DUMINICA LUI ZAHEU. “Ne petrecem mare parte din viaţă în înşelare, necunoscând că suntem de fapt mici, lipsiţi, păcătoşi înaintea Lui”/ TÂNJIREA DUPĂ DOMNUL și URMAREA SA FĂRĂ AMÂNARE: „Coboară-te degrabă!”

Duminica lui Zaheu

Apostol: I Timotei 4, 9-15; Evanghelie: Luca 19,1-10

De-a lungul ultimelor săptămâni am fost foarte binecuvântaţi: prăznuind Pastile de iarnă – Naşterea Domnului nostru, Naşterea Sa în smerenie, în obscuritate, în adâncul pământului; şi slăvită Lui arătare în râul Iordan, prin care a sfinţit apele şi întreaga creaţie, descoperindu-ne închinarea Treimii; şi apoi intrarea Sa în Templu, ca să fie primit ca Mântuitor de către dreptul bătrân.

Ni s-a dat atât de mult; aşa cum spunem în Liturghia Sf. Vasile, în încheierea pomenirii tuturor lucrurilor făcute pentru noi:

Dăruieşte-ne pacea Ta şi dragostea Ta, Doamne, Dumnezeul nostru, că Tu toate ni le-ai dat nouă. Şi ne dă nouă, cu o gură şi o inimă, a slăvi şi a cânta preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor“.

El ne-a dat toate nouă… pentru că El S-a dat pe Sine nouă, venind printre noi, devenind ceea ce suntem noi şi, după cum ştim, luând asupra Sa firea noastră până la moarte, pentru a cuceri până şi moartea.

După ce ni s-au dat toate acestea, întrebarea noastră trebuie să fie: ce ar trebui noi să facem? Ce ar trebui noi să facem? Continuarea articolului

CAT DE FERMI SI DE STATORNICI SUNTEM IN HOTARAREA DE A NE SCHIMBA VIATA SI A PLACEA LUI DUMNEZEU? Ce facem cand intampinam piedici din partea celor din jur, chiar a “casnicilor” nostri? Ce inseamna o adevarata pocainta, iar nu doar declarativa? CUVANT DE MARE FOLOS AL PARINTELUI DAMASCHIN DE LA SIHASTRIA PUTNEI (audio + text)

chemarea-lui-zaheu

Va mai recomandam:

***

arhim-damaschin_w1000_h662_q100

Predica Parintelui Damaschin Luchian (Manastirea Sihastria Putnei) la Duminica lui Zaheu Vamesul – 2015:

 

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Fraţilor şi surorilor,

E mare lucru dacă învăţăm şi dacă ne deprindem şi dacă urmăm exemplul acesta bun, a vieţui în ritmul calendarului. Cei care sunteţi mai familiarizaţi cu cele ale Bisericii şi cu sărbătorile, cu posturile, cu praznicele împărăteşti cele mari, cu sărbătorile de pe la mănăstiri, sunteţi deja obişnuiţi cu acest mod de a ne trăi viaţa nu doar după un ritm strict omenesc, cu somn noaptea şi cu lucru ziua, cu mâncare de trei ori pe zi, cu punem în pământ primăvara şi culegem toamna, bune foarte toate, dar Dumnezeu vrea de la noi să trăim pe un plan mai sus decât acesta strict omenesc. Şi, de aceea, Biserica ne ajută punându-ne în faţă un ritm al ei, un ritm al slujbelor, un ritm al sărbătorilor celor mari; şi este mare lucru să cunoaştem aceste sărbători şi să fim familiarizaţi cu acest ritm pe care ni-l propune Biserica în fiecare an. De pildă, se ştie că între 25 decembrie şi 7 ianuarie este un grup de sărbători numite sărbătorile de iarnă, precedate, bineînţeles, de Postul Crăciunului, şi anticipate aceste sărbători prin cântările la strană. După ce se încheie acest ciclu cu sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul, intrăm, să zicem, într-un ritm normal. Următoarea etapă importantă din viaţa Bisericii se apropie anul acesta puţin mai devreme: Postul Mare sau Postul Paştilor, care depinde, ca început, dacă este mai aproape de sărbătorile de iarnă sau ceva mai departe, în funcţie de cum cade sărbătoarea Sfintei Învieri. Ei bine, intervalul acesta dintre sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi începutul Postului Mare cuprinde în el câteva duminici în care Biserica ne pune la îndemână nişte lucruri cu înţelepciune alese. Evangheliile care se citesc în acest interval nu sunt alese aleatoriu, nu sunt luate ca să umplem un gol.

De aceea şi Evanghelia care s-a citit astăzi, Evanghelia întâlnirii Mântuitorului Iisus Hristos cu Zaheu vameşul a fost pusă aici pentru a ne pregăti pentru perioada care începe, perioada Postului Mare. Nu ştiu dacă aţi fost cu luare-aminte sau dacă vă aduceţi aminte, dar în prima duminică după Botez, ultimele cuvinte ale Sfintei Evanghelii, dar, de fapt, primele cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, atunci când, după Botezul Său şi după perioada de 40 de zile în pustie, a ieşit la propovăduire, au fost acestea: Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!

