PSIHOLOGIA DUHOVNICEASCA A PACATULUI “MIC” SI A PATIMILOR ASCUNSE IN INIMA, care au nevoie doar de un “bun prilej” pentru a rodi alegeri grave ireversibile. Viata noastra ca FUGA PERMANENTA DE CONSTIINTA si ASCUNDERE DE GLASUL LUI DUMNEZEU in “carnavalul asurzitor” al lumii

CUM PUTEM FI PRINSI IN LATUL DIAVOLULUI SI CUM PUTEM AJUNGE A SAVARSI CEEA CE NU NE DORIM SI NU NE INCHIPUIM CA AM FI IN STARE SA FACEM?

13-ioanlairod

“În fiecare zi găsim o motivaţie, o sărbătoare, ceva ca s-o facem bună şi folositoare, ne asurzim pe noi înşine strigând: <<Astăzi nu pot, astăzi e vreme pentru altceva, astăzi trebuie să fac asta și asta, astăzi trebuie să muncesc, astăzi trebuie să fac cealaltă…!>>”

***

Reluare a unor extrase din cuvintele Pr. Ciprian Negreanu (si AUDIO) incluse in postarea:

taierea capului Sf Ioan Botezatorul

“[…] Dar înfricoșătoare este această Evanghelie şi această zi, pentru că ea vorbeşte şi despre noi, nu numai despre sfinţenia şi curăţia şi măreţia Sf. Ioan Botezătorul. Vorbeşte şi despre noi, mai ales prin Irod, care este un chip al nostru, adică noi ne asemănăm mult mai mult cu el.

În ce ne asemănăm cu el? În gândul rău pe care îl adăpostim. Ce observăm în primul rând, citind Evangheliile? Gândurile lui Irod. Dorea să-l ucidă pe Ioan, pentru că acesta vestea pretutindeni că nu face bine ceea ce face. Avea gânduri de a-l ucide, dar, în acelaşi timp, se temea de el şi se cutremura, pentru că ştia că e prooroc. Era şi laş, în acelaşi timp; nu era o dorinţă pe care şi-ar fi împlinit-o imediat. Măcar prin această dorinţă descoperită, arătată, ar fi fost, cum zice Mântuitorul: Fii rece sau fierbinte. Pe cei căldicei îi voi arunca din gura Mea. El nu era nici rece, nici cald. În suflet, în adâncul inimii, era rece, iar, în acelaşi timp, se temea de Dumnezeu, era un fricos, deşi gândul şi inima lui coborau cu repeziciune spre rău şi alegeau răul şi conlucrau cu răul în suflet. Toate acestea erau alese de el de mult prin faptul că îşi luase de soţie pe soţia fratelui său care nu murise, avea gânduri întinate şi necurate faţă de nepoata lui, Salomeea, exagera foarte mult – ce rege aţi mai pomenit să spună că dă jumătate din împărăţie decât în poveşti? Jumătate din Israel! Cine poate face asta decât un om foarte pătimaş, care poate spune asemenea lucruri mari după care îi pare rău poate o viaţă întreagă? Un om repezit. Foarte mult ne asemănăm cu asemenea personaj, ne repezim, spunem lucruri grele, ne repezim şi la Dumnezeu. La necaz sau la durere sau la bucurie, exagerăm, socotim că nu mai avem nevoie nici de Dumnezeu nici de nimic, poate o şi spunem. Spunem lucruri rele la adresa lui Dumnezeu, cârtim împotriva Lui după care ne pare rău o viaţă. Şi el era la fel, şi era şi fricos pe deasupra, cum suntem şi noi. Adică Continuarea articolului

Fericitul Parinte SERAPHIM ROSE de la PLATINA si “CUVANTUL ORTODOX”

Hieromonk-Seraphim-Rose

Cititi si:

***

serafim_rose_ow2541

„Cuvântul Ortodox”

Trebuie să avem grijă la fiecare cuvânt, căci cu fiecare cuvânt punem în joc adevărul. (Eugene Rose, Cronica Frăţiei Sfântului Gherman, 1 octombrie 1964)

Prin luna septembrie a anului 1964 fraţii au simţit că venise vremea să pună în aplicare planurile de tipărire a unor materiale ortodoxe. Pentru Eugene sentimentul acesta a fost întărit şi mai mult atunci când, într-o vineri, librăria a fost vizitată de doi preoţi ortodocşi pe care nu-i mai văzuse până atunci. Aşa cum notează în Cronica sa, a observat la ei

„un ton modernist, fri­vol şi (cel puţin în cazul unuia dintre ei) o groaznică ignorare şi indiferenţă faţă de cărţile despre viaţa duhovnicească. După cum se părea, unul dintre ei nici nu auzise de Filocalia, iar celuilalt îi fusese recomandată ca o «carte bună». Dacă aceştia sunt păstorii de azi, ce nădejde mai este pentru turmă? Cu atât mai important era deci ca glasul (sau măcar un glas) al autenticei Ortodoxii să fie pus la îndemâna oricui îl va auzi. Pentru aceasta trebuia lansată cât mai curând o revistă”.

