(icoana de Ioan Popa)

Pentru sarbatoarea Sfantului Proroc Ioan Botezatorul, va mai recomandam:

***

Arhim. Emilianos Simonopetritul:

NAŞTEREA CINSTITULUI ÎNAINTEMERGĂTOR*

Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel care şi-a plecat mâna peste capul Domnului şi L-a preînchipuit prin viaţa sa. Anul acesta este foarte semnificativă prăznuirea Naşterii Sfântului Ioan, deoarece s-a întâmplat în Duminica Tuturor Sfinţilor, dintre care până atunci făceau parte numai sfinţii Vechiului Legământ, şi pe care acesta i-a unit cu sfinţii din Noul Legământ. Prima sărbătoare care urmează după Naşterea Sfântului Ioan este praznicul Sfinţilor Apostoli, care şi-au întins mrejele şi au umplut Biserica cu popoarele întregii lumi.

Cinstitul Înaintemergător este cel mai mare dintre toţi sfinţii Vechiului Legământ şi, am putea spune, de neajuns în sfinţenie. Cu toate că a fost numit cel mai mic în Împărăţia cerurilor (cf. Mt. 11, 11; Lc. 7, 28), asta nu înseamnă că nu are un loc esenţial înaintea lui Hristos. Toate acestea sunt semne ale dumnezeieştii iconomii, şi de aceea rămâne primul după „Prima”, cea care L-a născut pe Hristos.

Sfântul Ioan Botezătorul a fost trimis ca înainte-vestitor şi la cei din iad, adică a propovăduit tuturor morţilor venirea lui Hristos [Troparul de la Tăierea cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul (29 august)]. I-a pregătit, la fel ca şi pe cei vii, prin faptele lui, prin pustnicia lui, prin „cuvintele” gurii lui, care erau o adevărată sabie duhovnicească (cf. Ef. 6, 17), dar şi o armă împotriva diavolului, şi care erau, în acelaşi timp, mângâiere, dulceaţă şi expresie a bunătăţii lui Dumnezeu. Continuarea articolului

Jean-Claude Larchet, Captivi in Internet:

INTRODUCERE

„Că iată moartea intră pe ferestrele noastre”
(Ieremia 9, 21)

„O societate tot mai bolnavă, dar şi tot mai puternică, a făcut din lumea concretă un spaţiu şi un decor al maladiei sale”
(Guy Debord, La société du spectacle)

Nimeni nu contestă astăzi aportul pozitiv al noilor mijloace de informare în masă în materie de comunicare, de informare, de acces la cultură în diversele ei forme; în curând nimeni nu va mai putea să se lipsească de ele, deoarece sunt integrate în modul de funcţionare al diverselor structuri sociale, administrative, comerciale, educative şi chiar religioase.

Se spune în mod curent că inventarea noilor media a provocat în societatea noastră o revoluţie comparabilă cu cea produsă de electricitate sau de noile mijloace de locomoţie. Există însă o mare diferenţă între noile media şi celelalte invenţii care au schimbat în mod profund viaţa omului modern. Nici o altă tehnologie nu s‑a infiltrat în activitatea noastră zilnică pentru un timp atât de îndelungat, nu a solicitat atenţia şi intervenţia noastră atât de constant, nu a invadat atât de mult viaţa noastră privată, familială şi personală, nu a pătruns atât de profund în lăuntrul vieţii noastre sufleteşti. Nici o altă tehnologie nu a transformat atât de mult raporturile noastre cu spaţiul şi timpul, felul nostru de a vedea lumea, relaţiile noastre cu ceilalţi, reprezentarea pe care o avem despre noi, natura şi ritmul activităţilor noastre de la serviciu şi din timpul liber, forma noastră de comunicare, ca şi natura, structura şi forma vieţii noastre psihice şi intelectuale. Şi nici o altă tehnică, prin influenţa exercitată asupra modului nostru de a fi, care constituie textura existenţei noastre, nu a avut un impact atât de important asupra vieţii noastre spirituale.

Numeroase cărţi şi articole au lăudat avantajele şi binefacerile acestor noi media, iar scopul studiului nostru nu este acela de a aduce un elogiu în plus, de altfel redundant şi de prisos, ci – ceea ce este în zilele noastre mai rar şi în fond mai util – acela de a invita la o reflecţie critică asupra folosirii acestor noi mijloace de comunicare, care au devenit pur şi simplu invadatoare şi cu efecte în mod vădit negative, de care însă cei ce se folosesc de ele, cu toate că uneori constată în parte că le afectează propria persoană, copiii sau apropiaţii lor, nu sunt întotdeauna pe deplin conştienţi de răul produs de ele.¹

Chiar dacă, în faţa deviaţiilor actuale şi a perspectivelor sumbre asupra viitorului, ni s‑ar părea că importantă şi de dorit ar fi o schimbare a societăţii, scopul nostru are în vedere o stare actuală de urgenţă şi este în primul rând unul pragmatic, şi anume: Pornind de la o mai bună cunoaştere a deviaţiilor provocate de noile media şi a efectelor patologice reale şi potenţiale, să învăţăm să le controlăm şi să reducem utilizarea lor în zona în care produc efecte nedorite.

Scopul studiului nostru, mai înainte de a propune în final câteva direcţii terapeutice şi profilactice, se va preocupa îndeosebi de stabilirea diagnosticului şi a pronosticului patologiilor generate de noile media în diversele sfere ale existenţei sociale – politică, economică, culturală, şi mai ales personală, trupească, psihică, intelectuală şi spirituală –, care produc grave vătămări vieţii persoanelor şi pot chiar să modifice în mod îngrijorător însăşi natura umană.

Numai conştientizând gravitatea acestei maladii care afectează civilizaţia noastră se va putea organiza o rezistenţă faţă de ele; şi numai prin această rezistenţă a utilizatorilor de media se poate declanşa o scădere a ofertei din partea celor care le produc, şi numai prin această scădere ne vom putea gândi la o schimbare în societate care să poată reda comunicării dimensiunea cu adevărat umană şi spirituală ce s‑a pierdut. Continuarea articolului

Protos. Ștefan – Predică la Duminica a III-a după Rusalii (despre grijile vieții) – Mănăstirea Putna, 25 iunie 2017:

GRIJA ZILEI DE MAINE și INCREDEREA IN IUBIREA TATALUI:

“Dumnezeu stie de noi!”

“Grija zilei de maine ne acapareaza cu totul, a devenit, mai ales astazi, o mare problema cu care ne confruntam. Vremurile nu vor deveni deloc mai prielnice. Povara nici nu va cadea de pe umerii nostri, nici nu se va usura. Si atunci ce vom face? In ce masura poate fi implinit cuvantul lui Dumnezeu de astazi: “Nu va ingrijiti de ziua de maine”?”

Continuarea articolului