SFANTA MUCENITA TATIANA, puterea fecioriei, razboiul impotriva inocentei si CONSTIINTA DE A FI MADULAR AL BISERICII IN MIJLOCUL PRIGOANEI SI AL PATIMIRII MUCENICESTI – Predica PS Macarie Dragoi (audio si text) si cuvantul catre credinciosii din Bergen (video)

Episcopia Europei de Nord:

Predica PS Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord despre Sfânta Muceniță Tatiana, Bergen, 12 ianuarie 2019

Sfânta Muceniță Tatiana Diaconița sau puterea de nebiruit a fecioriei

Preacucernici părinți, iubiți frați și surori împreună rugători,

Sfânta Muceniță Tatiana, ocrotitoarea parohiei noastre din Bergen, a fost fiica unui creștin cu funcție importantă din Roma imperială a veacului al treilea. Pe acel timp, creștinii trăiau clandestin. Ei puteau ocupa și funcții importante în imperiu, să fie mari funcționari sau mari conducători militari, dar își practicau credința în ascuns, din cauza prigoanei. Cu toate acestea, erau relativ ușor de descoperit: refuzau să participe la ceremoniile păgânești, fie cele dedicate idolilor, fie cele dedicate împăratului deificat. Deseori, mulțimile întărâtate împotriva creștinilor îi duceau pe aceștia în templele idolești pentru a-i forța să apostazieze, fie să refuze închinarea la idoli și, astfel, să se auto-denunțe drept creștini. Continuarea articolului

Imparatia Cerurilor s-a apropiat de noi, ne este la indemana… Pana cand o ignoram, o uitam, o tradam?

VIE ÎMPARĂȚIA TA?

Imparatia cerurilor s-a apropiat, a venit, iat-o, este aici, “la indemana” noastra, “at hand”, cum spune traducerea englezeasca a Evangheliei de astazi.

Hristos a venit acasa la mine, a deschis si a coborat Cerurile pe pamant, S-a dat mie cu totul pe Sine Insusi si mi-a adus aici, exact in fata mea, la mana mea, Imparatia Sa. Nimic mai putin. Domnul ne-a spus clar si limpede, incepand cu PRIMUL sau cuvant de propovaduire, reluat apoi si in Predica de pe munte, ca sensul sau centrul vietii noastre si prioritatea zero a cautarilor noastre trebuie sa fie IMPARATIA LUI DUMNEZEU. Cat imi pasa insa mie de aceasta la modul concret si cotidian? Ce se alege de fagaduintele si hotararile mele de a-mi schimba viata si a nu mai trai dupa voia placerilor sau a incapatanarilor mele ori dupa dictatul mersului lumii?

La inceput de an ni se aduce aminte din nou, dandu-ni-se sansa unui nou inceput, ceea ce, practic, am uitat si tindem mereu sa uitam, zi dupa zi, din pricina putinei noastre credinte, adica a iubirii noastre pana la impatimire de noi insine si de aceasta lume. Nu putem sluji la doi domni“, iar ceea ce iubim mai mult sau ceea ce suntem siliti sa cultivam zi dupa zi ne fura timpul si, mai ales, inimile. Ceea ce facem ne face

Avem inca sansa, privilegiul de a ni se ierta tradarile repetate si de a ni se relua si in acest an invitatia la nunta cu Hristos, in Imparatie. Clopotele inca bat, Evanghelia inca ne cheama. Dumnezeu inca lucreaza cu mila Sa si ne trimite semne de indreptare, ne trimite binecuvantari… cu care ne rasfatam, ne trimite daruri si mangaieri despre care ajungem sa credem… ca ni se cuvin, ne trimite oameni… pe care ii ignoram sau ii dam la o parte, ne trimite carti, conferinte, predici si atatea cuvinte sfinte… de care nu ne facem timp, ne trimite necazuri… pe care ne revoltam, ne trimite semne si minuni… pe care repede le uitam, ne trimite mustrari de constiinta… pe care le izgonim. Pana cand?

“De obicei oamenii nu se întorc la Dumnezeu decât atunci cand dau de primejdii, adică atunci când îi ajunge dreptatea dumnezeiască din urmă şi trebuie să dea seama de ce au facut. Nu e rău să te intorci la Dumnezeu nici chiar atunci, in ceasul al unsprezecelea; însă ar fi cu mult mai bine să vii de bună voie la rosturile tale veşnice, şi nu tras de manecă sau pălit cu prăjina din urmă.Dacă am fi noi mai simţiţi, am vedea că Dumnezeu, preamilostivul ne îmbie cu iubire, încă din dimineaţa vieţii, la taina sfântă a pocăinţei, ca să nu ajungem către seara vieţii aşa de îmblătiţi de rele. Taina pocăinţei este judecata milostivă, ce o face Dumnezeu cu noi păcătoşii, cand mergem noi, de bună voie şi ne mărturisim greşelile.

Preoţii poartă preoţia lui Hristos; prin iertarea lor, Dumnezeu te iartă, prin graiul lor, Dumnezeu iţi vorbeşte. Prin ei, Dumnezeu te cheamă, oricat ai fi de păcătos. Mare este Taina pocăinţei, nu numai fiindcă te face din rău bun, din vrăjmaş al lui Dumnezeu, prieten al Lui, ci şi pentru că un lucru aşa de mare e acoperit cu chip smerit. Mila cea fară de margini a Tatălui, ca să scape pe fiii Săi de judecata cea aspră, a dreptăţii după fapte, le trimite, coborand din ceruri, pe Fiul Său cel Unul Născut, să le facă o judecată milostivă şi fără nici o infricoşare, şi iarăşi să-i impace cu Sine”. (PARINTELE ARSENIE BOCA, “OMUL DURERILOR” si CELE SAPTE SURLE PRIN CARE DUMNEZEU NE CHEAMA (II). Mila lui Dumnezeu ascunsa in necazuri si primejdii).

Continuarea articolului

REFLECTII POST-REFERENDUM ale Parintelui Constantin Sturzu in conferinta de la Cluj (nov. 2018): CRIZA NEAMULUI AFLAT IN PERICOL DE STINGERE, CRIZA OAMENILOR BISERICII. “Nu suntem prezenti in propria noastra viata si nu ne intalnim cu Dumnezeu… E clar ca vine din ce in ce mai mult vremea marturisirii”. Nevoia de a cultiva CONSTIINTA ESHATOLOGICA, de a ne ASUMA NEPUTINTELE si de a ne intoarce la LUCRAREA DUHOVNICEASCA, VIE (video, text)

Pr. Constantin Sturzu – Din naștere român, în Veșnicie al lui Hristos. Câteva reflecții post-Referendum:

Joi, 15 noiembrie 2018, ASCOR Cluj l-a avut invitat pe Pr. Constantin Sturzu, preot paroh la parohia „Nașterea Maicii Domnului” Tălpălari din Iași, consilier al Sectorului Comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor și purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei:

Fragment transcris din conferinta sustinuta in amfiteatrul de la Facultatea de Chimie, Cluj-Napoca:

“[…]

Întrucât discuţia merge pe aceste trei paliere – neam, Biserică şi persoană (nivel personal) – tema aceasta am mai abordat-o în primăvară, când am fost invitat în Italia la o serie de conferințe, însă acolo, sigur, lucrurile au un specific pentru cei din diaspora. Asta se va reflecta cu siguranță și în discuția din seara aceasta pentru că cred că există o foarte mare legătură între ceea ce se întâmplă cu noi, și mai ales cu românii care pleacă în diaspora, și cei care rămân.

Ne aflăm într-un moment greu. Noi am zis reflecții post-referendum” pentru că am luat referendumul ca reper, dar puteam să luăm și alte repere, însă acesta este cel mai recent și, din punctul meu de vedere, şi cel mai grăitor pentru situaţia în care ne aflăm. Nu ştiu dacă neamul acesta, de-a lungul istoriei, a fost într-o situaţie mai grea ca cea de acum. Şi veţi aduce argumente că au fost foarte multe situaţii în care ne-a fost mult mai greu, în care am fost separaţi, în care am fost stăpâniţi. Dar, pe de o parte, niciodată n-au fost atât de mulţi români care au trebuit să ia calea pribegiei, cum se întâmplă acum.

Vedeam o ştire recentă în care spunea cineva din domeniul firmelor care activează în ţară şi în străinătate că sunt în jur de 7 milioane de români, de fapt, care muncesc activ în străinătate – deci nu 4 sau 5. Iată un motiv mare de îngrijorare. Foarte mulţi români care au trebuit să plece din ţară, că nu au plecat de bucurie, puţini, probabil, au plecat indiferent de ce se întâmplă, dar acest exod este un lucru nemaipomenit în istoria ţării noastre. Nu întâmplător suntem în lume, după Siria, cu cei mai mulţi migranţi.

Al doilea motiv de îngrijorare, pentru care tind să cred că suntem într-o situaţie mult mai grea, este faptul că începem să ne stingem ca neam. Natalitatea este în scădere.

Şi al treilea şi cel mai mare – nu e cel din urmă, ci e cel dintâi – este că lucrurile încep să devină problematice la nivelul la care ne trăim credinţa. Am trecut, într-adevăr, prin vremuri foarte grele ca neam. Dar nu ştiu dacă găsim în istorie – dacă e cineva mai instruit, mai priceput în domeniu, să spună – un moment în care credinţa să fie atât de afectată şi din ce în ce mai mulţi să fie cei care au o credinţă din ce în ce mai laxă, iau din ce în ce mai uşor lucrurile. Pentru că ceea ce a făcut ca neamul acesta să traverseze istoria în condiţii cu adevărat foarte grele a fost credinţa în Dumnezeu. Dumnezeu a fost cel care a ţinut neamul acesta. Continuarea articolului

Articole Recomandate