PELERINAJ DE ZIUA SF. TEODORA DE LA SIHLA (6-9 august)

2 Commentarii la “PELERINAJ DE ZIUA SF. TEODORA DE LA SIHLA (6-9 august)”

Dorina Paduraru

07-08-2009 12:20 pm

Săriţi ziarişti! România ia foc!

În lumina Taborului, semnele vremii pentru români:

Sărut mâna tatăl meu,
Sărut mâna mama mea…

De Dorina Păduraru

Motto : De la margini, o apostoli
La Ghetsimani v-adunati…

Două evenimente aflate la antipozi au cutremurat lumea spirituală la începutul postului dedicat Maicii Domnului; între două mari sărbători cu semnificaţie grea: zilele premergătoare ale „Schimbării la faţă” a Mântuitorului – ziua ce readuce în fiecare an sufletelor noastre bucuria minunată de pe Muntele Taborului – descoperirea Sfintei Treimi şi arătarea dumnezeirii lui Iisus Hristos. Cealaltă,”Fericita Adormire” a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Primul este un rânjet al satanei – o crimă terifiantă la care participă un tânăr absolvent de seminar merituos, fiu de preot ajuns proxenet.

Al doilea pare a fi un surâs ceresc:- un preot misionar „de elită” aparţinând unei adevarate dinastii de slujitori ai altarului, întemeiată de doi ţărani; surprins sub dărâmături ctitorind o biserică – cu un strigăt dureros, ca un cântec de jale reeditând balada Meşterului Manole, adună de la marginile lumii apostoli la „Fericita Adormire”. O familie cu 30 de preoţi şi încă zece în devenire, se adună de peste mări si ţări, de la capetele pământului, pe norii cerului într-un sătuc cu un nume parcă predestinat – Sfântu Ilie, unde, în sfânta lumină a Taborulu, îi cheamă dragostea şi dorul de mamă – o văduvă la aproape 90 de ani – anii patriarhilor.

Cunoşteam de mult numele părintelui Vasile Mihoc, teolog consacrat, profesor la Sibiu, din articolele publicate în săptămânalul „Oastei Domnului”, dar nu ştiam că este chiar „vârful de lance” (în termeni… ostăşeşti!) al plutonului …”mihocesc” despre care tot auzeam. Vestea şocantă care a înconjurat globul m-a cutremurat. Asemenea multor curioşi am început a răscoli pagini web şi avalanşa de informaţii au conturat profilul unui eveniment uriaş, ca o adevărată „revoluţie”. Se vede de departe că nu este o moarte banală a unui preot oarecare, ci toate detaliile arată că sunt puse „cap la cap” de undeva „de sus”. Un eveniment şocant, cu o încărcătură simbolistică şi spirituală atât de grea, nu poate avea (după mintea mea…) decât o singură semnificaţie:
Dumnezeu ne cheamă să-i citim semnele!

Scriu acest articol pentru că …nu pot să tac! Când am început să receptez informaţiile despre accidentul din Berlin, eram încă consternată de faptul că suspectul crimei din Timişoara este un fiu de preot şi absolvent de seminar. Apoi mintea mea s-a lăsat cu totul pradă unei imagini pe care o trăiam în urmă cu doi ani, când, vrednicul de pomenire părintele Ioan Sabău de la Folt spunea „Citiţi vremurile!..
Trăiam atunci una din cele mai frumoase zile din viaţa mea: participam la prima Sfântă Liturghie într-un peisaj mirific pe un munte înalt din masivul Godeanu – ca şi în Evanghelie- la piatra de temelie a unei noi biserici, aşezată cu ceva timp în urmă. Tot ca şi în Evanghelie, slujba a fost săvârşită de trei preoţi, unul din ei fiind vrednicul de pomenire părintele Ioan Sabău din Folt, judeţul Hunedoara, plecat la cer anul acesta în februarie – aureolat cu titulatura de „patriarh” al hunedorenilor.
Părintele avea un trup tot mai mic, părea o jumătate de om la 93 de ani atunci, un trup târşit prin puscării şi prin lungul drum al vieţii. Îl cunoşteam de mulţi ani, din 1998 când am publicat pentru prima dată povestea vieţii sale, conţinân şi istoricul bisericii ctitorite de el – prima în regimul comunist – cea din comuna Vinerea, jud. Alba. Participa cu drag la toate evenimentele religioase importante, având mulţi „cărăuşi” devotaţi din zona Orăştiei. O dată l-am rugat să-mi povestească ceva pentru ziar. „Hâm, vrei să faci bani pe pielea mea!” – mi-a zis hâtru. Mi-a mărturisit că nu are putere să mai povestească, dar dacă vin la evenimentul cutare după Sfânta Liturghie o să vorbească şi voi avea ce scrie. Aşa s-a întâmplat şi ştiam că aşa va fi şi aici pe vârful acestui „Tabor”. Şi când a început a vorbi, parcă se zguduiau toţi munţii din jur! Glasul lui „tuna” peste văi şi munţii aceia ca nişte cuşme de daci – munţii aceia ce găzduiau odinioară templele lui Zamolxe păreau acum înfricoşaţi de vorbele omuleţului ascuns în veşminte. Şi-a năvălit din nou în mintea mea acea imagine cu părintele strigând peste munţi:

