Marius Iordachioaia/ Dragostea in care cred:

lepra credinței noastre

Foc am venit să arunc pe pământ și cât aș vrea să fie aprins acum, spune Domnul Iisus. Acest foc este focul mântuitor al credinței în El. Ultima Lui întrebare a fost: Voi mai găsi ceva din acest Foc al credinței când mă voi întoarce din Cer?

În Evanghelia de azi, a Leproșilor, vedem lucrarea de aprindere a acestui Foc. Știm de la Ap. Pavel că minunile se fac pentru a naște credința. Minune a fost și vindecarea leproșilor. O minune foarte discretă căci martorii ei au fost doar leproșii care se duceau acolo unde i-a trimis Iisus. Ei plecaseră spre Templu, să se arate preoților, așa cum le poruncise Domnul, și mergând, cu fiecare pas făcut pe drumul poruncit, lepra se retrăgea din ființa lor!

Aici e bine să ne oprim și să cinstim pe Domnul pentru taina dezvăluită:  A CREDE ÎNSEAMNĂ A TE DUCE UNDE TE-A TRIMIS IISUS! ȘI, DRAGII MEI FRAȚI, SCUMPE SURORI, UNDE NE-A TRIMIS DOMNUL PE TOȚI? UNDE? SPRE ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR, SPRE TEMPLUL CERESC, CA SĂ NE ARĂTĂM PĂRINTELUI CERESC! Slavă Lui! Aceasta e călătoria care ne vindecă! Aceasta e Calea! Slavă Domnului Iisus că ni S-a făcut, smerindu-se, această Cale! Continuarea articolului

(detaliu icoana de Elena Murariu)

***

Protos. Hrisostom (M-rea Putna) (17 ianuarie 2016):

RECUNOSTINTA – REASEZAREA IN FIREA SI IN IUBIREA LUI DUMNEZEU

Predică la Duminica a XXIX-a după Rusalii (vindecarea celor 10 leproși) și la pomenirea Sf. Cuv. Antonie cel Mare

“[…] Hristos dă mărturie că acesta s-a vindecat cu adevărat. Acesta s-a vindecat pentru că s-a întors în firea sa. Acesta s-a vindecat pentru că s-a aşezat întru adevărata recunoştinţă, în firea lui. Recunoştinţa aceasta, pe care a arătat-o acest samarinean, este starea naturală a omului. Recunoştinţa nu înseamnă simplu a mulţumi. Chiar şi etimologia cuvântului ne duce spre o înţelegere mai profundă, şi anume: re-cunoaştere, cunoaştere din nou, o supra-cunoaştere, o cunoaştere mai aprofundată, o cunoaştere mai adâncă.

Acela, văzându-se vindecat, a cunoscut că Dumnezeu este Cel Care i-a dat acest dar. Şi, cunoscând că Dumnezeu este Acela Care l-a miluit pe el, el, care nu avea dreptul să fie miluit, el nu avea dreptul să ceară aceleaşi lucruri împreună cu ceilalţi, care se considerau fii ai lui Avraam, şi, totuşi, el a fost vindecat. Şi, făcând asta, slăvea pe Dumnezeu, şi, slăvind pe Dumnezeu, s-a aruncat la picioarele lui Hristos. Recunoştinţa înseamnă, aşadar, să cunoşti că ceea ce ai, ai de la Dumnezeu. Şi, dacă ai de la Dumnezeu, acesta este un semn că El te-a iubit. Şi de aceea te-a făcut. Te-a iubit pentru că te-a dorit. Te-a dorit pentru că a vrut să fii lângă El, să te bucuri de El. Spune un sfânt mare al Bisericii noastre că omul a fost creat în lumina zâmbetului feţei lui Dumnezeu. Dumnezeu a zâmbit şi l-a făcut pe om. Şi întru acest zâmbet omul trebuia să crească, omul trebuia să se aşeze. Întru acest zâmbet omul trebuia să înţeleagă iubirea lui Dumnezeu. Şi să se aşeze în ea şi această iubire să o întoarcă către Dumnezeu.

Continuarea articolului

(icoane de Gabriel Toma Chituc)

LA MULTI ANI DE SLUJIRE INMIIT RODITOARE PARINTELUI NOSTRU MACARIE, EPISCOPUL ROMÂNILOR DIN EUROPA DE NORD!

Sfinţii Cuviosi Macarie cel Mare si Macarie Alexandrinul.

Raiul este atunci când ne vedem față către față¹

^{1 Privegherea de noapte la sărbătoarea Sfinţilor Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul, vineri, 19 ianuarie 2018.}

Cei doi sfinţi cuvioşi sunt cunoscuţi şi cinstiţi de poporul binecredincios român şi, în special, de către monahi. Scrierile Cuviosului Maca­rie cel Mare au fost tălmăcite în româneşte încă din 1775 de către ieromonahul Macarie, apropiat de Sfântul Paisie Velicikovski şi de Sfântul Gheorghe de la Cernica. Numele de Macarie este des întâlnit printre că­lugării români, dar mai puţin întâlnit la mireni. Cu atât mai mare mi-a fost bucuria ca, de ziua acestor doi sfinţi cuvioşi, să aflu de doi prunci cu numele Macarie. Unul dintre ei s-a născut chiar în această zi, în Nor­vegia, făcând fericiţi tinerii săi părinţi români, iar celălalt este un copil african, botezat cu numele Macarie în Rwanda. Le doresc acestor prunci şi părinţilor lor să aibă parte întotdeauna de rugăciunile şi de ajutorul Sfinţilor Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul!

Lucrările hagiografice au făcut adesea confuzie între cei doi Sfinţi Macarie: Sfântul Macarie cel Mare numit şi Macarie Egipteanul şi Sfân­tul Macarie Alexandrinul, care au fost contemporani şi care au aceeaşi dată de prăznuire, 19 ianuarie. Intre ei trebuie făcută distincţia necesară, potrivit izvoarelor istorice păstrate şi studiilor patristice recente. Dintre acestea din urmă amintim articolul părintelui Gabriel Bunge: Despre cei doi Macarie, în care se prezintă deosebirea între cei doi asceţi omonimi, potrivit indiciilor date de contemporanii lor: Paladie, Evagrie Ponticul, Rufin, Socrate Scolasticul, Sfântul Cuvios Ioan Casian ş.a.

Aceşti doi mari cuvioşi au trăit în secolul al IV-lea şi fac parte din generaţia de aur a monahismului ortodox. Au fost prieteni şi ucenici ai Sfântului Antonie cel Mare. Au săvârşit minunate nevointe ascetice, au lăsat pilde adânci în Pateric şi Lavsaicon, au înfruntat ereziile vremuri­lor, iar Sfântul Macarie cel Mare a scris una dintre cele mai profunde şi subtile lucrări de viaţă duhovnicească (Omilii duhovniceşti). Continuarea articolului