UPDATE: O nouă operație necesară pentru Theodor Constantinescu!

19-12-2017 Sublinieri

Am prezentat acum un an situația tânărului Theodor Constantinescu, accidentat care a suportat mai multe operații la nivelul craniului. A sensibilizat pe mulți, ceea ce a încurajat-o pe mama acestuia să ne mai scrie o dată, pentru încă o cerere de ajutor și sprijin:

Mă numesc Vasilica (Vali) Constantinescu, locuiesc in București, sunt mamă a 4 copii – 3 băieţi şi o fată. In prezent sunt pensionară.

Theodor, primul meu copil a suferit in noaptea de 1-2 Octombrie 2008 un accident de motocicleta in Hanoi –Vietnam, unde era bursier masterand al Statului Roman. Deja situația este cunoscuta de mulți dintre cititorii ziarului „Cuvânt Ortodox” pentru care aduc mii de mulțumiri pentru publicarea cazului medical, chiar de doua ori, cu un an in urmă.

Pana acum Theodor a suportat 3 operatii.

ISTORIC. Pe scurt

  1. Prima operatie in octombrie 2008.  Theodor Constantinescu – accident de motocicleta in Hanoi – Vietnam. Traumatism Cranio Cerebral – Hematom subdural acut. Osul volet propriu care era întreg a fost depus in Banca de Os. Timp de 3 luni de zile, pana la următoarea operație pacientul a stat cu scalpul direct pe meninge. A fost nevoie de bani mulți pentru operație, apoi in aceste 3 luni de zile i-au trebuit îngrijiri speciale, nu putea munci. Totul a fost suportat cu mare greutate de către familie.
  2. A 2-a operatie in 20 ianuarie 2009 de repunere a osului volet propriu. Operație reușita. Theodor se simțea foarte bine. Credeam ca am scăpat. Deși aveam multe datorii fiindcă fiul meu era atât de bine, eram bucuroși si mulțumeam Domnului pentru ca fiul meu nu avea nici un fel de sechele mentale, la nivel cerebral, in urma unui accident atât de grav. Era atât de bine. Fiul meu renăscuse !

După 20 ianuarie 2009, viața lui Theodor a continuat  normal, dar începând chiar cu decembrie 2009 osul volet propriu începuse sa se topească – sa fie respins de organism.  Dovada este  fotografia – atașata – din  decembrie 2009.  Așadar, deși osul volet începuse sa se lizeze de pe la sfârșitul anului 2009, noua, părinților,  Theodor nu ne-a spus nimic  de jena, de speranța ca se va rezolva,  totuși …

  1. A 3-a operatie a avut loc in 7 octombrie 2016, de ablație (înlăturare) a osului volet propriu lizat („mancat”) pe care organismul l-a respins in urma operației nr. 2, din 20 ianuarie 2009. Putem spune doar ca tehnic operațiile de pana acum au reușit.
  2. In acest moment este obligatorie a 4-a operatie de fixare a unei proteze.

Înainte de operația nr. 4 trebuie sa avem suma necesara pentru confecționarea PROTEZEI  si după aceasta trebuie efectuata imediat cea de a 4-a operație de fixare a protezei.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu  pentru tot ajutorul dat până acum şi am avut destul ajutor. Şi de data aceasta Bunul Dumnezeu ne-a păzit şi l-a apărat pe fiul meu.  

Dumnezeu mi-a auzit rugăciunile, mi-a văzut lacrimile si durerea pentru că fiul meu a fost vegheat si operația de ablație a osului volet a reușit total. Sigur a fost si măiestria medicilor, dar cred cu tărie ca Dumnezeu mi-a salvat fiul încă odată.

In acest moment ar fi trebuit sa facem operația cu fixarea protezei, dar nu avem banii necesari nici pentru proteza.

  • confecționarea protezei. Atașez documentul unei clinici din Strasbourg prin care se cer 10.000 EURO pentru proteza realizată dintr-un material ceramic.

