NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU: “Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar dacă asta înseamnă A NE FACE DE RUŞINE în ochii celorlalţi”

… Dar cât de mic este de fapt preţul pe care trebuie să-l plătim ca să-L întâlnim pe Mirele Bisericii… Dumnezeu binevoieşte să Se sălăşluiască în aceste suflete care Îl caută din toată inima, care dispreţuiesc părerea lumii şi îmbrăţişează aceeaşi ocară pe care Domnul însuşi a luat-o asupră-Şi pentru noi”

zaheu1

***

Vedeti si:

***

testament3

ARHIMANDRIT ZAHARIA ZAHAROU:

Tanjind a-L vedea pe Domnul

Tânjeşte sufletul meu după Domnul, şi cu lacrimi îl caut pe El. Cum să nu Te caut? Tu m-ai căutat mai nainte, şi mi-ai dat a mă îndulci în Duhul Tău cel Sfânt, şi sufletul meu Te-a iubit. [Cuviosul Siluan Athonitul]

Țelul întregii noastre nevoințe în această viață este a ne afla adâncul inimii” [Ps. 3, 7], fiindcă acolo Se descoperă Dumnezeu pe Sine omului. Insă pentru aceasta trebuie mai întâi să dezrădăcinăm dinlăuntrul nostru patima mândriei care ne acoperă şi ne îngroapă atât de adânc inima, încât ajungem să nu o mai simţim. Mândria ne împiedică a iubi”, spune Sfântul Siluan. Fără îndoială, dragostea cea adevărată izvorăşte din smerenie, căci omul smerit îi cuprinde pe toţi in inima sa, pe Dumnezeu şi pe semenii lui deopotrivă. Câtă vreme ne stăpâneşte mândria, vom fi despărţiţi de inima noastră, vom trăi numai potrivit minţii noastre măr­ginite şi, nefiind în stare să împlinim rostul venirii noastre in această viaţă, vom ajunge precum frunzele uscate, mânate de vânt la voia întâmplării. Dacă însă vom izbuti să ne aflăm adâncul inimii, atunci mintea noastră va arunca ancora nu numai în inimă, ci şi în înaltul cerului, acolo unde viaţa neeste ascunsă cu Hristos în Dumnezeu“, iar Domnul va veni şi Se va sălăşlui întru noi.

Oricât de mult ne-am fi întinat inima prin păcat, vine vremea când asemenea lui Zaheu vom tânji şi noi să-L cunoaştem pe Domnul, să aflăm Cine este El. Oricât de adâncă ar fi bezna păcatului în care ne-am afundat, mai devreme sau mai târziu vine clipa când nu vom mai putea nesocoti problema veşniciei. Intreaga noastră viaţă de până atunci ne va apărea ca o uriaşă trădare faţă de Dumnezeu, o jignire nedreaptă adusă Ziditorului nostru. Duhul nostru însetează după cele veşnice, pentru că am început să vedem deşertă­ciunea a tot lucrul ce nu poartă pecetea veşniciei. Acest moment este deosebit de important, căci soarta noastră veşnică atârnă în întregime de calea pe care o vom alege: dacă ne întoarcem către Dumnezeul cel viu şi primim cuvântul Lui, tânjind a-I vedea Faţa, atunci El ne va lumina şi-Şi va începe lucrarea de mântuire în sufletul nostru; vom porni într-o adevărată „aventură” cu Dumnezeu. Nu avem nevoie decât de dorinţa de a-L cunoaşte şi de puţină smerenie. Acestea reprezintă mica noastră contribuţie, partea noastră, pe care I-o oferim lui Dumnezeu cu credinţă şi fără de care Domnul nu va săvârşi nimic. La această „părticică” infimă El va adăuga partea infinit mai mare a harului Său, care ne lăr­geşte inima şi ne dăruieşte mântuirea.

Continuarea articolului

Omilia duhovniceasca a Sf. Macarie cel Mare despre SLAVA CRESTINILOR – IMBRACAREA IN DUHUL SFANT INCA DE AICI, ca arvuna a vietii de dupa inviere. CUM ESTE INCERCATA IUBIREA DE DUMNEZEU A CELOR CREDINCIOSI si care este PRETUL AGONISIRII IMPARATIEI VESNICE? “Foarte puţini sînt aceia care adaugă un sfîrşit bun unui început bun, cei care duc neclătinaţi drumul pînă la capăt… “

Într-adevăr, mulţi se luptă şi mulţi se împărtăşesc de harul ceresc şi se rănesc de dragostea cea cerească, însă nesuportînd luptele, asalturile, durerile şi ispitele zilnice (venite din partea) celui rău şi boldul diferitelor pofte lumeşti — faptul că fiecare iubeşte ceva din această lume şi nu se poate dezlega întru totul de iubirea lui — se afundă în abisul lumii, din cauza lipsei de bărbăţie, a trîndăviei, laşităţii sau din cauza iubirii unui lucru pămîntesc”.

cuv-macarie-cel-mare-din-egipt-7

SFANTUL MACARIE EGIPTEANUL:

Omilia a V-a

Mare deosebire este între creştini şi oamenii lumii acesteia. Pentru că (oamenii lumii acesteia) sînt legaţi cu inima şi cu mintea în lanţuri pămînteşti; pe cînd (creştinii) doresc din toată inima să se afle în graţia Tatălui celui ceresc şi numai pe El îl au înaintea ochilor.

1. Alta este lumea creştinilor, mintea, vorba, fapta şi modul lor de viaţă, şi alta este fapta oamenilor din lumea aceasta, mintea, vorba şi modul lor de viaţă. Altceva sînt aceia şi altceva sînt aceştia şi mare este deosebirea între unii şi alţii. Pentru că locuitorii pămîntului şi fiii veacului acestuia se aseamănă griului pus în ciur; ei sînt cernuţi de cugetele cele nestatornice ale lumii acesteia, (se află în necontenitul vîrtej al lucrurilor celor pămînteşti, al poftelor şi al complicatelor probleme materiale).

Diavolul scutură şi cerne sufletele lor prin ciur, adică prin lucrurile cele pămînteşti. Tot neamul cel păcătos al oamenilor, de la căderea lui Adam, cel care a călcat porunca, se află sub stăpînirea (acestuia), a începătorului răutăţii.

Deci, primind această stăpînire asupra tuturor fiilor acestui veac, îi agită şi-i cerne în sita lumii cu cugete necontenite de înşelăciune şi rătăcire. Continuarea articolului

PARINTELE SERAFIM DE LA CEBZA – interviu in “Familia ortodoxa” despre DUHOVNICIE, pregatirea pentru Sfintele Taine, LUCRAREA LUI DUMNEZEU si SINCERITATEA CAUTARII MANTUIRII: “Oamenii nu au curajul să meargă cu adevărat pe calea îngustă, deloc comodă, a Bisericii, nu mai caută veşnicia”

parintele-serafim-grozavescu

“Familia ortodoxa”, nr. 1 (96)/ 2017

PROTOSINGHELUL SERAFIM DE LA MĂNĂSTIREA CEBZA

„Lucrarea duhovniciei este să schimbe inima omului”

Părintele Serafim, duhovnicul Mănăstirii timişene Cebza, este unul dintre Duhovnicii poporului român de astăzi. Spunem acest lucru pentru că, deşi mai toţi preoţii sunt hirotesiţi primind duhovnicia din mâna episcopului, nu foarte mulţi au această vocaţie sau harismă de duhovnic. Duhovnicul este Părintele, este cel ce asumă, sfătuieşte, încurajează şi călăuzeşte. Este cel la care fugi pentru a te împăca cu Dumnezeu şi cu tine însuţi. Duhovnicul nu este însă un Părinte obişnuit, ci un om aflat permanent în stare de jertfă pentru fiii lui duhovniceşti. Se roagă pentru ei şi îi primeşte oricând aceştia îl caută, pentru a-i asculta şi a-i mângâia, pentru a-i îndruma pe calea Evangheliei lui Hristos. Am aşezat acest interviu acum, la început de an, pentru că de aici trebuie să plecăm în viaţa noastră duhovnicească: de la a ne afla fiecare dintre noi un astfel de Părinte. Aici se află răspunsul la toate nedumeririle, problemele şi necazurile noastre: în relaţia vie şi permanentă cu duhovnicul – şi, prin el, cu însuşi Dumnezeu. (V.G.)

Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam