“Daca noi nu primim pe un proroc, nu Il primim nici pe Dumnezeu. Daca noi nu intelegem un proroc, cum vom putea sa-L intelegem pe Dumnezeu?” – SFANTUL PROROC ILIE, INTRE ASPRIME SI SMERENIE, intre descoperirea DREPTATII si cea a IUBIRII PARINTESTI a lui Dumnezeu. PREDICA PROTOS. HRISOSTOM DE LA PUTNA (video, text)

„A-l înțelege pe Sf. Ilie înseamnă să-L înțelegi pe Dumnezeu”

Predică la pomenirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul a Protos. Hrisostom (m-rea. Putna) – 20 iulie 2018:

“Ziua de astăzi ne prilejuieşte sărbătorirea unui sfânt, care nu este ca orice alt sfânt. De obicei, când prăznuim pomenirea unui sfânt, prăznuim data la care el s-a preaslăvit, în care el a adormit şi s-a alăturat cetelor sfinţilor. Iată, însă, că astăzi noi prăznuim un sfânt care nu a adormit, care este viu şi pe care îl aşteptăm să vină ca înainte-mergător al celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfântul Slăvitul Proroc Ilie este cel care a fost numit şi este lăudat de Biserică cu această chemare, cu această numire, şi anume temeiul prorocilor. Adică nu există niciun proroc până la el şi după el, care să nu-şi fundamenteze învăţătura sau care să nu fi luat de la Ilie hotărârea şi vederea lui Dumnezeu, care să nu-l fi avut pe Sf. Proroc Ilie ca înainte-mergător, ca cel care a fost şi este cel mai aproape de inima lui Dumnezeu.

Proroc înseamnă cel care vede mai departe, cel care Îl vede pe Dumnezeu, cel care Îl vede pe Dumnezeu faţă către faţă şi-L aude pe Dumnezeu şi ne spune nouă ceea ce Dumnezeu îi spune, ca să ne transmită apoi nouă. Prorocii sunt cei care-L văd primii pe Dumnezeu, prorocii sunt cei care ni-L şi arată pe Dumnezeu, prorocii sunt cei care, pe pământ, fac lucrarea arhanghelilor şi îngerilor în cer. Dacă arhanghelii şi îngerii au rolul de a vesti voia lui Dumnezeu oamenilor, acelaşi lucru îl fac şi prorocii. Aşadar, un proroc este cel care uneşte dreptatea lui Dumnezeu cu dreptatea oamenilor, un proroc este cel care arată oamenilor voia lui Dumnezeu pentru ca aceştia, oamenii, să-şi unească voia lor cu voia Lui. Dacă noi înţelegem pe un proroc, atunci Îl înţelegem pe Dumnezeu. Dacă noi nu primim pe un proroc, nu Îl primim nici pe Dumnezeu. Dacă noi nu înţelegem un proroc, cum vom putea să-L înţelegem pe Dumnezeu? Continuarea articolului

PARINTELE ARSENIE PAPACIOC in INCHISOAREA DE LA AIUD (II). Patimire muceniceasca, seninatate si iubire de vrajmasi, REZISTENTA DESAVARSITA LA ADEMENIRILE REEDUCARII: “Acesta are o credinţă de o tărie comparabilă numai cu a primilor martiri ai creştinătăţii, si pentru credinţă este în stare să îndure cele mai aprige chinuri, fără să se plângă sau să cedeze”

“Toate veacurile au fost pline de duşmani, dar duşmanii din veacul acesta au umplut cerul de Sfinţi”

arsenie-papacioc-tanar-

Parintele Arsenie Papacioc, în 1964, la eliberarea din închisoare (Sursa foto: Arhiepiscopia Tomisului)

SFINTENIA – “GHID”  VIU DE SUPRAVIETUIRE IN IADUL.. DE PE PAMANT:

„Cu veşnicul surâs pe buze, cu chipul luminat şi niciodată tulburat de ceea ce se abătuse peste el, se-ndrepta spre ieşire, însoţit doar de Cineva nevăzut, care nu-şi ridicase niciodată degetul de pe el… – Iese sfinţenia pe poartă!, îi spune un gardian, care îl cunoştea, altuia.”

***

A Papacioc

AIUD – A DOUA DETENŢIE (II)

“Sunt gata să mor pentru Hristos!”

“Uneori deţinuţii erau scoşi din celule, ba pentru vreo anchetă, ba pentru a fi mutaţi din celule, sau, cum urma să se întâmple curând, pentru a fi scoşi la cluburile de reeducare. Lor însă nu li se spunea nimic despre destinaţie. De fiecare dată când erau scoşi, li se acopereau ochii cu o bandă sau cu ochelari de tablă cu lentile colorate pe deasupra sau pur şi simplu cu zeghea pusă pe cap. Era înfiorător acest moment, pentru că nu ştiau dacă nu cumva sunt duşi Ia moarte. Orice ieşire din celulă îi ducea din start la acest teribil gând: că merg la moarte. Odată, când Părintele a fost scos din celulă, i s-au pus ochelarii de tablă şi a pornit spre necunoscut. Deodată s-a întâmplat ceva neprevăzut, tabla de la un ochi a căzut, rămânând doar lentila colorată prin care vedea. S-a temut să nu fie acuzat că el a îndepărtat tabla, insă nu a spus nimic, lentila colorată nelăsând să se vadă „defectul”. Dar mare i-a fost bucuria să vadă în faţa lui un alt deţinut dus de gardian. Deci nu era singur. Asta i-a fost o mare mângâiere în acel cumplit moment de nesiguranţă. Şi-a amintit de arestare, când la Suceava, in celula alăturată era părintele Marcu. Şi-a amintit de discuţia Sfântului Macarie cu ţeasta preotului idolesc, care îi mărturisea Sfântului că în iad, acel loc plin de chin, singura mângâiere era să-şi vadă feţele unii altora atunci când se ruga Sfântul pentru ei. Experimenta din nou, pe viu, această realitate surprinsă în paginile Patericului.

Altădată, când era dus din nou legat la ochi, nevăzând pe unde merge, s-a lovit cu piciorul de o treaptă, încât unghia de la degetul mare i-a intrat în carne. A fost foarte dureros, dar mai rău a fost că rana s-a infectat. Cei din Zarcă nu primeau asistenţă medicală, aşa că Părintele s-a tratat singur. A găsit prin curte, la o plimbare, un ciob de tablă ruginită. Cu acesta s-a chinuit, în dureri doar de el ştiute, până a scos unghia intrată în carne. Problema nu s-a rezolvat total, căci locul acela se infecta destul de des. Unghia care a crescut în loc a crescut mai groasă şi cu o sensibilitate permanentă la tăiere. Spunea: Cât au mai umblat şi picioarele astea!

O altă suferinţă trăită şi suportată în această perioadă de detenţie, s-a întâmplat în anul 1962. Continuarea articolului

PĂRINTELE MELHISEDEC DE LA LUPȘA în “Familia ortodoxă”: “ÎMPRĂȘTIEREA ne face să fim superficiali. DUREREA ne ajută să ne întoarcem spre noi înşine şi să ne descoperim inima noastră”

Revista Familia Ortodoxă / Numărul 126/ iulie 2019:

Părintele Melhisedec de la Lupşa

„Să purtăm durerile lumii în inima noastră”:

Dacă toţi cei care ne rugăm, cât ne rugăm, am avea într-adevăr o lucrare a rugăciunii din inimă şi cu simţirea despre care ne vorbeşte Părintele Melhisedec, cu siguranţă lumea ar fi cu mult mai bună, şi noi înşine am avea cu mult mai puţin de criticat neputinţele celor din jur. Tocmai de aceea un astfel de cuvânt e mai important decât mii de ore de dezbateri și talk-show-uri sau oricare alt discurs politic. De fapt, nu poţi să compari în nici un fel nimicul cu plenitudinea, minciuna cu adevărul. Oare de ce oamenii zilelor noastre iubesc atât de mult împrăştierea şi derizoriul şi fug de esenţă şi Adevăr? Poate pentru că, până la un punct, jocul cu moartea poate părea distractiv. A venit însă vremea să ne trezim, mai ales noi, neamurile care am îmbrăţişat dintru început Ortodoxia. (G.F.)

– Părinte, în lumea de astăzi, atât de grăbită, cum ne putem găsi timp pentru rugăciune ‒ dar rugăciunea din inimă, nu o rugăciune citită, cu mintea plimbându-se prin alte părţi? Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam