Joi, 28 iunie: CONFERINTA de lansare a SCOLII DE VARA “FENOMENUL PITESTI”

27-06-2012 Sublinieri

Dragi prieteni,

Avem plăcerea să vă invităm la evenimentul care marchează lansarea oficială a Şcolii de Vară „Fenomenul Piteşti” joi, 28 iunie, de la ora 18, la Orange Concept Store (Calea Victoriei nr. 41).

La conferinţă vor participa Radu Ciuceanu (fost deţinut politic, directorul Institutului Naţional pentru Studiul totalitarismului), Alin Mureşan (directorul Şcolii de Vară, preşedinte al Centrului de Studii în Istorie Contemporană), Ionuţ Trandafirescu (directorul Editurii Filos). Prima ediţie a Şcolii de Vară „Fenomenul Piteşti” se va desfăşura la Piteşti între 23-27 iulie şi îşi propune să retrezească interesul public pentru cea mai inumană acţiune represivă din istoria recentă, dar şi pentru modelele de demnitate şi rezistenţă din perioada comunistă. La cursurile şcolii vor participa 15 studenţi, iar costurile vor fi acoperite integral de organizatori.

Organizatori principali: Centrul de Studii în Istorie Contemporană, Editura Filos şi www.fenomenulpitesti.ro.

Cu bine, Centrul de Studii în Istorie Contemporană

Centrul de Studii în Istorie Contemporană a apărut în februarie 2012 din dorinţa de a asigura un cadru propice pentru cercetarea istorică şi promovarea evenimentelor şi personajelor reprezentative ale istoriei contemporane din România atât în ţară, cât şi în străinătate. Centrul este o organizaţie non profit, independentă şi străină intereselor de orice altă natură decât cele strict profesionale. El este iniţiativa privată a unui grup de cinci tineri cu experienţă în cercetare, organizare de evenimente şi administraţie. Principalul obiectiv este tratarea tuturor subiectelor cu profesionalism şi dedicaţie, fără prejudecăţi sau judecăţi de valoare, transformarea subiectele de cercetare în evenimente de interes public şi atragerea interesului tuturor generaţiilor (dar mai ales al tinerilor) spre cunoaşterea trecutului recent, atât prin calitatea conţinutului, cât şi prin formele de prezentare.  


Categorii

Conferinte si alte evenimente

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “Joi, 28 iunie: CONFERINTA de lansare a SCOLII DE VARA “FENOMENUL PITESTI”

  1. Pingback: Lectiile EXPERIMENTULUI PITESTI la Scoala de Vara a ICCMR: marturii despre REEDUCAREA, PERVERTIREA si SPALAREA CREIERULUI prin TORTURA [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!