Părintele Tudor Ciocan despre PREGĂTIREA LUI ANTIHRIST, războiul împotriva creștinilor, EDUCAȚIA SEXUALĂ și încercarea sistematică a societății globalizate de a ne „adăpa de la izvoarele demonice”: “COPIII NOȘTRI sunt în momentul acesta una din principalele ȚINTE ALE ACESTUI SISTEM DIABOLIC” (audio, text)

Pr. Tudor Ciocan – Cuvânt la Sf. Maslu, 24 febr. 2021:

”Iubiți frați creștini,

În tradiția spiritualității noastre existau mai multe etape ale viețuirii. Unii dintre oameni rămâneau totdeauna într-o primă etapă, care este etapa așa-zisă a omului trupesc, somatic. Alții trăiau în etapa omului psihic. Și cei desăvârșiți erau oamenii duhovnicești sau noetici. Aceste trei etape corespund modului cum ne raportăm la Dumnezeu.

În Vechiul Testament, în poporul iudeu, cu excepția [drepților, patriarhilor și] proorocilor care erau inspirați de Duhul Sfânt, oamenii erau trupești. Și aveau nevoie de porunci trupești pentru ca să se apropie de Dumnezeu. Trec peste omul psihologic, e o altă etapă, și mă duc direct la omul duhovnicesc, care este omul ajuns la vârsta maturității spirituale, la vârsta bărbatului desăvârșit în Iisus Hristos. Altfel spus, omul care conștientizează că trebuie să trăiască pentru Iisus Hristos. Noi suntem parte, suntem mădulare vii ale Bisericii, suntem vii în măsura în care ne raportăm la Biserică așa cum se cuvine, adică înțelegem să mărturisim credința ei și să trăim această în această mărturie, să devină din ce în ce mai mult a noastră, să ne identificăm cât mai mult cu putință cu această credință a Bisericii. Înseamnă învățătură de credință, înseamnă practica Bisericii. Deci să fim noi înșine temple vii, adică biserici vii.

Suntem deci pe de o parte mădulare ale Bisericii, pe de altă parte suntem membri ai unei societăți. Pentru că trăim și în istorie. Nu trăim undeva rupți de lume, în Împărăția Cerurilor, ci așa a rânduit Dumnezeu să ne naștem într-o lume concretă. Acum, societatea în care trăim, la rândul ei și din care facem parte poate să fie o societate trupească, o societate psihică sau o societate duhovnicească. Când mă refer la societate, mă refer și la grupul nostru în care ne mișcăm, familie, prieteni, cunoștințele apropiate și mă refer la societatea în ansamblul ei. E greu de spus „societatea mondială” sau „globală”, deși evident, acuma mai mult decât altădată, cu pandemia aceasta, că există niște interconexiuni foarte strânse, dar societatea românească, societatea europeană, chineză, indiană, americană, nord-americană, sud-americană sunt societăți care la rândul lor pot să fie mai degrabă trupești sau mai degrabă duhovnicești.

Este evident că ceea ce ni se propune de către elita intelectuală, culturală sau elita politică, elita conducătoare, pentru că mi-e greu să spun dacă acești mari multimiliardari sunt niște intelectuali de rasă… În tot cazul, conduc lumea aceasta uneori și prin intermediul intelectualilor. Este clar că ceea ce ni se propune nu este o societate duhovnicească, astfel încât efortul nostru de a trece din trupesc în duhovnicesc să fie sprijinit de societate, ci din contră, ni se propune mereu o societate trupească, o societate pătimașă, chiar dacă ni se prezintă aceasta foarte frumos înveșmântat, foarte frumos împachetat: drepturile omului, drepturile copilului sunt de bun-simț, educația – lucruri de bun-simț, pentru că noi le încărcăm cu bunul simț al nostru înnăscut sau dobândit din faptul că noi în țara aceasta am fost o societate creștină. Când spun că vreau drepturile copilului, bineînțeles că mă refer la faptul că să nu fie abuzat, să nu fie folosit ca forță de muncă, să nu fie folosit în tot felul de mizerii din punct de vedere trupesc. Când mă refer la drepturile omului, mă refer evident iarăși, să nu se abuzeze de către unii, încât să putem să fim discriminați într-un fel sau altul sau să fim pe nedrept aruncați în marginea societății, în pușcării, cum s-a întâmplat în vremea comuniștilor. Când mă refer la educație, ne gândim, bineînțeles, că vrem copilul și fiecare dintre noi să știm lucruri. Să știm în ce lume trăim, să cunoaștem mai bine istoria noastră, a României, istoria Europei, istoria lumii, să știm cât de cât geografia, să știm cât de cât ce s-a întâmplat, cum a evoluat din punct de vedere al culturii lumea aceasta.

