CUVIOSUL NIKON VOROBIOV: “Dumnezeu Iubire ESTE, nu doar ARE iubire. Cea mai mică întoarcere spre Domnul, cea mai mică hotărâre de a merge către El stârnesc deja bucurie în cer, ajutor şi iertarea fărădelegilor”

Iisus blandul pastor

[…]

Ieroschimonahului Meletie

Mi‑a venit tare greu să vă scriu mai ales fiindcă dumneavoastră sunteţi mult mai încercat decât mine, aţi trăit mai multe, ştiţi mai multe. Ce lucru folositor sau mângâietor poate să spună un om care şi‑a trăit toată viaţa în deşertăciune, făcându‑şi placul? Totuşi, la rugămintea dumneavoastră, voi încerca să vă împărtăşesc ceea ce mă uimeşte şi mă mângâie: universul cel necuprins a fost zidit de Dumnezeu – şi atunci, cât de mare trebuie să fie puterea dumnezeiască?! Atât în ansamblul universului, cât şi în părţile sale (de pildă, în organismul omenesc), toate se află într‑o minunată armonie – şi atunci, cât de mare trebuie să fie înţelepciunea dumnezeiască?! De vreme ce totul este armonios în lumea zidită de Dumnezeu, înseamnă că trebuie să fie armonie şi în însuşirile dumnezeieşti – şi precum sunt puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, aşa trebuie să fie şi „inima” lui Dumnezeu, adică iubirea lui Dumnezeu.

Această iubire nepătrunsă cu mintea o şi vedem în întruparea Fiului lui Dumnezeu, Domnului nostru Iisus Hristos, în primirea scuipărilor, pălmuirilor, jignirilor de tot felul şi, în cele din urmă, răstignirii. Nepătrunsă cu mintea, nesfârşit de mare este iubirea dumnezeiască. Întreaga lume îngerească s‑a tulburat văzând întruparea şi răstignirea Făcătorului lumii din dragoste faţă de neamul omenesc căzut.

Continuarea articolului

CANON DE RUGACIUNE catre SFANTA CUVIOASA MUCENITA PARASCHEVI DIN ROMA, facatoarea de minuni: “Pentru dragostea cea către Dumnezeu, tare ai răbdat în privelişte risipirea trupului şi chinurile cele amare şi nesuferite”

sfanta_paraschevi_0

Va invitam sa cititi si:

[…]
Biserica a fost construită de lucrătorii căii ferate pe la anul 1902, drept mulţumire pentru ajutorul primit de la Sfânta Paraschevi. Se spune că mecanicul unui tren a oprit la insistenţele unei femei îmbrăcate în negru care se afla pe linia ferată. Exact în momentul următor, bucăţi mari de stâncă cad peste linia ferată. Toţi călătorii din tren coboară să-i mulţumească femeii. Dar ea dispăruse. În locul ei au găsit doar o icoană. Era icoana Sfintei Paraschevi.

În spatele grotei-biserici îşi are sursa izvorul făcător de minuni al Sfintei Paraschevi. Apa este captată şi curge într-un mic bazin special amenajat în vecinătatea bisericii. Printr-un tunel care merge spre inima stâncii şi care se tot micşorează cum te apropii de izvor, pelerinii intră pentru a lua din apa făcătoare de minuni. Sfânta Paraschevi îi ajută pe toţi cei în suferinţe şi în boli, dar mai ales pe cei care au probleme cu ochii.

[…]

[…] În vremile acelea, împărăţind în Roma Antonin, nişte iudei au pârât-o către dânsul, zicând: „O femeie oarecare, cu numele Parascheva, propovăduieşte pe Iisus, Fiul Mariei, pe care părinţii noştri L-au pironit pe cruce”. Iar împăratul, auzind acestea, a poruncit s-o aducă pe ea înaintea lui. Şi când a văzut-o, s-a minunat de priceperea şi frumuseţea ei. Apoi a zis către dânsa: „Dacă te vei pleca mie şi vei jertfi zeilor, te vei face moştenitoare a multor daruri, iar dacă nu te vei pleca, te voi da la cumplite chinuri”. Iar Sfânta Parascheva i-a răspuns: Să nu-mi fie mie a mă lepăda de numele lui Hristos şi al Dumnezeului meu, ci să piară zeii care n-au făcut cerul şi pământul“. Atunci împăratul, aprinzându-se de mânie, a poruncit să pună pe capul ei un coif de fier, înroşit în foc. Acest lucru făcându-se, ea s-a păzit nevătămată cu dumnezeiasca rouă. Deci, pentru o minune ca aceasta, mulţi au crezut în Hristos în acel ceas.

    După aceasta, a poruncit să o arunce pe dânsa într-o căldare de aramă plină cu smoală şi cu untdelemn înfierbântat. Şi făcându-se acest lucru, sfânta se vedea stând în mijlocul căldării răcorindu-se; iar împăratul, văzând-o pe dânsa stând astfel, a zis: „O, Paraschevo, stropeşte-mă şi pe mine cu smoală din căldare, ca să cunosc, dacă smoala şi untdelemnul sunt fierbinţi cu adevărat”. Atunci sfânta, umplându-şi mâinile sale cu smoală şi untdelemn din căldare, a aruncat-o în obrazul împăratului, care, fiind lovit în luminile ochilor, îndată a orbit şi a strigat cu glas mare, zicând: „Miluieşte-mă pe mine, roaba adevăratului Dumnezeu, şi dă-mi mie lumina ochilor mei; şi voi crede în Dumnezeul pe Care Il propovăduieşti tu!Iar sfânta făcând rugăciune către Dumnezeu, îndată împăratul Antonin a văzut şi împreună cu toţi din casa lui au crezut în adevăratul Dumnezeu, botezându-se în numele Preasfintei Treimi. […]

sfanta_mucenita_paraschevi

Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Muceniţă Paraschevi din Roma

Troparul Sfintei Cuvioase Muceniţe Paraschevi din Roma, glasul 1:

Osârdia ta asemenea chemării făcând-o, ceea ce eşti cu acelaşi nume numită, credinţa ta întocmai cu numele întru locuinţă ai moştenit-o, Sfântă Paraschevi cea purtătoare de chinuri. Pentru aceasta, verşi tămăduiri şi te rogi pentru sufletele noastre.

Continuarea articolului

CUM SI CAND LUCREAZA DUMNEZEU MINUNI IN VIATA NOASTRA? “Dumnezeu este atent la nevoia noastra, la durerea noastra, la dorul nostru cel mai adanc si ne cheama ca si PRIN NOI sa-si imparta si sa inmulteasca darurile Sale”

Predica audio a Arhim. Nichifor Horia la Duminica a opta dupa Rusalii (Inmultirea painilor si a pestilor)

minunea inmultirii painilor

Va mai recomandam:

 ***

inmultirea-painilor

Predica Arhim.Nichifor Horia la Duminica a 8-a dupa Rusalii (2014):

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţi credincioşi,

Evanghelia de astăzi ne pune înainte un tablou neaşteptat: mulţime multă de oameni în loc pustiu, în loc îndepărtat, la poalele Mântuitorului Hristos, Care, pe de o parte, vindeca pe cei bolnavi, şi, mai ales, pe de altă parte, le descoperea cuvântul Adevărului, cuvântul vieţii acesteia. Şi spune Evanghelia că se făcuse deja seară. Şi pe bună dreptate oamenii vor fi flămânzit, vor fi fost flămânzi, şi spun ucenicii:

Dă drumul oamenilor, slobozeşte mulţimea să meargă prin sate şi să-şi cumpere de mâncare.

Iată, deşi trecuse ziua, venise seara, din cei poate mai mult de zece mii de oameni – pentru că spune Evanghelia că erau cinci mii se bărbaţi, afară de femei şi copii, şi, de cele mai multe ori, vedem şi la biserică, femeile sunt mai multe şi nu se va fi putut ca la picioarele Mântuitorului să fie bărbat fără femeie şi poate şi câţiva copii împreună cu ei. Iată, dintr-atâta mulţime de oameni – şi ne închipuim cât de mare trebuie să fi fost acea poiană, acea câmpie, ca să încapă atât de mulţi oameni şi să-L mai şi audă pe Mântuitorul; probabil va fi avut forma unui amfiteatru – dintr-atâţia niciunul nu a spus : <Dar încetează, Doamne, că nouă ne e foame…!> sau <Iată, o zi întreagă am stat fără mâncare…!> […] Dintr-atâta mulţime de oameni, niciunul nu a întrebat <Ce vom face…?>, încât Apostolii se apropie de Mântuitorul cu acest gând: Ce vor face aceşti oameni care de acum încep să flămânzească? Să slobozeşti mulţimea.

Nu numai că oamenii n-au întrebat ce vor face, până cât vor sta, ce vor mânca, dar nici măcar n-au plecat înainte de a fi fost sloboziţi. Nu era o slujbă precum suntem noi astăzi obişnuiţi, oarecum organizată, când ştim că nu plecăm înainte de a se termina slujba. Până la urmă nu-i chemase nimeni acolo în mod special, nu-i ţinea nimeni după un program, nu era vreo condică pe care s-o semneze. Ce-i ţinea? Puterea cuvântului lui Hristos. Încrederea că Cel Ce are un asemenea cuvânt dătător de viaţă, Cel Ce are putere asupra bolilor şi mai mult decât atât, poate nu se cuvine să pleci într-un mod bădărănesc, fără să întrebi. Stăteau ca nişte copii cuminţi în băncile lor; şi erau, desigur, mulţi oameni maturi acolo. De unde această cuminţenie? Din înţelegerea că acel cuvânt pe care Hristos îl dădea nu era vreun curs academic, vreo ştiinţă pe care o asimilează cineva pe parcursul acestei vieţi, ci era cuvânt dumnezeiesc. Această încredere îi ţinea acolo. Şi Hristos le vorbea nu în cuvinte mai presus de ei, ci pe înţelesul lor, în pilde, astfel ca cuvântul să ajungă la ei, să se apropie, într-adevăr, înţelesul lui Dumnezeu, Împărăţia Cerurilor, de inimile lor. Şi de aceea oamenii au rămas acolo şi aşteptau să fie sloboziţi, aşa cum nişte copii disciplinaţi – cum nu mai avem noi astăzi în şcoală, că am reuşit şi asta, să stricăm rânduiala şi respectul din şcoli. Copii cum erau altă dată, cum i-am mai prins şi eu, stau şi ascultă cuvântul profesorului, al învățătorului. Mai mult decât atât, ei erau acolo, la picioarele Mântuitorului, şi ucenicii mai apropiaţi îndrăznesc şi pun această întrebare: Slobozeşte mulţimea. Ce vom face, că sunt flămânzi? Şi Mântuitorul le spune ceva paradoxal:

Daţi-le voi să mănânce.

Dar şi ucenicii fuseseră cuprinşi de puterea cuvântului lui Dumnezeu şi de înţelegerea şi încrederea că Cel Ce le vorbea n-o făcea indiferent, ca să impresioneze, ca să se umple de slavă, ca să aibă putere de stăpânire asupra lor, ca să-i manipuleze, ci din dorinţa de a-i ajuta, de a-i lumina, de a le da viaţă. Şi Apostolii înşişi aveau această încredere. Şi, când Mântuitorul le spune Daţi-le voi să mănânce, nu se miră, nici nu se obrăznicesc, nici la nivel de gând în Apostoli n-a fost vreo îndoială, ci doar Îi spun Domnului: Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam