NOI APARITII EDITORIALE LA EDITURA SOPHIA

5-03-2013 Sublinieri

runciman-steven-marea-biserica-in-captivitate-9972

Un studiu referitor la Patriarhia Constantinopolului din perioada premergătoare cuceririi turceşti până la Marele Război de Independenţă

Marea Biserică în captivitate nu e un simplu studiu academic despre Patriarhia de Constantinopol sub stăpâ­ni­rea turcească al cărui autor e un bizantinist de mare renume. În pasionanta cronică a lui Runciman se perindă prin faţa noastră sute de ani de istorie a unei instituţii ce a influenţat hotărâtor nu doar lumea ortodoxă în genere, ci şi, în particular, istoria Ţărilor şi Bisericii Române. Panorama vieţii religioase este aici împletită strâns cu cea a vieţii politice şi culturale, iar profunda analiză a istoricului englez pune în evidenţă procese şi legături care, printre altele, au avut o mare înrâurire asupra unor secole întregi de viaţă românească. În această carte, scrisă cu măiestrie, citim istoria adeseori nebănuită a dăinuirii ortodoxe sub stăpânirea turcească, a substratului situaţiei politice din Balcani, a relaţiilor dintre Ortodoxie şi cele­lal­te confesiuni creştine, dar mai ales – din perspectiva noastră – a legăturilor dintre Domnitorii români şi cetatea împărătească, a domniilor fanariote, a revoltei eteriste şi a tragicului sfârşit al lui Tudor Vladimirescu.

Pentru toţi cei ce vor să înţeleagă mai bine istoria ­ţării şi Bisericii lor, dar şi istoria Europei de Est în genere, lucrarea de faţă reprezintă una dintre lecturile cele mai utile.

COLECȚIE: Istorie / Istorie
EDITURA: Sophia
preţ în librărie: 50 RON

***

schmemann-alexander-pr-postul-mare-pasi-spre-inviere-9971
Această scurtă tâlcuire a Postului Mare este scrisă pentru toţi cei care – şi nu sunt puțini astăzi – doresc o mai bună înţelegere a tradiţiei liturgice a Bisericii şi o participare mai conştientă la viaţa creștină. Pocăinţa este începutul şi condiţia pentru o adevărată viaţă creştinească. Primul cuvânt al lui Hristos, când a început să predice, a fost: Pocăiţi-vă! (Matei 4, 17). Dar ce este pocăinţa? La întrebările „Ce este pocăinţa?”, „De ce avem nevoie de ea?”, „Cum trebuie să o practicăm?”, Postul Mare are răspuns. Într‑adevăr, este o şcoală a pocăinţei, la care orice creştin se cuvine să participe în fiecare an, pentru a‑şi adânci credinţa, pentru a‑şi reevalua şi, dacă este posibil, a‑şi schimba viaţa. Este un minunat pelerinaj la sursele adevărate ale credinţei ortodoxe – o redescoperire a căii ortodoxe în viaţă.

Am nădejdea că cititorul însuşi poate descoperi pentru sine că în această lume nimic nu este mai frumos şi mai profund, mai inspirat şi mai aducător de inspirație decât ceea ce Biserica, Mama noastră, descoperă şi ne oferă, în mod liber, odată cu intrarea în anotimpul binecuvântat al „primăverii Postului”.

Protopresbiter Alexander Schmemann
COLECȚIE: Religie / studii teologice
EDITURA: Sophia
preţ în librărie: 20 RON

***

-omilii-pentru-postul-mare-ale-sfintilor-anastasie-sinaitul-chiril-al-alexandriei-ioan-gura-de-aur-grigorie-al-nyssei-9962
Pentru răstimpul de înfrânare şi nevoinţă al Păresimilor, nimic nu-l întăreşte mai mult pe postitor şi nu îi uşurează mai tare sarcina decât cuvintele sfinţilor. În această carte mică, dar bogată în învăţături de mare frumuseţe şi adâncime, ­ patru dintre cei mai mari îndrumători ai Ortodoxiei ne ­arată cum să ne curăţim sufletul pentru a ne împărtăşi cu vrednicie, încât postirea noastră să aibă deplină roadă, şi, lucru de o însemnătate deosebită în aceste vremuri zbuciumate, să dobândim împăcarea cu noi înşine şi cu ceilalţi.
Fericit omul care stăruie în rugăciuni şi rabdă în postiri şi se bucură în privegheri… ridicându-şi ochiul la cer, spre Domnul, cugetând la Cel ce şade pe tronul slavei şi cercetează inimile şi străbate rărunchii! Căci unul ca acesta se bucură de bunătăţile cele veşnice şi se face fiu şi frate şi prieten şi moştenitor al lui Dumnezeu. Faţa acestuia va străluci ca soarele în Ziua Judecăţii, şi el va moşteni Împărăţia cerurilor.” (Sfântul Chiril al Alexandriei)

COLECȚIE: Religie / scrieri patristice
EDITURA: Sophia
preţ în librărie: 12 RON

***

ioan-de-kronstadt-sf-cuvinte-la-postul-mare-9963
Postirea aduce, oare, folos sufletului nostru? Fiecare dintre noi trebuie să‑şi pună întrebarea aceasta şi să ia astfel aminte la inima sa, ca să vadă dacă este în ea schimbarea cea sfântă, dacă ­înce­tează să mai iubească şi să facă păcatul.

Să ne privim postirea cu ochi aspru şi să ne îngrijim din toate puterile să o facem de folos sufletului nostru. Cum să reuşim asta? Trebuie să facem în noi înşine o cotitură însemnată: de la iubirea de lume, de plăcerile ei, de păcat, trebuie să ne întoarcem către iubirea de Dumnezeu, pe Care şi trebuie să‑L iubim mai presus de toate.

Când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, spune Mântuitorul: unge capul tău, adică unge su­fletul tău cu untdelemnul milostivirii, şi spală faţa sufletului tău cu untdelemnul curăţiei, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie la arătare.

Sfântul Ioan de Kronstadt
COLECȚIE: Religie / predici
EDITURA: Sophia
preţ în librărie: 14 RON


Categorii

Recomandari de carti

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!