SI

  • operația de fixare a protezei. Până acum nu avem răspunsuri clare de la alte clinici la care am scris. Multe clinici nu spun nimic despre prețurile pe care le pretind decât dacă sunt convinse că vom face operația la clinica lor. Numai astfel se va face un deviz personalizat.

Sunt costuri mult prea mari pentru noi pentru cele două operații: PROTEZA si OPERATIA de fixare a protezei. Sperăm sa reușim cu totul si sa fie ultima intervenție chirurgicala pentru fiul meu.

Patru (4) operații ajung!

Rugămintea mea către dvs.: Vă rog, ajutați-l pe fiul meu Theodor prin publicarea acestei scrisori. M-am gândit ca daca s-ar cunoaște noua situație, poate, s-ar găsi prin intermediul ziarului Cuvânt Ortodox câteva persoane care ar putea si ar dori sa ajute, așa încât, cu puțin de la mai multe persoane, sa avem suma necesara pentru proteza. Apoi, având proteza, cred ca va fi mai ușor sa rezolvam si cu operația.

Speram la recomandări / sensibilizări către unii credincioși, daca aveți cunoștință, pentru a reuși sa avem cat mai curând suma pentru confecționarea protezei corespunzătoare.

Sunt convinsa ca sunt oameni care POT, dar si care DORESC să ajute intr-un caz precis, țintit, dar sa fie convinși că este vorba de un caz AUTENTIC.

Cred cu tărie ca sunt persoane care pot si vor sa-l ajute pe Theodor. 

Cont deschis la ING Bank pe numele fiului meu Constantinescu  Theodor:

CONT in RON la ING Bank:  RO 04 INGB 0000 9999 06434267 – RON

CONT in USD la ING Bank: RO 36 INGB 00009999 06434370 – USD

Cod  SWIFT : INGBROBU;   Cod BIC: 606410008

CONT in EUR la ING Bank:  RO 97 INGB 00009999 06434339 – EUR

Cod  SWIFT : INGBROBU;    Cod BIC: 606410008

DE RETINUT:

Pentru oricare pacient din Romania se face comanda in strainatate pentru proteza dupa datele CT al pacientului. Nici un spital de Stat din Romania si nici o Clinica particulara medicala din Romania nu face asemenea proteze.Toate cadrele medicale din Romania fac comanda protezei din material ceramic in Europa de Vest.

Daca situația ar fi cunoscuta de cat mai multe persoane, Theodor ar avea mai multe șanse de obținere a sumelor necesare atât pentru  proteza cat si pentru operația  de fixare a protezei.

Nici nu știu cum sa scriu mai bine sa pot convinge de Disperarea in care trăiesc de câțiva ani cu această problemă si Neputința de a-mi salva fiul.

Din nou, îl rog pe Dumnezeu sa mă ajute ca operația nr. 4 sa fie ultima si pentru fiul meu,  sa nu mai aibă nevoie de încă o alta operație in toata viața lui de acum înainte.

Credeţi-mă că nu-mi este uşor să vă scriu. Repet, sunt  încurajată in demersul meu de cuvintele unui Preot deosebit care mi-a spus să insist cu cererea mea fiindca nu cereti de la oameni, ci de la Dumnezeu!” Ori, eu chiar am văzut că în astfel de situații nu te poți descurca fără ajutorul oamenilor de pe pământ. Prezint scuze pentru „îndrăzneala” de  a va scrie din nou, dar, vă asigur că este numai Disperarea pentru salvarea VIEŢII fiului meu. Eu sunt convinsa ca Binele va fi răsplătit cu şi mai mult Bine. 

Repet, deținem pe lângă fotografiile doveditoare, fişa medicală din 2016 precum si toate actele în legătură cu operațiile din 2008-2009, toate actele spitalizării.

Deţinem şi toate facturile, chitanţele, reţetele medicale, actele pentru tot ce am întreprins.

La cerere putem prezenta diplomele fiului meu un elev si student strălucit cu note mari in toate nivelurile de învățământ, fiind mândria noastră, a părinților, dar si a profesorilor lui.


Categorii

Fratii mai mici ai lui Hristos

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Recomandam