“Impreună pentru viata” – campanie de strangere de fonduri pentru construirea unui asezamant pentru 25 de copii fara parinti

11-12-2014 Sublinieri

529128_358941707539876_2076608962_n6

Ajutor nemăsurat pentru 25 de copii orfani, părăsiți de părinți sau salvați de la avort!

Fundația Nektarios, în parteneriat cu Asociația “Salvează o inimă”, lansează campania “Împreună pentru viață”, care are ca scop strângere de fonduri pentru ridicarea Așezământului Social-Educațional “Sfântul Efrem cel Nou” din satul Oneaga, comuna Cristești, județul Botoșani. În Centrul social-educațional vor locui și învăța peste 25 de copii orfani, părăsiți de părinți sau salvați de la avort.

Clădirea, cu suprafață construită de 1.400 mp, conform proiectului, va avea un subsol, parter, două etaje și mansardă. Până la ora actuală, s-a construit subsolul, cu ajutorul sătenilor din Oneaga și a câtorva sponsori care au dorit să rămână sub anonimat.

În cadrul așezământului vor funcționa o grădiniță cu programul normal, cu o capacitate de minim 20 de locuri, o bibliotecă universală cu acces liber, un centru de zi pentru un număr de minim 25 de copii, un atelier de practică profesională pentru tineri și un centru de promovare și consultanță în domeniul agricol.

Pentru autosusținerea economică a așezământului, Fundația Nektarios are în vedere înființarea unei ferme agricole, patru sere cu o suprafață totală de 480mp, patru depozite (8000mp), un atelier meșteșugăresc universal, crescătorie de păsări, prisacă, o plantație de salcie (5ha), pentru asigurarea lemnului necesar pentru foc și construirea unui centru de informare turistică și a unei tabere de recreere, pentru activități cultural-educative, schimburi de experiență, simpozioane, tabere de lucru și voluntariat.

Persoanele și companiile care vor să ajute la construirea așezământului, pot dona materiale de construcție sau bani, în conturile:

RO98CECEBT01C1EURO590832 (Euro)
RO84CECEBT0130RON0590831 (Ron)

Mai multe detalii despre Așezământul “Sfântul Efrem cel Nou” găsiți pe www.fundatianektarios.ro.

485530_369360436498003_32320928_n


Categorii

Fratii mai mici ai lui Hristos

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Calendar Ortodox

Carti

Recomandam