CARTE PENTRU COPII DE LA PREDANIA: De ce a fost Iona inghitit de chit? BONUS pentru parinți: Este facut vrejul pentru om sau omul pentru vrej?

9-04-2011 Sublinieri

DE CE-A FOST IONA ÎNGHIȚIT DE CHIT?

Monahia Anastasia

O carte ce îi va înveseli şi pe cei mici şi pe cei mari. Pe cei mici îi va atrage către Dumnezeu, pe calea celor văzute şi frumos colorate, iar pe cei mari îi va înţelepţi şi îi va întoarce spre Domnul, pe calea frumoasă a ascultării. „De ce-a fost Iona înghiţit de chit” este cartea prin care întreaga familie Creştină află că Dumnezeu nu ne uită niciodată. Citind această cărticică, mărturisim iubirea Sa pentru întreaga fire, dar mai ales pentru noi, copiii Lui.

traducere/
Ionuț și Sladjana Gurgu

ilustraţii/ Serioja Popov

redactor/ Anca Stanciu

layout/ Serioja Popov

dtp/ Remus Brihac

anul apariţiei/ 2011

format/ 21,2×29,4 cm

hârtie/ 250gmp

număr de pagini/ 24

ISBN/ 978-606-8195-11-7

preţ/ 15 ron

» COMANDĂ CARTEA

Sursa: http://www.predania.ro/editura/carte-pentru-copii/de-ce-a-fost-iona-inghitit-de-chit

***

Sfantul Nicolae Velimirovici: cugetare din teminta despre pilda prorocului Iona

Şi acum, Stăpâne Doamne, ia sufletul meu de la mine, pentru că mai bine este a muri eu decât a trăi. /Ionà 4:3/

Aşa s’a tânguit de două ori Prorocul Ionà către Dumnezeu. Întâia oară – când Dumnezeu l-a trimis în marea cetate Ninévi ca să vestească pieirea ei din pricina păcatelor. Auzind acestea, Ninevitenii s’au pocăit şi s’au îndreptat, iar Dumnezeu şi-a schimbat hotărârea şi a păstrat cetatea Ninéviei pentru pocăinţa ei. Căci toţi se căiseră cu amar, de la împărat la cerşetor, şi au rânduit post pentru ei şi pentru dobitoacele lor, ca nimeni să nu mănânce nimic, ci să se pocăiască până ce Dumnezeu se va milostivi şi le va ierta păcatele. Şi a văzut Dumnezeu aceasta, şi şi-a schimbat hotărârea, şi n’a mai nimicit cetatea Ninéviei. Dar aceasta n’a fost pe placul lui Ionà, care i-a strigat lui Dumnezeu: Şi acum, Stăpâne Doamne, ia sufletul meu de la mine, pentru că mai bine este a muri eu decât a trăi. S’a întâmplat apoi că Ionà a ieşit pe câmp, şi Dumnezeu a făcut să crească un vrej deasupra lui Ionà, care se odihnea, şi îi ţinea umbră.

Şi Ionà s’a bucurat. Dar îndată, a doua zi, Domnul îi porunci unui vierme să mănânce vrejul, care se veşteji şi se uscă degrabă, făcând să dispară umbra plăcută de deasupra capului lui Ionà. Şi iarăşi a strigat Ionà: Şi acum, Stăpâne Doamne, ia sufletul meu de la mine, pentru că mai bine este a muri eu decât a trăi, căci îi părea rău după vrejul care se uscase şi se prăpădise.
Iar Domnul, Cel ce ştie şi cugetele noastre cele mai subţiri ale inimii noastre, a auzit strigătul lui Ionà şi l-a înţelese, apoi i-a zis:

Tu nu te-ai îndurat de un cucurbete, (…) dară eu cum să mă îndur de Ninévi, cetatea cea mare, întru carea locuiesc mai mulţi decât o sută şi douăzeci de mii de oameni? /Ionà 4:10-11/

O, fraţii mei, ce mare învăţătură este aceasta pentru noi toţi, cei din această generaţie! Ionà este o pildă de nedreptate, aşa cum Tóma este pildă de necredinţă. Prin martori şi pilde vii învaţă Dumnezeu neamul omenesc. „Ce zici tu, Ionà?” grăi Domnul. „Ţi-a părut rău pentru acest vrej, care a apărut într’o noapte şi într’alta a pierit, dar nu îţi pare rău de o sută de mii de oameni vii, care nu sânt vrejuri, ci oameni ca tine?”

Ce zici tu, Europa? ar zice astăzi Domnul cel iubitor de oameni. Oare îţi pare rău de prăpădirea lucrului mâinilor omeneşti, de tablouri, statui, veşminte, felurite unelte, maşinării, case şi curţi, oraşe de mortar şi piatră, şi nu îţi pare rău de oamenii vii, fraţii tăi şi copiii mei? Cine ţi-a întunecat şi ţi-a stricat mintea, de le preţuieşti pe cele ieftine mai mult decât pe cele scumpe? Cine te-a înşelat să preţuieşti mai mult lucrările oamenilor decât lucrările lui Dumnezeu, dacă nu acel şarpe ce i-a înşelat şi pe Eva şi Adam? Cine te-a înşelat să  preţuieşti mai mult pe cele moarte decât pe cele vii? Pe cele sortite grabnicei pieiri, decât cele sortite veşniciei?

Negreşit aţi auzit de o ţară veche, numită Europa. Cei dintre voi care n’au mai auzit de ea au simţit-o pe spinarea lor ca un samar ferecat, cu cuie ascuţite pe dinlăuntru aşa cum ariciul are pe dinafară. Acea povară aţi purtat-o voi, părinţii voştri şi copiii voştri în două dăţi, vreme de trei ani. Mulţi dintre cei mai apropiaţi şi mai dragi ai voştri au murit din pricina rănilor, în vreme ce voi, toţi care-aţi lepădat acea povară, aţi rămas greu răniţi şi însângeraţi. Pentru ce oamenii s’au purtat aşa cu alţi oameni? Ca treziţi dintr’un somn adânc, vă întrebaţi: Pentru ce ne-au muncit, ne-au chinuit şi ne-au omorât atâta? Pentru ce, pentru ce? Întrebaţi-l pe Prorocul Ionà, şi vă va răspunde lămurit: Pentru că aceia au preţuit mai mult un vrej decât mii şi mii de oameni. Pentru că au socotit oamenii mai ieftini decât iarba. Toţi ştim filosofia lor despre spaţiu şi cucerire. Să ne extindem, să cotropim. Ce să cotropim? Grădini, vii, ţarini, livezi, păduri, râuri, munţi, şi câte şi mai câte. Dar, veţi striga cu mânie voi, Sârbii, împreună cu Dumnezeu, cum să faceţi toate acestea, când acolo vieţuiesc mii şi mii de fiinţe omeneşti, fraţi ai voştri, care recunosc pe unul şi acelaşi Ziditor, Părinte al lor şi al vostru? Cum? Simplu, răspund ei. Foarte simplu. Pe oameni îi vom arde cu foc, iar pădurile şi viile şi ţarinile lor le vom răpi. Pe oameni îi vom cosi, iar grădina lor o vom lăsa să crească pentru noi. Pe oameni îi vom prinde, iar hainele le vom lua pentru noi, şi pe ei goi îi vom îneca. Pe oameni îi vom nimici ca pe omizi, iar bunurile şi aurul lor le vom lua pentru noi. Pe oameni îi vom otrăvi cu gaze toxice, iar grâul, vinul şi uleiul lor îl vom ţine pentru noi. Pe oameni îi vom goni în pustiuri, ca să moară de foame, iar noi vom sta la masa lor, vom mânca, vom bea şi ne vom veseli. O, fraţilor, acestea nu sânt cuvinte goale, nici ameninţări exagerate. Toate au avut loc sub ochii noştri, cu noi ca şi cu mulţi alţii.

Ce s’a întâmplat? S’au întâmplat cele scrise în Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu. Făţarnicii au ars Ninévi, cetatea lui Dumnezeu cea cu mulţi oameni, şi au ocrotit vrejul – căci vrejul le era de trebuinţă, iar oamenii nu. A încuviinţat oare Dumnezeu acestea? Doamne Dumnezeule, oare ai zidit vrejurile pentru oameni, ori oamenii pentru vrejuri? Răspunde Hristos: vrejurile sânt pentru oameni. Răspunde Islamul: vrejurile sânt pentru oameni. Strigă şi neamurile păgâne: vrejurile sânt pentru oameni. Întreg cosmosul mărturiseşte în felul lui: nu numai vrejurile, ci şi stelele sânt pentru oameni! Dar Europa devoratoare de oameni crede că ştie mai bine decât toţi, şi zice: Nu e adevărat, oamenii sânt pentru vrejuri, căci vrejul preţuieşte mai mult decât oamenii! De aceea trebuie să purtăm războaie, adică să ucidem milioane de oameni, ca să putem avea milioane de vrejuri. Auzi tu, Sârbule, acestea? Tu, ţăranule, ştiu că auzi, dar nu ştiu  dacă aud cârmuitorii tăi, cărturarii şi politicienii tăi, pe care îi îndestulezi cu hrană şi băutură. Ştiu că ei nu aud, căci dacă ar fi avut urechi să audă şi ochi pentru Dumnezeu, nu ar fi trâmbiţat pe cheltuiala ta, în urechile copiilor tăi, că vrejul e mai scump decât omul; aceasta e experienţa economiei politice. Iar tu, Sârbule, dacă vrei ce e bine pentru tine şi pentru copiii tăi, astupă-ţi urechile când devoratorii de oameni vorbesc despre economie politică şi deschide-le bine când auzi că se vorbeşte despre Evanghelia lui Hristos, Dumnezeul tău. Amin.

Sf. Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniei, Ed. Predania


 


Categorii

Recomandari de carti

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!