Cuvântul Ortodox

“A cunoaste calea ne pazeste vii pana si in iad, insa aceasta nu face ca suferintele noastre sa fie „inchipuite”: noi traim ca un chin intunerecul ucigas al patimi­lor, proprii tuturor urmasilor lui Adam celui cazut; dar nu cadem prada flacarii iadului:

„Si nu deznadajdui!”

Nu trebuie sa ne infricosam peste masura de aceasta pogorare in intunerec, deoarece in afara ei, dupa cade­re, deplinatatea cunoasterii este de neajuns.

Oricat ar inainta vreun om intr’un oarecare domeniu al stiintei, el niciodata nu trebuie sa uite datele „elementare”, adica cele de temei ale stiintei sale; asa si noi, cata vreme santem in acest trup, ne tinem cu tarie de metoda pe care ne-au aratat-o Parintii nostri si de lu­crarea in noi a Duhului lui Dumnezeu: nefiind slobozi de urmarile legii pacatului ce lucreaza in noi, ne osan­dim cu manie, cu ura fata de noi insine, a arde in intu­nerecul cel din afara; ca nu este alt foc care sa stinga in noi lucrarea patimilor. Si ce se intampla? Cand ruga­ciunea arzanda mistuieste launtrul nostru si inima ajunge la neputinta in rabdarea ei, atunci neasteptat vine racorirea cerestii mangaieri. Cand simtamantul stricaciunii noastre ne afunda duhul in deznadajduire, atunci dintr’o data se pogoara asupra noastra putere noua de Sus si ne imbraca in nestricaciune (1 Cor. 15:54). Cand intunerecul vartos zdrobeste cu groaza sufletul nostru, atunci in chip de netalcuit preaminunata Lumina pres­chimba noaptea adanca in zi luminata, ne ridica in inal­time, si ca pe niste fii ne duce in Casa Tatalui.

Cum se pot explica astfel de experiente? Continuare»

1 Comentariu »

“In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin!

In Evanghelie ni se spune ca Domnul binevestea si inva­ta in pustie, iar poporul Il asculta toata ziua. Nici arsita, nici frigul, nici foamea nu-l distragea. Si, la sfarsit, Domnul a facut minunea inmultirii celor cinci paini.

Astazi, unora le este greu sa asculte o predica; casca, se ocupa cu alte lucruri. Iar pe vremea aceea o mare multime de oameni asculta atent toata ziua. Unii cred ca acest lucru este un chin: predicatorul se chinuie pe sine si pe altii. Dar cuvantul predicii este paine pentru sufletul nostru. Oame­nii primesc intotdeauna folos ascultand sau citind cuvantul sfant. Chiar daca nu-l inteleg, fiind luminati si avand frica de Dumnezeu, invata sa-l asculte. Ascultarea si citirea sunt lucrari duhovnicesti de capatai. Ele ne tin gandul la Dum­nezeu, inmoaie inima, indrepteaza firea, alunga diavolii, ne invata teama de pedeapsa care urmeaza incalcarii voii di­vine. Intelegand cuvantul, trebuie sa-l duci celor insetati. Pedeapsa oamenilor in vremurile din urma va fi lipsirea de cuvantul lui Dumnezeu! Oamenii aceia simpli ascultau cu­vantul de dimineata pana seara, asemenea Mariei. Acesta este sensul vietii, fapta faptelor: Ascultand de voi, de Mine asculta. Cei care au auzit cuvantul si au gustat painea Dom­nului au strans cu atentie 12 cosuri de firimituri. Iata, si noi trebuie sa strangem in „cosurile” noastre mancare nestricacioasa, prin citirea Evangheliei, a Psaltirii, a rugaciunii.

Primind hrana trupeasca, nu uita de suflet: roaga-te ina­inte de masa, in timpul mesei (atunci nu vei manca peste masura) si dupa masa. Este bine sa nu mananci nimic fara semnul crucii si rugaciune. Diavolul poate intra in manca­re. Sa nu uiti niciodata ca prin semnul crucii mancarea se curata de duhuri. Acest lucru ni s-a descoperit, din mila lui Dumnezeu, prin cuvintele demonizatilor.

Ia aminte la mancarea inmultita de Domnul: este manca­re simpla, paine si peste, nu fructe exotice, prajituri, cioco­lata, cu care ne satisfacem poftele, dar de la care avem putin folos. Satisfacerea placerii gustului prin imbuibarea cu di­ferite delicatese este pacat. Nu te imbuiba cu mancare, lasa loc Duhului Sfant. Nu uita sa spui in timpul mesei: „Doam­ne, iti multumesc pentru mancarea acesta, de care unii sunt lipsiti.” Imparatul care a gustat pesmetul unui sfant nevoi­tor a ramas uimit de gustul lui minunat. Dar de ce avea acel gust? Pesmetul era „condimentat” cu rugaciune si cu har. Fii infranat la bautura, la mancare, la imbracaminte. Iata un exemplu: pusculita lui Dumnezeu. Cand sotia cerea sotului o suma oarecare pentru cumparaturi, el ii dadea un pic mai putin, iar restul ii punea in pusculita. Si toata viata a facut astfel, de cate ori s-a putut. Inainte sa moara, barbatul l-a chemat pe preot si i-a dat pusculita. Cu banii adunati s-a construit un spital. Iata, trebuie sa chibzuim si sa jertfim din avutul nostru acolo unde este mare nevoie. Continuare»

2 Comentarii »

(portret de Gabriela Mihaita David)

Smecherul si boala endemica a banuielii

„Să vedem, îi zice Coufontaine lui Turelure, ce va să iasă cînd lumea afecţiunii şi încrederii va fi înlocuită cu lumea concurenţei.”