Deci aşa s-au încheiat sărbătorile de iarnă, cu cuvântul acesta al Mântuitorului, prim, cel cu care El a ieşit la propovăduire. N-a spus nimic altceva, decât Pocăiţi-vă, oamenilor! De ce? De ce e nevoie de pocăinţă? Pentru că Împărăţia Cerurilor vi s-a pregătit şi Dumnezeu vrea să v-o dea vouă, dar nu putem intra acolo fără de pocăinţă. Iar perioada Postului Mare, care va începe îndată, este o perioadă prin excelenţă de pocăinţă. Toata perioada Postului Mare, prin tot ce facem în această perioadă: prin spovedanie mai atentă, de mai multe ori – unii se spovedesc în Postul Mare de două ori şi bine este, la început şi la sfârşit – printr-o rânduială de postire mai aspră, printr-o rânduială de rugăciune mai intensă. Intensificăm pocăinţa.

Iar Evanghelia de astăzi, a întâlnirii Domnului cu Zaheu vameşul, pusă între sfârşitul sărbătorilor de iarnă, cu acel cuvânt al Mântuitorului cu care Şi-a început misiunea, şi începutul perioadei de pregătire pentru sărbătoarea Sfintei Învieri, perioada de pocăinţă, această Evanghelie vrea să ne ajute, să înceapă să ne înveţe cum se face pocăinţa. Asta este tema, printre multe alte lucruri pe care le putem desprinde din Evanghelia de astăzi; câteva lucruri despre ce înseamnă şi cum ar trebui să facem o pocăinţă autentică, adevărată, care să ducă la o finalitate pe care o vrea Dumnezeu, nu doar să ne facem că ne pocăim.

Ce este pocăinţa? Greu lucru să zicem în deplinătatea cuvântului ce înseamnă pocăinţa. Dar, după mărturia Părinţilor, pe scurt, pocăinţa este întoarcerea omului, schimbarea omului de la rău spre bine. De la cele pe care ne insuflă vrăjmaşul să le facem la cele pe care Dumnezeu ne învaţă să le facem. Pocăinţa este o schimbare de viaţă, dar, mai înainte de a fi o schimbare de viaţă, este o schimbare de atitudine. Este o schimbare de minte, de a privi lucrurile. Pocăinţa ne învaţă să privim altfel viaţa.

Şi aş vrea ca măcar cu două lucruri să mergem de la Sfânta Slujbă acasă în legătură cu pocăinţa, cred că am fi foarte câştigaţi. Continuarea articolului

“…chiar dacă inima lui nu vrea…” – SFÂNTUL MACARIE EGIPTEANUL despre CURSA SUBTILĂ A AUTO-MULȚUMIRII DUHOVNICEȘTI, despre necesitatea SILIRII DE SINE în împlinirea poruncilor lăuntrice și a STĂRUINȚEI ÎN RUGĂCIUNE: “Cel nepriceput socoteşte că deja a dobîndit ceva; se mândreşte şi se înfumurează, ca şi cînd a fost eliberat de păcat. CAUT UN OM SĂRAC CU DUHUL ȘI NU-L GĂSESC!”

CUVÂNT DESPRE PAZA INIMII

Cum poate să spună cineva că, întrucît posteşte, îşi împarte averile (săracilor) şi pribegeşte din loc în loc, este sfînt? Oare poate fi sfînt acela care nu-si curăţeşte omul lăuntric? (Se ştie doar) că şi curăţirea (cea adevărată) nu înseamnă abţinerea de la (săvîrşirea) celor rele, ci curăţirea desăvîrşită a conştiinţei. Apropie-te, deci, omule, cu tăria judecăţilor tale, de mintea ta cea prinsă şi robită de păcat şi cercetează latura cea mai de jos a minţii şi latura cea mai adîncă a judecăţilor tale, (intră) în aşa-zisele comori ale sufletului tău, la şarpele care se tîrăşte şi se cuibăreşte (acolo), la cel ce te-a ucis, lovind mortal mădularele sufletului tău. Abis necuprins este inima ta. Numai dacă (pe acel şarpe) îl ucizi, numai atunci poţi să te lauzi înaintea lui Dumnezeu cu curăţia ta, iar dacă nu, atunci să te smereşti şi ca un sărman şi păcătos să te rogi lui Dumnezeu pentru cele ascunse ale tale.

2. Moartea cea adevărată înlăuntru se ascunde, în inimă, iar omul moare (cu adevărat) înlăuntrul lui. Deci, dacă cineva întru cele ascunse ale sale s-a mutat din moarte la viaţă, acela trăieşte în veac şi nu moare, iar dacă trupurile unor oameni ca aceştia se descompun pentru un timp oarecare, ele nu sînt mai puţin sfinte şi se vor scula întru slavă. De aceea adormirea sfinţilor o numim şi somn.

3. Toată lupta vrăjmaşului un lucru ţinteşte: să poată smulge din mintea noastră gîndul şi iubirea faţă de Dumnezeu; folosindu-se de momeli trecătoare, să ne abată de la cele ce sînt bune la cele ce numai par (a fi bune), dar în realitate nu sînt. Orice lucru bun pe care îl face omul, cel viclean vrea să-l murdărească şi să-l întineze; (acesta) se străduieşte să amestece în (împlinirea) poruncii (gîndul) slavei deşarte şi al interesului (mărunt). Pentru ca lucrul cel bun să nu se săvîrşească numai pentru Dumnezeu şi numai pentru intenţia (noastră) bună. Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam