SFANTUL IOAN MAXIMOVICI – ierarhul Bisericii Universale. LUPTA PENTRU UNITATEA SI PACEA BISERICII A SFANTULUI ARHIEPISCOP DE SAN FRANCISCO. “Întăreşte Doamne Biserica Ta pe care ai câştigat-o cu scump Sângele Tău!”

SF_33.tif

IERARHUL BISERICII UNIVERSALE

Întărirea celor care cred în Tine, întăreşte Doamne Biserica Ta pe care ai câştigat-o cu scump Sângele Tău.

(Irmosul cântării a 3-a din Canonul sărbătorii Întâmpinării Domnului)

In omilia sa Biserica, Trup al lui Hristos sfântul ie­rarh scria:

„Consecinţele păcatului care nu a fost încă izgonit din neamul omenesc nu se răsfrâng doar asupra oamenilor ca indivizi, ci se manifestă, prin intermediul lor, şi în lucrarea pământească a unor părţi din Biserică. Ereziile, schismele, discordiile apar fără încetare, smul­gând din Biserică o parte din credincioşii săi. Neînţele­gerea dintre Bisericile locale sau din părţi ale acestor Bi­serici au tulburat Biserica încă din vremurile străvechi şi, necontenit, auzim înălţându-se rugăciuni în timpul slujbelor pentru încetarea dezbinărilor: Dăruind… pace şi unire Bisericilor, unitate Bisericii (Canonul Sfintei Tre­imi din Octoih, glasul 8), Potoleşte despărţirile Bisericii (Slujba Sfinţilor Arhangheli, 8 noiembrie, 26 martie, 13 iulie)”.

Prin urmare, arhiepiscopul căuta, în aceste si­tuaţii tulburi, pacea în Biserică, fără compromisuri în privinţa principiilor. Putem raporta la sfântul ierarh cu­vintele pe care acesta le-a rostit în legătură cu mitropolitul Anastasie, primatul Bisericii Ruse din Străinătate:

Stăruind pentru păstrarea unităţii Bisericilor ortodoxe locale şi a armoniei între ele, el a dovedit, în cel mai înalt grad, dorinţa de pace, smerenie şi înţelegere în limitele posibilului. Cu toate acestea, în problemele privitoare la puritatea credinţei şi a evlaviei, a fost inflexibil”.

Astfel, el le recomanda celorlalţi episcopi la Adunarea episcopilor în 1938 să „păstreze cu străşnicie teme­iurile canoanelor bisericeşti” şi „să nu păstreze tăcerea în cazul încălcărilor adevărului bisericesc”, păstrând totodată comuniunea cu celelalte Biserici ortodoxe și aceeaşi Adunare episcopală, a aprobat intervenţia arhiepiscopului Serafim (Sobolev) [+1950] în care acesta denunţa erorile mişcării ecumenice. Continuarea articolului

Presb. Dionisie Tatsis despre diversele invataturi ale SFANTULUI COSMA ETOLIANUL, “misionarul neobosit al lui Hristos” (II): “Cel ce Il are pe Hristos in inima lui nu se teme de lumea intreagă”

sf_cosma_etolianul_11_0

Presb. Dionisie Tatsis:

1) Cuvintele Sfântului Duh

Sfântul Cosma, misionarul neobosit al lui Hristos, avea întotdeauna cu el un scăunel şi de pe el propovăduia cuvântul dumnezeiesc. Îl considera mormântul lui şi nu un amvon de la care să se afirme. Se considera pe sine mort şi lucrarea lui de propovăduire nu avea ca scop promovarea lui, nici nu slujea unor scopuri şi interese personale. Era un propovăduitor eliberat de lucrurile materiale, care se neliniştea pentru faptul că oamenii ignorau chiar şi adevărurile fundamentale ale Evangheliei.

Sfântul obişnuia ca după predică să le ceară o favoare oamenilor care îl ascultaseră:

„Să staţi jos, adunaţi câte cinci-zece, şi să vorbiţi între voi despre aceste semnificaţii dumnezeieşti, să le puneţi în inima voastră, ca să vă aducă viata veşnică. Fraţilor, acestea nu sunt cuvintele mele, nu sunt cuvinte auzite pe stradă, cele pe care vi le-am spus, ci sunt cuvinte ale Sfântului Duh, extrase din Sfânta Scriptură. Păcatele sunt ale mele, însă aceste cuvinte sunt mărgăritare, diamante, pe acestea nu le veţi mai auzi altă dată, chiar dacă veţi vrea să le auziţi din nou. (p. 49).

Sfântul voia ca oamenii să aibă râvnă să asculte cuvântul lui Dumnezeu, dar şi să le pună în mintea şi în inima lor. Nu doar să le asculte din curiozitate. Continuarea articolului

Parintele Moise Aghioritul despre CRIZA CONTEMPORANA si IPOCRIZIA MORALISTA A CELOR IMORALI: “Trăim acum o prăbuşire a valorilor. Toate câte omul le-a agoni­sit de veacuri sunt batjocorite, luate în derâde­re, sunt călcate în picioare”

“Astăzi oamenii au performanţe remarcabile pe două planuri: progresul tehnologic şi perfecţionarea ipocriziei”

6995551815_933369fd02

“Să nu ne înspăimânte ironiile [lumii]. Să nu ne temem că nu suntem mulţi. Să nu ne simţim inferiori sau ruşinaţi. Lupta să ne facă mai vi­teji. Durerea şi amărăciunea de la toate câte auzim, vedem şi trăim să o transformăm în rugăciune fierbinte, din inimă. Cei care batjocoresc sfinţenia se pedepsesc singuri, trăind o viaţă lipsită de dragoste. Să nu răspundem la provocări… Să nu ne înfricoşeze furtunile vremii… Hristos nu doarme. Biserica nu se scu­fundă nicicând!

***

De acelasi fericit monah, adormit intru Domnul in 2014, va mai recomandam:

***

ivyyxvboyk538adc1907aad

SOLUŢII PENTRU CRIZA DUHOVNICEASCĂ CONTEMPORANĂ

In zilele noastre întrebarea cu privire la principalul scop al vieţii noastre este abor­dată cu nepăsare, într-o lume ce nu se preocupă de chintesenţa, de adevărul şi valoarea lucruri­lor. Din păcate, multă lume nu ştie exact pentru ce trăieşte.

Trăim acum o prăbuşire a valorilor. Este vorba de o criză serioasă, nu atât din punct de vedere economic, social sau politic, ci în princi­pal duhovnicească. Toate câte omul le-a agoni­sit de veacuri sunt batjocorite, luate în derâde­re, sunt călcate în picioare. Nicio emoţie, niciun sentiment, niciun respect pentru ceea ce este sfânt. Desacralizarea grabnică şi grosolană a toate, aici şi acum. Nu am venit în seara aceasta în faţa dvs. ca să fac pe dascălul, pe profeso­rul, pe propovăduitorul, pe mustrătorul sau pe procurorul. Am venit să vă pun în faţă cu sme­renie durerea mea, dragostea mea, gândul meu sincer. Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam