Protos. Hrisostom de la Putna: “DE CE NE RUSINAM NOI SA NE INCHINAM LA ICOANE, CA SI CUM AR AVEA COVID SAU NE INCHINAM CU MASCA PUSA? Vrem sa se sfinteasca masca atingandu-se de icoana? OARE CHIAR N-AM INTELES NIMIC?! Credeti ca lucrurile se vor opri aici? Credeti ca nu vor urma alte si alte valuri de atacuri?” (VIDEO, TEXT)

„Luarea Crucii: bucuria întâlnirii cu Hristos”

Protos. Hrisostom – Predică la Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, Putna, 20 septembrie 2020:

(transcrierea unui fragment din predica video – a se vedea de la min.25:45)

„Cel care se va rușina de Mine și de numele Meu…

Ce înseamnă numele Meu? Hristos a venit în nume de Frate al nostru, de Fiu al Tatălui, arătându-ne că noi suntem în relație familiară și familială cu Dumnezeu-Tatăl. Și El, Tatăl, ne așteaptă acolo, Sus.

Cel care se va rușina de Mine și de numele Meu, și eu mă voi rușina de el când voi fi în slava Tatălui împreună cu sfinții Lui îngeri”.

Iată, pe de o parte, avem această bucurie a împreună-lucrării cu Dumnezeu. Dumnezeu vrea să ne facă părtași la mântuirea lumii. Ne cheamă să punem umărul alături de El ca să tragem lumea aceasta în care suntem și care, iată, e pe marginea prăpastiei, s-o tragem către Tatăl, s-o mântuim, s-o izbăvim. Și noi suntem chemați să răspundem la această chemare și să răspundem cu bucurie. Continuarea articolului

Creștinul de azi – între A TRĂI DUPĂ MINCIUNA ÎNFRICOȘĂRII din partea “lumii” și A NE LUA CRUCEA pentru a trăi împreună cu Hristos. PREDICA PR. TUDOR CIOCAN la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (AUDIO, TEXT)

Predica Pr. Tudor Ciocan la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, 20.09.2020:

„Iubiți frați creștini,

Știm cu toții că începutul Anului Bisericesc se face pe 1 septembrie, că cel dintâi Praznic important este cel al Nașterii Maicii Domnului, pe 8 septembrie, după care urmează Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, care este înconjurat și de sâmbăta și Duminica de dinainte și de sâmbăta și Duminica de după. Astfel încât să înțelegem de la început că Sfânta Cruce este un element esențial al mântuirii noastre. O știm, o vedem, o facem. O avem fiecare dintre noi, creștinii ortodocși, chiar și azi, pe la casele noastre, o cinstim și o facem peste noi, peste copiii noștri, peste tot ce vrem să fie pus înaintea lui Dumnezeu și ocrotit de ispitele diavolului. Însă, în afară de această cinstire, este ceva mai greu de făcut. E foarte bună și această cinstire și este absolut necesar s-o facem. Cel care neagă cinstirea Crucii nu este pe calea mântuirii. Mai greu este însă să ne luăm Crucea, nu doar s-o cinstim. Aceea este de fapt cinstirea care este de folos până la capăt.

Cum adică „să ne luăm Crucea”? Nu mai există în momentul acesta decât foarte puține răstigniri [fizice, propriu-zise] în lumea aceasta, slavă Domnului! Nu în partea aceasta de lume. Evident că este vorba de o cruce lăuntrică. Ce înseamnă însă crucea, nu uităm că a fost un element de tortură în timpul Imperiului Roman și nu numai acolo, și a fost un element de tortură pentru Mântuitorul. A ne lua Crucea în momentul acesta nu este ușor. Ba din contra, este greu pentru că este un element de tortură. Trebuie să fim altfel dacă vrem să dobândim mântuirea. Altfel decât lumea, dar nu orice altfel. Pentru că există mulți care ne învață astăzi să fim altfel, dar nu altfel pentru Hristos și nu altfel cum vrea Hristos de la noi. Trebuie să gândim altfel de cum ne învață lumea, așa cum ne învață Hristos, nu cum ne învață lumea păgână. Trebuie să ajungem încetul cu încetul la ceea ce ne învață Sfântul Apostol Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Pentru că eu m-am răstignit pentru lume și lumea s-a răstignit pentru mine”.

Cum să ne luăm Crucea? Cum să gândim altfel? Vă voi spune forte aplicat pentru vremurile noastre. Continuarea articolului

“Avem o nevoie disperată de a ne rupe din lanţurile singurătăţii și de a ne găsi libertatea în SOLIDARITATE. Numai în aceasta putem găsi TĂRIA DE A REZISTA”

Extras din Rod Dreher, Să nu trăim în minciună:

Să facem durerea mai uşor de îndurat

Vakhtang Mikeladze este un binecunoscut realizator de filme documentare din Republica Georgia. Are o vârstă venerabilă, dar încă debordează de o vivacitate uşor teatrală, aducând aminte de eleganţa vechii lumi. Vizita în apartamentul lui de la Moscova presupune închinatul a nu puţine pahare cu coniac gruzin, în toasturi sentimentale. De asemenea, îl duce pe musafirul american într-o lume de suferinţă aproape imposibil de înţeles.

Tatăl lui Mikeladze, Evgheni, a fost un faimos dirijor de orchestră simfonică la Tbilisi, când, nu se ştie cum şi de ce, a intrat în conflict cu Stalin. În 1937 a fost arestat, torturat şi împuşcat de NKVD, poliţia secretă predecesoare a KGB-ului. Vakhtangi având pe atunci cincisprezece ani, împreună cu sora lui, care avea şaptesprezece, au fost şi ei arestaţi, în virtutea unei legi care impunea pedepsirea membrilor de familie ai „trădătorilor de patrie”.

În timpul îndelungii şi emoţionantei noastre conversaţii, Vakhtang a pomenit de ruşinea pe care încă o poartă în el, dar nu mi-a dezvăluit de ce decât la final, când, cu lacrimi în ochi, mi-a povestit despre noaptea în care poliţia secretă a venit să-i ridice pe adolescenţii Mikeladze. Continuarea articolului

Articole recomandate

Carti

Articole Recomandate

Carti

Recomandam