Cum NU trebuie educaţi copiii

De obicei, vedem cu agerime „paiul” din ochiul aproapelui şi procedăm cu satisfacţie ca în proverb: „Prostul moare de grija altuia.” Da, la noi înşine e mai greu să zărim chiar şi o „bârnă”. Sper că recomandările de mai jos vă vor ajuta să vă apreciaţi în mod mai autocritic propriul comportament şi să evitaţi greşelile grosolane în educarea copiilor şi adolescenţilor, căci „calea împărătească” nu îngăduie exagerări şi este strict echidistantă între extreme. Ca atare, cunoaşterea posibilelor exagerări şi extreme e foarte importantă pentru păstrarea echilibrului şi armoniei în comunicarea cu copiii şi adolescenţii de diferite vârste.

Continuarea articolului

(icoana de Gabriel Toma Chituc)

Arhim. Varnava Iankos:

Dorirea lui Hristos

Biserica noastră cinsteşte şi promovează evenimentul sfinţeniei. Sfântul este un eveniment istoric, este darul şi rodul Sfântu­lui Duh, este acela care-şi ridică de bună voie crucea sa umplându-se de harul Preasfântului Dumnezeu.

În Biserica noastră sfânt nu este socotit cel nepăcătos sau cel desăvârşit moral, ci acela care a dobândit o legătură cu Dumnezeu, care L-a iu­bit pe Dumnezeu, s-a legat de El, şi Dumnezeu a devenit centrul vieţii lui.

Biserica nu există ca să-l mângâie pe om pentru problemele lui cotidiene. Biserica nu există ca spaţiu al certificării virtuţii noastre, Biserica nu există ca să satisfacă promovarea şi recunoaşterea noastră socială, ci există ca spaţiu al vieţii, ca spaţiu al libertăţii, ca spaţiu al dra­gostei, ca spaţiu al relaţiei cu Dumnezeu, şi prin Dumnezeu cu fiecare om. Continuarea articolului

“Omul fără împreună-lucrarea harului nu poate birui păcatul, nu este în putere a înfrânge vrăjmaşul, a se slobozi de el. Însă ALEGEREA lui se arată în DORINȚA de a se slobozi de robia cea ruşinoasă printr’o împotrivire păcatului după puteri şi prin căutarea ajutorului lui Dumnezeu”.

***

Vedeti si:

***

DESPRE HAR ŞI DESPRE CELE SUFLETEŞTI-DUHOVNICEŞTI

Despre lucrarea nepercepută a harului. Slujirea Liturghiei. Despre patul tare. Despre diferenţa dintre „sufletesc ” şi „trupesc”.

Athos, 3/16 Decemvrie, 1932

(…) Gândesc că nu este acum nici o nevoie să-ţi scot la iveală clipele când harul lui Dumnezeu a fost cu mata. Mai important este să-ţi îndreptezi luarea-aminte la altceva, şi anume: Greşala – şi a mea, şi a matale – constă în faptul că mai bine îţi este să uiţi de har, iar nu să urmăreşti atât de îndeaproape lucrările lui. Nu te poţi încă smeri cum trebuie, de aceea nici Dumnezeu nu ţi-l dă în chip simţit. Îmi amintesc că ţi-am scris într’una din primele scrisori să nu-i pândeşti venirile şi plecările, căci, după cuvântul Domnului, Împărăţia lui Dumnezeu nu vine cu pândire. Mai bine să te simţi nevrednic de har.

Cât despre cuvintele Cuviosului Macarie Eghipteanul (de care pomeneşti în scrisoare): „luând aminte cu mintea trează, aşteaptă până când Dumnezeu va veni şi va cerceta sufletul”… Să nu ţi le atribui în felul în care o faci, ci cutez să-ţi propun să ţi le atribui în limitele, în hotarele următoare. Când un gând rău sau o patimă te hărţuieşte, atunci trebuie să te rogi lui Dumnezeu, aşteptând de la el ajutor în luptă şi izbăvire de gânduri şi de altele asemănătoare. Când vine ajutorul şi izbăvirea – de acum mai mult (şi îndeobşte „nimic deosebit”) nu vom aştepta. Nu aştepta „nimic deosebit”, strigă către Dumnezeu, uneori strigând din suflet, alteori în tăcerea minţii, lipindu-te de Dumnezeu. Iată datoria noastră, după porunca: Neîncetat vă rugaţi. Continuarea articolului