Dar cei care vin și propun în momentul acesta și dispun de putere în momentul acesta folosesc acești termeni pe care noi îi încărcăm cu bun-simț în alt sens decât ceea ce înțelegem noi. Continuarea articolului

FIUL RISIPITOR. “Cei ce se depărtează de Tine vor pieri”. PROTOS. TEOFAN POPESCU: “Dacă Dumnezeu vede freamătul acesta al pocăinței din inima noastră, El imediat vine lângă noi”

Protosinghel Teofan Popescu:

Pocăința îl face pe om liber

Cuvânt la Duminica a 34-a după Rusalii – Întoarcerea Fiului Risipitor (Luca 15, 11-32)

„Frați creștini,

Am auzit cu toții astăzi un text evanghelic foarte frumos. Este vorba despre cea mai cunoscută și cea mai lungă parabolă din Sfintele Evanghelii, ea fiind încadrată în ceea ce se numește generic: parabolele îndurării divine. Această povestire alegorică, este relatată de Domnul nostru Iisus Hristos în contextul în care cărturarii și fariseii cârteau văzând deschiderea Lui prea mare față de păcătoși. Mântuitorul prezintă atunci trei parabole care subliniază iubirea foarte mare a lui Dumnezeu față de toți oamenii, indiferent de cât sunt ei de păcătoși. Mai întâi, Domnul nostru Iisus Hristos spune parabola cu oaia cea pierdută, apoi pe cea cu drahma cea pierdută și, la urmă, pe cea de astăzi, a Fiului Risipitor.

Mulți dintre Sfinții Părinți ne învață că cel mai folositor mod de a înțelege această parabolă, este acela de a o raporta la sufletul nostru. Și, în acest sens, ar trebui să ne gândim că și noi am fost sau suntem fii risipitori; ar trebui să ne gândim și la momentele noastre de pocăință care ne-au adus în Biserică. Ar trebui să ne gândim și la credința noastră formală pe care o avem atunci când îi categorisim cu ușurință pe oameni în buni și în răi, pe noi încadrându-ne, desigur, în elita celor buni, tot la fel cum a făcut și fiul cel mare din această parabolă. Continuarea articolului

De ce se strica sarea? INTRE FIUL RISIPITOR si JUDECATA NEAMULUI IMPREUNA-NETREBNICIT. De la OBRAZNICIA la FOAMETEA SI ROBIA fiilor care au risipit averea Tatalui, tradandu-si Chemarea… CE NE ASTEAPTA, CA POPOR? “Dumnezeu, ca sa salveze, va ingădui O MARE APASARE. Aici nu trebuie nici sa fii prooroc, nici Nostradamus, nici vazator cu duhul” (MEDITATII LA CEAS DE CUMPANA)

(detaliu icoana de Elena Murariu)

DE CE SE STRICA SAREA?

JUDECATA FIILOR IMPREUNA-RISIPITORI

 – meditatie duhovniceasca la caderea noastra de obste –

„Şi preotului i se întâmplă ca şi poporului, stăpânului ca şi robului, slugii ca şi stăpânei sale; vânzătorului ca şi cumpărătorului, celui care dă cu împrumut ca şi celui care se împrumută, datornicului ca şi cel căruia îi este dator… Pământul este pângărit sub locuitorii lui, căci ei au călcat legea, au înfrânt orânduiala şi legământul stricatu-l-au pe veci! Pentru aceasta, blestemul mistuie pământul şi locuitorii îndură pedeapsa lor; drept aceea cei ce locuiesc pe pământ sunt mistuiţi, iar oamenii rămaşi sunt puţini la număr!” (ISAIA 24,2, 5-6)

Ceea ce pare ca lipseste astazi destul de mult in Biserica (cu exceptiile de rigoare, desigur!) sunt claritatea si curajul de a numi binele si raul drept ceea ce sunt, nu doar la modul general, teoretic si principial, ci aplicate si particularizate la situatiile concrete din viata lui si a societatii actuale. Pare ca lipseste curajul de a infatisa omului (crestinului) cu sinceritate (dar nu brutalitate si raceala!, ci cu blandete si caldura – ceea ce, iarasi, e foarte greu…) LEGILE DUHOVNICESTI care guverneaza creatia si viata si care nu se pot incalca „ad libitum” – nici macar din marea larghete si bunavointa atotblagoslovitoare a duhovnicului!fara a suferi consecintele inerente. Sau fara a mai fi necesara o POCAINTA profunda, care este, de altfel, si imensul DAR adus noua de jertfa Mantuitorului, singura cale de a fi scosi din lantul implacabil, inexorabil al cauzalitatii CADERE – SUFERINTA “PEDAGOGICA” (sau chiar, direct, MOARTE).

In cele din urma, misiunea Bisericii, lucrarea preotului este de a-l convinge si de a-l intari pe fiul Ei, pe crestin, in chemarea si rostul sau pe lume. De nobletea plina de responsabilitati a statutului sau privilegiat de FIU al lui Dumnezeu, prin har si prin jertfa De fericirea deloc comoda si facila de a trai ca o faclie in lume. Continuarea articolului

Articole recomandate

Carti

Articole Recomandate

Carti

Recomandam