PS BENEDICT: Să dăm mai multă încredere lui Dumnezeu și mai puțină nouă înșine și lumii! OBSESIA CONTROLULUI VIEȚII versus LEPĂDAREA DE SINE și ALEGEREA CĂII LUI HRISTOS (video, text)

PS Benedict Bistrițeanul: „Dați-I mai multă încredere lui Dumnezeu!”

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos), 20 septembrie 2020, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

“[…] După ce Sfântul Apostol Petru, luându-L deoparte, Îl mustra, ferindu-se de Cruce si de suferință, Domnul Hristos iese în fața auditoriului și spune cu tărie: oricine voiește să vină dupa Mine! Și primul aspect la care mă voi opri este acest verb, această chemare: oricine voiește…

Evanghelia este o chemare, o invitație. Dacă este o chemare, înseamnă că atitudinea noastră este și o alegere. Alegem să fim cu Hristos sau nu. De fapt, de la început, de când există omul, viața lui a însemnat a alege, a alege între ceva și altceva. Putem să-L alegem pe Hristos și varianta pe care ne-o propune sau putem să alegem lumea cu variantele ei. Evanghelia de astăzi ne descrie calea lui Hristos. El ne prezintă calea Lui, drumul Lui, dacă vrem să-I urmăm. (…)

A-I urma Lui Hristos nu este o glumă, nu este o chestiune de duminică, de comoditate, de confort, nici pe departe. Hristos nu este un Dumnezeu al confortului, Hristos este un Dumnezeu al luptei, al căutării, al neliniștii. Hristos este un Dumnezeu provocator, care nu ne lasă să ne trăim viața într-un mod mediocru, ci ne vrea să participăm cu totul, pentru că viața este una singură și nu mai există alte șanse după.

Asadar oricine voieste, Hristos ne cheama la aceasta cale a Lui. Ziceam ca Evanghelia este o chemare si, in consecinta, o chestiune de alegere. Dar este mai ales dupa, in momentul urmator, o asumare. Calea Lui este o asumare, pentru ca presupune niste reguli. Ne spune Sfantul Apostol Pavel ca noi suntem in aceasta viata ca intr-o lupta sau ca intr-un joc. Si ca orice lupta, ca orice joc, viata are niste reguli. Daca ne asumam calea lui Hristos inseamna ca ne asumam si aceste reguli si folosim si instrumente in consecinta: postul, rugaciunea, spovedania, impartasania, toate celelalte pe care le putem evidentia. Si in felul acesta, daca dorim, pornim pe drum. Cel ce voieste, sa vina dupa Mine... Sa mergem in urma Lui, sa stam in spatele Lui, sa ne uitam cum El a trait si sa traim asemenea Lui si mai mult decat atat: urmandu-I, suntem impreuna cu El, nu doar ca traim asa cum El a trait.

Si apoi vine prima conditie dupa aceasta decizie. Daca noi ne-am decis sa Ii urmam lui Hristos, Hristos spune doua conditii si prima conditie este aceasta: oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine Acest cuvant, aceasta chemare, sa ne lepadam de noi insine, este iarasi extrem de provocatoare pentru ca vorbim de o lume in care (auto)controlul devine o obsesie. Ne planuim fiecare moment, ne punem telefonul sa sune la ora fixa, calculam cat avem nevoie pentru a ne pregati, sa plecam la ora cutare, sa ajungem la ora cutare, cautam vremea pe internet sa vedem cum este, daca ploua, daca ninge, toate sunt extrem de calculate. In momentul in care pierdem controlul, intram in panica, pentru ca toate lucrurile mai inainte pareau sa fie clare in mintea noastra. Din aceasta pricina ziceam ca a ne lepada de noi insine este provocator, deoarece contesta si, intr-un fel, ne atentioneaza stand fata in fata cu aceasta tendinta, paguboasa din punct de vedere Evanghelic: autocontrolul, sa controlam totul, sa planuim totul, totul sa fie pus ca la carte, sa fie potrivit planului. Continuarea articolului

“E cumplit când oameni din Biserică se vădesc robi ai logicii lumii, ai spaimei, şi devin propagandişti ai liniei „oficiale”, care nu urmăreşte decât să întărească controlul asupra individului”. VREMEA ADEVĂRULUI – continuarea interviului pentru “Familia ortodoxă” al PĂRINTELUI CIPRIAN GRĂDINARU din HULDENBERG (II)

Vedeti si prima parte a interviului:

***

Familia ortodoxă:

Vremea adevărului (II)

– Părinte, trăim vremuri tulburi, în care suntem bulversaţi de informaţiile din jur. Ne e greu să ne ţinem mintea la rugăciune. Nu ştiu să mai fi auzit vreodată atât de multe păreri şi ştiri pe un singur subiect. Cum faceţi faţă avalanşei de informaţii?

– Îmi cer iertare pentru ceea ce voi spune, dar simt nevoia să fac referire la câteva experiențe personale. Când am intrat în Biserică, acum douăzeci și ceva de ani, am simțit ca pe ceva firesc și necesar să renunț la orice formă de mass-media, ca la un mediu ostil Duhului delicat și smerit al lui Dumnezeu. Am simţit mereu mediul virtual ca pe o barieră în calea legăturii autentice cu Domnul şi cu aproapele meu, ca pe un handicap ‒ „prin extensia tehnologică adusă relaţiei”, după expresia lui McLuhan ‒ pentru orice tip de relaţie. Am trăit mereu asta ca pe un dar de la Domnul, căci nici unul dintre duhovnicii mei nu mi-a impus nici alegerea asta, nici cele ulterioare, legate de noile „provocări” ale vieții sociale: Facebook, Instagram ori alte rețele sociale. Cu atât mai mult le-am simțit nocive pentru viața duhovnicească după ce am devenit preot, oricâte argumente și îndemnuri pe linia activismului bisericesc am primit.

Nu judec pe nimeni care nu-mi împărtășește opinia. Dar mult m-a mângâiat când am găsit în cartea despre Sfântul Siluan atitudinea lui față de mass-media vremii. Într-o discuţie cu un Părinte care citise ceva într-un ziar şi îi cerea părerea despre subiectul respectiv, Sfântul Siluan i-a spus că lui nu-i plac ziarele, căci citirea ştirilor întunecă mintea şi împiedică rugăciunea curată. Ziarele scriu nu despre oameni, ci despre întâmplări, şi nici pe acestea nu le redau adevărat. Ele aduc tulburare minţii şi nu te ajută să înţelegi adevărul. Ca să afli nevoile oamenilor şi suferinţele lor nu e nevoie să citeşti ştiri, spune Sfântul, ci să te rogi pentru lume. Rugăciunea curăţă mintea şi ea vede mai bine totul.

E limpede că nu mulți vor ajunge la măsura Sfântului Siluan, de a simți starea tragică în care se găseşte lumea doar prin rugăciune, cu totul desprins de evenimentele lumii. Sfântul Sofronie, biograful său, scria, comentând episodul de mai sus, că stareţul său primise o cunoaştere de care abia câte unul într-o generaţie se învredniceşte. Dar cred că, și pentru noi, linia de urmat e aceeași: să fim „conectaţi” cât mai mult la Dumnezeu şi cât mai puţin la tot ce ne poate aduce duhul lumii în case şi în inimi. Și cred că acesta este cel mai important lucru: vom reuși să înțelegem ce se întâmplă azi și în zilele și anii ce urmează nu dacă vom fi „informați”, ci dacă vom rămâne în credinţă.

Suntem datori să tâlcuim istoria zilelor noastre, dar, pentru ca această tâlcuire să fie și dreaptă, e nevoie să avem cugetul Bisericii, să învățăm rugăciunea pentru lume, să învăţăm dragostea ‒ singura lucrare care ne face ai lui Hristos. Continuarea articolului

Creștinul de azi – între A TRĂI DUPĂ MINCIUNA ÎNFRICOȘĂRII din partea “lumii” și A NE LUA CRUCEA pentru a trăi împreună cu Hristos. PREDICA PR. TUDOR CIOCAN la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (AUDIO, TEXT)

Predica Pr. Tudor Ciocan la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, 20.09.2020:

„Iubiți frați creștini,

Știm cu toții că începutul Anului Bisericesc se face pe 1 septembrie, că cel dintâi Praznic important este cel al Nașterii Maicii Domnului, pe 8 septembrie, după care urmează Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, care este înconjurat și de sâmbăta și Duminica de dinainte și de sâmbăta și Duminica de după. Astfel încât să înțelegem de la început că Sfânta Cruce este un element esențial al mântuirii noastre. O știm, o vedem, o facem. O avem fiecare dintre noi, creștinii ortodocși, chiar și azi, pe la casele noastre, o cinstim și o facem peste noi, peste copiii noștri, peste tot ce vrem să fie pus înaintea lui Dumnezeu și ocrotit de ispitele diavolului. Însă, în afară de această cinstire, este ceva mai greu de făcut. E foarte bună și această cinstire și este absolut necesar s-o facem. Cel care neagă cinstirea Crucii nu este pe calea mântuirii. Mai greu este însă să ne luăm Crucea, nu doar s-o cinstim. Aceea este de fapt cinstirea care este de folos până la capăt.

Cum adică „să ne luăm Crucea”? Nu mai există în momentul acesta decât foarte puține răstigniri [fizice, propriu-zise] în lumea aceasta, slavă Domnului! Nu în partea aceasta de lume. Evident că este vorba de o cruce lăuntrică. Ce înseamnă însă crucea, nu uităm că a fost un element de tortură în timpul Imperiului Roman și nu numai acolo, și a fost un element de tortură pentru Mântuitorul. A ne lua Crucea în momentul acesta nu este ușor. Ba din contra, este greu pentru că este un element de tortură. Trebuie să fim altfel dacă vrem să dobândim mântuirea. Altfel decât lumea, dar nu orice altfel. Pentru că există mulți care ne învață astăzi să fim altfel, dar nu altfel pentru Hristos și nu altfel cum vrea Hristos de la noi. Trebuie să gândim altfel de cum ne învață lumea, așa cum ne învață Hristos, nu cum ne învață lumea păgână. Trebuie să ajungem încetul cu încetul la ceea ce ne învață Sfântul Apostol Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Pentru că eu m-am răstignit pentru lume și lumea s-a răstignit pentru mine”.

Cum să ne luăm Crucea? Cum să gândim altfel? Vă voi spune forte aplicat pentru vremurile noastre. Continuarea articolului

Articole recomandate

Carti

Articole Recomandate

Carti

Recomandam