APARIȚII EDITORIALE NOI LA EDITURA SOPHIA DUPĂ PAȘTI

11-04-2018 Sublinieri

Hristos a Înviat!

Vă semnalăm apariţia a câteva titluri noi:


Captivi în internet

Se spune în mod curent că inventarea noilor media a provocat în societatea noastră o revoluţie comparabilă cu cea produsă de electricitate sau de noile mijloace de locomoţie. Există însă o mare diferenţă între noile media şi celelalte invenţii care au schimbat în mod profund viaţa omului modern. Nici o altă tehnologie nu a pătruns în activitatea noastră zilnică pentru un timp atât de îndelungat, nu a solicitat atenţia şi intervenţia noastră atât de constant, nu a invadat atât de mult viaţa noastră privată, familială şi personală, nu a pătruns atât de profund înlăuntrul vieţii noastre sufleteşti. Nici o altă tehnologie nu a transformat atât de mult raporturile noastre cu spaţiul şi timpul, felul nostru de a vedea lumea, relaţiile noastre cu ceilalţi, reprezentarea pe care o avem despre noi, natura şi ritmul activităţilor noastre de la serviciu şi din timpul liber, forma noastră de comunicare, ca şi natura, structura şi forma vieţii noastre psihice şi intelec­tuale. Şi nici o altă tehnică, prin influenţa exercitată asupra modului nostru de a fi, care constituie textura existenţei noastre, nu a avut un impact atât de important asupra vieţii noastre spirituale.

Scopul studiului nostru […] este acela de a invita la o re­flecţie critică asupra folosirii acestor noi mijloace de comunicare […]. Pornind de la o mai bună cunoaştere a deviaţiilor provocate de noile media şi a efectelor patologice reale şi potenţiale, să învăţăm să le controlăm şi să reducem utilizarea lor în zona în care produc efecte nedorite.

Numai conştientizând gravitatea acestei adevărate mala­dii care afectează civilizaţia noastră se va putea organiza rezistenţa faţă de ele […] şi numai aşa ne vom putea gândi la o schimbare în societate care să poată reda comunicării di­mensiunea cu adevărat umană şi spirituală ce s-a pierdut.

Jean‑Claude Larchet



Chiralesa

Chiralesa este numele unui om și al unui sat din Carpați. Murind ca erou în timpul războiului, caporalului Chiralesa i s-a ridicat o statuie în mijlocul satului, însă consătenii săi nu-l onorează: inima lor e dăruită unui tâlhar, Bogomil, despre care cred că ar deține puteri supranaturale și care nu se folosește de acestea decât pentru a-i batjocori și a-i jefui pe tiranii țării. Generalului Dracopol îi revine sarcina de a-l prinde pe tâlhar. În ochii săi, „puterile lui Bogomil” nu au altă explicație decât complicitatea sătenilor; prin urmare, se hotărăște să-i aresteze pe toți, pentru a-i obliga să-l predea pe bandit. Ajungând în sat, îl află pustiu…

E cel dintâi mister creat de o situație în aparență atât de simplu de rezolvat. Mult mai bogată în necunoscute și turnuri neașteptate decât și-ar fi dorit Dracopol, povestea despotului și a unui haiduc din veacul al XX-lea, sub pana inspirată a lui Constantin Virgil Gheorghiu, se transformă într-o epopee aproape fantastică, într-un imn de o înaltă poezie închinat locurilor și oamenilor din ți­nutul său natal, a căror realitate profundă e referirea constantă la Evanghelie.

Chiralesa, alături de Ora 25, este romanul lui Gheor­ghiu despre care s-a vorbit, încă de la apariția sa (1966), doar la superlativ. Și se va mai vorbi multă vreme de aici înainte…

Tot în această perioadă s-a reeditat şi:

Dumnezeu şi omul

Dacă vă aşezaţi într-o cameră şi spuneţi: „Dum­nezeu este aici, cu mine”, veţi constata că nu va trece mult şi vă veţi întreba cum să vă umpleţi timpul cu o activitate care să vă elibereze de nerăbdare. La început vă veţi simţi minunat, pentru că sunteţi obosiţi şi va fi odihnitor să staţi comod în fotoliu; liniştea din încăpere vă va da un sentiment de pace. Foarte adevărat – dar dacă va trebui să treceţi dincolo de aceste momente fireşti de relaxare şi odihnă şi să rămâneţi în prezenţa lui Dumnezeu după ce firea omenească se va fi relaxat, veţi vedea că va fi foarte greu să nu vă întrebaţi: „Şi acum ce trebuie să fac? Ce să-I spun eu lui Dumnezeu? Cum să mă adresez Lui? Văd că El tace. O mai fi aici sau nu? Cum să împac eu tăcerea Lui sau absenţa Lui cu prezenţa mea marcată de neastâmpăr?”
Prin urmare, unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le înţelegem este importanţa de a sta faţă în faţă cu Dumnezeu fără a face nimic. Deşi aceasta nu pare o acţiune deosebit de evlavioasă, dacă veţi ajunge la acea linişte pe care Sfinţii Părinţi răsăriteni o numesc „isihie”, veţi fi în stare să realizaţi ceva în viaţă.

Mitropolitul Antonie de Suroj

Toate cărţile pot fi procurate din librărie sau de pe site-ul librăriei noastre.

str. Bibescu Vodă nr.19
tel/fax 021 3361000
mobil 0722-266618
http://www.librariasophia.ro/
https://www.facebook.com/LibrariaSophiaBucuresti/


Categorii

Recomandari de carti

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!