Spovedania inaintea lui Hristos cel Rastignit. CUM AR TREBUI SA NE PREGATIM PENTRU TAINA SPOVEDANIEI SI SA NE FACEM MARTURISIREA PACATELOR?

Vedeti si:

Mitropolitul Antonie de Suroj:

DESPRE SPOVEDANIE

Spovedania înaintea lui Hristos cel Răstignit

Adeseori sunt întrebat: Cum trebuie făcută o mărturisire?” Răspunsul cel mai direct şi mai convingător pe care îl putem da este următorul: mărturiseşte-te ca şi cum te-ai afla în pragul morţii; mărturiseşte-te ca şi cum ar fi ultima oară când îţi este dat aici pe pământ să te pocăieşti pentru întreaga ta viaţă, pentru tot trecutul tău, înainte de a intra în veşnicie şi a sta înaintea judecăţii lui Dumnezeu. Spovedeşte-te ca şi cum ar fi ultima clipă când mai poţi descărca de pe umerii tăi povara unei vieţi petrecute în minciună şi în păcat, pentru a intra liber în Împărăţia lui Dumnezeu. Continuarea articolului

CANONUL CEL MARE DE POCAINTA – “Cantecul lacrimilor”. CUVANT STRAPUNGATOR AL PS TIMOTEI AIOANEI: “Cat de mult vorbim fara sa pretuim cuvintele si cat de puţin ne rugam…”

Cuvant de invatatura la CANONUL CEL MARE AL SFANTULUI ANDREI CRITEANUL (audio)

Va mai recomandam:

***

PS Timotei Aioanei – predica în a doua zi din Postul Mare, după slujba Canonului Mare, 28.02.2017, Biserica Serban-Voda, Bucuresti:

” Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă…

Zilele acestea pe care le petrecem sunt zile sfinte; aşa le-au numit Părinţii Bisericii. Şi pentru a înţelege dumneavoastră încă de la început ce mare este diferenţa dintre noi şi cei din alte vremuri, am să vă spun că, îndată ce începea Postul cel Mare, după cum ştim din istorisirile părinţilor din Palestina, foarte mulţi călugări din mănăstirile de pe Valea Iordanului părăseau obştile şi se duceau în pustie. Ştim din istorisirea lui Zosima despre Sf. Maria Egipteanca că părinţii care plecau în pustie luau cu ei două sau trei pâini; alţii se întorceau cu o pâine, alţii cu jumătate, iar alţii cu toate pâinile, pentru că aceştia doreau ca în perioada Sfântului şi Marelui Post al Paştilor să petreacă desprinzându-se de cele lumeşti şi, în nevoinţă aspră, după cum ştim din istorisirile Patericului şi din scrierile filocalice, se cunoşteau pe sine şi se lepădau de sine, adică de tot ceea ce este omenesc şi de tot ceea ce-l depărtează pe om de Dumnezeu.

Şi să ştiţi că această lucrare a pocăinţei se săvârşeşte în taină. Ea trebuie să fie cunoscută de Dumnezeu şi nu de oameni. Sunt mulţi dintre noi cei care se roagă de ochii lumii, mult, pentru a fi lăudaţi de ceilalţi. Sunt alţii cărora le place să le amintească oamenii că postesc, că ajunează chiar. Sunt mulţi care fac anumite fapte bune doar pentru a fi lăudaţi de oameni. Dar nu aceasta este adevărata pocăinţă.

Pocăinţa de care vorbeşte autorul acestui preafrumos Canon este o pocăinţă interioară, una trăită în smerenie, în umilință, pentru că umilinţa îi întoarce pe fiii pierduţi la Dumnezeu.

Şi această stare o pot avea oamenii şi astăzi, într-o vreme atât de risipită şi de depărtată de Dumnezeu, dacă ne vom reveni în sine, adică dacă ne vom depărta de tot ceea ce este trecător şi inutil, dar pe care noi adeseori le considerăm plăceri şi pe care le căutăm cel mai mult.

Continuarea articolului

DUHUL GRIJII DE MULTE… NU MI-L DA MIE!

coperta carte - Macarie, Episcop de Hristoupolis

Vedeti si:

 

Sunt atât de multe cele ce se dau astăzi omului, încât nu le poate asimila. Oboseşte. Mesajele, ştirile, noutăţile cotidiene care-l bombardează, făuresc rătăcire şi dezorientare. Trebuie, deci, să conştientizăm că nu putem să ne ocupăm cu toate şi că nu este posibil să le învăţăm pe toate.

Duhul grijii de multe*… nu mi-l da mie

[*În limba greacă termenul […] se traduce prin iscodire, dar şi curiozitate (n .trad.)]

Trândăvia, ca inactivitate şi inerţie, inevitabil conduce la grija de multe. Căci omul trândav vrea să se ocupe cu cele uşoare şi nechinuitoare, încât să-şi justifice motivul existenţei şi să-şi omoare, practic, timpul, fără să facă ceva esenţial şi obositor. Este clar că cel ce se îngrijeşte de multe nesocoteşte lucrarea lui Dumnezeu şi mântuirea personală. Preocuparea cu ceilalţi, care sunt principala lui grijă, nu-i îngăduie să vadă chestiunile serioase şi importante din viaţa lui. În esenţă, grija de multe este o formă de puturoşenie, care contribuie la apariţia patimilor. De aceea a doua greşeală de evitat, în rugăciunea Sfântului Efrem, este grija de multe, considerată rezultatul şi consecinţa trândăviei. „Duhul trândăviei şi al grijii de multe nu mi-l da, Doamne“, spune cu tărie Sfântul. Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam