Invitatie la Hramul Manastirii Sf Ioan Rusul – 27 mai 2011. Vor fi aduse din Grecia si particele din moastele Sfantului Mare Mucenic Dimitrie si ale Sfintei Ypomoni
http://www.sfantulioanrusul.ro
“De hramul Mânăstirii Sfântul Ioan Rusul avem bucuria de a avea ca oaspeți o delegație de părinți greci de la Mânăstirea Sf. Teodora din Salonic care vor aduce spre închinare și mângâierea credincioșilor o părticică din lemnul Sfintei Cruci, o părticică din moaștele Sf. Dimitrie Izvorâtorul de mir și o părticică din moaștele Sfintei Ypomoni (Sfânta Răbdare în limba greacă), mama ultimului împărat al Bizanțului.Aceasta a trăit ca împărăteasă 35 de ani și mai apoi s-a călugărit și a trăit ca monahie încă 25 de ani. Zilele sale de pomenire sunt 13 mai, când a plecat la Domnul și 29 mai când a căzut Constantinopolul și fiul său împăratul Constantin XI Paleologul a murit.
În vremurile acestea de restriște, Sfânta s-a arătat în Grecia și a săvârșit o serie de vindecări miraculoase. Ascultând rugăciunile pelerinilor români, iată ca Sfânta vine și în România pentru a ne reaminti să avem voie nebiruită, dragoste și nu în ultimul rând răbdare pentru a birui ispitele acestor vremi.
Îi invităm pe toți credincioșii care au evlavie la Sfântul Ioan Rusul și care doresc să se închine acestor sfinte moaște precum și moaștelor Sfântului Ioan Rusul pe 27 mai la hramul Mânăstirii Sfântul Ioan Rusul din comuna Slobozia, judetul Giurgiu”.
Comentarii