“Asa sunt eu…” sau despre FIRESCUL PACATULUI INTRAT IN FIRE, frica de prapastia launtrica si FIARA UCIGASA PE CARE O HRANIM

Head-in-sand2

Extras din MEDITATIA DUHOVNICEASCA A PARINTELUI PETRONIU TANASE la Duminica Fiului Risipitor

“[…]

De obicei, omul fuge de sine, se fereste sa se uite in sufletul sau, ca sa nu vada cum este. Se teme chiar sa o faca, presimte ca aceasta privire este primejdioasa; ca o prapastie in care, daca te uiti prea mult, ametesti si te prabusesti. Acest simtamant nu este mincinos. Continuarea articolului

SFIALA DUHOVNICEASCA

„Sfiala, firescul în relația cu Dumnezeu” – Predică la Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului) a Protos. Ieremia (m-rea Putna) – 17 februarie 2019:

Transcrierea unui fragment din predica:

“Vedeti, astazi Mantuitorul ne-a pus inainte doua categorii de oameni: un pacatos care se pocaieste si un om care lucreaza virtutea, dar care se mandreste. Dar mai sunt cel putin doua categorii de oameni: un pacatos care nu se pocaieste si un drept care nu se mandreste, adica unul care lucreaza virtutea si nu se ingamfa.

Prima categorie pe care am pomenit-o, pacatosul care nu se pocaieste, din pacate, Mantuitorul nu o aduce in discutie. Din pacate, timpurile in care traim sunt pline de categoria aceasta. Noi insine am crescut in indreptatirea de sine, in loc sa recunoastem ca am gresit inaintea lui Dumnezeu, preferam sa ne gasim tot felul de scuze. Unii din semenii nostri prefera sa spuna ca Dumnezeu nu exista numai ca sa nu fie vadite faptele lor cele rele. Si traim aceasta vreme de apostazie, adica de cadere din credinta, tocmai [din cauza] a ceea ce spune Evanghelia: oamenii nu L-au primit pe Dumnezeu, lumina care a venit in lume, pentru ca faptele lor erau intuneric, erau rele. Continuarea articolului

UNA DINTRE CELE MAI FRUMOASE ȘI MAI PUTERNICE RUGĂCIUNI DE POCĂINȚĂ – a Sfântului Grigorie Teologul, înainte de somn

RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, DE CERERE ŞI UMILINŢĂ

A SFÂNTULUI GRIGORIE TEOLOGUL

(rugăciune ce se zice mai înainte de somn)

Dumnezeul meu, de care heruvimii şi toate adâncurile tremură, Noianul cel necuprins al bunătăţii, Cel ce de-a pururea asculţi pe cei ce Te cheamă pe Tine cu inimă zdrobită, Cel ce ai făcut noaptea spre odihna şi mântuirea zidirii Tale, Cel ce m-ai învrednicit pe mine, ticălosul, să ajung sfârşitul zilei, Cel ce ai zis: „Mai înainte de a Mă chema pe Mine de faţă sunt şi încă grăind tu“, vino şi acum, Stăpâne, la noi prin venirea Ta cea nevăzută, din sanurile cele părinteşti ale Născătorului Tău de Care nu Te-ai despărţit niciodată şi pleacă urechea Ta spre neputinţa noastră.

Doamne Dumnezeule, Cel ce izvorăsti milă şi bunătate, Cel ce de-a pururea mă chemi pe mine, care mă întorc mereu de la Tine, deşi Tu îmi faci bine, trimite întru mine, ticălosul, umilinţă şi, precum ai arătat oarecând piatra cea din pustie, arată inima mea cea împietrită şi vârtoasă vărsând izvoare de lacrimi. Căci iată, Stăpâne, cu frică şi cu cutremur cad la Tine şi mă rog: Doamne, Doamne, iartă-mi mie greşelile mele cele din toată ziua şi din toată viaţa mea, făcute din neştiinţă, cu ştiinţă sau cu gândul. Căci ştiu că multă este mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, iubitorule de suflete, şi pentru aceasta am îndrăznit spre rugăciune. Nu am făcut nici măcar un ceas voia Ta, nici vreun bine, Doamne, deoarece toată voinţa omului, ca şi gândirea, este rea, toată e urâtă, toată e lumească. Dar cum pot lutul şi tina sau ce e mai greu ca plumbul să zboare, să se suie la înălţimea cerului şi să înveţe de acolo ceva bun? Iată, Stăpâne, Ţie îmi arăt toată neputinţa mea. Curăţeşte-mă, miluieşte-mă, căci mă apropii de Tine singur osândindu-mă şi fără de răspuns. Ca un urât şi părăsit îmi plec grumazul înaintea Ta şi in pământ caut. Mă ruşinez şi mă îngrozesc să privesc cerul cu ochi spurcaţi.
Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam