RUGACIUNI SI CANTARI CATRE SFANTUL MACARIE CEL MARE. Puterea minunata a rugaciunii si pilde puternice pentru izbavirea de ispite, DIN VIATA SFANTULUI MACARIE EGIPTEANUL

Rugăciune către Sfântul Cuvios Macarie cel Mare, pentru dobândirea blândeții și discernământului (a Episcopului Macarie Drăgoi)

Sfinte Cuvioase Macarie, cel care te-ai învrednicit a fi numit odinioară de contemporani „dumnezeu pământean” pentru blândețea, mila și îndelunga răbdare față de frații cei neputincioși, grăbește de ne acoperă cu aripile rugăciunilor tale de năvala ispitelor care ne vin de la lume, de la trup și de la cel viclean. „Vas ales” al înțelepciunii celei de sus, povățuiește-ne întru nevoință și învață-ne întru pocăință. „Copil bătrân” care ai câștigat Împărăția urmând cuvântului Mântuitorului, scoate-ne din starea celor îmbătrâniți în rele și patimi. „Heruvim al pustiei”, du-ne în pustia cea lăuntrică, spre izbăvirea de Babilonul desfrânării din afară. Învățător mult-iubit al demnității de a fi creștin, îmboldește în noi glasul conștiinței, ca să ne aflăm întru adevăr. Iubitor al sărăciei și al smereniei, insuflă în noi singurul dor de Împărăția lui Hristos. Continuarea articolului

“Ce teribil lucru sa-L ratezi pe Dumnezeu chiar si cand Il intalnesti faţă catre faţă!”. IUBIREA DE LUME – “LEPRA” CARE NE STINGE “FOCUL” DIN INIMA, NE SCOATE DE LA PICIOARELE LUI IISUS si DE PE DRUMUL CATRE IMPARATIA CERURILOR

Marius Iordachioaia/ Dragostea in care cred:

lepra credinței noastre

Foc am venit să arunc pe pământ și cât aș vrea să fie aprins acum, spune Domnul Iisus. Acest foc este focul mântuitor al credinței în El. Ultima Lui întrebare a fost: Voi mai găsi ceva din acest Foc al credinței când mă voi întoarce din Cer?

În Evanghelia de azi, a Leproșilor, vedem lucrarea de aprindere a acestui Foc. Știm de la Ap. Pavel că minunile se fac pentru a naște credința. Minune a fost și vindecarea leproșilor. O minune foarte discretă căci martorii ei au fost doar leproșii care se duceau acolo unde i-a trimis Iisus. Ei plecaseră spre Templu, să se arate preoților, așa cum le poruncise Domnul, și mergând, cu fiecare pas făcut pe drumul poruncit, lepra se retrăgea din ființa lor!

Aici e bine să ne oprim și să cinstim pe Domnul pentru taina dezvăluită:  A CREDE ÎNSEAMNĂ A TE DUCE UNDE TE-A TRIMIS IISUS! ȘI, DRAGII MEI FRAȚI, SCUMPE SURORI, UNDE NE-A TRIMIS DOMNUL PE TOȚI? UNDE? SPRE ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR, SPRE TEMPLUL CERESC, CA SĂ NE ARĂTĂM PĂRINTELUI CERESC! Slavă Lui! Aceasta e călătoria care ne vindecă! Aceasta e Calea! Slavă Domnului Iisus că ni S-a făcut, smerindu-se, această Cale! Continuarea articolului

RECUNOSTINTA – REASEZAREA IN FIREA SI IN IUBIREA LUI DUMNEZEU. Iubirea cere inapoi (doar) iubire. Cuvantul PARINTELUI HRISOSTOM DE LA PUTNA la vindecarea celor zece leprosi (2016, AUDIO, TEXT)

(detaliu icoana de Elena Murariu)

***

Protos. Hrisostom (M-rea Putna) (17 ianuarie 2016):

RECUNOSTINTA – REASEZAREA IN FIREA SI IN IUBIREA LUI DUMNEZEU

Predică la Duminica a XXIX-a după Rusalii (vindecarea celor 10 leproși) și la pomenirea Sf. Cuv. Antonie cel Mare

“[…] Hristos dă mărturie că acesta s-a vindecat cu adevărat. Acesta s-a vindecat pentru că s-a întors în firea sa. Acesta s-a vindecat pentru că s-a aşezat întru adevărata recunoştinţă, în firea lui. Recunoştinţa aceasta, pe care a arătat-o acest samarinean, este starea naturală a omului. Recunoştinţa nu înseamnă simplu a mulţumi. Chiar şi etimologia cuvântului ne duce spre o înţelegere mai profundă, şi anume: re-cunoaştere, cunoaştere din nou, o supra-cunoaştere, o cunoaştere mai aprofundată, o cunoaştere mai adâncă.

Acela, văzându-se vindecat, a cunoscut că Dumnezeu este Cel Care i-a dat acest dar. Şi, cunoscând că Dumnezeu este Acela Care l-a miluit pe el, el, care nu avea dreptul să fie miluit, el nu avea dreptul să ceară aceleaşi lucruri împreună cu ceilalţi, care se considerau fii ai lui Avraam, şi, totuşi, el a fost vindecat. Şi, făcând asta, slăvea pe Dumnezeu, şi, slăvind pe Dumnezeu, s-a aruncat la picioarele lui Hristos. Recunoştinţa înseamnă, aşadar, să cunoşti că ceea ce ai, ai de la Dumnezeu. Şi, dacă ai de la Dumnezeu, acesta este un semn că El te-a iubit. Şi de aceea te-a făcut. Te-a iubit pentru că te-a dorit. Te-a dorit pentru că a vrut să fii lângă El, să te bucuri de El. Spune un sfânt mare al Bisericii noastre că omul a fost creat în lumina zâmbetului feţei lui Dumnezeu. Dumnezeu a zâmbit şi l-a făcut pe om. Şi întru acest zâmbet omul trebuia să crească, omul trebuia să se aşeze. Întru acest zâmbet omul trebuia să înţeleagă iubirea lui Dumnezeu. Şi să se aşeze în ea şi această iubire să o întoarcă către Dumnezeu.

Continuarea articolului

Articole recomandate

Carti

Articole Recomandate

Carti

Recomandam