RUGACIUNE PENTRU IZBAVIREA DE NEDREPTATI si ACATIST CATRE SFANTUL MINA rostite de Parintele Episcop MACARIE DRAGOI (video, audio)

Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina, pentru izbăvirea din nedreptăți, alcătuită și rostită de PS Părinte Episcop Macarie, la slujba Privegherii și a Sfintei Liturghii de la Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, 11 noiembrie 2019

Sfinte Mare Mucenice Mina, râvna credinței în Hristos te-a împins, în zilele de demult ale împăratului Dioclețian, prigonitorul de creștini, să mărturisești cu prețul propriei tale vieți spre mântuirea multora și spre dobândirea cununii muceniciei. Pentru aceasta, cu bucurie te lăudăm și îți mulțumim, ca unul care ești grabnic ascultător al rugăciunilor celor aflați în tot felul de nevoi, strâmtorări și necazuri. Scut nevăzut care ocrotește pe cei slabi fiind, la tine alergăm cu nădejde, pentru a cere mijlocirea ta către Hristos. Continuarea articolului

MAI RĂI DECÂT SODOMA ȘI GOMORA… Părintele Athanasie Mitilinaios despre legătura dintre starea de MAXIMĂ PERVERTIRE a omenirii nepocăite și apropierea sfârșitului lumii: “Atunci protecția lui Hristos (asupra lumii) va fi retrasă și Antihrist va apărea”

EXCLUSIV –

Arhim. Athanasie Mitilinaios (1927-2006), Omilii la Cartea Apocalipseiextrase din volumele II si III, inca nepublicate in traducere romaneasca:

Cele Șapte Trâmbițe și Antihristul

(Omilia XLI – fragmente)

Și a trâmbițat al şaselea înger. Şi am auzit un glas, din cele patru cornuri ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu, zicând către îngerul al şaselea, cel ce avea trâmbiţa: Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare, Eufratul. Şi au fost dezlegaţi cei patru îngeri, care erau gătiţi spre ceasul şi ziua şi luna şi anul acela, ca să omoare a treia parte din oameni. Şi numărul oştilor era de douăzeci de mii de ori câte zece mii de călăreţi, căci am auzit numărul lor. Şi aşa am văzut, în vedenie, caii şi pe cei ce şedeau pe ei, având platoşe ca de foc şi de iachint şi de pucioasă; iar capetele cailor semănau cu capetele leilor şi din gurile lor ieşea foc şi fum şi pucioasă. De aceste trei plăgi: de focul şi de fumul şi de pucioasa, care ieşea din gurile lor, a fost ucisă a treia parte din oameni. Pentru că puterea cailor este în gura lor şi în cozile lor; căci cozile lor sunt asemenea şerpilor, având capete, şi cu acestea vatămă. Dar ceilalţi oameni care nu au murit de plăgile acestea, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se mai închine idolilor de aur şi de argint şi de aramă şi de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de fermecătoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de furtişagurile lor. (Apocalipsa 9, 13-21)

A șasea plagă, vestită de sunetul de trâmbiţă al celui de al şaselea înger, este mult mai groaznică şi mult mai nimicitoare decât cele precedente, introducând al doilea vai

Evanghelistul se referă la ucidere, desfrânare, furt și vrăjitorie, care sunt încălcări ale poruncilor.

Să ne gândim întâi la ucidere. Niciodată în istorie nu s-a consemnat o asemenea desconsiderare a vieţii omeneşti precum vedem în zilele noastre. [Părintele vorbea în anii ’80 – n. tr.] Cu ipocrizie ridicăm glasul pentru drepturile [animalelor şi] ale omului, în timp ce zilnic în lumea întreagă există anarhie, revolte, crime la comandă, chinuirea creştinilor pe glob, războaie ucigătoare și nepăsare la adresa sănătăţii şi a vieţii a milioane de oameni prin poluarea mediului, falsificarea alimentelor şi a medicamentelor, şamd. – toate acestea intrând în categoria uciderii directe sau indirecte.

În al doilea rând să ne gândim la desfrâu. Sub termenul acesta general de desfrâu (păcat trupesc) se înţelege o ţesătură întreagă de imoralitate, numai pomenirea acestor acte imorale ar face pe oamenii respectabili să roșească de rușine. Am devenit cu adevărat o societate a Sodomei şi Gomorei. Astăzi ne-ar putea fi chiar ruşine să recunoaştem că nu facem fapte păcătoase pe care toţi ceilalţi le consideră normale! Tânăra este stânjenită să pomenească faptul că nu are un iubit sau că este încă fecioară. La fel, tânărul este rușinat să recunoască că se păstrează curat. Pentru că acest rău a devenit progresiv mai accentuat și este atât de răspândit încât se revarsă pe străzi, oamenii se ruşinează să spună că nu au încercat încă imoralitatea. Nefirescul este acceptat ca firesc, păcatul ca ceva distractiv, pasionant, şi complet normal. Curăţia, stăpânirea de sine, castitatea, înţelepciunea, cumpătarea sunt considerate ca fiind în afara realităţii curente şi dincolo de limitele a ceea ce este considerat astăzi normal. Imoralitatea spectacolelor de televiziune, a filmelor, fotografiilor şi romanelor a depăşit orice precedent, precum a depăşit şi furtul. Continuarea articolului

“Părtaș la suferinţa și la împărăţia și la răbdarea în Iisus…”: Arhim. Atanasie Mitilinaios despre SENSUL AUTENTIC AL RĂBDĂRII și ÎNȚELEGEREA CREȘTINISMULUI nu ca simplă RELIGIE, ci ca MOD DE VIAȚĂ și ca împărtășire din viața lui Hristos. “CREȘTINII FIE SE VOR ÎNCHINA FIAREI, FIE VOR FLĂMÂNZI. ACEST LUCRU SE PETRECE ÎN CULISE ACUM, DAR ÎN VIITOR EL VA DEVENI DIN CE ÎN CE MAI EVIDENT”

Omilii la Cartea Apocalipsei vol. I – ARHIMANDRIT ATHANASIE MITILINAIOS

Omilia a VII-a

Apocalipsa 1, 9-11

Eu Ioan, fratele vostru și împreună cu voi părtaș la suferinţa și la împărăţia și la răbdarea în Iisus, fost-am în insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia lui Iisus. Am fost în duh în zi de duminică și am auzit, în urma mea, glas mare de trâmbiţă, care zicea: Ceea ce vezi scrie în carte și trimite celor șapte Biserici: la Efes, și la Smirna, și la Pergam, și la Tiatira, și la Sardes, și la Filadelfia, și la Laodiceea.

30 noiembrie 1980

Sfântul Ioan folosește trei termeni pentru a arăta cum Biserica avansează în călătoria ei. Aceste trei elemente vor exista întotdeauna în Biserică, chiar și în momente pașnice: suferința, răbdarea și împărăția. Dar trebuie să reținem că aici evanghelistul nu se referă la suferințele și răbdările de zi cu zi, pe care chiar și oamenii lumii le pot avea. Am menționat anterior o serie de lucruri despre thlipsis sau suferință. Trebuie să luăm răbdarea și împărăția împreună. Răbdarea este a doua temă a Apocalipsei, carte indisolubil legată de suferință.

De multe ori, când fratele nostru suferă, nu putem face nimic pentru el. Nu putem face prea multe, de exemplu, atunci când o persoană are o boală trupească.

Sau poate nu reușim să rezolvăm problemele financiare ale cuiva. Deseori îi spunem persoanei respective: „Ai răbdare.” În orice caz, atunci când nu putem oferi soluții pentru nevoile cuiva, îi spunem acelei persoane să aibă răbdare, să reziste. De multe ori acest lucru poate fi sau poate părea o cale de ieșire la liman determinată de propria noastră neajutorare și incapacitate de a oferi sprijin într-o manieră constructivă și pozitivă. De multe ori, chiar și pentru persoana care aude în mod repetat sfaturi de felul „Ai răbdare; ceva, ceva o să se întâmple; nu se știe niciodată”, aceste sfaturi încep să sune a gol, n-au substanță. De câte ori le spunem oamenilor aflați în primejdie să aibă răbdare, iar ei își mușcă buzele și repetă: „Da, răbdare”, dar parcă ar spune: „Mersi pentru nimic”. Totuși, această expresie, foarte simplă, pe care oamenii o consideră banală, în contextul potrivit, este cel mai bun sfat. Nimic nu poate fi mai bun decât asta.

Vremurile noastre nu mai au această răbdare. Astăzi răbdarea este considerată de cei mai mulți un semn al slăbiciunii, și nu o virtute cu mare putere. Este ceva mai degrabă pasiv și neimpresionant. Persoana răbdătoare, care se reține și se controlează, poate fi considerată slabă. Oamenii din zilele noastre sunt extrem de nerăbdători. Sunt ocupați, alergând întotdeauna, fugărind mereu câte ceva. Civilizația noastră este cea a fast-food-urilor, a magazinelor și a meselor preparate la microunde în trei minute. Totul este rapid, rapid, făcut în grabă. Toți alergăm și ne uităm mereu la ceas să ne facem timp și să facem și mai multe, să acoperim mai mult teren. Acest lucru elimină elementul de răbdare. Avem dificultăți în a face față adversităților cotidiene ale vieții din cauza acestei lipse de răbdare. Totuși, subliniez din nou, că răbdarea este cel mai bun medicament pentru suferință. Cu răbdare purtăm crucea suferinței și, în cele din urmă, câștigăm bătălia. Hristos ne spune că cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui (Matei 10, 22). Continuarea articolului

Articole Recomandate

Carti

Recomandam