FERICIREA CELUI PRIGONIT: MITROPOLITUL cipriot NEOFIT DE MORFOU – cuvant (audio, traducere) la SFINTII MACABEI pentru “nebunia” MARTURISIRII ADEVARULUI CREDINTEI in vremurile “noii dezordini” mondiale

Predica Mitropolitului Neofit de Morfou de pe 01.08.2019, “Crucea Sfintilor Macabei”

Frati si surori,

Ne invredniceste Dumnezeu sa Il slavim azi la sarbatoarea bizantina a Scoaterii Sfintei Cruci, in vechea biserica din Pedoula.

Doua lucruri sunt azi in inima mea, dupa aceste zile in care am fost si eu rastignit, astfel ca sa inteleg si eu durerea si singuratatea Rastignitului Hristos. Si sa nu ramana doar un cuvant gol legatura mea cu Hristos, ci sa fie transpusa in practica, in lucrare. Continuarea articolului

NU VA TEMETI! – Predici (video/ audio, text) de mare folos la Duminica a noua dupa Rusalii: INCHISOAREA FRICII, “RABUFNIREA IUBIRII” si IMPREUNA-LUCRAREA CU DUMNEZEU: “Doamne, vreau sa fiu cu Tine!”

Ierom. Grigorie Benea – Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare, Potolirea furtunii), 2 august 2015, Manastirea Nicula:

“În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Îi mulţumim bunului Dumnezeu pentru această binecuvântată zi şi pentru darul pe care ni l-a făcut astăzi de a fi împreună aici la mănăstirea Nicula şi de a sluji împreună Taina Sfintei Liturghii. Şi o să încerc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să vă pun la suflet câteva învăţături din Evanghelia care s-a citit astăzi, ce ne relatează minunea Mântuitorului Iisus Hristos în care El umblă pe mare şi potoleşte furtuna. Ei bine, vedem în istorie contextul acestei minuni este în imediată continuare şi legătură cu minunea care s-a citit săptămâna trecută, cu minunea înmulţirii pâinilor şi a săturării celor cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi copii, în pustie. Pe Mântuitorul Iisus Hristos L-au urmat, împreună cu ucenicii Săi, mii de oameni ca să asculte cuvântul Său de viaţă făcător, cuvântul Lui care îi hrănea sufleteşte şi că Mântuitorul Iisus Hristos, după ce le-a vindecat bolnavii şi a vorbit cu ei întreaga zi, căci ne spune Sfânta Evanghelie că se făcuse deja seară când şi-au dat seama că e târziu şi că nu au ce să mănânce şi aşa a avut loc minunea înmulţirii pâinilor. Se făcuse, deci, seară, Mântuitorul tot vorbind, uitaseră de ei şi oamenii şi Mântuitorul rostind cuvântul lui Dumnezeu. Şi, fiind deja hrăniţi duhovniceşte, Mântuitorul Se preocupă să fie hrăniţi şi trupeşte, înmulţind pâinile.

Şi, după această minune, începe Evanghelia care s-a citit astăzi, zicând: Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Mântuitorul Hristos a vrut să dea drumul oamenilor; nu era ca acum, căci adunându-se atâtea mii de oameni nu le putea spune să se urce în maşini şi într-o jumătate de ceas s-ar fi golit locul, ci era nevoie de jertfă în vechime, de osteneală trupească ca oamenii să-L urmeze atâţia kilometri pe Mântuitorul fără mâncare, fără a avea cele necesare vieţii trupeşti. Şi, deci, Mântuitorul, până ce le dă drumul mulţimilor, ne spune foarte interesant Sf. Evanghelie, a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt. Mi se pare foarte interesant că îi sileşte– de ce i-a silit? Fiindcă oamenii, ca şi Apostolii, Îl iubeau atât de mult pe Mântuitorul, atât de mult îi odihneau cvintele Lui, îi hrănea sufleteşte, aşa bucurie simţeau lângă El, încât n-ar mai fi vrut să plece de lângă El. Şi ni se întâmplă şi nouă, dacă avem o persoană pe care o iubim atât de mult, parcă nu am mai vrea să ne despărţim de persoana respectivă. Sau când mergem în vreun loc sfânt, la icoana Maicii Domnului sau la moaştele unui sfânt, simţim în suflet o bucurie, un răspuns de la Dumnezeu, harul dumnezeiesc care ne ţine acolo, parcă n-ai mai vrea să pleci. Cum au fost Sfinţii Apostoli Petru, Iacov şi Ioan pe muntele Taborului la Schimbarea la Faţă când au spus: Bine ne este nouă, Doamne, să fim aici. Sau când ne întâlnim cu un om sfânt şi parcă cuvintele lui ne hrănesc şi n-am mai vrea să ne despărţim de El. Aşa erau şi Sfinţii Apostoli faţă de Mântuitorul Hristos şi cred că asta e un prim lucru de folos pe care putem să-l tragem din Evanghelia de astăzi. Continuarea articolului

SFINTII MUCENICI BRANCOVENI – “MACABEII” ROMÂNILOR. “Mai bine sa mori de o suta de ori, decat sa iti pierzi credinta!” – “Spectacolul” zguduitor si pilduitor al MARTIRIULUI FAMILIAL, ca icoana a supremei DEMNITATI crestine vs. “ROADELE” TICALOSIRII SI VANZARII DE FRATE: “Multe tradari au cunoscut țările române, insa aceasta le depaseste pe toate”

icoana de Bogdan Verdes

Sfinții Brâncoveni: o familie de mucenici, asemenea familiei Sfinților Macabei1

– P.S. MACARIE DRĂGOI, EPISCOP PENTRU EUROPA DE NORD –

Poate nu mulți ştiu că viața şi destinul Sfântului Constantin Brâncoveanu, precum şi ale țării Româneşti, s‑au intersectat cu cele ale unui rege suedez. Este vorba despre Carol al XII‑lea. Acesta a intrat în confict pentru dominația asupra Europei de Nord cu alt stăpânitor creştin, țarul Petru cel Mare al Rusiei, care, în urma unei bătălii ce a avut loc la Poltava în anul 1709, l‑a înfrânt pe conducătorul suedez. Carol al XII‑lea s‑a refugiat, după înfrângere, cu armata pe vechiul pă­mânt românesc al Moldovei, lângă zidurile cetății Tighinei sau Bender, unde a stat trei ani şi jumătate (1709‑1713). În această perioadă, Sfân­tul Constantin Brâncoveanu a găzduit la Bucureşti mai mulți soldați suedezi cu ajutorul cărora s‑au început lucrările la turnul‑clopotniță al bisericii Colțea din Bucureşti, primul turn cu ceas din capitala țării, surpat în urma cutremurului din anul 1888.

La drept vorbind, cronicarii din timpul Sfântului Constantin Brânco­veanu nu aveau o părere bună despre principalii regi creştini din regiune. Îi priveau cu neîncredere, pentru că, în loc de unitate în fața amenințării otomane, regii şi împărații creştini se luptau între ei pentru a‑şi întinde stăpânirile. În cursul acestor lupte, dădeau dovadă de o mare cruzime față de oamenii obişnuiți, civili cum le‑am spune astăzi. Aceeaşi dezamăgire a trăit‑o şi Sfântul Constantin Brâncoveanu, care i se adresase țarului Pe­tru cel Mare, prin epistole, încă din 1697, pentru a încheia cu el o alianță ortodoxă anti‑otomană care, astfel, să protejeze creştinii răsăriteni şi de ofensiva catolică. Petru cel Mare avea însă alte planuri, concurând cu regele suedez Carol al XII‑lea pentru stăpânirea țărilor baltice.

Tristă istorie a creştinătății europene, care ne aduce aminte de acel verset din psalmi: „Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt. Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi” (Psalmii 81, 6‑7). De aceea, nici nu ne mirăm prea mult când afăm că la martiriul prin decapitare a aproape întregii familii a domnitorului Brâncoveanu au asistat, ca invitați, foarte mulți reprezentanți ai țărilor creştine europene. Desigur, acest lucru, pentru istorie, a fost un câştig, deoarece au rămas multe mărturii oculare care adeveresc martiriul, dar duhovniceşte şi uman este un gest reprobabil să participi la un asemenea act de cruzime. Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam