“Iata cum Saptamana aceasta, a Sfintelor Patimiri ne invata pe noi, oamenii, si ne cheama totodata, sa ne uitam cu mai multa grija la vietile noastre si, daca am suparat pe cineva vreodata, sa cerem iertare Acestuia, Care suparat si mult prea suparat a fost de cei care spuneau ca-L iubeau. Daca am tradat vreodata, sa cerem Lui iertare, Celui ce a fost tradat cu o tradare atat de miseleasca (…) De aceea, in fata acestei dovezi de dragoste si nu de asprime, frate si sora intru Hristos, sa ne randuim aceasta binecuvantata saptamana astfel incat in fiecare seara sa petrecem impreuna, in rugaciunea aceasta a deniilor randuite de Biserica, asa cum nuntasii petrec impreuna cu mirele si cu mireasa. Asa cum cei chemati la nunta petrec impreuna cu cei de dragul carora se face nunta. Pentru ca impreuna cu Iisus Hristos sa traim asa cum se cuvine, asa cum se cade, aceasta sfanta experienta de transformare launtrica si de asezare pe aceasta cale binecuvatata a Invierii. Caci adevarat va spun: de nu veti invata sa va bucurati de Acesta, care este Mirele Bisericii, Cel batjocorit si dosadit si aflat in suferinta, niciunul dintre noi nu va putea gusta cu adevarat din bucuria ce se da in dimineata Invierii”.

Continuarea articolului

Meditatie duhovniceasca la Intrarea in Ierusalim:

DE CE SE SCHIMBA (IN RAU) si DE CE TRADEAZA OMUL?

“Adunatu-s-au astăzi mulţime de iudei din Ierusalim în Betania, şi s-au întristat împreună cu surorile lui Lazăr; iar a doua zi, cunoscând că s-a sculat din mormânt, s-au pornit spre uciderea lui Hristos“.

Cum e posibil ca aceiasi oameni sa fie astazi plini de simtaminte frumoase si sincere, idealisti, calzi si iubitori, iar in cateva zile, in cateva luni sau in cativa ani sa ajunga reci la inima, impietriti si intunecati, gata sa se descotoroseasca, sa scuipe din viata lor cu grabire pe Cel sau pe cei pe care ii iubeau, sa nu-i mai cunoasca, sa nu le mai sufere prezenta, sa-i batjocoreasca, ba chiar sa se faca partasi rastignirii Aceluia… sau acelora?! 

Ce se alege de toate marile porniri nobile si entuziaste, de cuvintele mari de iubire, de fagaduintele solemne ale prieteniei, de juruintele sfinte ale fidelitatii? Ce se alege de toate atingerile harului si de toate milele revarsate cu imbelsugare asupra sufletelor noastre candva flamande si insetate? Ce se alege de toate lacrimile varsate de noi sau… pentru noi? Acum toate s-au sters, acum ne descurcam, ne-am rezolvat prolemele si ne este “bine”?

Continuarea articolului

Fragment dintr-o predica a Sfantului Teofan Zavoratul in Duminica Floriilor:

“(…) Nu spre a va osandi spun acestea, ci spre a va face sa va paziti. Pentru ca toti avem de infruntat o sumedenie de ispite. Vor trece cateva zile, vor veni zile luminate. Cum sa facem sa ne purtam, in asa fel incat Domnul sa nu Se dea jos de pe noi, neputand sa sada pe noi tihnit din pricina neoranduielii stapanite de porniri a simtamintelor, cuvintelor si faptelor noastre? Ca sa nu se intample asa ceva, ni se aminteste de nestatornicia iudeilor si de acum inainte ni se infatiseaza intregul tablou al patimirilor Domnului, pentru ca atat printr-una, cat si prin cealalta, sa fim adusi la hotararea tare ca moartea de a-I fi credinciosi pentru totdeauna in toate.

Continuarea articolului