Ajuta-l pe Mihnea! AJUTA UN COPIL AUTIST SA ZAMBEASCA!

23-04-2013 Sublinieri

apel-umanitar-1-copy
Mă numesc Mihnea-Dan Chiriac. M-am născut pe 2 noiembrie 2010 și cred că, în ziua aceea, toamna nu și-a mai găsit locul în casa părinților mei. A fost o zi de primăvară. Încă de când am venit pe lume, părinții meu au așteptat cu sufletul la gură clipa în care îi voi striga… Mamă! Tată! Ziua în care voi întoarce privirea spre ei atunci când mă vor striga pe nume. Nu am făcut-o încă, iar în primăvara lor bat câteodată ploi reci de toamnă.

Am 2 ani și jumătate. Nu am rostit nici un cuvânt. Într-o zi, un doctor mi-a pus un diagnostic care poate explica de ce nu sunt asemeni altor copii. Am fost diagnosticat cu AUTISM și, de la începutul lunii martie 2013, fac terapie ABA. Pentru a deveni din autist artist, spun părinții mei. Au văzut, probabil, cum mă joc cu umbrele, pe perete… Oare ei înțeleg ce vreau eu să le spun? Dacă o întrebi pe mama despre terapia mea și despre cum “evoluez”… îți va spune: “E super…! Funcționează. Ne aruncă mingea, stă liniștit pe scăunel, chiar dacă numai pentru câteva minute… Nu, nu vine încă la noi când îl strigăm. Dar va veni! Și îi va spune și “te iubesc” mamei lui…” Mama mea e cel mai curajos om pe care îl cunosc…

Da, îi voi spune într-o zi că o iubesc. Dar am nevoie de prieteni, am nevoie de ajutorul vostru ca să pot continua această terapie, 2-3 ani așa cum ne-au recomandat medicii, si să continuăm și tratamentul cu medicamente, și toate acele proceduri complicate despre care mama citește mereu și vrea să afle cât mai multe, ca să mă poată ajuta.

Vreți să fiți prietenii mei?

Puteţi să îmi scrieţi pe adresa: prieteniiluimihnea@gmail.com

***

Pentru Mihnea a fost creat un blog: http://prieteniiluimihnea.wordpress.com/

unde sunt prezentate evenimente si modalitati de ajutorare pentru copiii cu autism, dar si alte lucruri ce vin in sprijinul familiilor lor:

Vrem sa aratam – cu decenta – experientele unei familii care are un copil autist si in acelasi timp sa-i facem pe cei care citesc sa inteleaga corect ce este autismul si cum pot parintii sa vada primele semne la copiii lor.

Cum îl puteți ajuta pe Mihnea?

1. Completati Formular 230 –pentru salariati. Se doneaza 2% din impozitul pe venit datorat statului.

2. Completati Formular 200 – pentru cei care au si alte venituri pe langa salarii, si care oricum depun acest formular. Formularul (230 sau 200) se poate descarca de aici: www.recrutare-turism.ro, sub numarul de telefon. Il puteti depune personal la administratia financiara sau venim noi sa il luam.

3. Contract de sponzorizare – pentru firmele care vor sa doneze 20% din impozitul pe profit. Se completeaza contractul cu asociatia Help Malin (www.helpautism.ro) care reprezinta cazul nostru. Contabilul firmei va sti cum sa marcheze contabil aceasta donatie.

4. Donatii libere: in contul: RO44BACX0000000843775074, deschis la Unicredit Tiriac, sucursala Dristor, pe numele Mihnea Dan Chiriac.

Fondurile vor fi folosite pentru plata terapiei ABA (terapeuti + coordonator program) + alte tratamente si proceduri recomandate.


Categorii

Fratii mai mici ai lui Hristos

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “Ajuta-l pe Mihnea! AJUTA UN COPIL AUTIST SA ZAMBEASCA!

  1. Va multumim, pentru Mihnea. Sunt bunicul lui.Nici nustiti cat de munt inseaman o incurajare. Daca aveti o idee care poate sa-l sprijine, va dau telefonul meu: 0746188909. Doamne, Ajuta-ne!

  2. Pingback: Salveaza o inima. Mihnea iti cere ajutorul. Ce este autismul?
  3. Pingback: Ajută-l pe Mihnea, un copilaş autist, să răzbească în viaţa. Donează măcar un leu! | Ziaristi Online
  4. Pingback: Ajută-l pe Mihnea, un copilaş autist, să răzbească în viaţa. Donează măcar un leu! | Psihoterapia Ortodoxa
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Recomandam