Din: PARINTELE IONA DE LA OAŞA (Ion Patrulescu) – interviu in “Familia ortodoxa”. CUM S-A CONVERTIT LA HRISTOS UN TANAR COMUNIST? Spovedanie, canon, ispasire, legi duhovnicesti…

“Nu mai fac de-acum incolo, dar pastrez banii!”

[...]

Ar fi bine de stiut cat de grava este Taina Spovedaniei si cat de importanta este, pe langa Spovedanie, aceasta transformare interioara care vine din pocainta. Spovedania este importanta in aceste doua dimensiuni: pe de o parte ca prin aceasta Taina esti ca dupa Botez, este “al doilea Botez” si pe de alta, este importanta prin canon, lucru care astazi, repet, de multe ori se ignora.

Cand zic de canon, nu zic sa-l aplici otova – adica vine unul prima data, care n-a mai fost in biserica, nu stie nimic si ii dai 20 de ani de oprire de la impartasanie? E-o nebunie! Dar daca tu esti in biserica, ai fost invatat, si faci un pacat, atunci trebuie sa iei canonul dupa cum iti randuieste duhovnicul. Unul este canonul pentru pacatul din nestiinta, alta este cand tu stii si faci pacat.

Ce-ar fi daca Zaheu, cand, in prezenta Mantuitorului fiind, si-a dat seama cate rele a facut si a zis: “Doamne, daca am nedreptatit pe cineva, dau inapoi impatrit, si jumatate din averea mea o dau saracilor!” – ce-ar fi fost sa zica altfel: [Continuarea articolului]

Cuvant de invatatura in cea de-a treizeci si doua Duminica dupa Cincizecime

al SFANTULUI IGNATIE BRIANCIANINOV

Despre Zaheu

A venit Fiul Omului sa caute si sa mantuiasca pre cel pierdut (Lc. 19, 10).

“Iubiti frati! Aceste cuvinte pline de milostivire pe care le-am auzit astazi in Evanghelie au fost rostite de catre Dumnezeu intrupat despre un pacatos pe care dreapta judecata a lui Dumnezeu l-a numit “pierdut”, care a fost cautat prin puterea si harul rascumpararii, a fost bagat si inscris de ea in randul celor mantuiti.

Pacatosul – Zaheu – era vames si inca mai-mare al vamesilor. Avea o bogatie insemnata, dupa cum aminteste Evanghelia, dand totodata de inteles mijloacele prin care fusese castigata aceasta bogatie. “Vamesi” erau numiti strangatorii darilor. Smintitori sunt banii! Stralucirea aurului si argintului farmeca ochii urmasului lui Adam, ochi molipsiti de pacatosenie. Si, unde se invart banii, rareori nu se furiseaza reaua intrebuintare a mijloacelor care stau la indemana omului. In cea mai mare parte, vamesii se dedau lacomiei de avere. Cand lacomia de avere se preface in patima, ea isi ingaduie toate silniciile, toate impilarile aproapelui. In ajutorul patimii lacomiei de avere vine patima vicleniei si a fatarniciei. Din impreunarea lor apare inclinarea spre cautarea nodului in papura, care sub pretextul implinirii neabatute a legilor, se leaga de toate maruntisurile, afla vinovatie la cei nevinovati, se straduie sa dea astfel chipul dreptatii impilarilor neomenoase si cruzimilor pe care le savarseste asupra aproapelui. Din pricina acestui caracter al lor, vamesii erau temuti de norod si dispretuiti de oamenii morali. Zaheu era mai-marele vamesilor: el se folosea in chip si mai rau de cinul sau decat vamesii supusi lui. Nu degeaba s-a amintit ca era bogat! Se imbogatise prin nedreptati; pacatul lui era nesatul de castig; boala lui sufleteasca era lacomia de avere si nemilostivirea ce vine din aceasta si n-are impreuna-patimire fata de omenire. Pentru greselile sale grele, pentru asezarea nelegiuita a sufletului, Zaheu a fost numit “pierdut“. Nu usuratica, adeseori gresita judecata omeneasca l-a socotit pierdut: Dumnezeu l-a numit asa. Zaheu se facuse pacatos inrait: pentru a strange bogatie prin reaua intrebuintare a cinului era nevoie de vreme indelungata si statornicie in felul de a lucra.

Pricina vietii pacatoase a lui Zaheu este aceeasi ca pricina de acum a vietii pacatoase pe care o duc multi: urmarea obiceiurilor de obste si necunoasterea sau cunoasterea lipsita de adancime a Legii lui Dumnezeu. De obicei, vamesii se lasau prada acelui neajuns care este iubirea de castig: prada lui s-a lasat si Zaheu. Cei mai multi dintre locuitorii Iudeii din vremea lui Hristos se ingrijeau aproape numai de starea lor lumeasca, nazuiau doar spre sporirea materiala si propasirea pamanteasca. Legea lui Dumnezeu era studiata atunci in cea mai mare parte doar dupa litera; dumnezeiestile slujbe se faceau in cea mai mare parte pentru indeplinirea randuielilor rituale; faptele bune erau savarsite superficial, cu raceala, mai mult de ochii lumii. Cu asta se multumea si Zaheu. El traia… ca toata lumea. Si acum se aude in dese randuri: “Traiesc si eu ca toata lumea“. Desarta indreptatire! Amagitoare mangaiere! [Continuarea articolului]

Predica audio la Duminica lui Zaheu a Arhimandritului Nichifor Horia, Iasi (2008):

Văd de multe ori credincioși care vin la biserică de multe ori ca la vrăjitoare: vor cu orice chip să li se împlinească ceva sau să scape de necazul pe care îl au, ar face orice pentru asta: să aprindă şapte lumânări, să meargă la şapte sau nouă biserici, dar niciodată nu-şi pun întrebarea: ‘Vreau eu să-L cunosc pe Dumnezeu? Vreau eu să schimb ceva în viaţa mea dacă Dumnezeu îmi cere asta? Oare vrea să-mi spună ceva Dumnezeu cu necazul acesta?’

“Iubiţi credincioşi,

Am auzit la Sfânta Liturghie de astăzi Evanghelia întoarcerii lui Zaheu vameşul. Sigur, unii dintre voi aţi ascultat Evanghelia şi tâlcuirea de două, de trei ori, de mai multe ori veţi fi ascultat-o. Si Evanghelia este aceeaşi, înţelesurile, însă, le putem adânci de fiecare dată, ca de fiecare dată să înţelegem că noi înşine, asemenea lui Zaheu, trebuie să ne apropiem, vrând cu adevărat să-l cunoaştem pe Domnul, pentru ca şi noi să fim întâmpinaţi cu cuvintele cu care l-a întâmpinat pe Zaheu. Pentru că nu doar Zaheu L-a întâmpinat pe Mântuitorul, ci şi Mântuitorul îl întâmpină pe Zaheu, iese în întâmpinarea căutării lui.

În scurt, Zaheu era un vameş, un om bogat. În timpul ocupaţiei romane în Iudeea, vameşii nu erau doar precum vameşii din timpul nostru, care, în timpul nostru, în Europa, nici nu mai sunt vameşi. Ei trebuiau să perceapă nişte taxe pentru ce intră și ce iese, să restricţioneze nişte mărfuri, și chiar și aceştia, de multe ori citim, pe lângă taxele pe care le au de pus pun tot felul de bacșișuri şi de poveri sau de îngăduinţe pentru a le ieşi ceva. Dar, pe lângă acestea, vameşii de atunci aveau datoria de a percepe taxe şi impozite de la popor, taxe şi impozite pentru statul din timpul iudeilor de atunci – un stat străin, pentru că erau sub stăpânire romană. Şi, chiar dacă ar fi fost stăpânirea de drept a statului iudeu, tot ar fi fost neplăcuţi concetăţenilor lor, pentru că, de cele mai multe ori, nu se mărgineau doar la acele impozite, ci îşi măreau cererile, pentru că bogăţia lor din aceasta se făcea, din mărirea acestor impozite, care [mărire] le revenea lor. Concret, cu statul roman, aveau un contract de cinci ani, în urmă căruia se obligau să plătească o anumită sumă statului; tot ceea ce era în plus faţă de acea sumă le revenea lor. Prin aceasta se făceau mai bogaţi decât ceilalţi cetăţeni, nu prin retribuţia pe care o aveau de la stat, ci prin ceea ce obţineau prin împovărarea celorlalţi. Şi de aceea erau urâţi de către oameni, pe de o parte pentru că îi jecmăneau pe cei săraci, pe cei neputincioşi, pe de altă parte pentru că se făceau cozile de topor ale unui regim care era un regim de ocupaţie şi care asuprea pe poporul, care s-ar fi vrut unit, şi luau acei bani cu care își înăbuşeau conştiinţa. [Continuarea articolului]