După mai multe căutări, Eugene a găsit o tiparniţă manuală cu două sute de dolari (tot ce îşi puteau permite la acea vreme) şi a cumpărat-o de praznicul Adormirii Maicii Domnului.

Acum, cel puţin o vreme, fanteziile noastre ide­ologice [ideatice, n.n.] trebuie înlocuite cu problemele practice ale punerii tiparniţei în funcţi­une“, scria el în Cronica sa.

„Noi suntem slabi, dar dacă Dumnezeu este cu noi, totul e cu putinţă“.

Iar într-o scrisoare către Gleb, scria: Continuarea articolului

CU BINECUVANTAREA STARETULUI EFREM DIN ARIZONA la inceputul anului nou bisericesc: “AVETI RABDARE, FIII MEI! NU VA PIERDETI CURAJUL IN LUPTA!”

Icoanele-nu-sunt-idoli

“Străduieşte-te să pui început bun, căci atunci vei avea sfârşit foarte bun. Aşa cum va fi începutul, tot astfel vei şi umbla”.

***

Cititi si:

10698522_653213774798808_3964648625683215725_n

STARETUL EFREM FILOTHEITUL – “POVETE PARINTESTI”

Despre Credinţă, Nădejde şi Răbdare

(continuare de aici)

Fericit este omul care are nădejde vie în Dumnezeu, căci prin aceasta arată credinţă, încredere, slavă şi cinste pe care le aduce Acestuia. Şi atunci Dumnezeu, îndatorat fiind, îi poartă de grijă. Atunci se împlineşte spusa din Evanghelie: fie ţie după credinţa ta“.

Dar, din nefericire, ne vin ispite care ne pricinuiesc întunecare adâncă, iar soarele luminos al dulcii nădejdi este acoperit de întuneric adânc. Atunci pierdem ţinta şi ajungem să cugetăm şi să facem ceea ce este nepotrivit chemării noastre pe care o avem ca şi creştini. Dar bunătatea lui Dumnezeu, Care a văzut că mintea omului este plecată din tinereţe către cele viclene şi că nu este cu putinţă ca oamenii să stea la înălţimea desăvârşirii creştine, a dăruit slăvită şi nesfârşita pocăinţă.

***

Aveţi răbdare, fiii mei! Nu vă pierdeţi curajul în luptă şi să nu slăbească genunchii voştri în nevoinţa împotriva ispitelor, căci nu ne va lăsa Bunul nostru Dumnezeu să fim ispitiţi mai presus de puterile noastre.

De ce daţi loc satanei să vă războiască cu mai multă furie? Aveţi credinţă în Dumnezeu, că tot ce îngăduie El este spre folosul nostru. Oare noi cunoaştem mai bine decât El ce ne este de folos?

Aruncaţi spre Domnul grija voastră şi El vă va purta de grijă. Nu puneţi voia proprie, fiindcă credinţa este roadă Harului si a cercetării dumnezeieşti. Oare nu am avut fiecare dintre noi parte de minuni ale Proniei Sale dumnezeieşti? Oare pe cutare nu l-a cercetat dumnezeiescul Har? Dacă voi nu v-aţi fi jertfit, ar fi fost el acum în oastea lui Hristos? Oare Domnul nu S-a jertfit pentru noi? Ba da. Şi dacă nu S-ar fi dat pe Sine la moarte pe Cruce, noi nu am fi ceea ce suntem acum datorită Harului dumnezeiesc.

Pentru aceasta cele foarte bune, cele foarte înalte duhovniceşti se cumpără cu sânge. Da, dar şi răsplata va fi atât de mare, încât nu se poate măsura. Iar slava va fi asemenea cu cea a îngerilor!

Mă interesez de voi, pentru aceasta şi sufăr. Dar în vremea ispitei omul le uită pe toate şi este dus acolo unde în timp de pace nu voieşte.

Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam