Predică în Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)

Cuvânt rostit de părintele Damaschin [actualul Episcop Damaschin Dorneanul], duminică, 4 decembrie 2016, la Mănăstirea Sihăstria Putnei

“Fraţilor şi surorilor,

Să-I mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a adus şi noi am putut să răspundem la această întâlnire cu El, ca de obicei, în această zi sfântă de duminică. Nimeni din cei care cu inimă curată şi bună vin să se întâlnească cu Dumnezeu nu iese ruşinat, nu are cum să iasă ruşinat. În timpul vieţii Mântuitorului Iisus Hristos, atunci când oamenii se întâlneau cu El, Cu Dumnezeu, faţă către faţă, mult mai vizibil, aşa cum eu vă văd pe dvs – înainte se întâlneau cu Dumnezeu doar în duh, aşa cum şi noi ne întâlnim cu Dumnezeu – dar atunci, în timpul vieţii Mântuitorului, când ei se întâlneau faţă către faţă, unii oameni dobândeau folos din această întâlnire cu El. Alţii nu. Unii se întorceau îndreptati, folositi, bucurosi, altii rămâneau pe mai departe împietriţi şi închistaţi şi în vechile lor deprinderi. Totul depindea de cine? De Dumnezeu, oare? Dar Dumnezeu nu vrea să dăruiască tuturor aceleaşi daruri? Dumnezeu are vreo preferinţă faţă de cineva – ţie-ţi dau şi ţie nu-ţi dau? N-a depins de Dumnezeu, n-a depins de Mântuitorul Iisus Hristos ca cineva să mearga folosit din această întâlnire cu El. Dar de cine depindea? De acei oameni, de aceia care veneau în faţa Mântuitorului cu credinţă şi cu smerenie şi cu sineritatea inimii lor şi cu inimă bună şi curată, aceia ieşeau folosiţi [sufletește].

Continuarea articolului

De unde atâta iubire?

Trăim într-o lume în care nu doar ura face numeroase victime, ci şi falsa iubire. Cea din urmă este o boală mai perfidă şi mai greu de vindecat decât cancerul răutăţii. Perfidă, pentru că “iubăreţului” i se pare că este sănătos tun. Alţii sunt cei bolnavi. Greu de vindecat, întrucât falsa iubire pentru semeni este… desăvârşita manifestare a iubirii de sine. E forma cea mai rafinată a egocentrismului.

Prin ce se caracterizează falsa iubire? Cum îmi pot da seama că am picat în capcana de a crede despre mine însumi că sunt “iubitor”? Testul e foarte simplu, în doar trei paşi. Continuarea articolului

(icoana de Elena Murariu)

PS MACARIE DRĂGOI, Episcopul românilor din Europa de Nord:

Urmarea faptelor și viețuirii Sfântului Nicolae –„strategia” prin care Biserica poate cuceri inima poporului lui Dumnezeu

Cel mai mult m‑am bucurat, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, când am reuşit să slujesc Liturghia euharistică prelungită cu Liturghia fratelui, la Centrul Social din Uppsala, unde în anii trecuți se aflau mulți sărmani şi năpăstuiți, imigranți, cerşetori. Se aflau acolo pentru că nu aveau acoperiş altundeva. Și unde dacă nu în mijlocul celor nevoiaşi este cel mai potrivit a‑l prăznui pe Sfântul Nicolae?

Ce ne arată nouă viața acestui mare sfânt al Ortodoxiei noastre? O permanentă, neobosită, mereu reînnoită iubire de aproapele manifestată concret prin fapte care salvează vieți de la distrugere socială. Desigur că scopul faptelor era mântuirea celor pe care‑i ajuta, aşa cum scopul minunilor Mântuitorului ținea întotdeauna de mântuire, de vindecarea sufetului, nu doar de vindecare trupească. Însă observăm, ca o particularitate a Sfântului Nicolae, faptul că a fost întotdeauna alături de cei lipsiți, de cei săraci şi de cei nedreptățiți. Faptele sale sunt binecunoscute: a salvat de la prostituție tinere dintr‑o familie scăpătată, a intervenit pentru oameni condamnați pe nedrept, a făcut nenumărate şi neştiute fapte de milostenie. Cum scrie în viața sa, neîncetat se dedica păstoriților, ascultând nevoile celor ce veneau la dânsul, iar uşile casei lui erau deschise tuturor, căci era bun şi apropiat față de toți. Sărmanilor le era tată; săracilor, milostiv; mângâietor celor ce plângeau; ajutător celor năpăstuiți şi tuturor mare făcător de bine. Bun către toți şi apropiat – iată, modelul fecărui păstor şi arhiereu al Bisericii, dar şi al fiecărui credincios!

Continuarea articolului