Mai vine Mos Craciun pentru Ioana, “bobocelul” fara codite din Hunedoara?

11-12-2009 Sublinieri

Ioana I

Bună ziua!

Numele meu este Ioana Stanciu şi sunt elevă în clasa I la Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara. Şcoala este minunata lume, dorită de mine, în care m-am întâlnit cu bastonaşele, cu cifrele, cu literele… Am simţit că familia mea s-a lărgit, pentru că colegii mei imi sunt ca niste fraţi, iar doamna învăţătoare ne este ca o mamă. Sala de clasă, plină de lumină şi de zâmbet; fiecare petec de perete mă cheamă să stau de vorbă cu el, pentru că, să vedeţi, la noi în clasă, pe pereţi, sunt multe, multe culori, fructe, peisaje, diferite obiecte, care toate se grăbesc să mă înveţe ceva. Peste toate acestea domină un şir de semne, despre care doamna învăţătoare a spus că poartă denumirea de alfabet. Am intrat în lumea lui!!! Ce minunăţie!!! Ştiţi care a fost primul cuvânt pe care l-am scris?! MAMA……..! Numai ce am intrat în lumea alfabetului şi, iată ce minune!!! Gândeam la ce va fi atunci când voi şti tot acel şir de litere, numit alfabet, câte lucruri bune voi putea face cu el. A fost acum 3 săptămâni… De atunci nu am mai scris nici un cuvânt şi nu ştiu dacă mai ştiu să scriu cuvântul MAMA.

Să vă spun de ce. Părinţii mei m-au luat din băncuţa noii mele „căsuţe” şi m-au dus pe patul unui spital din Cluj. Mama mea de atunci este foarte tristă şi tot timpul plânge. A zis că am leucemie. Eu nu stiu ce înseamnă asta, poate că dumneavoastră ştiţi. Eu am început să cred că este ceva mai greu atunci când o doamnă îmbrăcată cu haine albe a venit şi mi-a tăiat părul. Am plâns…!!! Sunt supărată pentru că nu mai am codiţe şi că mama mea este tristă. Am auzit că tristeţea mamei mele trece dacă are mai mulţi bani, bani cu care poate să facă să am şi eu din nou codiţe. Ce bine!!! Ea este supărată mai tare că eu nu mai am codiţe. Dacă puteţi să o ajutaţi pe mami să nu mai fie supărată, ajutaţi-o, vă rog tare frumos!!!

Vă mulţumesc şi vă voi pomeni în rugăciunile mele către Bunul Dumnezeu!!!

Suma necesară pentru salvarea Ioanei este de 15.000 euro. S-au deschis două conturi în care intră banii pentru fetiţă:

Titular conturi: Stanciu Tatiana Maria(mama)

BCR – sucursala Hunedoara

Codul IBAN:

în lei: RO40RNCB0162019894210004

în euro: RO13RNCB0162019894210005

Contact:

0726334400 Dan Sorina(profesor de limba engleză)

0726279432 Geta Aldea (învăţător)

0746606918 Scânteie Ionel (profesor de religie)

Mos Craciun cu Ioana S


Categorii

Fratii mai mici ai lui Hristos

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Mai vine Mos Craciun pentru Ioana, “bobocelul” fara codite din Hunedoara?

  1. Am primit pe e-mail din partea familiei Ioanei:

    Doamne ajuta!

    Va suntem profund recunoscatori pentru faptul ca v-ati alaturat in eforturile de alinare a suferintei prin care trece micuta Ioana Stanciu. Gestul dumneavoastra, coroborat cu gesturile celorlalti oameni de bine care au lansat apelul de ajutor pe diferite site-uri sau bloguri, a dat roade, in sensul ca suma din contul deschis pentru colectarea de fonduri pentru Ioana s-a dublat in cateva zile – de la 11 000 RON a ajuns la 20 000 RON. Va instiintam ca noi am pornit campania de colectare a fondurilor pentru Ioana la indemnul parintilor care au fost informati de catre medicii din Hunedoara care au efectuat primul control si au pus primul diagnostic, ca insanatosirea fetitei presupune un transplant de maduva, interventie chirurgicala ale carei costuri au fost estimate la 18 000 de EURO. Noi ne-am alaturat parintilor şi am inceput campania de strangere de fonduri. Fetita a fost dusa la Cluj. Medicul care o ingrijeste a confirmat diagnosticul pus al Hunedoara. Insanatosirea fetitei, insa, nu implica, deocamdata transplantul de maduva. Situatie imbucuratoare!! Actualmente fetita trece printr-un tratament de chimioterapie, drept pentru care deocamdata cei 18.000 de EURO nu mai sunt necesari,. Nu se stie cum va evolua boala fetitei. Nadajduim in ajutorul lui Dumnezeu ca va fi bine. Dar credem, conform spuselor medicului fetitei, ca nu se mai justifica acum o campanie ampla de strangere de fonduri. Asadar. Plecand de la cele spuse sugestia noastra este ca mesajul pe care l-ati postat la rubrica SOS pentru Ioana Stanciu sa fie scos. In cazul in care starea de sanatate a Ioanei va impune o campanie ampla de strangere de fonduri (nadajduim si ne rugam sa nu fie nevoie) va rugam sa va alaturati din nou.. Banii care s-au strans in cont vor fi pastrati pana cand se va sti cu certitudine ce va fi cu Ioana. In cazul in care nu mai sunt necesari, va fi identificat un copil grav bolnav si banii vor fi directionati catre cel identificat.

    Tragem nadejde ca am fost destul de expliciti. In cazul in care sunt nelamuriri puteti suna la nr de telefon: 0747192263 (Tatal Ioanei) sau 0746606918( Scanteie Ionel – prof de Religie).

    Va multumim mult!!

    Mantuitorul Cel ce Se va naste sa va duca in suflete multa bucurie duhovniceasca!!!

  2. Ii doresc sa se faca bine acestui ingeras. Sa=ti ajute Dumnezeu!

  3. Ma rog din suflet ca Ioana sa treaca de acest cosmar.Te rog Doamne ai grija de ia si dai puterea sa se vindece.La fel si parintiilor care nu am cuvinte sa ma exprim prin ce trec ei acum .Suntem alaturi de voi .
    Anuta.

  4. ioana te iubim si te asteptam acasa roberto

  5. Ioana a ajuns printre ingeri in 14 iunie! Condoleante familiei care trece prin momente atat de grele! Dumnezeu sa-i odihneasca sufletelul!

  6. @Sorina: Dumnezeu sa o pomeneasca intru Imparatia Sa! Si sa ii mangaie pe parintii sai…

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Recomandam