Se prea poate ca şi în lumea veche mîngiietoarele cuvinte afecţiune şi încredere să fi sfirşit prin a se goli de conţinut, să fi ajuns formale ca atîtea altele. Dar de văzut am văzut noi ce înseamnă o lume întemeiată numai pe concurenţă, lumea căreia urmaşa ei dialectică i-a pus capac venind cu noile ei temeiuri: ura, invidia şi bănuiala.

Marea taină a tuturor nenorocirilor: bănuiala. Otrava, neghina, pîrjolul.

Nu degeaba e pentru Bergson timpul aducător de nebănuite surprize, iar evoluţia e creatoare.

Dovadă: cine s-a gîndit în primii ani ai veacului că acestea vor fi problemele noastre de căpetenie: frica, bănuiala generalizată, şmecheria atotputernică? Iată că totuşi sunt. Pentru noi, futilităţile – cum numeşte Camus problema pusă de Copernic şi Galileu, heliocentrismul ori geocentrismul – sunt gravele şi naivele preocupări de la începutul secolului XX: progresul, răspîndirea democraţiei libere, ştiinţa binefăcătoare. Continuare»

3 Comentarii »

Vedeti si:

“Familia ortodoxa”:

Vesmant de buna-cuviinta

Ascult povestea unei tinere, proaspat in­toarsa de la studii, posesoarea unui CV impresionant si selectata la o companie re­spectabila: angajatii la aceasta institutie, spune fata, sunt obligati la o tinuta decenta. Nimic rau, imi zic in sinea mea… Si aflu ca „decenta” insemna: sacou, camasa alba, fusta neagra care sa acopere genunchiul, fara biju­terii, fara nasturi metalici sau catarame, pan­tofi negri, simpli, cu toc mediu. Fara parfumuri si farduri stridente. Incantata de a fi salariata la o firma cu prestanta, fata gaseste ca e firesc sa respecte — fara comentarii — ast­fel de cerinte. Ba chiar cu oarecare mandrie!

Duminica urmatoare, ca mai toata vara, canicula mare. In biserica, la Liturghie, ce sa vezi? Continuare»

6 Comentarii »

Pentru Duminica vindecarii a doi orbi si a unui mut (a VII-a dupa Rusalii), va mai recomandam:

***

Discernamantul, cununa virtutilor

Masura discernamantului pe care-l avem este data de starea noastra duhovniceasca

- Gheronda, de ce Parintii spun ca virtutea discernamantului este “mai mare decat toate virtutile”^[1]?

- Discernamantul nu este simplu o virtute; este coroana, cununa virtutilor.

Avem discernamant in functie de starea noastra duhovniceasca, in functie de calitatea virtutilor noas­tre. Daca virtutile noastre sunt de hartie, de hartie va fi si cununa lor, adica discernamantul pe care-l avem. Daca virtutile noastre sunt de arama, de arama va fi si cununa lor. Daca sunt de aur, de aur va fi si cununa lor. Daca virtutile noastre au diamante, diamante va avea si cununa lor, discernamantul.

- Ce este discernamantul?

Continuare»

2 Comentarii »

***

Rugaciunea pentru cazuri concrete si pentru toata lumea

- Gheronda, ma mahnesc cand vad ca se sfarseste slujba, iar eu nu m-am putut ruga din pricina moleselii.

- Ca sa alungi moleseala, sa te gandesti la ceva care sa-ti starneasca interesul duhovnicesc.

- Dar exista oare, Gheronda, vreun interes mai mare decat cel pentru durerea lumii?

Continuare»

2 Comentarii »

Vezi si:

***

NELINISTEA CEA BUNĂ

Nelinistea cea buna, framantarea cea buna pentru “lupta cea buna”^[12]

- Gheronda, ce este nelinistea cea buna?

Continuare»

1 Comentariu »

Rugaciunea pentru noi insine

Sa cerem mila lui Dumnezeu pentru noi insine si pentru ceilalti

- Gheronda, cand ma rog pentru cineva si simt umilinta, atunci incetez sa ma mai rog pentru acea persoana si fac rugaciune numai pentru mine.

- De ce? Acela nu are nevoie de rugaciune? Continuare»

2 Comentarii »

“Familia ortodoxa”, nr. 7 (66)/2014:

Interviu cu Maica Emiliana de la Manastirea inaltarii Sfintei Cruci (Theba, Grecia)

“Dumnezeu pregateste in viata fiecarui om un hiatus”

5 Comentarii »

Vedeti si:

***

Rugaciunea pentru ceilalti

Rugaciunea pentru lume cu simtirea pacatoseniei noastre

- Gheronda, uneori, cand vad cat de mult sufera lumea, nu pot face rugaciune pentru mine insami.

- Rugaciunea pentru noi insine nu o facem numai pentru noi insine, ci este absolut necesara ca o pre­gatire, pentru a putea sta inaintea lui Dumnezeu cu imbracaminte cuviincioasa. Pentru a putea vedea du­rerea celorlalti, este nevoie sa fii oarecum in regula tu insati. Iar cand te rogi pentru tine cu multa simtire a pacatoseniei tale, atunci si un „Doamne miluieste” sa rostesti pentru ceilalti, acest «Doamne miluieste” are mare putere, pentru ca are multa smerenie. Iar sme­renia atrage marea mila a lui Dumnezeu.

- Gheronda, eu simt nevoia sa fac multa rugaciune pentru mine insami, dar ii uit pe ceilalti. Continuare»

8 Comentarii »