ÎMBRĂȚIȘAREA LUI DUMNEZEU. PS Benedict Bistrițeanul: CRUCEA – declarația de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi. IZOLARE, FRICĂ, DEZBINARE vs. SLUJIRE ȘI PARTICIPARE LA SUFERINȚA APROAPELUI (video + text)

PS Benedict Bistrițeanul: „Crucea – îmbrățișarea lui Dumnezeu”
 
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 13 septembrie 2020, în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Șieu-Odorhei, Protopopiatul Beclean.

„De fiecare data cand te apropii de o localitate, fie ca este sat fie ca este oras, primul semn puternic pe care il vezi este crucea. Romanii credinciosi din vechime au asezat troite la intrarea in sat ca sa fie protejat satul si, bineinteles, crucea troneaza solemn pe turla bisericii si aceasta cruce se vede din departare. Si apoi crucea o gasesti la intersectii, o gasesti in curtile credinciosilor, crucea o gasesti in casele lor sau sub forma cruciulitei la gatul nostru. Niciun simbol nu este mai puternic si mai raspandit cand vine vorba de crestinism si de Evanghelia Domnului Hristos, cum este Crucea. Si, tocmai de aceea, Crucea devine simbol, imagine a lui Dumnezeu si chip al dragostei lui Dumnezeu. Declaratia de dragoste a lui Dumnezeu pentru lume. Ne spune Insusi Hristos ca nu este dragoste mai mare decat ca cineva sa-si dea viata pentru aproapele sau. Si cand acel Cineva este chiar Fiul lui Dumnezeu intrupat, Domnul Iisus Hristos, cu atat mai mult declaratia de dragoste pe care Dumnezeu i-o face omului se dovedeste in fapte.

Noi traim intr-o lume in care ne facem unii altora tot felul de declaratii si zicem declaratii de dragoste. Cu atat de multa usurinta ne declaram dragoste chiar vesnica unii altora. Dar dragostea aceasta vesnica se dovedeste, se vadeste in jertfa pentru celalalt. Si tocmai de aceea, in putinele versete care au fost randuite sa se citeasca astazi la Sfanta Liturghie, unul isi are un loc central. Fragmentul pe care tocmai l-am ascultat este luat din Evanghelia dupa Ioan, din capitolul 3 incepand cu versetul 13. In capitolul 3, versetul 16 ne spune Evanghelistul Ioan lucrul urmator, care este punctul central in jurul caruia se invarte intreaga desfasurare a Evangheliei de astazi. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

De aceea Dumnezeul nostru este mare, pentru ca nu este unul din departare, este unul de foarte aproape, este unul care cunoaste conditia umana. Oricat de mare si de minunat ar fi Dumnezeu, daca ar sta in departare si S-ar uita, fie si cu compatimire, la poporul care sufera, ar ramane un Dumnezeu al departarii. Dar Dumnezeul nostru este unul al apropierii, pentru ca L-a trimis pe Fiul Sau in lume in mijlocul nostru, ca sa simta bucuria omului, dar, mai ales, ca sa simta suferinta omului. Cand noi suferim, Hristos este Cel care sufera in noi, pentru ca nu a existat suferinta mai mare in aceasta lume decat suferinta lui Hristos, Care a fost rastignit pe nedrept pe Cruce. Pentru cine? Pentru mine, pentru tine, pentru noi, pentru lumea intreaga, de la inceputuri si pana la sfarsiturile ei.

De aceea, Crucea este semnul dragostei lui Dumnezeu care, precum zice Sf Apostol Pavel in prima sa scrisoare catre Corinteni, in capitolul 1: „pentru unii este nebunie iar pentru altii este puterea lui Dumnezeu”. Si vedeti ca si in zilele noastre sunt unii care nu pot purta povara crucii, nu pot primi crucea, pentru ca exprima „dragostea aceasta nebuna a lui Dumnezeu” pentru om care face totul ca sa il mantuiasca pe om. Dumnezeu a venit in lume ca sa ne caute pe fiecare in parte. Nu noi Il cautam pe Dumnezeu, El ne cauta pe noi. Si tocmai de aceea, pentru unii nu poate fi acceptabil ca Dumnezeu Se smereste atat de tare, incat se urca pe obiectul cel mai de ocara, care era pe vremuri crucea. Cine murea pe cruce se asimila categoriei talharilor celor mai groaznici – si totusi El atat de tare Se smereste si Se urca pe cruce, pentru ca iubeste. Numai cine iubeste poate sa se smereasca intr-atat incat sa sufere ocara pentru ceilalti. Ba mai mult decat atat, sa sufere umilinta maxima posibila.

Unii au inteles aceasta taina a Crucii ca si taina dragostei. Altii nu au inteles-o si s-au impotrivit ei. Si de aceea, Sfantul Pavel de atunci intuia lucrurile acestea zicand: pentru unii Crucea este puterea lui Dumnezeu, pentru noi cei care ne inchinam si credem in ea, dar pemtru altii este nebunie. Este de neinteles cum ar putea Dumnezeu sa Se umileasca intr-atat, incat sa primeasca Crucea, iar crucea aceasta sa se transforme in ceva maret, care sa primeasca loc de cinste mai apoi, dupa aceasta jertfa a Domnului Hristos. Continuarea articolului

VREMEA ADEVĂRULUI, VREMEA LIMPEZIRII – Interviu pentru “Familia ortodoxă” al PĂRINTELUI CIPRIAN GRĂDINARU DIN HULDENBERG: “Nu există ființă mai ușor de controlat decât cea cuprinsă de groază”. CUM SĂ SUPRAVIEȚUIM DUHOVNICEȘTE ÎN ZILELE CONFUZIEI ȘI PANICII? (prima parte)

Părintele Ciprian Grădinaru de la Biserica „Toți Sfinții” din Huldenberg

Vremea adevărului

Din când în când, în istoria omenirii se produc niște cutremure, așa cum este și ceea ce se întâmplă în aceste zile datorită fenomenului „Covid”. Sunt îngăduite de Dumnezeu, lucrând  ca niște oglinzi teribile, imense, ce reflectă starea reală a omenirii. Înţelegem cine suntem şi vedem care este starea noastră lăuntrică adevărată doar în perioade de încercare. Iar lunile acestea din urmă, de când a apărut fenomenul „Covid”, au fost un prilej pentru multe radiografii duhovniceşti. Dacă încă nu am găsit oglinzile potrivite în care să ne vedem inimile, vă propun ca în mărturiile următoare şi în răspunsurile părintelui Ciprian Grădinaru să aflăm câteva astfel de instrumente de evaluare. (V.G.)

Părinte, în România şi în lume este o tulburare teribilă. Nu cunosc mulţi care să-și fi păstrat pacea. Şi prin case, şi pe străzi, şi în biserică e multă tulburare dintr-o sumedenie de motive. Sfinția voastră cum trăiţi acest timp de criză?

– Ca în Arca lui Noe! Aşa simţim toţi cei din parohie: pe de o parte, pace şi recunoştinţă către Domnul, Cel ce ne-a adus în Biserică, Arca cea de nescufundat, iar pe de altă parte, ne rugăm cu tristeţe pentru ce se întâmplă în aceste zile în sufletul atâtor oameni: răcirea, chiar pierderea credinţei, boli sufleteşti, abuzuri împotriva libertăţii și vieţii, spaimă, confuzie, cinism, cruzime. Încercăm, cu ajutorul Domnului, să prefacem timpul de criză în vremea adevărului, în vreme de mântuire cf. II Corinteni 6:2. Este singura cale de a supravieţui duhovniceşte. Avem nevoie absolută de Adevăr, ca început al pocăinţei ‒ şi a mea, dar şi a noastră, a tuturor. În primul rând, chiar trebuie să-I dăm lui Hristos „toată viaţa noastră” ‒ şi nu „aproape toată viaţa noastră”! ‒, Lui, Care este Adevărul, Lui Care Se vădeşte, încă o dată, singura ancoră reală, unicul element de stabilitate. El este singura, adevărata măsură a toate câte sunt. Toate asigurările şi construcţiile omeneşti pe care mulţi ne-am întemeiat vieţile, chiar şi pe cele duhovniceşti, şi-au vădit şubrezenia şi au căzut şi vor cădea una după alta.

În al doilea rând, mulţi ne-am putut adânci, dacă am vrut, în adevărul despre noi înşine, căci ne-am aflat măsura credinţei ‒ sau necredinței! ‒ prin reacţiile pe care le-am avut în faţa ameninţării bolii şi a morţii, în noile tipuri de relaţii care ni s-au impus cu cei din familie, din biserică, cu cei de aproape sau de departe ai noştri. Continuarea articolului

“Măi creștini, rugați-vă, că or să vie mari necazuri pe oameni! Oamenii nu se mai roagă lui Dumnezeu” (PĂRINTELE SIMEON ZAHARIA în documentarul Trinitas TV despre Mănăstirea Sihăstria)

Extras din documentarul TRINITAS TV “Manastirea Sihastria” (despre Man. Sihastria Neamtului) – septembrie 2020

Monah Gherasim Bulearcă:

Nu mai este ca înainte. Înainte era viață aspră, când am venit eu aici. Era o dată în zi masa, la ora 3. Tot ce făceai, făceai cu binecuvântare. Și dacă mâncai, și dacă beai apă, tot cu binecuvântarea preotului se făcea atunci. Dacă plecai undeva, dacă te duceai pe deal, tot binecuvântare luai și-ți mergea bine. Sau  la drum dacă plecai, luai binecuvântare. Luai blagoslovenia preotului și-ți mergea bine, dar amu` faci lucrul așa. Ce să faci? Așa sunt timpurile de-acuma. S-au spălăcit și nu mai este cum a fost. Și timpul, și oamenii… nu-s ascultători. Se spune că la urmă oamenii nu se vor înțelege unii cu alții. E aproape de sfârșit.

Continuarea articolului

Articole recomandate

Carti

Articole Recomandate

Carti

Recomandam