SARA EMANUELA – un îngeras cu aripioara franta…

5-04-2013 Sublinieri

Sara Emanuela

Micuţa Sara s-a născut cu un an în urmă, aducând în familie multă bucurie, dar și o strângere de inimă. Când au ținut-o prima oară în brațe, părinţii ei au constatat cu durere că fetiţa lor s-a născut fără antebraţul și mâna stângă, diagnosticul fiind, conform scrisorii medicale, „hemimelie transversală 1/3 proximală antebraț stâng”.

Pentru ca Sara sa poată duce o viaţă normală, ea are nevoie de proteze speciale. Acestea nu au doar o funcție estetică, ci reprezintă și o necesitate pentru creşterea corectă a coloanei vertebrale. Protezele o vor ajuta pe fetiţă și să fie independentă în sarcinile de zi cu zi, cum ar fi îmbrăcatul, încălțatul, etc. În momentul de faţă, Sara are nevoie de proteză mioelectrică, ce costă între 20.000 și 27.000 euro, preț care depășește cu mult posibilitățile financiare ale părinților.

Pentru că fetiţa este în plin proces de creștere, proteza trebuie înlocuită o dată la fiecare 2 ani, pentru a corela noile dimensiuni ale braţului drept, existent, cu cele ale protezei. Chiar dacă ajutorul de care micuța Sara are nevoie este complex și costisitor, părinții ei sunt sunt hotărâți să facă toate eforturile necesare pentru a-i veni în ajutor. De aceea facem un apel către toți cei care pot contribui pentru a strânge suma necesara achizitionarii protezelor.

Pentru donații s-au deschis trei conturi la BCR, sucursala Hunedoara

Titularul contului este AGRIGOROEI DANIEL-LIVIU, tatăl Sarei

RO59RNCB0162055334830002 EURO

RO05RNCB0162055334830004 USD

RO32RNCB0162055334830003 RON

Codul SWIFT (universal):  RNCBROBU

Va multumim ca ii sunteti alaturi!


Categorii

Fratii mai mici ai lui Hristos

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “SARA EMANUELA – un îngeras cu aripioara franta…

  1. Imi puteti da adresa de email al domnului AGRIGOROEI DANIEL-LIVIU in legatura cu anuntul postat pt Sara Emanuela?

    Va multumesc!
    Silvia

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Recomandam