“Inrudita ca origine, metode si scop cu Revolutia franceza din 1789, Revolutia bolsevica din 1917 si-a urmarit cu tenacitate obiectivele ascunse in spatele falselor lozinci de „egalitate” si „fraternitate”: anume abolirea monarhiei (care, prin constiinta imparatului ca Uns a lui Dumnezeu, mentinea caracterul teocrat al statului) si nimicirea credintei crestine. Ca acesta era scopul real al bolsevicilor, o dovedeste faptul ca incepand din primele zile ale Revolutiei, principalele tinte au fost Biserica si Palatul. „Jos cerul!” era deviza cea mai raspandita. […]

In ciuda acestor profetii si semne, poporul rus n-a inteles primejdia ce-l ameninta. Şi precum s-a petrecut odinioara cu iudeii, inima lor s-a invartosat si ochii lor au fost tinuti sa nu vada, ca nu cumva vazand sa inteleaga si sa se intoarca si Domnul sa-i tamaduiasca pe dansii”.

***

REVOLUTIE SAU UNELTIRE

Ca m-au inconjurat caini multi, adunarea celor vicleni m-a impresurat (Ps. 21, 17)

In aceasta vreme, nori negri se adunau deasupra intregii Europe. Vechea asezare a batranului continent se voia inlocuita cu una noua, fara Dumnezeu; crestinismul Europei, deja slabit prin umanism, trebuia dezradacinat, iar pentru ca aceasta sa se intample, crima lui Cain s-a repetat, luand proportii apocaliptice. Asa s-a ajuns la fratricidul primului si apoi celui de-al doilea razboi mondial, care a zguduit Europa din temelii.

Rusia pravoslavnica a inceputului de secol, cu miile ei de manastiri si calugari, cu sutele de sfinte moaste si icoane facatoare de minuni, cu multimea de stareti sfinti si preoti cucernici nu putea fi decat o tinta majora in planurile distrugatoare ale vrajmasilor credintei. O prigoana crestina indarjita si cruda ameninta sa cuprinda intreg pamantul rusesc.

Primul razboi mondial a izbucnit chiar in ziua praznuirii Sfantului Serafim de Sarov (2/15 ianuarie 1914), aruncand Rusia nu atat intr-o batalie vazuta cu ostirile inamice, cat intr-o lupta nevazuta cu stapaniile si puterile intunericului. Continuarea articolului

Revista Familia Ortodoxă

Numărul: 114/ iulie 2018

NOI MINUNI ALE CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL

Sfântul! Sfântul! Sfântul!

“DESTEPTACIUNEA” CARE INTUNECA MINTEA versus STAREA DE RUGACIUNE datatoare de NADEJDE

Pentru Duminica vindecarii a doi orbi si un mut din Capernaum, va mai recomandam:

***

Preot Varnava Iankos, Biserica pacatosilor:

În ciuda păcatelor noastre, nădăjduim!

Domnul tămăduia orice neputinţă din popor (v. Matei 9, 27-35). Domnul, în calitate de Dragoste, tuturor le face bine fără deosebire. Este de ajuns ca omul să vrea şi să creadă. De vreme ce credinţa este darul lui Dumnezeu, ea este asumată de omul care vrea şi are dispoziţia să creadă, de acela care caută mila lui Dumnezeu. Aşadar, Domnul, fără să facă deosebiri după tiparele exterioare, sau după formele religioase ale oamenilor, ca Părinte, le face bine tuturor şi tămăduieşte orice boală şi orice neputinţă în popor. Acest lucru îl vedem şi astăzi, când i-a tămăduit pe cei doi orbi care au cerut mila Lui, dar şi pe demonizat. Orbii, având conştiinţa stării lor, apropriindu-se de Domnul, I-au cerut să-i miluiască.

Cuvintele „miluieşte-mă” – „milă” au mare forţă. Cuvântul are putere. Cuvintele nu sunt moarte, ci cuprind un duh. Aşadar, cuvintele „milă” şi „miluieşte-mă” au o extraordinară putere. Din ce motiv? Atunci când cer milă, milostivire de la Domnul, exprim propria mea neputinţă, dar şi credincioşia mea în puterea Domnului. Continuarea articolului