA LUI HRISTOS sau “EVADAREA” SPRE INAUNTRU: “Numai în măsura în care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la înnoirea lui sufletească… VĂ ROG FOARTE MULT, GRIJIŢI-VĂ DE SUFLET!”

efros-sorin-bucuresti-paraclisul-spitalului-parhon-2014-2015-cafas-2

(fresca de Sorin Efros – paraclisul spitalului Parhon)

Vedeti si:

***

valeriu-gafencu-si-mama-sa_w748_h1000_q100

Libertatea lui Valeriu Gafencu transcende gratiile puşcăriei comuniste

Foarte mulţi cercetători ai vieţii lui Valeriu Gafencu şi au pus întrebarea firească: de ce nu a evadat cel numit Sfântul Închisorilor din colonia de muncă de la Galda de Jos, unde restricţiile şi paza erau deficitare? Cei închişi trăiau de fapt într-o semi-libertate, fiind păziţi de un număr redus de gardieni atât la muncă în podgorii, cât şi pe drumul dus-întors de la locaţia unde erau cazaţi cu pază deficitară. Era anul 1946 şi regimul politic al celor închişi pentru delicte politice era relaxat.

În colonia de muncă, Valeriu Gafencu şi-a revăzut mama, surorile şi prietenii. Camaradul său condamnat 20 de ani de muncă silnică, Ion Ianolide, se îndrăgosteşte de Valentina, sora mai mare a lui Valeriu Gafencu, cu care se logodeşte pe ascuns în colonia de muncă, în „vila” din podgorie. Unii dintre prizonieri au reuşit sa evadeze uşor şi au fugit prin Iugoslavia spre Occident. Comuna Galda de Jos era aşezată la 16 kilometri de Alba-Iulia, într-un cadru natural mirific spre Munţii Apuseni, în care trona castelul contelui Kemeny. Şi, totuşi, Valeriu Gafencu, deşi avea îndeplinite toate condiţiile să evadeze, nu o face. „Criticii” lui Valeriu Gafencu nu au înţeles că acesta a ales o „altfel” de libertate, care se încadrează pe „cărarea împărăţiei”. Libertatea întru Hristos a fost „calea împărătească” aleasă pentru veşnicie de Valeriu Gafencu. Deşi ştia ce vremuri politice întunecate voi urma pentru el, fără speranţă de eliberare din puşcărie, pentru că se instaura comunismul de inspiraţie sovietică, ce impunea într-un stil rebarbativ o lume închinată întunericului, Valeriu Gafencu a ales să se jertfească pentru mântuirea neamului său. Continuarea articolului

Criteriile Judecatii: GRIJA PENTRU PROPRIUL SUFLET INTEMNITAT SI INFOMETAT si PARTICIPAREA LA DUREREA APROAPELUI: “Un om care trăieşte întru Adevăr este cu putinţă să fie indiferent faţă de fratele său care este suferind?”

2652605374_eb5e01e4d8_o

 Arhim. Varnava Iankos:

Dragostea este viaţă

Astăzi este Duminica lăsatului sec de carne, iar Biserica noastră citeşte din Evanghelie pericopa Înfricoşatei Judecăţi (v. Matei 25, 31-46). Este o pericopa destul de răstălmăcită, deoarece îi creează omului o senzaţia de frică pentru că vorbeşte despre Ziua Judecăţii, care se va întâmpla „când va veni Fiul Omului întru slava Sa”. Omul se teme, şi din această pricină se ivesc înlăuntrul său simţiri negative.
Dacă intrăm însă puţin în profunzimea lucrurilor, vom vedea că criteriul Judecăţii este Dragostea.

Înţelegem atunci că lucrurile nu sunt înspăimântătoare, şi că Domnul, prin acest cuvânt evanghelic, ne dă o măsură a vieţii, descoperindu-ne că înlăuntrul vieţii există dragoste şi că această dragoste este viaţa. Orice lucru care nu are dragoste, care nu are posibilitatea comuniunii cu fratele care pătimeşte, care încă nu are posibilitatea împăcării cu noi înşine, nu poate să se numească viaţă. Este îndepărtarea de bună voie – ca o formă de autopedepsire – de dragostea lui Dumnezeu, este moarte.

O altă dimensiune care este promovată în pericopa evanghelică de astăzi şi care oglindeşte o altă problemă este tocmai aceea a criteriilor Judecăţii.

Astfel se pune, aşadar, întrebarea: „Dacă noi suntem milostivi, dacă noi ne îngrijim de fratele care pătimeşte şi-i oferim toate bunurile materiale pe care putem să i le oferim, aceasta înseamnă că suntem pregătiţi pentru Rai?”. Ei bine, lucrurile nu stau tocmai asa. Continuarea articolului

PREDICĂ DE LA MĂNĂSTIREA OPTINA DESPRE ÎNFRICOŞATA JUDECATĂ: “Trăim ca şi cum niciodată nu vom muri. Ca într-o hipnoză, parcă suntem ameţiţi”

infricosatoarea_judecata_w1200_h1541_q100

PREDICĂ DESPRE ÎNFRICOŞATA JUDECATĂ

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!

În această sfântă zi de duminică, Sfânta Biserică ne propune să ne amintim de Înfricoşata Judecată. Ziua de ieri a fost închinată pomenirii tuturor creştinilor-ortodocşi, celor din veac adormiţi, iar azi pomenim Înfricoşata Judecată. Iată ce coincidenţă: pomenirea celor adormiţi şi imediat Înfricoşata Judecată.

Dacă am putea vedea acum cum petrec dincolo toţi oamenii adormiţi, înaintea noastră s-ar înfăţişa o privelişte tristă, fiindcă o mulţime de oameni istoviţi, chinuiţi, întind mâinile spre noi, cerându-ne milă şi rugăciuni pentru ei. Iar noi trăim foarte nepăsători. Uităm de moarte, de suflet, şi ni se pare că vom trăi veşnic, cu toate că nu ştim cum va veni moartea şi când se va încheia viaţa noastră pământească. Trăim de parcă niciodată nu vom muri. De parcă însuşi Dumnezeu ne-a dat scrisă cu litere de aur făgăduinţa nemuririi. Sau am căzut noi la înţelegere cu moartea şi ea a hotărât să nu vină niciodată la noi. Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam