ASPAZIA OȚEL-PETRESCU, cu un an înaintea nașterii în ceruri, pentru “Familia ortodoxă”: “Noi, oamenii, nu înţelegem că NOI TRĂIM UNII PRIN ALȚII, unii cu alţii. Noi NU SUNTEM DE CAPUL NOSTRU, formăm un tot. Fiecare dintre noi avem această datorie, SĂ FACEM POCĂINȚĂ PENTRU ÎNTREGUL NEAM”

Suntem la o treaptă atât de jos de cădere în abisul apostaziei, încât numai bunul Dumnezeu ne poate salva la ora actuală. Sunt sigură că va interveni, ne va da o cale de catharsis, cum zic grecii, de purificare, care va fi dură. Sunt convinsă de lucrul ăsta, dar va trebui să o primim şi va trebui să fim vrednici de mila şi îndurarea bunului Dumnezeu”.

***

***

A plecat la Domnul cea care a arătat prin viața sa că menirea noastră este să facem urâtul suportabil, să-l transfigurăm, indiferent de cât de greu ar fi, pentru că efortul transfigurării ne face mai buni!

Dumnezeu să vă ierte, Doamna mea, Aspazia și în rândurile drepților să vă așeze pentru că MULT AȚI IUBIT!…

***

***

Revista “Familia ortodoxa”, nr. 1 (96)/ 2017:

Aspazia Oţel-Petrescu: „Dumnezeu poate să întoarcă orice rău în bine

Doamna Aspazia este omul care nu învaţă din cuvintele altora, ci din experienţa propriei vieţi. Şi poate de aceea cuvântul său are o asemenea putere, o asemenea luciditate. Domnia sa este unul dintre ultimii supravieţuitori ai unei generaţii de mărturisitori pentru rugăciunile cărora am ieşit din comunism. Avem însă multă nevoie ca Domnul să ridice astfel de oameni şi pentru zilele noastre, ca să ne putem elibera de fantasmele noului totalitarism numit divertisment, corectitudine politică şi consumism. Oare mai este nevoie de un nou război, de o nouă prigoană pentru ca să înţelegem şi să le urmăm celor care au trecut prin iadul lagărului comunist? (G.F.)

Continuarea articolului

DUMINICA LUI ZAHEU. “Ne petrecem mare parte din viaţă în înşelare, necunoscând că suntem de fapt mici, lipsiţi, păcătoşi înaintea Lui”/ TÂNJIREA DUPĂ DOMNUL și URMAREA SA FĂRĂ AMÂNARE: „Coboară-te degrabă!”

Duminica lui Zaheu

Apostol: I Timotei 4, 9-15; Evanghelie: Luca 19,1-10

De-a lungul ultimelor săptămâni am fost foarte binecuvântaţi: prăznuind Pastile de iarnă – Naşterea Domnului nostru, Naşterea Sa în smerenie, în obscuritate, în adâncul pământului; şi slăvită Lui arătare în râul Iordan, prin care a sfinţit apele şi întreaga creaţie, descoperindu-ne închinarea Treimii; şi apoi intrarea Sa în Templu, ca să fie primit ca Mântuitor de către dreptul bătrân.

Ni s-a dat atât de mult; aşa cum spunem în Liturghia Sf. Vasile, în încheierea pomenirii tuturor lucrurilor făcute pentru noi:

Dăruieşte-ne pacea Ta şi dragostea Ta, Doamne, Dumnezeul nostru, că Tu toate ni le-ai dat nouă. Şi ne dă nouă, cu o gură şi o inimă, a slăvi şi a cânta preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor“.

El ne-a dat toate nouă… pentru că El S-a dat pe Sine nouă, venind printre noi, devenind ceea ce suntem noi şi, după cum ştim, luând asupra Sa firea noastră până la moarte, pentru a cuceri până şi moartea.

După ce ni s-au dat toate acestea, întrebarea noastră trebuie să fie: ce ar trebui noi să facem? Ce ar trebui noi să facem? Continuarea articolului

“…chiar dacă inima lui nu vrea…” – SFÂNTUL MACARIE EGIPTEANUL despre CURSA SUBTILĂ A AUTO-MULȚUMIRII DUHOVNICEȘTI, despre necesitatea SILIRII DE SINE în împlinirea poruncilor lăuntrice și a STĂRUINȚEI ÎN RUGĂCIUNE: “Cel nepriceput socoteşte că deja a dobîndit ceva; se mândreşte şi se înfumurează, ca şi cînd a fost eliberat de păcat. CAUT UN OM SĂRAC CU DUHUL ȘI NU-L GĂSESC!”

CUVÂNT DESPRE PAZA INIMII

Cum poate să spună cineva că, întrucît posteşte, îşi împarte averile (săracilor) şi pribegeşte din loc în loc, este sfînt? Oare poate fi sfînt acela care nu-si curăţeşte omul lăuntric? (Se ştie doar) că şi curăţirea (cea adevărată) nu înseamnă abţinerea de la (săvîrşirea) celor rele, ci curăţirea desăvîrşită a conştiinţei. Apropie-te, deci, omule, cu tăria judecăţilor tale, de mintea ta cea prinsă şi robită de păcat şi cercetează latura cea mai de jos a minţii şi latura cea mai adîncă a judecăţilor tale, (intră) în aşa-zisele comori ale sufletului tău, la şarpele care se tîrăşte şi se cuibăreşte (acolo), la cel ce te-a ucis, lovind mortal mădularele sufletului tău. Abis necuprins este inima ta. Numai dacă (pe acel şarpe) îl ucizi, numai atunci poţi să te lauzi înaintea lui Dumnezeu cu curăţia ta, iar dacă nu, atunci să te smereşti şi ca un sărman şi păcătos să te rogi lui Dumnezeu pentru cele ascunse ale tale.

2. Moartea cea adevărată înlăuntru se ascunde, în inimă, iar omul moare (cu adevărat) înlăuntrul lui. Deci, dacă cineva întru cele ascunse ale sale s-a mutat din moarte la viaţă, acela trăieşte în veac şi nu moare, iar dacă trupurile unor oameni ca aceştia se descompun pentru un timp oarecare, ele nu sînt mai puţin sfinte şi se vor scula întru slavă. De aceea adormirea sfinţilor o numim şi somn.

3. Toată lupta vrăjmaşului un lucru ţinteşte: să poată smulge din mintea noastră gîndul şi iubirea faţă de Dumnezeu; folosindu-se de momeli trecătoare, să ne abată de la cele ce sînt bune la cele ce numai par (a fi bune), dar în realitate nu sînt. Orice lucru bun pe care îl face omul, cel viclean vrea să-l murdărească şi să-l întineze; (acesta) se străduieşte să amestece în (împlinirea) poruncii (gîndul) slavei deşarte şi al interesului (mărunt). Pentru ca lucrul cel bun să nu se săvîrşească numai pentru Dumnezeu şi numai pentru intenţia (noastră) bună. Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam