Invataturi VITALE pentru a trai CINCIZECIMEA ca pe un eveniment PERSONAL (II). Hranindu-ne din Cuvantul si cu Trupul lui Hristos pentru A DOBANDI VIATA LUI. “Mustrarile Duhului Sfant ne pregatesc sa primim darurile Sale”. TAINA SMERENIEI SFINTEI TREIMI si conditiile pentru a primi si A NU PIERDE HARUL

“Când Domnul revarsă asupra omului darul cel gingaş al Duhului Său smerit, acesta trebuie să-l ascundă cu mare grijă şi să-l pecetluiască în inima lui. Dacă însă, din slavă deşartă, începe să-şi etaleze darurile înaintea celorlalţi, nu numai că le va pierde, dar îl va sminti şi pe fratele său”.

Ioan Popa 1

(fresca de Ioan Popa, chilia Sf. Ipatie, Athos)

Arhim. Zaharia Zaharou:

După cutremur, Duhul Adevărului (II)

[…] Nu doar prin chemarea neîncetată a Numelui lui Hristos se zămisleşte viaţa cea nouă a inimii şi se păzeşte neştirbită tăierea ei împrejur, ci şi prin cercetarea Sfintelor Scripturi. Dacă citim cu sârguinţă cuvântul lui Dumnezeu, de fiecare dată când ne aşezăm la rugăciune Domnul poate „aprinde” înlăuntrul nostru unul din versetele Scripturii, iar acesta ne va înflăcăra inima şi o va pregăti pentru cercetarea Duhului Sfânt. Dumnezeu rămâne pe veci credincios legământului Său cu omul; noi suntem cei necredincioşi.

Dacă nu-i suntem credincioşi, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgă­duiască pe Sine Însuşi.”

Trebuie, aşadar, să fim mereu an­coraţi în cuvântul Lui. Aşa cum nu pregetăm să mergem la masă de trei ori pe zi, pentru a primi hrana cea trupească, la fel se cuvine să ne grăbim şi la masa Domnului, la care El ne cheamă neîncetat şi care este încărcată cu hrana cuvintelor Sale dumnezeieşti. Dar dacă vrem să ne îndulcim de bună­tăţile acestui Ospăţ duhovnicesc şi să înţelegem cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât el să devină o putere de-viaţă-dătătoare înlăuntrul nostru, atunci să cerem şi noi de la Dumnezeu darul de care s-au învrednicit Luca şi Cleopa pe drumul către Emaus. Iar acest dar îl primim atunci când citim Sfânta Scriptură, căci ea ne învaţă să ne desfătăm în fiecare zi de cuvântul Domnului în inima noastră. Treptat, cuvântul lui Dumnezeu va deveni propria noastră limbă, după cum arată Părintele Sofronie. Din când în când unul dintre versetele care ne-a atras mintea şi ne-a îndulcit inima ne va via sufletul, deschizându-ne calea spre belşugul de viată pe care Domnul atât de mult doreşte să ni-l dăruiască, şi astfel vom învăţa să ne rugăm cu înseşi cuvintele Scrip­turii, cuvinte insuflate de Duhul Sfânt.

Îndurând cu răbdare încercările ce vin asupra noastră, cugetând neîncetat la Numele lui Hristos şi la cuvântul Lui, ne pregătim pentru propria noastră Cincizecime, pentru pogorârea Duhului Sfânt în inima noastră. Continuarea articolului

“Vorbește‑mi, să audă tot pământul”

Provocare la dragoste

– în loc de prefață –

Nu mi-am închipuit vreodată că voi traduce un roman de dragoste, și nu orice fel de roman de dragoste, ci unul scris după scenariul unui film! Nici nu mi-am închipuit că se pot realiza seriale de succes inspirate de povețele unui sfânt!

Nimic neobișnuit în cartea asta – și totuși, atât de originală, nu prin povestea exterioară (banală, în definitiv, destul de tipică și cu un happy end plictisitor de ireal), ci prin povestea evoluției interioare, de la omul închis în sine la cel deschis să primească dragostea: a lui Dumnezeu, a iubitei, a propriului copil, a fraților, a prietenilor. Căci tragic, în existența noastră, nu este numai faptul că nu suntem în stare să dăruim dragoste, ci, mai mult chiar, nu suntem în stare nici să o recunoaștem când ni se înfățișează, nu suntem în stare să o vedem, să o primim și să o purtăm. Avizi după dragoste, clipă de clipă într-o goană nebună după ea, o căutăm, rătăcind pe căi străine, epuizându-ne zadarnic în strădanii absurde, și totuși, clipă de clipă, orbi și fără minte, o strivim, o alungăm din viața noastră, o sufocăm în propriul sine, prea plini de noi înșine. Continuarea articolului

“Noi ne degradăm, ne schimonosim când nu împlinim poruncile lui Dumnezeu”. PREASFINȚITUL IGNATIE despre PĂCAT ca agent de DISPERSARE LĂUNTRICĂ și DEZBINARE EXTERIOARĂ: “Dacă vrem să câştigăm această unitate interioară, avem nevoie ca Dumnezeu să devină centrul vieţii noastre”

Episcopia Hușilor: Preasfinţitul Ignatie: „Poruncile lui Dumnezeu sunt cele care ne conservă demnitatea de fii ai Săi

Cuvânt de învăţătură rostit la sfinţirea bisericii româneşti din Grenoble, Franţa (19 mai 2018)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl, Care rămâne întru Mine, El Însuşi face aceste lucrări. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrurile acestea. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu, şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Şi orice veţi cere în numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face. Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. Și Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac: Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi însă Îl cunoaşteţi, pentru că rămâne la voi şi în voi va fi! Nu vă voi lăsa orfani; voi veni la voi. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. În ziua aceea veţi cunoaște că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi întru Mine şi Eu întru voi. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.” (Ioan 14, 10-21)

Evanghelia ne vorbește despre două lucruri absolut esențiale, și anume, credința în Dumnezeu și păzirea poruncilor Lui. Cred că această pericopă evanghelică se potrivește foarte bine cu acest moment de bucurie, al acestei comunități, și anume sfințirea acestui lăcaș de cult. De ce? Pentru că în Biserică noi deprindem, învățăm, ne cunoaștem credința, și tot aici, în Biserică, învățam să păzim poruncile lui Dumnezeu.

Biserica este locul în care Îl descoperim pe Dumnezeu, este locul în care El Însuși, Dumnezeu, Se descoperă fiecăruia dintre noi. A fi credincios nu înseamnă a adera din punct de vedere mental la un anumit set de convingeri. A fi credincios înseamnă să ai această dorință, această năzuință lăuntrică ca să te întâlnești cu Dumnezeu. Credința este întâlnire cu Dumnezeu, lucru pe care noi îl facem de fiecare dată atunci când venim la biserică și ne propunem să ne întâlnim cu El. Și dacă noi avem înrădăcinată în ființa noastră această năzuință, să știți că după două-trei ceasuri de slujbă vom pleca foarte bogați din punct de vedere sufletesc. Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam