“O noapte în pustia Sfântului Munte”: ISPITE SI RĂTĂCIRI ÎN PRACTICAREA RUGĂCIUNII LUI IISUS. Care sunt condițiile pentru a scăpa de înșelare și cum pot fi deosebite roadele rugăciunii de deghizarea diavolului în înger de lumină?

Citiți și:

Rătăciri în lucrarea Rugăciunii lui Iisus şi cum să le facem faţă

– (…) Nimeni nu poate ajunge un învăţat al Rugăciunii lui Iisus decât prin nevoinţa proprie, numai dacă el însuşi porneşte în această lucrare. Orice s-ar putea spune este doar un început, pentru a-i deschide pofta duhovnicească. Totuşi, pentru a-mi duce până la capăt gândurile despre rugăciune, ar trebui poate să spun câteva lucruri despre cursele şi rătăcirile ce pot apărea de-a lungul drumului.

– Într-adevăr, aţi spus mai înainte ceva, anume că monahii se feresc să-şi coboare nemijlocit mintea în inimă prin folosirea feluritor mijloace, pentru a înlătura primejdiile. Care sunt aceste primejdii şi rătăciri? Continuarea articolului

“O NOAPTE ÎN PUSTIA SFÂNTULUI MUNTE” – Povestea unei cărți de referință pentru înțelegerea autentică a RUGĂCIUNII LUI IISUS, dezlegarea enigmei PUSTNICULUI și un capitol important din cuprinsul ei: VENIREA ȘI DEPĂRTAREA HARULUI: “După fiecare bătălie, vine un har negrăit… Dacă nu recunoşti duhul care ucide, nu vei ajunge la cunoaşterea Duhului ce dă viaţă”

MĂSURILE și MODUL DE LUCRARE AL HARULUI ÎN INIMA OMULUI, de la TRESĂLTAREA INIMII la PĂRĂSIREA PEDAGOGICĂ de către Dumnezeu.

Roadele rugăciunii minții

Mitropolitul Ierotheos Vlachos, O noapte în pustia Sfântului Munte. Convorbire cu un pustnic despre Rugăciunea lui Iisus, Editura Sophia, 2017, traducere de Radu Hagiu (editie revazuta si adaugita):

Am fost un smerit închinător al Sfântului Munte din vremea studenţiei mele, din 1965, dar de când am ajuns cleric, în 1971, am mers de cel puţin trei ori în fiecare an. Cercetam mănăstiri, schituri, chilii, pustietăţi, căutând hrană duhovnicească.

După ieşirea din Sfântul Munte, în toamna lui 1977, am scris cartea O noapte în pustia Sfântului Munte, în care am înfăţişat învăţăturile dobândite despre rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. În anii petrecuţi în Athos am trăit neîncetat în acest şuvoi al Rugăciunii, am ascultat şi am citit multe despre ea. Cartea a apărut anonim în primăvara lui 1978, iscălită cu iniţialele A.I.V. (Arhimandrit Ierothei Vlahos), deoarece socoteam că nimic din ea nu era de la mine – eu eram un simplu purtător şi scriitor ale acestei duhovniceşti lucrări. Părintele Arhimandrit Gheorghie (Kapsanis), igumenul Sfintei Mănăstiri Grigoriu, scria în predoslovia cărţii: Continuarea articolului

SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT si cateva principii-trepte ale urcusului sau catre Dumnezeu: “NU DEVII MARE DECAT PRIN LUCRURILE MICI” si… NU TE INTOARCE INAPOI! Cat poate costa o singura clipa de ezitare si de neascultare?

15relig_1

Deunazi, Parintele Rafail Noica ne povestea, in conferinta sa:

Dacă aţi citit Autobiografia unui stareţ a Sfântului Paisie Velicikovski, el a avut experienţa asta în viaţa lui: un tânăr cu care mergea la mănăstire a zis: “Binecuvântează să merg să-mi văd părinţii să le spun la revedere şi vin şi ne întâlnim…” Și Paisie zice: “Dacă te duci, n-o să ne mai vedem.” S-a dus şi n-a mai revenit. În lume a rămas.

***

Fragment din introducerea cartii “PAISIE DE LA NEAMT – AUTOBIORGRAFIA SI VIETILE UNUI STARET”,

Un staret si autobiografia lui

“[…] In vointa de limitare la perioada tineretii sale, poate fi sesizat un alt motiv care va fi insufletit pe staretul nostru. Redactand Autobiografia, Paisie intelege sa faca o opera didactica, adica vrea sa lase ucenicilor sai o invatatura cu privire la viata duhovniceasca, dar urmareste acest scop cu o metoda deosebita. Cand luam in mana autobiografia unui om pe care geniul si sfintenia l-au facut celebru, ne astep­tam de regula sa gasim relatate acele fapte si evenimente de mare importanta care i-au ingaduit autorului sa ajunga la faima dupa care e cunoscut si apreciat. Abia intrati in ea, lectura Autobiografiei lui Paisie deceptioneaza. Ajungem sa ne intrebam: de ce oare autorul se limiteaza practic la a relata evenimente dintre cele mai comune si, mai mult inca, descriindu-le cu un lux de detalii perfect banale? Paisie consacra pagini intregi descrierii diverselor sale deplasari pe jos sau cu barca pe fluvii, intarzie istorisind micile ob­stacole intalnite; in alte pagini descrie minutios felul cum isi indeplinea ascultarile sau slujirile cele mai comune care ii fusesera incredintate in diversele manastiri, consacra capitole intregi pentru a povesti istoria unui prieten, sau cea a mamei sale care nu se putea consola cu plecarea lui.

Extrem de semnificativa in acest sens este relatarea a doua episoade ale sederii sale la schitul Traisteni. Intr-o zi i se incredinteaza sarcina de a pregati si coace painea pentru intreaga comunitate: tanarul Platon era insa atat de stan­gaci incat, pentru a putea avea ceva de mancat in acea zi, monahii au trebuit sa faca in ultimul moment o mamaliga rapida. In alta zi i s-a intamplat sa adoarma si sa nu auda toaca ce chema la slujba de noapte. Mai mult, era duminica. Tulburat, Paisie n-a mai indraznit sa vina la dumnezeiasca Liturghie. Staretul Paisie intarzie atat relatand aceste doua episoade incat, atat la sfarsitul unuia, cat si al celuilalt simte nevoia sa se explice si sa se justifice de ce anume a irosit atatea cuvinte pentru fapte in aparenta atat de neinsemnate, incheind aventura painii, el adauga: „Cu acest prilej am suferit mult de lipsa mea de experienta si, daca am intarziat povestind acest fapt, e numai pentru ca fratii care intra in soborul nostru sa nu se infricoseze pentru ca ar fi lipsiti de experienta in cutare sau cutare slujire de acest fel” (f. 93). Iar incheind cealalta povestire, afirma: „Am povestit toate acestea pentru a-i incuraja pe parinti si pe frati, mai cu seama pe cei tineri, care se gasesc sub stapanirea mea, ca ei sa se scoale si sa se duca cu sarguinta la slujbele bisericesti” (f. 107v).

Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam