Dragostea în care cred:

oameni și porci

„Aici în România apasă pe voi o teribilă dală de plumb, ortodoxia, care atârnă asupra societății și strivește mințile oamenilor” (Antonio Fischetti, jurnalist la CHARLIE HEBDO)

Azi mergem la Biserică să ascultăm o pericopă evanghelică care nu este altceva decât, o sinteză duhovnicească a istoriei noastre recente, a integrării României în Ținutul Gherghesenilor.

Este vorba, în primul rând, de integrarea poporului român în marea turmă de porci europeană. Pentru că această integrare are doi pași: transformarea omului în porc, prin societatea-de-consum-a-drepturilor-omului-de-a-fi-un-porc. Apoi, demonizarea turmei. Și ultimul pas, desăvârșirea integrării turmei globale în Iad. Continuarea articolului

Extras din predica Părintelui Cezar Petru Axinte (Capela Tinerilor din Mamaia) – Duminica a 20-a după Rusalii, Învierea fiului văduvei din Nain – 7 octombrie 2018 [In duminica Referendumului]:

“… Iata, poporul nostru sta si el acuma pe o nasalie, asa, sa spunem. Sarmanul a fost contaminat de virusul acesta, a fost contaminat de duhul acesta demonic care, intr-o masura mai mare sau mai mica, a lucrat in fiecare dintre noi. Si, intr-un fel sau altul, s-a produs o satanizare, mai mare sau mai mica, dat fiindca iata, poporul, sarmanul, sta asa, intins ca fara vlaga, ca fara viata, ca fara putere, pe o nasalie. Il batjocoresc toti, il ataca toti in fibra cea mai intima si el abia daca poate reactiona. Continuarea articolului

Duminica a 21-a după Rusalii – Pilda semănătorului și Sfânta Cuvioasă Parascheva – Capela Tinerilor din Mamaia (14.10.2018)

Transcrierea predicii Parintelui Cezar Axinte:

“[…]

Semănătorul este Dumnezeu, după cum ştiţi, sămânţa Sa este Vestea cea Bună, Evanghelia, cuvintele acestea care sunt dătătoare de viaţă exact aşa cum o sămânţa care cade în loc bun va muri mai întâi, se va descompune acolo, dar din acea sămânţă care va putrezi acolo înviază o mlădiţă care va aduce rod însutit. Asemenea este şi Evanghelia care ne spune: Să moară omul cel vechi şi altoit pe Evanghelie să crească omul cel nou, să crească mlădiţa aceasta. Ştim şi am auzit în fiecare an cum aruncă semănătorul peste tot, s-a împrăştiat la toate neamurile până la marginile pământului Evanghelia, Vestea cea Bună, şi a căzut sămânţa aceasta în pământul pe care Dumnezeu, până la urmă, l-a făcut, sufletul omului, toate sufletele acestea pe care Dumnezeu le-a lăsat pe pământ de la Adam şi până la ultimul om, sufletele acestea reprezintă pământul în care Dumnezeu aruncă sămânţa, aruncă Evanghelia Sa.

Şi iată, au trecut 2000 de ani, Evanghelia a fost propovăduită până la marginile pământului, adică până la ultimul suflet ca depărtare de epicentru – Ierusalim, Constantinopol, Grecia, să zicem, ca focare de răspândire a cuvântului – până la cea mai mare distanţă şi, cu toate acestea, încă auzim astăzi de atâtea şi atâtea ori şi la milioane de oameni acest cuvânt, că toţi avem acelaşi Dumnezeu, că Dumnezeu este bun şi, dacă este bun, în chip necesar este obligat şa-i mântuiască pe toţi, că nu contează cum te rogi, cui te rogi, nu contează ce chip are dumnezeul tău sau în ce chip este viaţa ta duhovnicească, că toţi ne vom mântui cumva, nu-i aşa, indiferent ce vom face în viaţa aceasta, în ce fel vom crede şi în ce fel vom lucra, cum-necum Dumnezeu ne va mântui. Aceasta este, să zicem, în cel mai bun caz, o învăţătură stricată, ariană, o învăţătură care nu poate fi nicidecum mântuitoare.  Continuarea articolului