Cu 2% orientaţi către Asociaţia Sfântul Mina, puteţi sprijini proiectele PREDANIA si AVDHELA!

9-03-2012 Sublinieri

Dragi prieteni,

 

În caz că nu ne cunoaşteti deja, suntem Asociaţia “Așezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina” şi derulăm proiecte sociale, culturale şi educative pentru a caror împlinire avem nevoie de sprijinul vostru.

Ne dorim să cultivăm un mod de viaţă creștin ortodox, înlesnind accesul omului contemporan la un set de resurse pentru o comunitate bazată pe principiile dragostei şi carităţii. În acest scop elaboram programe de dezvoltare comunitară cu accent pe categoriile vulnerabile, incercand sa redefinim mentalitățile reciproce generale atât în rândul persoanelor cu deficiențe precum și în rândul persoanelor aflate în stare de normalitate:
– abordarea incluzivă a problematicii persoanelor vulnerabile în general şi a celor cu dizabilitaţi în special;
– dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă;
– orientare, calificare şi mediere pentru piaţa muncii;
– crearea contextului pentru dezvoltarea structurilor de economie socială;
– abordarea de metode integrate în spijinirea grupurilor dezavantajate, intenţionând polarizarea acestor persoane într-un grup bine informat şi asistat în aplicarea legii şi obţinerea drepturilor şi a facilităţilor legale;
– promovarea voluntariatului în rândul tinerilor ca element esenţial pentru o educatie completă.

În acelaşi timp, demersurile noastre se îndreaptă spre cultivarea discernământului în faţa agresiunii de oferte – de consum, de cultură – la care suntem supuşi, lipsite de criterii valabile de alegere. Ne propunem astfel conservarea şi promovarea moştenirii culturale şi religioase prin editarea şi răspândirea cărţilor de referinţă din domeniile culturii bisericeşti şi laice, din spaţiul românesc, balcanic şi european. (www.predania.ro / www.proiectavdhela.ro)

Şi mai ales, ne dorim sã nu acționãm singuri, ci să implicăm întreaga comunitate, dupa măsura fiecăruia, într-un efort comun bazat pe dragoste.

Pentru detalii despre activitatea noastră, accesaţi site-ul www.asfmina.ro

Cum puteţi contribui?
2% 
Fiecare cetăţean care câştigă un venit plăteşte Statului un impozit. Potrivit prevederii “2%” contribuabilii persoane fizice pot să redirecţioneze in fiecare an 2% din impozitul pe venit către o entitate nonprofit. 2% înseamnă, în primul rând, să decizi tu asupra banilor pe care îi dai statului. Aceşti bani nu reprezintă o donaţie, ci un procent din acei bani pe care oricum statul vi i-a reţinut prin intermediul angajatorului. Dacă doriţi să susţineţi activitatea asociaţiei noastre, aveţi de completat  Formularul 230 pe care il depuneţi la Administraţia Finanţelor Publice, pentru veniturile obţinute din salariu anul trecut. Formularul ataşat are deja completate (la cap. III.2) datele Asociaţiei “Așezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina”.
Dacă aţi obţinut venituri ca PFA sau din alte profesii liberale, trebuie să completaţi Formularul_200 (mai exact, capitolul III).

Trimiterea / depunerea se face până cel târziu 15 mai 2012.
20%
Dacă aveţi o companie, puteţi redirecţiona 20% din impozitul pe profit datorat statului, printr-o sponsorizare, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994.

Dacă doriţi, putem depune noi pentru voi formularele necesare. Contactaţi-ne sau trimiteţi-le direct până la data de 10 mai, la adresa: Str. Soveja, Parcul Tăbăcăriei, Biserica de lemn, Constanţa.
Pentru detalii suplimentare, ne puteţi contacta la: tel. 0723 158 644, 0744 349 303, email: acasa@asfmina.ro

Mulţumim!

Asociaţia “Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina”
Registrul Naţional al Asociaţiilor şi Fundaţiilor Nr. 44/ A/ 2002

Cod de indentificare fiscală: 9995545

Cont în lei: RO98 BRMA 0140 0141 0290 0000
Banca Românească – Constanţa


Categorii

Apeluri de sprijin

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!