DE CE ESTE CRUCEA INFRICOSATOARE PENTRU DEMONI? Raspunsul Parintelui Ciprian Negreanu din conferinta de la Bucuresti despre DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU PENTRU OM si SOAPTELE VICLENE ALE DIAVOLULUI (video, text)

(foto: Olivian Breda)

DIN ACEEASI CONFERINTA, AM MAI EXTRAS:

***

Alt fragment din conferinta ASCOR Bucuresti a Parintelui Ciprian Negreanu, „Crucea – cărarea spre Veșnicie” – 7 aprilie 2019, Bucuresti

Cum ar trebui să cinstim Crucea?

Crucea este înfricoșătoare pentru demoni pentru că este altarul pe care S-a jertfit Mielul lui Dumnezeu. Este altar. Demonul îl invidiază pe om, invidiază pe oricine Dumnezeu iubeşte. Dacă Dumnezeu ţine la ceva, demonul invidiază. El se crede un neiubit, un nedreptăţit. L-a invidiat pe om dintru începuturi. Continuarea articolului

SĂ NU TE RUȘINEZI DE DUMNEZEU! – Părintele Ciprian Negreanu în conferința de la București: “Cum am ajuns noi să iubim mai mult slava lumii decât slava lui Dumnezeu?” (VIDEO, TEXT)

Alt extras din conferinta ASCOR Bucuresti a Parintelui Ciprian Negreanu, „Crucea – cărarea spre Veșnicie” – 7 aprilie 2019, Bucuresti:

„(…) Deci care este crucea? Crucea este ceea ce ne spune Mântuitorul cu câteva versete mai înainte. Zice aşa:

Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?

Şi acum ne spune exact ce este crucea:

Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.

Nu vorbeşte nici de mărturisire publică, să te duci să spui peste tot, ci să nu te ruşinezi de Dumnezeu! Să nu te ruşinezi! Continuarea articolului

Pr. Ciprian Negreanu la București despre ISPITA “MAI-BINELUI”, A FAPTELOR “MARI” PESTE MĂSURILE NOASTRE, PRIN CARE ISPITIM PE DUMNEZEU ȘI NE EXPUNEM LA ÎNCERCĂRI ȘI CĂDERI MARI: “E mai bine să faci mai puţin și cu smerenie, constant şi consecvent. Mai bine s-o iei de la MAI PUȚIN, iar căutând CELE MICI, Dumnezeu îţi va da încetul cu încetul cele mari”

 

Fragment din conferinta ASCOR Bucuresti a Parintelui Ciprian Negreanu, „Crucea – cărarea spre Veșnicie” – 7 aprilie 2019, Bucuresti:

“[…] O cruce care-i foarte apropiată de crucea pe care ne cheamă Hristos s-o purtăm – dar nu este, totuşi, acea cruce în deplinătate – este întâlnirea noastră cu poruncile lui Hristos. Deci cum purtăm poruncile lui Hristos? Nu este în deplinătate adevărată pentru că poruncile lui Hristos nu sunt o cruce, pentru că ele sunt un jug uşor şi a le socoti o cruce este, până la urmă, un păcat. Foarte mulţi dintre noi socotim poruncile lui Hristos şi voia Lui şi cuvintele Evangheliei ca pe ceva greoi, obositor, plicticos, <ah, tre să împlinesc porunca, ah, trebuie să trec şi peste asta, aoleu, n-am voie chestia aia, aoleu, n-am voie nici chestia aia…> şi toate sunt văzute ca o cruce. Nu sunt o cruce! Întâlnirea cu poruncile lui Hristos poate deveni o cruce falsă.

Şi aş da două exemple. Ori prin a începe să ne asumăm tot ce se întâmplă în jurul nostru că trebuie să împlinesc porunca lui Hristos, tot am întâlnit asemenea oameni, am fost și eu o vreme, dar n-a ieşit nimic – orice se întâmplă, de la săracul de la colţul de aici până la săracul de la Antim şi la săracul de nu-ştiu-unde, ei sunt, să zicem, Hristos în sine şi El îmi cere mie să le fac bine absolut şi ar trebui să le fac cum a făcut El, Samarineanul, evreului căzut între tâlhari. A lua lucrurile la nivelul ăsta maximal nu zic că nu e mântuitor, dar nu are prea mult viitor pentru tine. De ce? Pentru că nu eşti la măsura aceea! Cei mai mulţi dintre noi luăm lucrurile acestea, tot ce mi se întâmplă, tot ce văd mi se adresează mie şi trebuie să împlinesc ca pe porunca lui Hristos. Asta-i o grozăvie! În sensul că nu suntem pregătiţi pentru asemenea lucruri! De exemplu, ai putea zice: <Dom’le, nu pot cu toţi săracii, dar pe unul mă duc şi-l iau acasă, în mijlocul familiei mele…>. De cele mai multe ori, (…) aceşti oameni sunt săraci pentru că sunt vicleni, pentru că sunt nerânduiţi, sunt săraci pentru că au tot felul de patimi, nu sunt săraci pentru că neapărat aşa s-au pomenit ei. Ducându-i într-o asemenea casă, o să-l ţii o săptămână, două, trei, după care o să-ţi ieşi din fire, o să zici că nu mai poţi, că nu mai ai viaţă, nu mai ai nimic, că ţi-a furat din casă, ţi-a făcut nu-ştiu-ce, umblă prin frigider, murdăreşte totul, o să constaţi la un moment dat că nu mai poţi! Trebuie să ai mare putere ca să faci lucrul ăsta până la capăt, dar, trebuie, mai mult decât orice, să-ţi cunoşti măsurile! Nu mai bine era să-l duci undeva, să-l ajuţi cu ceva, să-i dai săptămânal, lunar o anumită sumă, să-l ajuţi, poate, cu mâncare sau cu alte lucruri care să-i fie de ajutor pentru mult mai mult timp decât să faci asemenea excese şi după aceea să termini într-un mare dezastru?

Preasfinţitul Vasile, episcopul nostru de la Cluj, avea un cuvânt care la el era ca o apoftegmă, era, poate, unul dintre cele mai folosite cuvinte ale lui, când ne întâlneam zicea: <Mai binele e duşmanul binelui, măi!> Şi să ştiţi că aşa e. După aceea vă aduceţi aminte şi de cuvintele părintelui Paisie: Să nu faci tot ce poţi, să nu spui tot ce ştii… Şi eu mă întrebam de ce spune părintele Paisie aşa? Dar, cu trecerea anilor, am înţeles că aşa este, aşa este, au avut dreptate toţi aceşti părinţi faţă de care eu mă credeam mai bun, mai drept, mai milostiv, mai înţelept. Nu, ci e mai bine să faci mai puţin și cu smerenie, constant şi consecvent, şi să păstrezi în jurul tău un minim loc în care să te odihneşti, o grădină de oameni ca o grădină a raiului cu care să te foloseşti, ca să poţi după aia să faci bine, să îi ajuţi şi pe ceilalţi, decât să distrugi acea grădină, acel loc, tot, şi după aceea să nu mai fii în stare de nimic, să fii un rebut, un trist, un plictisit, un obosit şi să mai crezi că şi faci porunca lui Hristos! Şi să mai şi aştepţi să ţi se întâmple! Ştiţi ce facem de multe ori? Facem nişte excese imense, zicând: <E porunca lui Hristos! Dacă o s-o fac, Dumnezeu o să-mi dea!> Şi Îl ispitim pe Dumnezeu! Adică dăm sume mari, rămânem nemâncaţi restul lunii, dar Dumnezeu trebuie să se ocupe acum de mine, pentru că eu am făcut porunca Lui. Dar, de fapt, într-un fel noi Îl ispitim pe Dumnezeu! Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam