Rânduială de rugăciune în Postul Paștilor

SFANTUL NICHIFOR CEL LEPROS – VIATA SI MINUNILE (video). RUGACIUNI si PARACLIS al SFANTULUI VINDECATOR SI IZBAVITOR DE CORONAVIRUS (audio, text)

Cititi si: Viața și minunile Sfântului Nichifor cel Lepros, povestite de Părintele Simon, monah aghiorit

***

Impantokratoros: Sfântul Nichifor leprosul

Minuni ale Sfântului Nichifor cel Lepros

[…] Părintele Evmenie a zis că, într-o seară, după ce l-a pregătit de culcare pe Părintele Nichifor s-a dus și acesta în camera sa pentru a se odihni. Nu l-a luat însă somnul. Era cuprins de neliniște, probabil că nu a făcut ceva bine, probabil că nu a închis bine soba. Acestea și multe altele treceau prin mintea sa. S-a sculat și s-a dus la chilia bătrânului. Pentru ca să nu-l deranjeze, dacă l-a luat somnul, s-a gândit că e mai bine să nu mai bată la ușă, nici să zică: ,,Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule, miluieste-mă…” și să aștepte răspunsul din înăuntru, ,,Amin’‘, așa cum se obișnuiește printre monahi. Deschide încet-încet ușa, și ce să vadă? Il vede pe Părintele Nichifor plutind în văzduh ca la un metru de sol, cu mâinile ridicate și rugându-se. Fața sa strălucea mai mult decât soarele. După ce a fost părtașul aceste înfricoșătoare priveliști, Părintele Efmenie, fără să zică nimic a închis cu mare atenție ușa și s-a dus în chilia sa. Aici a pus capul în pământ și a început să plângă, deoarece considera că l-a supărat pe bătrânul sau că nu a bătut la ușă și că a văzut această minunată priveliște. Însă plângea si de bucurie, deoarece a văzut cât de mare și de virtuos este Părintele său duhovnic. Continuarea articolului

PS BENEDICT VESA: “Vreme este sa Il lasam pe Hristos sa lucreze in noi, El sa fie inceputul si sfarsitul vietii noastre. SA NE RECUNOASTEM VULNERABILITATILE si SA II CEREM LUI HRISTOS SA VINA inlauntrul nostru” (VIDEO, TEXT)

PS Benedict: „În aceste vremuri dificile, Hristos sa fie prezent în toate acțiunile noastre”

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), 29 martie 2020, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca:

“Preacuviosi si preacucernici parinti, iubiti frati si surori din Biserica de acasa.

Ne continuam slujirea inaintea lui Dumnezeu in aceste timpuri pe care le numim speciale, in care suntem chemati la constientizarea credintei noastre. Suntem chemati sa facem un exercitiu lucid asupra a cine suntem si care este locul nostru in aceasta lume, suntem chemati sa ne recalculam ierarhiile noastre uneori prea omenesti, in favoarea lucrurilor esentiale.

Si ma adresez dumneavoastra ca si cand ati fi aici impreuna cu noi in biserica, in bisericile noastre, pentru ca Biserica de acum a iesit dintre ziduri si se rasfrange in lumea intreaga, in intreaga creatie. Duhul Sfant se plimba peste tot, imbratiseaza si mangaie pe toti cei care au nevoie. Meditam la textul pe care Biserica ni-l pune in fata ochilor nostri duhovnicesti astazi, in cea de-a patra duminica a Postului Mare. Si socotesc ca sunt necesare trei elemente initiale pe care as dori sa le si evoc pentru o intelegere mai deprima a textului Evangheliei pe care tocmai l-am ascultat lecturandu-se la Sfanta Liturghie.

Primul aspect foarte important socotesc ca este acesta: Evanghelia de astazi este, dintr-o anumita perspectiva, o incursiune intr-ale credintei. Este o incursiune intr-ale credintei, dar este, in consecinta, si o incursiune intru ceea ce este omul, pentru ca, intr-un fel, omul este atat cat poate sa creada. Si inca un aspect foarte important legat de aceasta idee: daca este o incursiune in ceea ce este omul prin prisma credintei sale, aceasta constatare sau judecata nu este a lui Dumnezeu, nu Dumnezeu este cel care ne arata cata credinta, mai multa sau mai putina, avem, ci omul este acela care, stand fata in fata cu Dumnezeu, stand fata in fata cu adevarul, se descopera si se redescopera pe sine, intru toate ale sale, cu bune si cu rele – si mai ales in vulnerabilitatile sale. Dumnezeu nu face judecati pentru ca El, mai inainte de orice, le stie pe toate. In Evanghelia dupa Ioan, in cap 2, in ultimul verset, 25, este un cuvant foarte lamuritor in acest sens. Si zice asa, Evanghelistul Ioan, despre Domnul Hristos:Pentru ca nu avea nevoie sa Ii marturiseasca cineva despre om nimic, căci El Insusi cunostea ceea ce era in om. Dumnezeu cunoaste ceea ce este in om, nu este nevoie ca cineva sa Ii spuna cine este omul, Dumnezeu este creatorul omului si il stie dintru inceput. Dar zic inca o data: omul este cel care se descopera in vulnerabilitatile sale atunci cand sta fata in fata cu Adevarul pentru ca in fata Adevarului nu mai exista minciuna, nu mai exista cosmetizari, nu mai exista vestimentatii care uneori ne fac sa ne simtim cineva si care altminteri, in alte conditii, cum sunt si cele din vremurile noastre, nu ne mai prea ajuta la nimic. Continuarea articolului

PS IUSTIN HODEA: “Ce s-a dorit din partea Bisericii lui Hristos? SA TACA. SA NU VADA. SA NU AUDA. SI SA NU VORBEASCA. Satana a dorit SA O INCHIDA INTRE ZIDURI, SA-I INCHIDA GURA, sa nu mai transmita mesajul lui Dumnezeu” (VIDEO, TEXT)

Cuvântul de învățătură rostit de Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului la Duminica a IV-a din Postul Mare, în Paraclisul Eparhial (29.03.2020):

“[…] Am sa va vorbesc astazi despre ceva ce am simtit ca doreste Dumnezeu sa va vorbim astazi. Am primit un indemn de la Dumnezeu sa va spun cele ce urmeaza sa va spun. Si poate cuvantul meu va fi mai aspru, nu va fi plin de blandete, de iubire, de bunatate. De iertare, da. Dar asa am primit indemn de la Dumnezeu sa va vorbesc. Si anume despre duhul mut si surd. Pe care vrajmasul l-a adus asupra copilului nevinovat. “Duh mut si surd” l-a numit Mantuitorul si i-a spus: “Tie iti poruncesc, iesi din el si sa nu mai intri in el”. Duhul mut si surd ce insemna? Ca acel copil nu se mai putea ruga, nu mai putea cere lui Dumnezeu nimic, nu mai putea petrece in preajma lui Dumnezeu, nu se mai putea intalni cu Dumnezeu. Ci duhul cel surd si mut il arunca in foc si-n apa. Si daca nu era cineva in preajma lui, incerca sa ii ia viata. Viata, care este darul lui Dumnezeu si de aceea l-a si salvat Hristos, pentru ca viata numai Dumnezeu poate si trebuie sa o ia. Continuarea articolului

Articole recomandate

Carti

Articole Recomandate

Carti

Recomandam