NEBUNIA PROPAGANDEI SCHIMBĂRII GENULUI, catastrofa pretextelor și FORMELE DIABOLICE DE REFUZ AL LUI DUMNEZEU de către SOCIETATEA OCCIDENTALĂ (FOST) CREȘTINĂ. Predica părintelui Florin Stan la Pilda celor chemați la cină (AUDIO): “Ca să faci fericiţi o mână de oameni, nefericeşti alte zeci de milioane de oameni, cărora le impui să respecte anomalii, să spună minciunii adevăr”

De acelasi Parinte, va mai recomandam:

PREOT FLORIN STAN/ Parohia Inaltarea Domnului, Tg. Lapus (Maramures):

Cuvânt la Pilda celor chemaţi la Cină. Despre pretexte şi despre secolul XXI. (17.12.2017)

Iubiţi fraţi,

Sfânta Scriptură spune foarte simplu şi foarte clar că păcătoşii nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel detaliază ceea ce v-am spus eu acum şi zice în felul următor: Nu ştiţi oare că nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi, nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. (1 Cor 6, 9-10) Deci Sf. Ap. Pavel enunţă foarte clar şi foarte simplu că păcătoşii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Evanghelia de astăzi vorbeşte nu despre păcătoşi, ci vorbeşte despre oameni pe care nu-i cataloghează a fi nici păcătoşi, nici drepţi, vorbeşte despre nişte oameni care refuză Împărăţia lui Dumnezeu din motive “întemeiate”, pe care noi le numim pretexte. Şi astfel putem să ne dăm seama că există două feluri de oameni care pierd Împărăţia lui Dumnezeu: cei care, pentru păcatele lor, refuză Împărăţia lui Dumnezeu şi cei care, dintr-un motiv aparent, bun, nu-şi fac timp pentru a dobândi Împărăţia lui Dumnezeu, adică au pretexte. Pentru că asta înseamnă un pretext, un lucru bun pe care-l foloseşti pentru a justifica un lucru rău. Şi se întâmplă acest lucru şi nu e greu de multe ori să găsim explicaţii bune pentru relele pe care le facem şi să folosim pretexte.

Evanghelia de astăzi insistă pe acest lucru, pe faptul că există o categorie de oameni care refuză Împărăţia lui Dumnezeu având ca justificare lucruri bune, adică munca, familia, producţia, toate aparent lucruri bune, pentru că unul din Evanghelie spune că şi-a cumpărat pământ şi trebuie să se ducă să-l vadă, eventual să-l muncească – a avea pământ, a munci pământul este un lucru bun -, altul a zis că şi-a luat cinci perechi de boi şi trebuie să se ducă să-i încerce – aici e vorba de cei care au lucruri mobile şi bunurile mobile au valoarea lor şi sunt bune -, iar al treilea zice că s-a căsătorit, şi-a luat femeie şi nu poate să participe la cină – şi familia este un lucru bun, dar nici familia, nici munca, nici bunurile nu pot fi folosite ca pretext pentru a nu câştiga Împărăţia lui Dumnezeu. Fiindcă, până la urmă, toate au fost făcute de Dumnezeu, şi lumea aceasta cu toate bunurile ei, şi familia, şi obligaţia de a munci, toate acestea sunt bune dar pe niciunul dintre acestea nu le-a făcut Dumnezeu ca să fie o piedică pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. E ca şi cum un copil ar avea de dat un examen şi ar zice: <Nu pot să mă duc la examen că trebuie să-mi fac temele.> Şi temele sunt bune, dar toate la timpul lor! Examenul la timpul lui, intrarea in Împărăţia lui Dumnezeu este examenul pe care trebuie să-l dăm noi, examenul vieţii noastre, dar nu putem să ne justificăm că noi nu suntem pregătiţi sau că noi nu dorim Împărăţia, nu dorim testul final, că avem de făcut alte lucruri, care şi ele sunt bune. Continuarea articolului

SFANTUL DOSOFTEI, Mitropolitul Moldovei – IERARHUL MARTURISITOR care a tinut tara cu sabia Duhului, PILDA SI AJUTOR PENTRU VREMURI DE CUMPANA. PS Macarie Dragoi: “Parca NE DESTRAMAM IN CELE EXTERIOARE si parca suntem, ca atunci, prada tulburarilor iscate intre mari puteri. Inainte de a pierde cele materiale, SE PIERD CELE SUFLETESTI”

Sfântul Dosoftei – Ierarhul care a ținut țara cu sabia Duhului

Sfântul Dosoftei era, cum ne spune cronicarul Ion Neculce, „cucernic şi blând ca un miel”. S‑a distins printr-o viață evlavioasă exemplară, de nevoință şi de apostolat neobosit. Această blândețe şi cucernicie misionară sunt cu atât mai impresionante cu cât Sfântul Dosoftei a traversat una dintre cele mai tulburate perioade din istoria Moldovei. El a trăit în veacul al XVII‑lea, provenind din neam de mazili, adică de mici boieri de țară, care, ca port şi viață, nu se deosebeau cu mult de țăranii simpli. Râvnitor celor duhovniceşti şi celor ale înțelepciunii, se distinge, devreme, prin iubirea de învățătură şi de viață călugărească. Este, în cuvintele aceluiaşi cronicar, un „deplin călugăr”.

Vremurile erau, aşa cum menționau cronicarii, „nepaşnice pentru țară”. Moldova era foarte slăbită, pândită de tot felul de imperii hrăpărețe, iar, pe plan intern, intra într‑o instabilitate cronică, domniile schimbându-se extrem de des. Războaiele erau frecvente, bolile şi sărăcia loveau oamenii fără milă. După cum scria Miron Costin: „ce sosiră asupra noastră cumplite acestea vremi de acum, de nu stăm de scrisori, ce de griji şi suspinuri”, pentru că, simțea vechiul cronicar, treceau bieții oameni prin „cumpănă mare”.

În această lume a durerilor şi prefacerilor, impresionează zelul cu care Sfântul Dosoftei, care, treptat, a devenit episcop de Huşi, iar apoi mitropolit la Iaşi, şi-a urmat neobosit şi nedescurajat apostolatul, precum şi zelul cu care a căutat să aducă în limba română cărțile de cult şi să versifice Psaltirea, făcând-o, astfel, mai pe inima poporului. Care e semnifcația misiunii sale? În condițiile în care Moldova se destrăma politic şi social, Sfântul Ierarh Dosoftei hrănea duhovniceşte sufletele credincioşilor şi consolida identitatea comunității. Aceasta o făcea, pe de o parte, cultivând viața Bisericii, întărind viața monahală, evlavia clerului şi poporului, iar, pe de altă parte, trezind identitatea națională prin introducerea limbii române ca limbă de cult. Continuarea articolului

Minunea din ziua de praznic a Sfantului Spiridon

(icoana-mozaic de Daniel Codrescu, Biserica Sfantul Spiridon-vechi, Bucuresti)

Presb. Constantina Palmer:

În ziua de praznic a Sfântului Spiridon

În ziua Sfântului Spiridon (12 decembrie), după Sfân­ta Liturghie, numai o mână de oameni a mers în sala de mese a mănăstirii pentru a sărbători praznicul împreună şi a primi prăjituri şi câte-o ceşcuţă de cafea din partea măicuţelor. Soţul meu, părintele John, care era diacon pe atunci, slujise şi el în dimineaţa aceea într-unui dintre pa­raclisele mănăstirii.

Aşa cum era rânduiala, preotul se aşeza în capul mesei alături de maica stareţă şi de ceilalţi slujitori bisericeşti. Noi, mirenii, ne aşezam de jur-împrejur, sorbeam cafea din micuţele ceşti greceşti cuibărite în palmele noastre şi aşteptam să primim cuvântul duhovnicesc potrivit zilei respective. Părintele a vorbit destul de puţin, aşa că una dintre credincioase i-a cerut binecuvântarea de a ne po­vesti minunea pe care o făcuse Sfântul Spiridon cu ea şi cu familia ei cu câţiva ani în urmă, tot într-o zi de 12 decembrie, ziua prăznuirii sfântului. Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam