DUMINICA ORBULUI DIN NASTERE. “Ne place un Dumnezeu care sa nu ne stanjeneasca cu autoritatea Lui si mai ales cu prezenta Lui”

TRUFIA SI INDREPTATIREA VICLEANA NE FAC ORBI IN FATA EVIDENTEI

“Cartea Apocalipsei profeteste faptul ca sfarsitul lumii va gasi cea mai mare parte dintre oameni incapabili sa-L recunoasca pe Dumnezeu. Nici chiar desfasurarea evenimentelor apocaliptice nu sunt in masura sa determine schimbarea de optica, biruirea prejudecatilor, recunoasterea erorii fatale in care s-au asezat si lepadarea de propria dreptate“. (Pr. Constantin Coman)

***

“Cei ce infrunta adevarul impotriva evidentei, se satanizeaza”. (Ioan Ianolide)

***

– (…) Unii nu accepta evidenta. Vreau sa va intreb, parinte profesor, de ce prejudecatile uneori sunt mai puternice decat evidenta? In cazul fariseilor functiona o prejudecata pe care ei o aveau despre Cel care avea sa vina. Acela care a vindecat nu putea fi Hristos. De ce nu accepta fariseii evidenta, ca Hristos l-a vindecat pe orb si ca El poate fi Cel pe care il asteptau?

Pr. Coman: Paradoxal! Desi societatea iudaica astepta de veacuri venirea lui Mesia, este surprinsa complet atunci cand Mesia vine. Mai mult, responsabilii cu lectura profetiilor vechi-testamentare, mai marii preotilor si ai poporului, resping aproape in principiu, eventualitatea ca Iisus din Nazaret sa fie Mesia cel vestit de profeti si asteptat de iudei. Este atat de vehementa si constanta respingerea eventualitatii ca Hristos sa fie Mesia, incat devine oricui suspecta.

Omul isi construieste propria dreptate, se inchide in ea ca intr-un turn de fildes, si respinge orice evidenta care i-ar contrazice dreptatea sa. Nu este dispus sa cedeze nici in fata provocarii lui Dumnezeu Insusi, sau in mod special, in fata dreptatii lui Dumnezeu. Insistenta cu care il chestioneaza pe cel vindecat, pe parintii lui si reactiile lor de fiecare data ne confirma ca, intr-adevar, demersul lor era nu de a verifica eventualitatea interventiei minunate a lui Dumnezeu, ci de a o exclude cu orice pret. Am mai spus-o si alta data, in dialogurile noastre ca sunt putini oamenii care s-ar bucura de o asa apropiere a lui Dumnezeu. Din multe motive. Continuarea articolului

LUPTA PENTRU RUGĂCIUNE, NEVOINŢA DUHULUI CREŞTIN: “Trăim înconjuraţi de o lume fără rugăciune. De-abia printr’o mare străduinţă putem răzbate prin această atmosferă nevăzută, dar groasă şi împovărătoare”

Vedeti si:

Arhimandritul Sofronie, Taina Vietii Crestine:

NEVOINŢA DUHULUI CREŞTIN

Despre rânduiala vieţii în Hristos se poate vorbi în următoa­rea ordine: credinciosul se pune neîncetat sub judecata porunci­lor lui Hristos, după învăţătura Lui:

Cela ce crede întru mine, nu crede întru mine, ci întru acela care m’au trimis. Şi cela ce vede pre mine, vede pre cela ce m’au trimis. Eu lumină în lume am venit, ca tot cela ce crede întru mine, întru întunerec să nu rămâie. Şi de va auzi cineva graiurile mele şi nu va crede, eu nu judec pre el; că nu am venit ca să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea. Cela ce se leapădă de mine şi nu priimeşte graiurile mele, are pre cela ce judecă pre el: cuvântul carele am grăit, ace­la va judeca pre el în ziua cea de apoi. Că eu dela mine nu am grăit, ci Tatăl carele m’au trimis, acela poruncă mi-au dat, ce voi zice şi ce voi grăi. Şi ştiu că porunca Lui viaţă vecinică este” (Io. 12: 44-50).

Personal, eu nu m’am văzut niciodată ca păzind poruncile, iar judecata cuvântului evanghelic îmi zdrobea oasele. Iar când ajungeam la neputinţă, cu strigăt strigam:

Eu nu sânt în putere să împlinesc porunca Ta… Vino Însuţi şi sălăşluieşte întru mine, şi săvârşeşte cele de Tine poruncite… Cu inima ştiu că porunca Ta este viaţă vecinică şi, vezi, sânt lipsit de această bunătate… Mântuieşte-mă precum ştii…

Şi se întâmpla să se petreacă o minune: dintr’o dată asprul meu judecător – cuvântul lui Hristos – devenea Lumină nezidită, înţelepciune fără margini, putere pogorând de sus şi luminând. Dar aceasta ţine câtăva vreme, şi din nou mă văd departe de Dumnezeul cel iubit, şi plânge suf­letul meu cu amar. Continuarea articolului

“Vrei să mântuiești un alt om care trăieşte în păcat? OFERĂ-I UN MOD DE A NĂDĂJDUI. Să creadă că poate să facă ceva bun şi că are ceva bun înlăuntrul său”. CUM SA CREĂM PREMISELE LUCRĂRII LUI DUMNEZEU CU NOI?

(icoana de Ioan Popa)

Vedeti si:

***

Arhim. Varnava Iankos:

Suntem vrednici de Rai

În pericopa evanghelică de astăzi predomină întâlnirea dintre Hristos şi femeia samarineancă (v. Ioan 4, 5-42). Noi vedem aici, din dialogul pe care l-a avut aceasta cu Hristos, că este evidenţiată căutarea ei duhovnicească. Iar Domnul nostru, văzând dispoziţia ei, încearcă să-i dea posibilităţile necesare pentru a înainta mai departe.

Este foarte important, poate cel mai important lucru pentru sufletul omului, căutarea adevărului. O căutare nu în mod teoretic, ci în mod esenţial şi profund, acel dor, acea căutare a adevărului, care cuprinde întregul om până în punctul de a fi gata să se jertfească pe sine însuşi, adică voia lui, pe toate, pentru aflarea adevărului.

Femeia samarineancă pe de-o parte, căuta adevărul, iar pe de alta trăia în păcat. Se pare că păcatul este o stare fiziologică atunci când omul nu gustă adevărul. Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam