Noi aparitii editoriale la EDITURA SOPHIA

Apoftegmele părinților și maicilor pustiei cuprinse în Pateric reprezintă o comoară de o valoare inestimabilă pentru creștinism. Forța transformatoare și puterea de seducție a acestora izvorăsc din faptul că ele sunt rodul experierii condiției de creștin, duse cu asiduitate până pe culmile cele mai înalte ale viețuirii evanghelice. Dar tocmai pentru că sunt atât de adânci, ele devin de multe ori greu de digerat pentru cei care le citesc. Totuși, ele sunt și rămân un izvor capabil să genereze o convertire duhovnicească temeinică în orice epocă.

De aceea, cartea lui Rowan Williams trebuie primită cu deosebită bucurie: autorul tâlcuiește în termeni mo­derni spiritualitatea pustiei, axându-se pe anumite teme. Citind-o, vom descoperi noi perspective pentru a înțelege cum să aprofundăm cunoașterea de sine, cum să vindecăm și să îmbunătățim relația noastră cu aproapele prin neosândire, ascultare și delicatețea de a-i respecta unicitatea ca persoană după chipul lui Dumnezeu, dar și anumite căi de a deveni, împreună cu semenii noștri, o comunitate bisericească armonioasă.

*

Lumea, ruptă de rădăcina ei cerească şi iconică, este inexistentă. Singur neantul nu este icoană a nimic, e gol meta­fizic ­absolut. Dimpotrivă, orice existenţă ­vizibilă ­este „chipul făcut de mâna lui Dumnezeu” şi care îşi povesteşte ale sale mirabilia. Aşa cum psihologia nu poate exista fără suflet şi fundamentează existenţa acestuia, aşa cum orice Li­turghie, orice epicleză este ­deja răspunsul lui Dumnezeu şi manifestarea Prezenţei Sale, la fel icoana este evidenţa strălucitoare a Împărăţiei. Lumina taborică face din icoa­nă argumentul iconografic al existenţei lui Dumnezeu.

Paul Evdokimov

*

Dintre duhovnicii vestiţi ai Rusiei vremurilor din urmă, igumenul Nikon Vorobiov a rămas în conştiinţa poporului credincios ca unul dintre cei mai mari în­vă­ţători ai pocăinţei. Cuprinzătoarea colecţie a scrisorilor adresate de el fiilor şi fiicelor duhovniceşti, publicată în numeroase ediţii, constituie de ani buni una dintre cărţile de căpătâi ale creştinilor ruşi, fiind un îndrumar profund şi cald, pătruns de o adâncă smerenie, pentru toţi ortodocşii care se străduie să aplice gândirea şi învăţătura Sfinţilor Părinţi la condiţiile vieţii contemporane.

Sîntem convinşi că şi cititorilor români, care au prilejul de a parcurge pentru prima dată această minunată carte pătrunsă de duh patristic, glasul Cuviosului Nikon, care a trecut prin şcoala aspră a închisorilor comuniste şi a presiunii psihologice omniprezente în statul ateu, le va dărui iar şi iar sfatul şi sprijinul de care au nevoie în clipele de nedumerire şi încercare.

*

„Când omul ajunge la vederea‑lui‑Dumnezeu, atunci devine teolog adevărat, viu, teologia sa este plină de viață. În Ortodoxie dobândim adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Potrivit Sfinților Părinți, această cunoaştere nu înseamnă o simplă observare sau înţelegere raţională, nici «colectarea» unor informații despre Dumnezeu, ci însăși comuniunea în iubire dintre cel ce iubește și cel ce este iubit. Cunoașterea lui Dumnezeu, ca împărtășire și viață, este urmare a curățirii, potrivit cu lucrarea pocăinței.

Moartea și întunecarea noastră se răsfrâng asupra întregii zidiri, aduc o răscolire a tuturor. Păcătosul este un răzvrătit, un anarhist, un dictator cumplit, care desființează libertatea semenilor săi. Urâtor al celor dumnezeiești fiind, ajunge inevitabil să urască și omul. Însă, așa cum păcatul, săvârșit în adâncul sufletului, trece dincolo de făgașul vieții personale a omului și se răsfrânge și asupra celor din jur, având, prin urmare, consecințe la nivel cosmic, la fel se întâmplă și cu Harul lui Dumnezeu.

Sfântul Isaac spune:

«Calea lui Dumnezeu este crucea de fiecare zi, căci nimeni nu s‑a suit la cer prin înlesniri.»

Cruce este și iubirea pe care trebuie să le‑o arătăm celorlalți. Iubirea este prin firea ei o depășire a sinelui, kenoză, cruce. Hristos S‑a răstignit și Şi‑a arătat dragostea Sa față de noi. Şi noi ne răstignim în fiecare zi pentru a arăta dragostea noastră pentru ceilalți. Creștinul ortodox «luptă» cu arma iubirii. Este lipsit de arme şi totuşi întrarmat. În esență, Biserica nu are și nici nu poate avea vrăjmași, de vreme ce ea însăşi este plinătate desăvârșită și viață; are însă bolnavi, cărora încearcă să le vină în ajutor pentru a‑i tămădui. Iar un bolnav nu va putea fi niciodată un vrăjmaș. Este un bolnav care suferă de miopie duhovnicească…

Desigur, ar putea spune cineva că toate acestea: «Să îndurăm, să iubim, să nu ne opunem!» sunt nebunie. Răspundem că întreaga viață creștină este o curată nebunie. Este o nebunie plină de sens ce tămăduiește dezechilibrul din noi și nebunia lipsei de sens din lume”.

† Ierótheos, Mitropolitul Nafpaktosului