„-…Mama lui Moise n-a vrut să facă crimă şi i-a dat pruncului drumul pe Nil. Moise nu ar fi fost, dacă nu era mama lui. Azi vedem cum milioane de mame îşi ucid copiii. Câţi Moise n-am pierdut noi? Pentru acea mamă Dumnezeu i-a dat lui Moise putere mare şi toiag să brăzdeze marea. La originea acestei puteri stă mama…Oamenii nu mai ascultă de Dumnezeu. Familia a fost zguduită. Familia cu care Dumnezeu a făcut lumea…Dumnezeu a spus bărbaţilor: „Aţi ajuns ca nişte cai buieştri, nechezând după femeia aproapelui”. Tatăl cu fiul se găsesc la aceeaşi desfrânată. Familia de astăzi este complet răvăşită prin acest puhoi de ispite, de desfrânare…Apusul este la pământ în ce priveşte familia…Să se căsătorească mamă cu fiu, tată cu fiică?
Mai târziu îl avem pe Ilie în vremea regelui Ahab şi a Isabelei care se închinau la Baal şi la Astarta. Azi avem „baalul” petrecerilor şi „astarta” sexului. S-a rugat Ilie la Dumnezeu să închidă cerul trei ani şi şase luni…până a ucis toţi preoţii lui Baal şi a Astartei.
Această dorinţă a lui Dumnezeu de a stârpi pe toţi oamenii care se închină idolilor lumeşti, toate legile deşarte, toţi preoţii idolatriei, o vedem în această sărbătoare…”

Iată dar mesajul dat de Dumnezeu la aceste două mari sărbători, românilor, începând cu preoţii: pedeapsa pentru închinarea la idoli, şi pentru uciderea de prunci.
Totodată, cele două evenimente aşezate faţă în faţă, ne arată că modelul rău, al preoţilor idolatri trebuie să apună, să se dea la o parte în faţa unei noi generaţii de vrednici slujitori ai altarului.
Avem înţelesuri grele, adânci în aceste evenimente. La Timişoara, oraş simbol al românilor, vedem iadul cu toate ororile. La capătul opus al ţării, toată istoria şi tradiţia ortodoxă de două milenii a neamului roamânesc, salvarea lui în aceste vremuri.

Maica Domnului, Maica Lumii şi-a chemat la căpătâi fiii duhovniceşti, lăsându-le misiunea mântuirii lumii. Grădina ei nu a rămas nelucrată, e împodobită cu cele mai frumoase flori şi dă cele mai gustoase roade.
O bătrână din sat cu nume de prooroc, în ţinuturile de basm şi legendă îşi adună de la marginile lumii oastea de apostoli să ne salveze neamul:
De la marginile lumii
Mihoceni să v-adunaţi…
„Cu Manole zece/Care-i şi întrece”

Dumnezeu nu vrea să o lase despărţită de dragii fii, ci ii trimite să o aştepte în patria cerească pe unul din ei, poate cel mai iubit, poate cel mai pregătit. Să o ia de mână să-i arate locul de veşnicie. Să-i spună „ Uite, aici vei sta tu, cu mama lui Moise, cu mama lui Ilie, cu Elisabeta, mama lui Ioan, cu Ana cea mai mare mamă din lume, cu mamele de martiri şi cuvioşi, cu mama împăratului Constantin, cu toate mamele care au salvat lumea”

Drum bun, părinte, călătorie uşoară spre Împărăţia Cerurilor.

Dorina Paduraru

07-08-2009 12:22 pm

Dramatizare în versuri pentru liceu.
Subiect: Viaţa Sfintei Teodora de la Sihla, pomenită la 07 august. Include facultativ sceneta “Ştefan cel Mare şi Daniil Sihastrul”. Se poate prezenta la vecernia sărbătorii “Schimbarea la faţă”, comemorări legate de Ştefan cel Mare, Duminica Mironosiţelor. Timp de prezentare 10-15 minute.
.
Personaje:
1. Povestitor
2. Sf. Teodora
3. Preot Antonie
4. Calugăr Macarie
5. Calugăr Ieronim
……………..
6. Ştefan
7. Mama lui Ştefan
8. Daniil- călugăr sfânt
Fond muzical muzica religioasă, ciripit de păsări, troparul Schimbării la fata ( Pe Tabor…), muzică eroică, tragică.

