Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

„Credința nu este doar un dar, ci o întâlnire cu Hristos”:

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Damaschin Dorneanul adresat în data de 6 mai 2019, cu ocazia împlinirii a 380 de ani de la sfințirea bisericii Mănăstirii „Sfinți Trei Ierarhi” din Iași:

“(…) S-a citit astazi aceeasi Evanghelie care, in bisericile de mir, se citeste la Taina Sfintei Cununii. In manastiri nu se citeste decat o singura data pe an si anume in ziua de luni din a doua saptamana de dupa Pasti. Domnul Hristos era cu ucenicii si cu mama Lui in Cana Galileii, la o nunta. S-a terminat vinul si pentru a nu se face de ras cei care organizasera nunta, mama Domnului Hristos L-a rugat: fa ceva, nu mai au vin. Atat a zis. De fapt nici nu i-a cerut nimic, doar i-a spus: nu mai au vin. Domnul a zis in prima faza: dar Eu inca nu imi propusesem sa incep sirul minunilor, ce ne priveste pe noi pana la urma? Mama Domnului cred ca s-a uitat adanc in ochii Lui, nu I-a mai spus nimic Fiului sau dar apoi a spus celorlalti: faceti tot ceea ce va va spune! Erau acolo vreo sase vase mari puse pentru curatia iudeilor, cu apa, aproape vreo 200 de litri, cam asa, in masuratoarea de capacitate din zilele noastre. Domnul a binecuvantat apa, apa s-a facut vin, vin bun, ca un vin vechi cum ar veni astazi. Mesenii nu si-au dat seama de ceea ce s-a intamplat, [nu au vazut] decat ca s-a schimbat gustul vinului, si au ramas doar cu nedumerirea cum de la o nunta se pune vinul mai bun la sfarsit si nu la inceput. Si se incheie Evanghelia de astazi cu urmatoarele cuvinte: “si acesta a fost inceputul minunilor lui Iisus si au crezut intr-Insul ucenicii Sai“.

Oare chiar au crezut? Au urmat si dupa aceasta minune alte minuni, chiar mai mari decat aceasta. Tot in Evanghelia dupa Ioan, la cateva capitole mai incolo, avem minunea vindecarii unui om slabanog, paralizat de 38 de ani, stand si chinuindu-se la o scaldatoare, la Vitezda. Si in capitolul imediat urmator, capitolul 6, dupa aceasta minune, aflam ca unii dintre cei care vazusera minunea aceasta, poate si auzisera de minunea din Cana, auzind ca Domnul Hristos le vorbeste ceva care este mai presus de intelegerea lor, despre painea care se pogoara din cer, despre Trupul Domnului pe care trebuie sa-L mancam, au plecat. Cand li s-a cerut ceva mai mult n-au mai stat cu Iisus. Si vreo trei ani si jumatate, tot minuni peste minuni au vazut ucenicii si oamenii, dar asta nu inseamna ca au avut o credinta puternica pana la sfasit. E adevarat ce zice Sfanta Evanghelie de astazi, ca au crezut intr-Insul ucenicii Sai. Da, au crezut… atunci pe moment. Continuarea articolului

Duminica Slăbănogului

Meditatie duhovniceasca:

“Cand sa ma rog? N-am timp!”

Voim sa ne facem sanatosi la suflet? Voim cu adevarat sa ne mantuim?

Slabanogul zacea de 38 de ani din cauza pacatelor sale. Noi zacem cu anii in pacate, timp in care poate ne mai sufera si trupurile, poate ne impresoara necazurile, poate intram in felurite probleme, complicatii si incurcaturi de viata, ne lovim de praguri dureroase prin care ispasim consecintele alegerilor noastre patimase… Dar, dincolo de toate acestea, sufletul este cel important si cel care ne boleste in ascuns, bine acoperit de fardul amagirilor-de-sine, al parerii-de-sine si al eternelor-scuze, al cronicei… lipse de timp. Sufletul ne zace bolnav si uitat, suspinand, tanjind si cersind a ne ocupa si de el, a-i cerceta ranile si a-l trata cu seriozitate si temeinicie, sincer si asezat, altfel decat pe fuga si formal. Sufletul nostru muribund jinduieste dupa apa vie si striga: NU AM OM, striga dupa omul care suntem – vointa noastra – care sa aiba ochi sa-i vada chinul si sa-l mai arunce o data in scaldatoarea pocaintei. Sa-si faca vreme sa stea si cu el de vorba, sa-l cerceteze, sa lucreze asupra lui, sa-l duca inaintea Domnului spre tamaduire. Fiindca vindecarea lui nu se poate face nici doar dintr-un singur “foc” trait la inceput, dar neintretinut mai departe, nici batand din palme, nici cu hei-rup-uri sau in salturi impuse de… imprejurari de mare necesitate, ci numai dedicand vreme si osteneala pentru o lucrare continua si statornica si cautand sa patrundem tot mai in adanc.

Imparatia lui Dumnezeu sadita inlauntrul nostru ca cea mai pretioasa comoara, ca cel mai mare talant, zace in nelucrare, ingropata in impietrirea sau blazarea care ne stapaneste si ne imbacseste, in rugina rutinei duhovnicesti sau in griji si placeri pamantesti interminabile. Dumnezeu ar vrea sa creasca si sa aduca rod bogat in noi, dragostea Lui ne cheama tanguitor din strafundurile uitate ale fiintei. Dar noi Il tinem ingropat, intemnitat si Il torturam continuu cu nepasarea noastra. Continuarea articolului

Duminica a 3-a dupa Inviere, a Mironositelor si a Dreptilor Iosif si Nicodim:

Parintele Daniil Cotescu (Man. Vatoped/Sf. Munte Athos):

[Scurt extras din reportajul de Pasti (2018) de la Romania, te iubesc, “UN MUNTE DE CREDINTA” (Alex Dima)]:

“Aceasta-i Coborarea de pe Cruce, probabil cea mai pretioasa icoana pe care o avem. Daca iei fiecare chip la rand, fiecare chip e el insusi o icoana intreaga. Asta-i Nicodim. Nicodim, care, dupa Traditie, este intotdeauna reprezentat scotand cuiele din picioarele Mantuitorului. Si uita-te la chipul lui: fara sa aiba vreo trasatura exagerata, e atat de concentrat in ceea ce face, de parca intreaga lui viata se concentreaza in acest gest. Continuarea articolului