Lansare de carte la libraria Sophia: GRECIA CREŞTINĂ – GHID DE PELERINAJ

17-06-2016 Sublinieri

Charisma

Vă invităm luni, 27 iunie 20146, ora 18.00 la prezentarea cărţii
GRECIA CREŞTINĂ – ghid de pelerinaj, de Aurelia Bălan-Mihailovici.

În urma numeroaselor pelerinaje întreprinse de-a lungul vieţii, doamnă Aurelia Bălan-Mihailovici, prof. univ. dr. şi reputat lingvist, a încercat să afle cât mai multe informaţii despre lăcaşurile de cult – biserici şi mănăstiri – ale Elladei.

Lucrarea de faţă îşi propune o cunoaştere mai aprofundată a ortodoxiei acestei ţări însorite, prin prezentarea bisericilor şi a sfinţilor ocrotitori, ale căror sfinte moaşte se află la loc de cinste şi de închinare pe tot cuprinsul Greciei, dând mărturie despre evlavia poporului grec.

Departe de a putea cuprinde toată bogăţia cu care este înzestrată această ţară din punct de vedere creştin, cartea constituie un reper pentru pelerinii care doresc să se documenteze înainte de a porni la drum, dar şi pe parcursul călătoriei, cu privire la obiectivele cele mai importante care merită a fi vizitate.

Imaginile cu biserici, de o calitate tipografică deosebită, trezesc cu atât mai mult impulsul de a fi vizitate.

Explicaţiile autoarei, minuţios documentate atât la faţa locului, cât şi în urma studiilor în domeniu, aduc un plus de originalitate lucrării.

Invitaţi, alături de autoare:
pr.conf.dr. GHEORGHE HOLBEA
LUCIA RAICU, director ed.Charisma
LILIANA URSU, poeta, prozatoare şi traducătoare

Evenimentul va avea loc la sediul librăriei noastre din str. Bibescu Vodă nr.19.


Categorii

Lansari de carte

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!