LANSARE DE CARTE LA SOPHIA: “Istoria Bisericii Ortodoxe Bulgare”
Istoria Bisericii Ortodoxe Bulgare – prima lucrare de acest gen publicată în româneşte – aşterne în faţa cititorului însetat de cunoaştere şi duhovnicie realităţi ale Ortodoxiei balcanice din trecutul îndepărtat ori mai apropiat până în zilele noastre – totul constituindu‑se într‑o frescă vie, aducătoare de folos sufletesc atât monahului, cât şi mireanului dornic să cunoască mai îndeaproape un spaţiu ortodox despre care s‑a scris, din păcate, destul de puţin la noi.
Cartea invită cititorul la o lectură mai mult decât incitantă, prezentând locuri şi evenimente marcante ale unei istorii şi geografii sacrale balcanice: Pliska, Preslavul, Ţaratul vlaho‑bulgar de Târnovo, Ortodoxia bulgară în perioada stăpânirii bizantine şi turceşti, schisma bulgară, dubla autoritate ecleziastică de după perioada comunistă.
Vă invităm joi, 22 ianuarie 2015, ora 18.00 să aflaţi mai multe despre istoria ortodoxiei slave sud-dunărene alături de invitaţii noştri:
pr.prof.dr. Adrian Gabor
lector dr. Laurenţiu Avram
drd. Gheorghiţă Ciocioi, traducătorul volumului.
______________________________
Librăria Sophia, str. Bibescu Vodă 19
021.3361000 / 0721211659
Pe cand o istorie a Bisericii Ruse in Romania? Macar una pentru ultimele doua secole – sec. 19 si perioada comunista.