PS DAMASCHIN DORNEANUL: “Cat de vie mai este viata noastra? E viu sau e mort sufletul nostru?” (VIDEO, TEXT). “Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate gasi atata vreme pentru ura, cand viata e de-abia o picatura…”

PS Episcop Damaschin Dorneanul – Cuvant de invatatura la Manastirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava in Duminica a 20-a după Rusalii (Invierea fiului vaduvei din Nain) – 6 octombrie 2019:

Iubiţi credincioşi,

Care este cea mai cunoscută, cea mai îndrăgită şi de toţi intonată cântare la rugăciune a Bisericii noastre? „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. O auzim în noaptea de Paşti şi apoi până la Înălţare, şi în fiecare duminică, la sfârşitul fiecărei slujbe, zicem: Cel Ce a înviat din morţi, Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile…, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ne aducem aminte de Înviere, de faptul că Hristos Domnul a biruit moartea şi ne-a dăruit nouă viaţă veşnică. Cine e în Biserică e un promotor, un propovăduitor, un apărător al vieţii. Noi trăim, nu suntem morţi. Şi, chiar dacă cândva cu trupul murim, totuşi avem nădejdea că omul e nemuritor şi că Dumnezeu ne-a pregătit pentru viaţă, pentru că El este viaţă, El întru moarte nu Şi-a găsit niciun sălaş.

Doar trei sunt în Sfintele Evanghelii minunile cu învieri din morţi, dar au fost, cu siguranţă, mai multe. Una dintre ele ne-a fost relatată astăzi, şi anume acea înviere a unui fiu, singurul fiu al unei văduve din localitatea Nain, de care Domnul Şi-a făcut milă şi i-a înviat băiatul, copilul. Oamenii s-au minunat şi L-au slăvit pe Dumnezeu pentru aceasta, încă o dată şi încă o dată Dumnezeu vrând să ne spună: <Pe tine, omule, te-am făcut să fii viu, te-am făcut pentru viaţă, moartea nu are ce căuta în poporul Meu. Tu ai ales moartea, Eu ţi-am adus din nou viaţă. Tu te-ai depărtat de la viaţă, Eu nu Mă depărtez de cel pe care l-am făcut și încă o dată îţi aduc înapoi viaţă.> Continuarea articolului

1 an după referendumul eșuat al normalității. LECȚIA NEÎNVĂȚATĂ a “elitei” Bisericii, TUPEUL INFINIT AL IMPOSTURII TOTALITARE sau CE SOARTĂ NE-AM ALES CU MÂNA NOASTRĂ

(foto: Mihai Petre/ „Bucurestiul meu drag”)

LECTIA NEINVATATA

Stiu ca multi se vor supara, dar pentru esecul referendumului de anul trecut e profund vinovata o mare parte a “elitei” ortodoxe (mireni si clerici), acea parte inregimentata orbeste, dintr-un antipesedism fanatic, visceral si stupid, in oastea #rezist. Convertita adica de la Ortodoxie la secta “Martorii lui Soros”, filiala România. Esecul dureros de care vorbim este strans legat, dupa parerea mea, cu succesul miscarii #rezist, verificat, de altfel, anul acesta, in succesul devastator al celuilalt referendum, cu adevarat al urii, organizat de Iohannis. Fenomenele acestea nu sunt intamplatoare, sunt perfect intercorelate. Totul a fost minutios pregatit si profesionist regizat, in sensul unui proces deliberat de reeducare/„revolutionare” culturala, incepand cu protestele “bine-intentionate” pe cauze ecologiste – de la Rosia Montana la Pungesti. Intre timp, din salvare in salvare, am ajuns sa nu ne mai intereseze nici cat negru sub unghie ca, de pilda, austriecii, protejati la cel mai inalt nivel, ne-au ras cam toate padurile. Ca suntem pe cale sa ne dam tot gazulNe-au adus, din aproape in aproape, pana la a ne sapa cu mainile noastre groapa. Groapa fara fund a istoriei. Continuarea articolului

ANIȚA NANDRIȘ – suferința mucenicească de neînchipuit a unei sfinte contemporane din Bucovina, deportată 20 DE ANI ÎN SIBERIA: “Prin câte nu poate trece o ființă ominiască fără să-și dea siama…”. MEMENTO NECESAR PRIVITOR LA ORORILE ABOMINABILE ALE REGIMULUI SOVIETIC STALINIST – o istorie prea repede uitată și prea iminent re-chemată (și VIDEO, AUDIO)

Anița Nandriș-Cudla († 30 august 1986).

 115 ani de la nașterea unei mucenice a vremurilor noi

Grija noastră Dumnezeu o are” (I și II)

Din revista “FAMILIA ORTODOXA”, nr. 127 și 128/ 2019

Cine e Anița Nandriș? O femeie simplă, bucovineancă din ținutul Herței, care, cu cei trei copii ai ei, a supraviețuit douăzeci de ani unui maraton al deportării în stepele Siberiei, dincolo de Cercul Polar. O nouă Ană, zidită de vie într-un nou zid, de un nou Meșter Manole. Pentru a făuri, ce?

Adesea suntem incapabili să vedem rostul suferinței; oricât ne-am strădui, pare gratuită, absurdă. Unde s-a scurs atâta suferință? S-a adunat oare undeva sau s-a risipit în van? (A.G.)

Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam