“Cand trambita va rasuna si vapaia va arde, ce vei face, suflete al meu…?” (SUGESTIE DE RUGACIUNI TREZITOARE SI UMILINCIOASE IN POSTUL MARE)

Cât va fi de înfricoșătoare judecata Ta, Doamne! Îngerii stând înainte, oamenii în mijloc adunându-se, cărțile deschizându-se, faptele cercetându-se, gândurile întrebându-se. Ce judecată va fi mie, celui zămislit în păcate? Cine-mi va stinge văpaia? Cine-mi va lumina întunericul, de nu mă vei milui Tu, Doamne, ca un iubitor de oameni…?

Continuarea articolului

“O sa ne intrebe Hristos la Judecata: Ce ai facut cu dragostea pe care ti-am dat-o? Ce ai făcut cu chipul Meu din tine?


Domnul sufera ca nu poti sa iubesti.  E ca in iubire, ca in dragostea asta intre persoane, cand cineva te iubeste cu toata inima, iar tu ii spui: Nu te supara, dar nu simt nimic pentru tine… Ati vazut ce zdrobire este in [inima celui care primeste un astfel de raspuns]? (…)
Continuarea articolului

De ce se strica sarea? INTRE FIUL RISIPITOR si JUDECATA NEAMULUI IMPREUNA-NETREBNICIT. De la OBRAZNICIA la FOAMETEA SI ROBIA fiilor care au risipit averea Tatalui, tradandu-si Chemarea… CE NE ASTEAPTA, CA POPOR? “Dumnezeu, ca sa salveze, va ingădui O MARE APASARE. Aici nu trebuie nici sa fii prooroc, nici Nostradamus, nici vazator cu duhul” (MEDITATII LA CEAS DE CUMPANA)

(detaliu icoana de Elena Murariu)

DE CE SE STRICA SAREA?

JUDECATA FIILOR IMPREUNA-RISIPITORI

 – meditatie duhovniceasca la caderea noastra de obste –

„Şi preotului i se întâmplă ca şi poporului, stăpânului ca şi robului, slugii ca şi stăpânei sale; vânzătorului ca şi cumpărătorului, celui care dă cu împrumut ca şi celui care se împrumută, datornicului ca şi cel căruia îi este dator… Pământul este pângărit sub locuitorii lui, căci ei au călcat legea, au înfrânt orânduiala şi legământul stricatu-l-au pe veci! Pentru aceasta, blestemul mistuie pământul şi locuitorii îndură pedeapsa lor; drept aceea cei ce locuiesc pe pământ sunt mistuiţi, iar oamenii rămaşi sunt puţini la număr!” (ISAIA 24,2, 5-6)

Ceea ce pare ca lipseste astazi destul de mult in Biserica (cu exceptiile de rigoare, desigur!) sunt claritatea si curajul de a numi binele si raul drept ceea ce sunt, nu doar la modul general, teoretic si principial, ci aplicate si particularizate la situatiile concrete din viata lui si a societatii actuale. Pare ca lipseste curajul de a infatisa omului (crestinului) cu sinceritate (dar nu brutalitate si raceala!, ci cu blandete si caldura – ceea ce, iarasi, e foarte greu…) LEGILE DUHOVNICESTI care guverneaza creatia si viata si care nu se pot incalca „ad libitum” – nici macar din marea larghete si bunavointa atotblagoslovitoare a duhovnicului!fara a suferi consecintele inerente. Sau fara a mai fi necesara o POCAINTA profunda, care este, de altfel, si imensul DAR adus noua de jertfa Mantuitorului, singura cale de a fi scosi din lantul implacabil, inexorabil al cauzalitatii CADERE – SUFERINTA “PEDAGOGICA” (sau chiar, direct, MOARTE).

In cele din urma, misiunea Bisericii, lucrarea preotului este de a-l convinge si de a-l intari pe fiul Ei, pe crestin, in chemarea si rostul sau pe lume. De nobletea plina de responsabilitati a statutului sau privilegiat de FIU al lui Dumnezeu, prin har si prin jertfa De fericirea deloc comoda si facila de a trai ca o faclie in lume. Continuarea articolului

Articole recomandate

Carti

Articole Recomandate

Carti

Recomandam