EDITURA SOPHIA vă propune cinci titluri noi (iunie 2018)

19-06-2018 Sublinieri

Editura Sophia vă propune cinci titluri noi:

Vinovăţia – cea închipuită şi cea adevărată

Oricare dintre noi s-a simţit vinovat de nenumărate ori. Adesea, sentimentul vinovăţiei ne împiedică să ne trăim din plin viaţa, ne otrăveşte cele mai frumoase clipe, ne împiedică să construim relaţii sănătoase cu familia, cu prietenii, cu ceilalţi oameni din jurul nostru, putându-ne duce – ca orice emoţie negativă foarte intensă – chiar la boli fizice grave. Pe de altă parte, tot el ne poate da imboldul de a ne schimba obiceiurile rele, de a deveni mai responsabili şi mai buni.

Cartea de faţă ne învaţă să facem tocmai operaţiunea – atât de delicată şi importantă – de a distinge între vinovăţia nevrotică, autocanibalizantă, distructivă, şi cea sănătoasă, care duce la la însănătoşirea sufletească, la pocăinţă, la regăsirea de sine şi la apropierea de Dumnezeu, pentru a ne bucura de o viaţă sufletească echilibrată şi sănătoasă, în armonie cu noi înşine, cu oamenii şi cu Cel care ne-a zidit.

Sfânta Paşa din Sarov

Mănăstirea Diveevo – unul dintre cele mai vene­rate locuri sfinte din Rusia, binecuvântat de Sfântul Serafim din Sarov și umbrit de ocrotirea Maicii lui Dumnezeu – a dat lumii multe cuvioase și mucenice, care au strălucit cu sfințenia vieții lor, cu înainte‐vederea și cu minunile, povățuind pe calea mântuirii nenumărați creștini. În rândul acestora, Sfânta Pașa din Sarov – a cărei viață este tradusă acum pentru întâia oară în românește – e socotită printre cele mai de seamă nevoitoare.

Între sfintele nebune pentru Hristos, Pașa din Sarov a rămas până astăzi poate cea mai iubită de creștinii ruși, multe întâmplări legate de înainte‐vederea ei fiind consemnate până și de gazetele vremii. Canonizată de Biserică în anul 2004, își are moaștele la ­Diveevo și continuă să veselească inimile credincioșilor cu ocrotirea și mijlocirea sa către Dumnezeu.

Acest volum înfățișează cititorului doritor să afle cât de minunat este Dumnezeu în­tru sfinții Lui viața, nevoințele și harismele Sfintei Pașa și multor altor sfinte femei care au împodobit cu petrecerea lor duhovniceas­­că Mănăstirea Diveevo.


Despre rugăciune

Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966) este cinstit de către credincioșii ortodocși din lumea întreagă ca unul dintre marii sfinți contemporani, proslăvit de Dumnezeu prin harisma de a tămădui sufletește și trupește pe toți cei care îi cer ajutor, aducând prin puterea iubirii lui Hristos mângâiere sufletească, răspuns grabnic la frământările oamenilor și ajutor în marile nevoi și răscruci ale vieții.

Scrierea de faţă, de curând descoperită, nu a văzut până acum lumina tiparului în limba română; cuprinse în ea sunt preţioase învăţături ale sfântului nevoitor și mare făcător de mi­nu­ni al veacului XX despre esenţa rugăciunii şi despre felul cum trebuie să ne rugăm pentru a fi auziţi de Domnul.

Pentru ca un creştin să primească întotdeauna ajutor plin de har de la Dumnezeu trebuie să se afle în necurmată împărtăşire cu Cel Preaînalt şi întotdeauna în legătură cu lumea de Sus. Mijlocul pentru aceasta este rugăciunea. Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu, o convorbire plină de evlavie a sufletului omenesc cu Ziditorul său.(Sfântul Ioan Maximo­vici)

Stîrniri

Din când în când, arar, s-a întâmplat să bată câte cineva și la ușa mea pentru a întreba și a căpăta răspunsuri. Și, cum nu prea știu să refuz, s-a ajuns la stârnirile cuprinse în această carte, atâtea câte am putut să le recuperez. Despre ce spun ele? Despre multe și mărunte și unele mai puțin mărunte… Despre relația creștinului cu lumea de astăzi; despre cum se face presă creștină; despre credința intelectualilor și cultura clericilor; despre destinul Ortodoxiei; despre cultura țărănească ca o cultură a Crucii și a Învierii; despre cum a fost ea genial pusă în lumină de Horia Bernea la Muzeul Țăranului Român; despre Cruce și despre cruci; despre sărbători și tradiții la români și despre raportarea actuală la ele; despre conviețuirea prietenoasă cu Hristos și de­spre viețuirea în Biserică; despre îndrăgostire, iubire, prietenie, căsătorie, cu frumusețile și încercările lor; despre așezarea în cultura adevărată, mare; despre valorile creștine și căderea din ele în societatea contemporană; despre condiția etnică și spirituală de a fi român; despre România și despre români; despre iubirea de neam și de­spre iubirea de Patrie; despre oameni frumoși și mari bărbați ai neamului, precum Constantin Brâncoveanu, Ioan Alexandru, părintele Dumitru Stăniloae, Horia Bernea și alții; despre Poezie; despre Frumusețe; despre școală, facultate și serviciul militar; de­spre asceza creștină și firescul ei; despre teritoriul liturgic al Bisericii; despre depășirea încercărilor cu care este presărată viața; despre modele, despre aflarea și necesitatea lor; de­spre artă (inclusiv cea cinematografică) și rolul ei vital pentru omul firesc; și despre altele; și, vai, în mod inevitabil – poate prea mult –, despre mine și despre ale mele.

Costion Nicolescu

Ascultarea de părintele duhovnic

Această carte ocupă un loc unic în literatura duhovnicească ortodoxă: un asemenea tratat despre ascultare, scris de către un sfânt, care a cunoscut taina ascultării atât ca ucenic, cât și ca stareț, este într-adevăr o raritate. Zosima Verhovski (care a fost principala sursă de inspirație pentru Dostoievski atunci când a creat figura neuitatului stareț Zosima din romanul Frații Karamazov), ale cărui scrieri s‑au bucurat de înalta prețuire a Sfântului Filaret al Moscovei, a fost una dintre figurile cele mai impunătoare ale unui secol XIX ce a adus Ortodoxiei ruse o pleiadă de scriitori ascetici de importanță majoră. Născut în ajunul Bunei Vestiri, într-o familie aristocratică, a făcut parte din garda imperială și a moștenit o mare avere, dar cu toate acestea împătimirea de cele materiale nu i-a stăpânit sufletul: „preafrumoasa pustie” i-a răpit inima, așa încât a petrecut sihăstrește în codrii seculari ai Rusiei europene, apoi în cei ai Siberiei, zeci de ani sub îndrumarea Sfântului Vasilisc, numit de contemporani „steaua pustiei”. Ajuns la „măsura bărbatului desăvârșit”, a devenit el însuși stareț și călă­uzitor duhovnicesc, purtând această nevoință până la sfârșitul vieții.

Ca parte integrantă a marii tradiții patristice, transmise „în har și adevăr” de la părinte la ucenic, învățăturile despre ascultare – scrise pentru monahiile pe care le-a născut duhovnicește și cărora le-a fost părinte adevărat – ale Sfântului Zosima Verhovski poartă pecetea trăirii unui om care a săvârșit toate lucrurile despre care a învățat, citirea lor dăruind nu numai cunoștință, ci în primul rând suflarea și viața Duhului Sfânt, Care le-a inspirat.

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a lucrării Învăţături despre ascultare, apărută pentru prima dată la Editura Sophia în 2013.

Cărţile pot fi găsite în librărie sau pot fi comandate pe site-ul librăriei.
Lectură plăcută!

Tonia Aanei
PR librăria Sophia Bucureşti
str. Bibescu Vodă nr.19
tel/fax 021 3361000
mobil 0722-266618
http://www.librariasophia.ro/
https://www.facebook.com/LibrariaSophiaBucuresti/


Categorii

Recomandari de carti

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!