Laicatul ortodox trage un semnal de alarma: Romania, in pragul dictaturii?

17-02-2009 Sublinieri

Aflam de pe pagina web a revistei Presa Ortodoxa:

afis-conferinta-laicat

Conferinta – joi, 19 feb., 0rele 18.00 – Aula Magna a Facultatii Drept:

Despre actele de identitate electronice, zorii unei noi dictaturi?

Un grup de asociaţii non-guvernamentale ale societăţii civile de orientare creştin-ortodoxă, organizează joi, 19 februarie, la Aula Magna a Facultăţii de Drept din Bucureşti, o conferinţă cu public, precedată de o o conferinţă de presă, pe tema actelor de identitate electronice.

„Despre actele de identitate electronice, zorii unei noi dictaturi?” este întrebarea-titlu a conferinţei la care vor căuta să răspundă jurişti de prestigiu, oameni de media, editori şi publicişti reputaţi, profesori universitari. Vor vorbi pe această temă: Cezar Axinte, Preşedintele Baroului “Constituţional” Constanţa, Rafael Udrişte, realizator TVR, Ionuţ Gurgu, director Ed. Predania, Danion Vasile, teolog şi director al Ed. Egumeniţa, precum şi Alin Teuşdea, lect. univ. doctor în electronică (Universitatea Oradea).

Introducerea actelor de identitate electronice este o temă care a suscitat numeroase controverse şi diverse reacţii atât din cadrul societăţii cât şi din partea mass-media. Modul în care a fost tratată această temă a fost însă, cu câteva excepţii, unul superficial şi senzaţionalist. Cu toate acestea, subiectul este unul extrem de serios, care afectează interesele imediate ale cetăţeanului, drepturile sale, precum şi conştiinţa sa religioasă.

Laicatul Ortodox propune deschiderea unei dezbateri reale şi profunde asupra implicaţiilor noilor acte de identitate asupra libertăţilor civice ale persoanei. Asistăm la schimbări fundamentale în modul de organizare şi funcţionare a puterii politice, pe toate planurile. Juridic, se schimbă paradigma dreptului natural, bazată pe existenţa unor drepturi inalienabile şi intangibile ale individului, cu o paradigmă a dreptului de tip pozitivist-funcţionalist, în care drepturile individului sunt definite în funcţie de interesele statului. Economic, se trece de la o ordine a proprietăţii private şi a economiei libere la o ordine în care statul intervine masiv în piaţă, naţionalizează şi controlează proprietatea privată. Politic, asistăm la o serie de directive şi regulamente europene care sunt impuse statelor naţionale fără să se organizeze dezbateri publice, trecându-se cu vederea părerea poporului… În plus, se clamează tot mai mult necesitatea existenţei unei guvernanţe mondiale fără să se spună însă cum anume va fi aceasta ţinută în frâu.

În fine, în ceea ce priveşte ordinea publică, asistăm la programe foarte costisitoare de implementare a sistemelor de supraveghere video şi, iată, de implementare a dispozitivelor electronice (RFID) în actele de identitate personală.

Laicatul ortodox consideră că vom înţelege semnificaţia actelor de identitate electronice doar dacă va exista această dezbatere pusă în contextul transformărilor structurale ale puterii politice. Mijloacele tehnologice puse la dispoziţia statului pentru identificarea, stocarea informaţiilor despre persoană şi urmărirea sa, pot constitui un drum către instalarea dictaturii.

Conferinţa de presă va avea loc pe 19 februarie, ora 17:30, la Facultatea de Drept, Bd. M. Kogălniceanu 36-46, Bucureşti, iar conferinţa cu public va avea loc în Aula Magna a aceleiaşi Facultăţi, de la ora 18:00. Se vor distribui materiale informative asupra subiectului.

Contact: Călin Alexe, tel: 0766500984


Categorii

Conferinte si alte evenimente

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!