Povestitor
Într-un colţ de rai,
Pe-al Neamţului plai,
Unde-s munţi înalţi
Peste cer purtaţi,
Printre stânci pietrii,
Prin codrii pustii,
Cu păduri de-argint,
În cântări de-alint,
O sfântă grădină,
Cu altare plină,
Ca o haină-mbracă
A Cerului Maică.
De veacuri zidit
E-al Sihăstriei schit.
În sfântul altar,
Cu-al Domnului har,
De îngeri privit,
Slujeşte smerit
Un vrednic credincios
Al Domnului Hristos;-
De Tatăl azi arătat
Pe Tabor luminat.

Cuviosul Antonie
-Oo, Doamne! Ce văd oare?
Un lucru minunat şi de mirare!
E-a treia zi când iată:
Trei păsări au intrat deodată;
În cântec, ciripind măiestre,
Ar vrea să spună o poveste…
Despre-a Treimii Sfinte- arătare
De azi – împărăteasca sărbătoare,
Când Domnul în lumină s-a-mbrăcat…
Zburând, în cântec bolta o-nconjoară,
Şi roată printre îngeri zboară!…
Înconjură cinstita masă,
La talerul cu-anafură se lasă
Şi prind în cioc bucăţile de pâine…
Aici se-ascunde o minune!…
Spre-al Sihlei cer de văd eu bine
Se-ndreaptă-acea sfinţită pâine!
-Frate Macarie, Frate Ieronim
Veniţi să ne sfătuim!

Cuviosul Antonie
-Astăzi sărbătoarea minunată
Ne-aduce-n dar şi ne arată
A Domnului putere si mărire,
Şi-o cale să aflăm spre Mântuire.
Taborul azi e-n stâncile din faţă:
Pustietatea Sihlei fără viaţă.
De zile trei, trei păsări vin
Cu slavă şi cu glas divin,
Şi pâine sfântă duc spre-a Sihlei Creste!
Să tâlcuim deci minunata veste!
Eu cred ca vouă se cuvine
Fiind mai tineri, cu iuţime
Spre Sihla să plecaţi ne-ntârzâiat
A Domnului vestire s-aflăm neapărat!

Povestitor, căl. Macarie,căl. Ieronim
Spre creasta Sihlei călugării pornesc,
Dar cu mirare-acum privind ei se opresc:
Macarie
Frate Ieronim, cu mine-n-gând eşti oare
Privind l-aceste păsări zburătoare ?
Tot cântă şi ne dau ocol
Şi parcă-ar fi din rai cântarea lor!
Ieronim:
-Aşa e frate, mă uit cum saltă şi ciripesc voios,
Iar inima îmi spune că-i semnul lui Hristos!
Spre Sihla văd că zboară şi se-ntorc,
Apoi pe ram se-aşează cu firmituri în cioc.
Şi iarăşi zboară şi stau în aşteptare
Privindu-ne cum mergem pe cărare.
Macarie
Eu cred c-acestai semn ceresc
În minunată zi cu har dumnezeiesc!
Povestitor
Se lasă noaptea peste plai.
Călugării c-un fericit alai
Aproape sunt de-a Sihlei creste.
Poteca s-o găsească, greu le este.
Dar dintre stânci, lumină se zăreşte…
Să fie luna ce zâmbeşte?
Ieronim
Tu ce zici frate de acea lumină
Ce vine dintre stânci, parcă-i divină?!

Macarie
-Şi eu ca tine mă întreb;
Aş vrea să ştiu şi să-nţeleg.
Dar stai! Uită-te mai bine!
E ca un nor de abur ce de pământ nu ţine!
Iar sus spre cer sunt două mâini la rugăciune!
Cred că-aceasta căutăm…
Ieronim
-Puţin avem şi-o să aflăm!
Macarie
-Acum suntem aproape. Hai spune
Nu sunt două mâini spre cer în rugăciune?
Ieronim
-Aşa e. Hai să strigăm ca cea făptură
S-audă că oameni suntem şi vorbim cu gură!
Macarie
-Ai dreptate…(tare) Slăvit să fie Domnul, frate!
Monahi suntem! Venit-am de departe!
Ieronim:
-A dispărut lumina! Şi noapte s-a făcut!
Macarie:
-Poate c-a fost un înger şi-acum e nevăzut!
Ieronim:
– Eu zic al sărbătorii noastre, troparul să-l cântăm
Să desluşească taina, pe Domnul să-l rugăm.

Troparul Schimbării la faţă

Sf. Teodora
-Frate Macarie, Frate Ieronim!
Aşa ni se cuvine pe Domnul să-l slăvim!
Călugării cad jos. Povestitor
Căzură monahii cu faţa la pământ…
Nălucă i-a chemat pe nume? Sau vre-un sfânt!
Sunt muţi şi-nfricoşaţi de întâmplare!
Aievea e… sau li se pare!
Sf. Teodora
-Oo, fraţi iubiţi, voi ce cu-al vostru har
Slujiţi al Domnului Altar,
Vă rog să-mi daţi o haină, căci nu mi se cuvine
În goliciune să mă vedeţi pe mine.
Ieronim
-…Cu drag îţi dăruiesc eu rasa mea iubită soră.
Tu te-ai făcut in ceruri noră!
Cinsteşte-o deci cu vrednicia ta…
Eşti lui Hristos mireasa Sa,
Cu candela aprinsă şi plină cu-untdelemn,
Te-ai îmbrăcat de nuntă cu-al Mântuirii semn!”
Păsărilor Sihlei te-ai făcut regină;
Ca îngerii ai aripi de lumină!
Sf. Teodora
-Împărătesei Maici i se cuvine mulţumire,
Căci iar mi-a ascultat adânca-mi rugăciune.
Ea îmi vesti trupeasca moarte, ca-nainte
Să-l am pe Domnul meu îmbrăcăminte.
Dorinţa cea din urmă, mi-a aflat,
Şi v-a trimis la mine, atât de minunat!
Vă rog iubiţi ai mei întru Hristos
Pe cuviosul Antonie cu cele de folos
Sfinţite şi preacinstite taine să-l chemaţi
Aici cu cuviosul degrabă să urcaţi!
Iar eu acum mă pregătesc
În a mea grotă mormântul să-mi găsesc.
…………………………………..

Ştefan cel Mare şi Daniil Sihastrul (3 minute)
Povestitor
Când zorii dimineţii alintă plaiul sfânt
A-mpărătesei Maici, nu-i altul pe pământ
Ţinut de basm şi de legendă;
Par brazii îmbrăcaţi în reverendă.
Ei străjuiesc de veacuri sfinţitele altare,
Icoane minunate a Sfintei Născătoare.
Şi-n liniştea adâncă din inima pădurii
Se-nalţă în miresme tămâia rugăciunii.
Din stejărişul cel falnic şi umbros
Chiar florile şi cerbii dau slavă lui Hristos!
Zi de zi ascultă Sfinte Liturghii;
Le cântă psalmii păsările mii.
Cinstit aici e Dumnezeu – Cuvântul
Atât cât fi-va Cerul şi Pământul!
Semeaţă, zveltă, cu ziduri ne-nfricate
Se vede-n zare a Neamţului Cetate.
Ea porţile nu le-a deschis nicicând
De a lipsit creştinul gând
Al celor ce băteau în ele:
Tătari şi turci în vremuri grele!
Nici chiar lui Ştefan zis “cel Mare”,
Creştina-i maică cu-ndurare,
Nu l-a lăsat să intre-nfrânt,
Ci mai degrabă în mormânt!
Decât să lase traiul în Hristos
Şi neamul său fără folos!

Ştefan
– Deschideţi poarta, turcii mă-nconjor,
Vântul suflă rece, rănile mă dor…
Mama lui Ştefan
-Du-te la oştire, pentru ţară mori!
Şi-ţi va fi mormântul, încoronat cu flori.

Povestitor continuă:
Pribeag, lipsit de cal măiastru
Aproape mort, el află un sihastru.
Ştefan
– Sunt Ştefan, Ştefan al Moldovei…
Sunt înfrânt…Moldova se va închina turcilor? Ooo, părinte, ce să fac?
Povestitor
Îi zise Daniil cel înţelept:

Daniil Sihastru
-Ia-ţi Crucea lui Hristos in piept;
Şi Sfântul Gheorghe sus pe steag!
Te du şi luptă dârz, cu drag
Pentru-al tău neam şi ţară!
În urma ta fă să răsară
Şirag de-altare, mărturii
De sângele vărsat, şi ziduri vii
Să-nalţi din Putna pân-la Athos;
Să faci Moldova, poartă lui Hristos!
( Cântec – Ştefan, Ştefan Domn cel Mare)
………………………………..

Povestitor
Şi iată-acum toţi munţii Neamţului şi îngerii din Cer
Înfioraţi de taină şi mister
Ascultă-a Teodorei viaţă minunată…

Sf. Teodora
-În acest ţinut, Antonie părinte,
Din buni părinţi cu trai cuminte,
Din neamuri de oşteni luptând pentru dreptate
Slujind de veacuri a Neamţului Cetate,
La Vânători eu am venit pe lume,
Şi Teodora mi-au pus nume.
Părinţii m-au măritat c-un credincios;
Dar eu doream de mire pe Hristos!
Doi ani în pântec roade n-am avut;
Un pom fără de poame la Domnul mi-am părut.
Cu lacrimi mă rugam mereu
Să-mi rânduiască Dumnezeu
O altă cale să ajung la Cer;
Ca nu cumva în iad să pier!
Pe soţul meu l-am lămurit
Să ducem traiul cuvenit.
La schitul Vărzăreşti, pe-al Vrancei plai
Primit-am haină şi cernitul trai.
Veni curând o mare încercare:
În iarnă turcii au pornit prigoană mare!
Pârjol si sânge şi blestem!…
Fecioarele trimise în harem!…
Noi maicile cu toate ne-am jurat!
Precum şi cele patruzeci s-au aruncat
Cu cozile legate-n mare,
Mai bine pradă să ne dăm la fiare!
În adâncul pădurii am fugit
Chiliile ne-au ars şi foc au pus la schit!
Răbdat-am frig şi foame;
Căci nu erau nici foc nici poame.
Rând pe rând ispite-am biruit
Pe a mea stareţă cu drag eu am slujit,
Până când Domnul a voit
La Dânsul să o cheme.

Cuviosul Antonie
– Dar spune-mi dragă maică, aici cum ai ajuns?
Sf. Teodora
-Îmi zise Domnul în arătarea lui,
Să caut iar ţinutul drag al Neamţului
A Maicii lui locaşuri pe care le-am iubit
Grădina preafrumoasă în care m-am născut.
La orice pas vezi sfinte mărturii
De luptă şi credinţă- zeci de ctitorii.
Colibe de sihaştri, icoane şi minuni
Şi oasele sfinţite în post şi rugăciuni.
În Mânăstire la Neamţ cu râvnă m-am rugat
La cea icoană veche duhovnic mi-am aflat
Pe cuviosul Pavel. Bătrân şi fericit
Plecă la Domnul. Ascuns şi mântuit.
Am vieţuit aici în peştera aceasta
Şi pildă îmi dădu Maria Egipteanca.
În şaizeci de ani multe-am petrecut,
Doar ierbile pustiei şi păsări m-au hrănit.
Îmbrăcămintea de mult mi-a putrezit.
Cuviosul Antonie
– Ispite-ai mai avut măicuţa mea?
Sf. Teodora
– De câte ori nu năvăleau
A iadului făpturi! Cu totul mă trăgeau
Spre moarte sau deznădejde, ori sminteală;
Dar am crezut mereu fără-ndoială
Că Domnul cu-a lui Maică îmi sar în ajutor,
Şi-totdeauna am scăpat din gheara lor!
Cuviosul Antonie
– Dar aripi de lumină cum ai dobândit?
Sf. Teodora
-Stâncile de-aici spălate-au fost cu lacrimi,
După mulţi ani scăpat-am de-orice patimi.
Aici în piatră aceste adâncituri,
Genunchii le-au săpat în rugăciuni.
E mult de când nu ştiu de foame şi de frig;
De nici o boală la ceruri eu nu strig,
Ci cânt şi-ntruna cu Maica eu vorbesc.
Ea în lumină albă, ca într-un strai ceresc,
Mă-mbracă şi mă mângâie ca un cântec,
Şi mă închin într-una cerescului ei pântec!
Şi-aici venit-au turcii, m-au aflat!
Dar Maica în cale le-a surpat
O stâncă uriaşă. Şi pentru toate eu,
Să-i mulţumesc lui Dumnezeu,
Nevrednică mă ştiu. Dar ca tâlharul
Mă rog să-mi dea acum din harul
Cel minunat al Lui. Şi în Împărăţia Sa
Să intre Teodora, roaba ta.

Povestitor
De veacuri trei a Sihlei floare-aleasă,
Minunile cu dragoste-şi revarsă
Peste-al său neam şi-a sa iubită ţară.
La peştera din Sihla mereu o să răsară
A darurilor har. Căci pe poteca veche,
E ne-ncetat urcuş de pelerini,
Ce-aduc prinoase de creştini.
Iar la Sihăstria în noua catedrală o s-aflaţi
Pe Sfânta Teodora din Carpaţi.

Sfârşit