MARTURII despre darurile duhovnicesti ale CUVIOSULUI CLEOPA de la Sihastria

IMG_0001

Vedeti si:

***

cuviosul cleopa-fresca pagarati

MĂRTURII  

Ai răbdare!

Era în anul 1994, în luna iunie, cînd Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului mi-a ajutat să ajung pentru prima dată la părintele Cleopa.

Cînd a apărut în pragul uşii, m-a uimit lumi­nozitatea chipului său. Avea pe chipul său o lumină ce venea din interior şi, fără să mă mai fi văzut vreodată, mi-a spus:

«Ştiam că ai să vii, te aşteptam! Ingerul mi-a anunţat sosirea! Ştiu c-ai mai vrut să vii, dar ai fost împiedicată…».

Credeam că nu am auzit bine, de aceea am întrebat şi pe copiii cu care venisem dacă într-adevăr au auzit şi ei aceleaşi cuvinte. Aşa era…

De cîteva ori îmi propusesem să ajung la Sfinta Mănăstire Sihăstria, dar nu reuşisem. De acel gînd nu pomenisem nici familiei mele. Acea întîlnire cu părintele Cleopa mi-a schimbat viaţa. Veneam din lume cu tot felul de dorinţe şi patimi, iar prin simpla apropiere de acest sfint părinte, m-am întors acasă simţind într-un alt mod existenţa noastră pe pămînt. Era de o bunătate şi de o blîndeţe cum foarte rar întîlneşti, iar dragostea cu care te primea era nemărginită.

Avea darul de a lua povara durerilor şi te ajuta, fără să-ţi dai seama, să lupţi cu neputinţele. Continuarea articolului

Sfantul Parinte Porfirie, ORTODOCSII… PROTESTANTI si “ORGANIZAREA CARE DEZORGANIZEAZĂ”

14-mai-cuviosul-porfirie-de-balan-nicolae-alba-iulia-watermark

Organizarea care dezorganizează

Atunci când te dezorganizezi la exterior, te organizezi în interior, cu harul Sfântului Duh. Părintele Porfirie „s-a dezorganizat” şi s-a smerit prin poruncile multe şi deseori contradictorii ale celor doi duhovnici ai lui. Cu toate acestea, a primit harul Sfântului Duh, care i-a format şi i-a întărit sufletul şi trupul.

Organizarea exterioară desăvârşită este o cursă cumplită. Te va face să te relaxezi, să „te blochezi”, să nu-L mai cauţi pe Dumnezeu. Occidentul, care a organizat drumuri, afaceri, societăţi, l-a uitat pe Dumnezeu. S-a odihnit în creaţiile lui care, în cele din urmă, au devenit bumerang şi l-au ruinat. Oamenii s-au organizat în societăţi frumoase, dar totodată s-au dezorganizat în interior, s-au prăbuşit psihologic, au devenit animalici şi plini de patimi. Iar noi, în ţinuturile noastre, ce facem? Ne lăudăm cu drumurile, cu podurile. Praf în ochi, fraţilor. Dezorganizarea sufletească nu se vindecă prin societăţi organizate, militarizate, ci prin preocupare creativă, prin iubire, prin bunăvoinţă, prin râvnă pentru realizarea binelui.

21-04-2006

***

Ortodoxul protestant

bb4Un tânăr i-a spus părintelui Porfirie: „Părinte: cutare om este un teolog important”. Părintele i-a răspuns: E protestant”. „Nu, părinte, e ortodox”. Părintele a zis: „Nu ştiu eu? Are un caracter protestant”.

Dacă vrei să impui „linia ta sfântă”, ai un caracter protestant. Dacă te sprijini pe acţiunile tale şi mai puţin pe harul atotputernic al lui Hristos, ai un caracter protestant. De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc (Psalmul 126,1).

Dacă tu crezi că harismele tale îi pot vindeca pe oameni, fără harul lui Dumnezeu, ai un caracter protestant. Dacă tu crezi că întemeind fundaţii, centre duhovniceşti, biserici, sau împărţind mâncare săracilor, ţi-ai izbutit scopurile duhovniceşti, ai un caracter protestant. Toate acestea nu mântuiesc suflete, ci ajută doar când sufletele însetează după Dumnezeu. Dacă tu crezi că, exercitând presiune, vei reuşi să devii episcop, ai un caracter protestant. Nesocoteşti cuvintele: Nu este nici de la cel care voieşte, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu” (Romani 9,16).

Duhul lui Dumnezeu suflă unde voieşte. Însă Îl constrângem şi asta nu-I place deloc. Dacă tu crezi că-i ajuți pe ceilalţi prin cuvintele tale, fără iubirea ta compătimitoare, ai un caracter protestant. Nesocoteşti faptul că tatăl din parabola fiului risipitor nu l-a constrâns pe fiul său, ci doar i-a dat iubire şi bani când a cerut. Cuvintele zboară şi sunt uitate uşor.

Dumnezeu nu i-a constrâns pe Adam şi Eva. I-a iubit şi i-a lăsat liberi. Nu le-a luat mărul din mână. I-a lăsat să-şi dorească raiul după ce au fost izgoniţi din el. Nu i-a ţinut cu forţa. Când Îl constrângi pe Dumnezeu, pe ceilalţi sau pe tine însuţi, pentru a reuşi chiar şi scopuri bune, ai un caracter protestant.

Firea, când este forţată şi constrânsă, se răzbună. De aceea, avem multe scandaluri bisericeşti de natură morală în vremea noastră. Unii oameni s-au constrâns să rămână necăsătoriţi din dorinţa de sfinţenie sau râvnind măriri arhiereşti şi mai târziu instinctele lor s-au răzbunat prin nevroze şi greşeli morale.

Părintele Porfirie „s-a constrâns” să-L iubească pe Hristos. Însă a făcut-o dezinteresat şi, de aceea, Hristos i-a dat harul şi iubirea Lui şi astfel toate în el lucrau în armonie.

Dacă dai însemnătate mare formulelor, tiparului şi nesocoteşti esenţa, adică iubirea dezinteresată, ai un caracter protestant. Astăzi cultivăm limba pentru a rosti predici frumoase şi pentru a fi politicoşi, însă inima noastră „se umple de viermi puturoşi, plini de duhoare”. Părintele Paisie spunea că anglosaxonii din Australia îţi dăruiau un trandafir, îţi spuneau „mulţumesc”, iar apoi îi ucideau fără milă pe băştinaşii aborigeni. Adică o culme a prefăcătoriei. Dacă tu crezi că principala condiţie pentru ca cineva să devină episcop este să aibă cunoaşterea ştiinţifică a teologiei şi nu cunoaşterea dumnezeiască a discernământului şi iluminarea, ai un caracter protestant.

10-05-2006

(din: Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos, Lucrari minunate ale harului – eroi contemporani ai duhului, Editura Egumenita, 2013)

osios-porfyrios-kafsokalyvitis-84

Legaturi:

***

***

 

PUNTE DE LACRIMI, de Ziua Nationala, pentru un POPOR RISIPIT, DEZBINAT SI MANIPULAT. “Daca neamul nu este aproape de Dumnezeu se va dizolva”. AVERTISMENTUL PARINTELUI IOANICHIE BALAN: “Nu ne va scoate nimeni din Carpati daca nu-L vom scoate noi pe Hristos din inima si din casele noastre”

Şi dacă, de-a lungul ultimelor file de istorie, atitudinea poporului nostru nu a mai fost aceea a păstorului mioritic care a ştiut să dea un răspuns metafizic dureroasei condamnări a istoriei? Dacă, să zicem, s-a întâmplat ceva pe parcurs, poate după trădarea lui Brâncoveanu sau poate, mai aproape, după distrugerea sistematică din timpul comunismului a tot ce avea mai bun acest popor în fiinţa lui? Ori poate pe parcursul uciderii zilnice a 400 de prunci nevinovaţi chiar în trupurile mamelor lor, aşa cum arată statisticile ultimilor ani în România?

Poate a intervenit ceva după o astfel de trădare distrugătoare a înseşi raţiunii de a fi a unui popor în istorie, ceva … ca o răzgândire a lui Dumnezeu faţă de noi, ca un răspuns al veşniciei faţă de mergerea noastră pe cale, faţă de felul în care ne trăim vremelnicia. Poate de aici începând, atitudinea poporului român în faţa istoriei nu a mai fost cea a păstorului mioritic atât de hristofor în reacţia lui, ci a … oilor risipite de stăpânul „cel năimit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui” şi care „vede lupul venind şi lasă oile şi fuge şi lupul le răpeşte şi le risipeşte (Ioan 10,12).
Continuarea articolului

Articole Recomandate