(icoane de mana Elenei Murariu)

Vedeti si:

***

Din cuvantul Pr. Cezar Axinte la sarbatoarea Sfintilor Martiri Brancoveni

(16 august 2017 – Capela Tinerilor din Mamaia):

NU NE PREDĂM!

“Astăzi este o zi mare pentru Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni, o lucrare destul de interesantă care a pornit acum poate mai bine de 15 ani, o lucrare frumoasă care are sprijinul sfinților, are sprijinul Maicii Domnului și nădăjduim pe mai departe că o să răzbim cumva.

Sunt vremuri de vijelie, cum spunea Părintele [Ionuț Aștefănoaie], și asta e  doar “puiul”. O să vedem și lucruri mai mari decât acestea! Trebuie să ne pregătim, fiindcă, deși eu nu sunt un adept al curentului apocaliptic – chiar dimpotrivă! – pot spune că evenimentele ultimilor luni ne îndreptățesc să credem că Dumnezeu are un plan imediat, acum, “o descoperire imediată”,  cum spunea Părintele Arsenie Papacioc, căci încă Dumnezeu are mult daruri minunate pentru om – și credem că ne va descoperi în foarte scurt timp niște lucruri minunate. Așa cum înaintea marilor evenimente din istorie, și din istoria mântuirii, Dumnezeu descoperea oamenilor ceva din planul Lui, credem că se va întâmpla [ceva] în foarte scurt timp, un an-doi, și vom vedea niște lucruri de care n-am mai pomenit, nu s-au mai pomenit.

Continuarea articolului

“Cate pietre, si piedici si capcane, si neputinte, si lacrimi de durere si de intristare nu ia Maica Domnului din calea vietii noastre! Precum a plans pentru Fiul ei pe Cruce, plange pentru fiecare dintre noi care suntem pe crucea vietii si-I urmam lui Hristos. Dar plange si pentru cei care nu-I urmeaza lui Hristos!”

***

Va mai recomandam:

***

Cuvânt la Mănăstirea Nicula, de Adormirea Maicii Domnului – IPS LUCA, Mitropolit de Zaporozhye şi Melitopol – 15 august 2017:

“FRATILOR, SA VA IUBITI UNUL PE ALTUL!”

***

Cuvânt al IPS IOSIF, Mitropolitul Europei Occidentale, la Vecernia Adormirii Maicii Domnului – Mănăstirea Nicula – 14 august 2017:

„Să știi să te gândești la ceilalți înseamnă să știi să trăiești”

“Praznuim Adormirea Maicii Domnului astazi, in ziua de 15 august, in aceasta manastire [Nicula], intr-un loc binceuvantat de Dumnezeu, unde Maica Domnului, de-a lungul secolelor, a aratat deasupra poporului roman din Transilvania si din toata Romania marea ei milostivire si darurile pe care le revarsa ca o mama buna peste noi toti. Si venim la manastire la Nicula cu multa bucurie, cu multa incredere, cu multa dragoste fata de Maica Domnului, dar venim si cu multa intristare, cu sufletul greu, cu pietre grele pe care le purtam in sufletul nostru, fie pentru noi, fie pentru cei dragi noua, fie, de ce sa n-o spunem, si pentru tara aceasta in care traim si pe care iubim sa o numim Gradina Maicii Domnului. Venim cu inima grea pentru sufletele noastre incarcate cu multe pacate si ne dam seama ca si cei dintai cei de-ai doilea si cei din urma primim de la Maica Domnului mangaiere si ne intoarcem la casele noastre cu mai multa incredere.

As vrea sa incep cuvantul din aceasata seara, pe care IPS Andrei mi l-a cerut sa vi-l spun, cu o pilda. Un tanar se intoarce intr-o noapte acasa. Si, mergand pe drum, se impiedica de un bolovan mare, cade si se loveste rau. Se ridica anevoie de la pamant lovit, zdrobit, cu picioarele zdrobite, cu mainile si coatele de asemenea zdrobite, cu oasele lovite si incearca, incet-incet, sa se apropie de casa, ranit fiind. Dar, mergand incet-incet pe drum, ii vine in minte nu numai gandul <Oare cine a pus aceasta piatra in mijlocul drumului?>, nu gandind rau la cel care a pus-o, ci gandindu-se cum sa faca sa nu vina si altul in urma lui si sa se impiedice de acel bolovan, sa se raneasca si sa o pateasca cum a ptit-o si el. Si-si spune in gand: <Ma voi intoarce si voi rostogoli acel bolovan din cale, ca sa nu se loveasca si altul precum m-am lovit si eu.> Si se intoarce, impinge bolovanul la marginea drumului, si de abia atunci tanarul nostru a plecat linistit si multumit spre casa. Rana pe care i-o pricinuise cazatura il durea mai putin acum, cand stia ca i-a scapat poate si pe altii de la o suferinta ca a lui.

Continuarea articolului

“Ea nu caută să propovăduiască sau să demonstreze ceva şi totuşi simpla sa prezenţă, cu lumina şi bucuria care o însoţesc, îndepărtează neliniştea problemelor noastre. E ca şi cum am fi fost plecaţi de acasă întreaga zi, una lungă, obositoare şi plină de nereuşite şi am fi revenit în cele din urmă acasă, unde totul se limpezeşte, se umple de acea fericire mai presus de cuvinte, care este singura fericire adevărată”.

Cuvant tinut de PS IGNATIE MURESANUL, arhiereu-vicar al Mitropoliei Occidentale la Manastirea Nicula, la Vecernia pentru Adormirea Maicii Domnului – 14 august 2016:

“În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

„.Ce fulger de lumină luminează în întregime noaptea aceasta, ce înger păzitor străluminează Adormirea Maicii celei încăpătoare de viaţă, ce cuvântări apostoleşti de Dumnezeu grăitoare, fericiţi prin îngroparea trupului primit de catre Dumnezeu, cum Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce din milostivire primi ca să se facă fiul acesteia, primeşte în palmele-I de Stapân sfântul suflet al acestei Preasfinte şi Preadumnezeieşti Maici, slujind-o” (Sf. Ioan Damaschin)

Începând cu vecernia din această seară am intrat în atmosfera, în ambianţa duhovnicească a sărbătorii, Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi, în timpul slujbei, mi-a venit în minte o întâmplare pe care am citit-o undeva: la un moment dat, un pelerin s-a dus într-un loc unde s-au nevoit foarte mulţi sfinţi, într-un loc binecuvântat, plin de har, unde Dumnezeu lucra minunat. Şi pelerinul acela a intrat în spaţiul binecuvântat şi a fost întămpinat de un grădinar. Şi grădinarul acela i-a spus: „Să ştii că aici este un loc subţire.” Pelerinul n-a înţeles şi îl întreabă: „La ce te-ai referit când ai spus că este un loc subţire aici?” Şi grădinarul îi spune: „Să ştii că în locul acesta nu este mult între el – locul acesta – şi Dumnezeu. De aceea e un loc subţire.” Putem spune şi noi că aici, la Nicula, este un loc subţire pentru că nu este mult între noi şi Maica lui Dumnezeu, între noi şi binecuvântarea ei minunată. De aceea toţi ne-am străduit timp de 2 săptămâni să adâncim taina aceasta atât de frumoasă şi pe care Părinţii Bisericii au lăudat-o în cuvinte cum noi nu suntem în stare. Nimeni, oricât am avea arta aceasta a elocinţei, a cuvântului binemeşteşugit, nu putem să ne apropiem de taina Maicii Domnului, de frumuseţea ei, de delicateţea ei, de dragostea ei. Şi, de aceea, aşa cum ne învaţă Părinţii Bisericii noastre, toţi trebuie să cerem cuvânt ca ea să ne inspire, ea să ne ajute să vorbim despre ea. Şi rostirea numelui ei, al Maicii Domnului, este un lucru binecuvântat. Erau oameni sfinţi care, atunci când îi rosteau numele Maicii Domnului, plângeau. De ce? Pentru că în rostirea aceasta minunată, în numele Maicii Domnului, este prinsă curăţia ei. Şi cine este vrednic să rostească numele acesta minunat? Şi oamenii sfinţi plângeau văzându-şi nevrednicia lor atunci când rosteau numele ei. Şi noi, şi eu, în primul rând eu, îmi declin nevrednicia în a vorbi despre Maica Domnului, despre cea care este cea mai minunată şi cea mai curată făptură omenească. Cea mai curată!

În ajunul sărbătorii de astăzi m-am gândit că este foarte potrivit, aşa cum Dumnezeu îmi dă putere şi Maica Domnului mă inspiră, să vorbesc despre o latură desprinsă din viaţa ei, de care poate nu reuşim îndeajuns să ne amintim şi să medităm: Maica Domnului este exemplul cel mai frumos de statornicie în credinţă. Credinţa Maicii Domnului întodeauna a fost rotundă, vie, adevărată; nu s-a impus prin nimic, n-a făcut caz de autoritatea ei, putea să spună că este Maica Celui Care este Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. N-a abuzat de acest statut, şi-a trăit credinţa fără zgomot şi într-o lucrare foarte tainică. Şi, mai presus de toate acestea, credinţa Maicii Domnului a fost una extrem de statornică. Continuarea articolului