DEZBATERE PUBLICA LA IASI: “Embrionul – persoana umana sau produs de concepție?”
Tu știi când începe viața?
Vineri, 20 martie a.c., de la ora 17.00, în Aula „Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Asociația Familia Tradițională vă invită la Dezbaterea Publică „Embrionul – persoană umană sau produs de concepție”, organizată în cadrul Săptămânii pentru viață 2015.
Asociația Familia Tradițională, în colaborare cu Colegiul Național al Asistenților Sociali – Sucursala Teritorială Iași, Asociația Studenților Mediciniști Iași și Asociația Studenți pentru Viață – București, a pregătit un eveniment special în cadrul seriei de manifestații organizate în Săptămâna pentru viață 2015 – „Fiecare viață este un dar”. Astfel, pe 20 martie, de la ora 17.00, în Aula „Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” Iași, ieșenii sunt așteptați la o dezbatere centrată în jurul întrebării: „ Tu știi când începe viața?”.
Invitații la Dezbaterea Publică „Embrionul – persoană umană sau produs de concepție” sunt: Prof. Univ. Dr. Mircea Onofriescu, managerul Maternității „Cuza Vodă” Iași; Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin, directorul medical al Maternității „Cuza Vodă” Iași; Prof. Univ. Dr. Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România; Pr. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Popa, prorector pentru strategie, dezvoltare instituţională şi managementul calităţii al Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași; Conf. Dr. Ovidiu Gavrilovici, de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, invitați cu care publicul și jurnaliștii prezenți vor putea intra în dialog.
Prin acest eveniment, ONG-urile implicate își doresc să pună în discuție anumite situații care necesită o mai profundă clarificare, să faciliteze dialogul între publicul larg și specialiști din diverse domenii și, nu în ultimul rând, să găsească soluții concrete la problemele aduse în discuție.
Cei care doresc să participe la această dezbatere vor avea oportunitatea de a-și exprima opiniile pe teme precum: Când începe viața?; Viața umană – valori și limite; Subiectivismul sau relativismul termenilor legali în ceea ce privește viața intrauterină ș.a.
Pentru detalii despre eveniment, vă rugăm să-l contactați pe
Dr. Eugen Gazzi, Purtător de cuvânt al Asociației Familia Tradițională:
Tel: 0745 327 331,
E-mail: eugengazzi@gmail.com.
Persoana umana
Sau
Produs de conceptie
Celula este unitatea de baza functionala, genetica a tuturor organismelor vii.
Spermatozoid
Ovul
Celula ou.
Traim biologic, mitocondrial.
Nu exista DUMNEZEU.
sufletele se formeaza dupa ce copii mor.
Citeam zilele acestea pe internet stiri.
Era o stire pe internet despre medicii ob.gineco. de la spitalul cuza voda iasi.
Am ramas placut surprinsa sa aflu ca medicii ob. au renuntat sa mai faca chiuretaje la cerere.
Abia acum medicii sint cu adevarat medici caci nu mai incalca juramintul lui HIPOCRATE.
printre medici este SI d-ul dr. Mircea Ono friescu.
D-ul dr mircea o. este un medic deosebit.
D-ul dr este un barbat foarte destept.
Poate ca Romania are nevoie de un medic ginecolog sa fie presedinte.
Sint atitea probleme care le au femeile.
Insa sa respectam copii intrauterini era cea mai mare problema.
Femeile ar trebui sa aiba liber:
In timpul ovulatiei.
In timpul menstrei.
In timpul sarcinii.
In timpul climacterului.
Ar scadea astfel nr avorturilor.
Femeile trebuie ajutate sa SI pastreze copii in uter.
Dr.Mircea Onofriescu este un medic foarte bun.
Dr.Mircea Onofriescu a pus in dezbatere o tema foarte importanta pentru medici caci ei sint cei care aleg daca embrionul este lasat sa traiasca atunci cind mama doreste sa se chiureteze.
Embrion
Produs de conceptie
Sau
Persoana umana.
Amindoua.