Ajutor pentru Florentina care sufera si rabda de foame in spital

30-04-2009 Sublinieri

florentina.bmp

Sigur vă amintiţi de Florentina Dima. Are 18 ani şi, din clasa a IV-a, stă prin spitale. Povestea ei o găsiţi aici. Anul trecut aţi făcut pentru Florentina o minune. Ati adunat 4.000 de euro în 3 zile. Ati fost eroii mei. Elena a dat tonul, iar Isabela mi-a fost mâini şi voce. Şi înger pentru Florentina. În iarnă, părea că toate problemele Florentinei se sfârşiseră. Dar n-a fost să fie…

După începutul anului, a făcut acumulare de lichid în abdomen. Drenul, pe care îl are montat din creier până la vezica urinară şi care ajută la eliminarea lichidului cefalo-rahidian în exces, s-a înfundat. Avea dureri insuportabile de cap şi de burtă. Florentina şi mama ei au ajuns de urgenţă la spital în Bucureşti. A fost operată şi i s-a curăţat drenul.

Apoi, în urmă cu aproape o lună, au reînceput durerile de cap. Întâi ziua, apoi şi noaptea, până când Florentina n-a mai reuşit să închidă un ochi de durere. Medicii din Tulcea ajunseseră să facă experimente cu calmante, dar organismul ei nu mai răspundea la nici unul. Doctorul care o trata la Bucureşti i-a prescris, în disperare de cauză, un neuroleptic – Depakine, care o sedează pe timpul nopţii. Să poată măcar să doarmă… Deşi costă doar 40 de lei flaconul, mama ei nu şi-a permis să cumpere decât 10 pastile.

Tatăl Florentinei şi-a pierdut serviciul şi lucrează acum cu ziua, pe unde apucă. Uneori câştigă 30 de lei pe zi. Doar uneori…

Apoi medicii au recomandat un RMN. Un nou drum la Bucureşti şi cei 700 de lei plătiţi pentru investigaţie au secătuit bugetul familiei Dima. Mama Florentinei mi-a mărturisit, cu lacrimi în ochi, că au 2.000 de lei datorii la întreţinere.

Rezultatul RMN-ului a comfirmat coşmarul doamnei Dima. O nouă tumoră s-a instalat în creierul Florentinei. Medicii din România i-au spus că nu mai pot interveni. Singura speranţă stă în doctorul din Germania, care a mai operat-o pe tânără. L-au sunat  şi au aflat că acum lucrează într-un spital din Elveţia, la Zurich. I-au trimis rezultatele investigaţiilor şi acum aşteaptă un răspuns. Florentina va trebui să plece în Elveţia. Singura întrebare din mintea mamei ei este ce avere va trebui să plătească pentru a-şi salva, din nou, fiica de la moarte.

Între timp, Florentina face citostatice la Institutul Fundeni. A ajuns azi în Bucureşti, doar cu banii de drum. În afară de mesele din spital, care abia îi potolesc foamea, Florentina nu mai are nimic altceva de mâncare. Iar mama ei rabdă de foame, pentru că nu primeşte masă.

Dacă vreţi şi puteţi să o ajutaţi pe Florentina, măcar cu 10 lei, pentru pâine, faceţi o donaţie într-unul dintre conturile deschise la BCR Tulcea, pe numele mamei Florentinei – Dima Camelia:

CONT RON: RO03 RNCB 0256 0432 5757 0001

CONT EURO: RO46 RNCB 0256 0432 5757 0003

Dacă vreţi să vorbiţi cu mama Florentinei, puteţi suna la numărul de telefon 0743.997.523

Dăruiţi şi daţi mai departe!

Mai multe detalii gasit aici: Florentina. Nenorocire după nenorocire


Categorii

Fratii mai mici ai lui Hristos

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “Ajutor pentru Florentina care sufera si rabda de foame in spital

  1. Pingback: Măsura suferinţei « Isabellelorelai’s Weblog
  2. Nu ma pricep la donatii..Pot sa ma duc la orice sediu BCR ,chiar si in Bucuresti ca sa donez??Daca puteti sa-mi dati cateva detalii despre procedeu m-as bucura..

  3. Da, Marian, la orice sediu, chiar si la Bucuresti!
    Dumnezeu sa te ajute la tot gandul bun!

  4. Pingback: Măsura speranţei « Isabellelorelai’s Weblog
  5. Pingback: Razboi întru Cuvânt » “Religiile” - angrenate intens in procesul de legitimare a “guvernarii globale” (Noutati 12-13 mai 2009)
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Florentina Dima ar avea nevoie urgenta de 3500 de Euro pana luni - Dati mai departe mesajul celor care pot ajuta!
  7. Pingback: STRIGAT DE AJUTOR « Saccsiv’s Weblog
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Recomandam