Pelerinajul Tinerilor pe Jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula

16-04-2013 Sublinieri

Pelerinaj

Vă anunţăm că sâmbata următoare, pe 20 aprilie 2013, se va desfăşura, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Andrei, Pelerinajul Tinerilor pe Jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula, editia a III-a.

Pelerinajul este închinat Maicii Domnului şi este organizat anual în a cincea săptămână din Postul Paştilor.

Pelerinajul se adresează in special tinerilor (minim 14 ani) și presupune parcurgerea pe jos a 17 km din localitatea Iclod la Mănăstirea Nicula (aprox. 5 ore de mers pe jos), iar la întoarcere încă 7 km de la Mănăstirea Nicula până la gara din Gherla (până acum la întoarcere, aceşti 7 km nu i-am parcurs pe jos deoarece călugării s-au oferit de fiecare dată să ne transporte cu maşina la gară).

Pelerinajul este public, fiind mediatizat prin Radio Renaşterea şi oricine poate participa. Anul trecut, grupul participant majoritar a fost de la ASCOR, alăturându-se şi Grupul nostru de Tineret și alți tineri (in total, aprox. 70 de tineri pelerini).

Programul pelerinajului pe jos:
7:00 – participare la liturghie la Catedrală sau la altă biserică aleasă de Ps. Vasile;
10:30 – Intalnire in fata Catedralei Ortodoxe Mitropolitane;
11:35 – plecare cu trenul spre localitatea Iclod;
19:00 – vecernie şi cina la Mănăstirea Nicula;
22:15 – întoarcere cu trenul de la Gherla la Cluj-Napoca;

Necesar: cine doreste poate aduce o icoana pe care sa o poarte in timpul pelerinajului, 11 lei tren dus-intors (elevii şi studenţii beneficiază de reducere, jumătate din preţul întreg), apă, mâncare pe drum, pelerină şi sau cel puţin umbrelă în caz de ploaie, lanternă (la intoarcere ar fi nevoie până ajungem la gara din Gherla).

Ca şi anul trecut, alături de ASCOR Cluj, Grupul nostru de Tineret apare pe afiş ca fiind grup organizator, nădăjduind că vor participa cel puţin 10 persoane din partea Grupului.

Se anunţă a fi un pelerinaj cu totul special în cazul în care Preasfinţitul Vasile Someşanul va putea participa alături de noi!

Vă aşteptăm să veniţi alături de noi!


Categorii

Pelerinaje

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!