Noutăţi editoriale deosebite de la EDITURA SOPHIA

6-05-2018 Sublinieri

Editura Sophia aduce în atenţia publicului cititor patru titluri noi şi o reeditare.

Alături de acestea, vă semnalăm şi apariţia celui de-al doilea volum al seriei Anne. Casa cu frontoane verzi, publicat de editura Predania.

Vă oferim, mai jos, o mică descriere a fiecăreia dintre ele.

Cărţile pot fi achiziţionate din librărie sau comandate pe site-ul librăriei noastre.

Lectură plăcută!

Tot mai aproape de Dumnezeu.

Înzestrată cu darul de a-și împărtăși trăirile du­hov­nicești cu smerenie, naturalețe și dragoste față de tainele relației sufletului cu Dumnezeu, Constantina Palmer a învățat multe lucruri de o deosebită valoare duhovnicească din vizitele la numeroase mănăstiri din nordul Greciei, unde a locuit în perioada studiilor de masterat.

Autoarea îmbină nobila, dar dificila îndeletnicire a scriitorului cu o profundă înțelegere a învățăturilor Bisericii Ortodoxe, prin povestiri captivante care ilustrează Fericirile cuprinse în minunata Predică de pe Munte a Mântuitorului (Matei 5, 1-12). Prin dezvăluirea acestor comori, pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le considera „adevăruri atât de noi, atât de uimitoare și tot atât de puternice pe cât era de mare măreția Celui ce le vestea”, Hristos Domnul le făgăduia împărăția cerurilor nu numai apostolilor Săi, ci și nouă, tuturor.

Ultimul capitol al cărții, intitulat „A lor este împărăția cerurilor”, ne surprinde și ne emoționează în mod deosebit, deoarece este dedicat martirilor desprinși din mulțimea de pătimitori creștini care au suferit în temnițele României schilodite de urgia comunismului. În cuvintele autoarei,

Sfinții martiri români întruchipează cea de-a opta fericire. Fericiți sunt – cu adevărat nespus de fericiți – «cei prigoniți pentru dreptate», cei care au câștigat împărăția cerurilor nu numai pentru că au acceptat suferințele nedrepte la care au fost supuși, ci și pentru că au căutat dreptatea și, în același timp, virtuțile creștine, bunătatea și sfințenia, ori de câte ori s‑au aflat în ghearele suferinței. Fie ca ei să ne fie izvoare de inspirație, pentru a trăi și noi în Hristos cu aceeași evlavie, fermitate și dârzenie – cu același zel și aceeași iubire de poruncile Lui, asemenea Lor!”.


Vorbeşte-mi, să audă tot pământul

Pe cât de ireală pentru mentalitatea noastră desensibilizată și obișnuită cu tragediile cotidiene, pe atât de adevărată este povestea asta. Ea există, și el, de asemenea – povestea chiar s‑a întâmplat, cândva, în Ciprul anilor ’90; a fost consemnată, cu anumite alterări și îmbogățiri narative, într‑un scenariu de film, Vorbește‑mi (Μίλα μου), de scenaristul, actorul și regizorul cipriot Iorgos Tsiakkas, cunoscând un succes remarcabil în Cipru și în Grecia.

Să precizăm aici că scenariul a fost scris sub povățuirea și atenta veghere a starețului Gavriil Cipriotul, supranumit și „Starețul dragostei” – care însă, desigur, nu a văzut niciodată filmul.

În treacăt fie spus, starețul Gavriil a schimbat la 180 de grade viața scenaristului Iorgos Tsiakkas și a soției sale, Christina Pavlidou, interpreta rolului principal, făcând din acești tineri actori îndrăgostiți și visători niște adevărați mărturisitori ai lui Hristos în mediul actoricesc – un Romeo şi o Julietă a căror dragoste a rămas vie și după douăzeci și cinci de ani…

Când „stai pe marginea prăpastiei deznădejdii”, spune un mare nevoitor contemporan, „și când vezi că nu o mai poți răbda, trage-te înapoi un pic și ia o ceașcă de ceai”. Aflându-se înlăuntrul confuziei acestei lumi și în durerea propriilor patimi, personajele din această carte se vor așeza să bea multe cești de ceai pe marginea prăpastiei, pentru a-și putea păstra mintea în Lumină.

Romanul – o adevărată Cân­ta­re a Cântărilor rescrisă pentru omul contemporan – se desfășoară pe două planuri: cel omenesc, erotic, al ei, care parcurge un drum prea lung și prea dureros spre a‑l găsi și a se nunti cu el, și cel mistic, al sufletului care, la fel, parcurge un drum lung și dureros spre a‑L găsi pe El, pe Iubitul desăvârșit și pururea iubitor, cu Care nunta nu se sfârşeşte niciodată. 

Titlul însuși este un strigăt după celălalt – strigătul lui Adam după Cel prea­iubit al său din Tânguirea Sfântului Siluan, dar mai cu seamă este strigătul lui Dumnezeu după Adam, pe care Domnul îl îndeamnă să‑I vorbească, să I se destăinuie, să‑I cânte ca «să audă tot pământul» dragostea și dorul lui pentru El. Este strigătul prin care cel preaiubit, Adam, este chemat să iasă din ascundere, este provocat să răspundă, ca astfel dragostea să se facă auzită pretutindeni”. (Tatiana Petrache)

Sfântul Paisie Aghioritul

Cum aș putea să exprim în câteva cuvinte ce mi-a dăruit acest om sfânt? Singurul lucru pe care îl pot spune este că în preajma sa simțeam că Dumnezeu este viu, iar fericitul Stareț era un «organism viu». Așa cum viața biologică se transmite din generație în generație prin organisme vii, nu moarte, tot astfel și viața duhovnicească se transmite de la o generație la alta prin organisme vii, precum Sfântul Paisie. 

A fost un teolog empiric, trăitor, un mare sfânt al Bisericii noastre, deși nu a studiat teologia la școli înalte. Se distingea printr-o minunată simplitate, în care întrezăreai o adâncă maturitate duhovnicească. Spunea cuvinte dintre cele mai simple, de multe ori pline de umor, care aveau o putere uimitoare. Cuvântul său cădea în sufletul fiecărui om asemenea fulgilor de nea care se aștern pe pământ lin, dănțuind. Îmbracă totul în alb și pătrund adânc în lăuntrul de ape al pământului. Cuvântul său pătrundea, așadar, în chip simplu, în inima oamenilor. 

Și înainte și după canonizarea sa, viața și învățătura Sfântului Paisie au avut și au o înrâurire asupra întregii lumi. Aș putea spune că este un Stareț contemporan al tuturor, universal”.

† Ierótheos,
Mitropolit al Nafpaktosului

Carte de rugăciuni pentru mărturisire şi iertare. Rugăciuni filocalice 1

Cuprins :

I. Sfântul Macarie Egipteanul 
Rugăciune de cerere a iertării

II. Sfântul Efrem Sirul 
Rugă de tânguire către Domnul nostru Iisus Hristos, spre străpungerea inimii
Rugăciune de mărturisire către Domnul nostru Iisus Hristos
Rugăciune de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos
Rugă de tânguire către Domnul nostru Iisus Hristos
Rugăciune de mărturisire și certare de sine
Rugăciune la vremea războiului duhovnicesc
Rugăciune de pocăință și cerere a ajutorului
Rugăciune de cerere a ajutorului
Rugăciune preazdrobitoare de inimă
Rugăciune de cerere a iertării
Altă rugăciune de cerere a iertării
Altă rugăciune de cerere a iertării
Mărturisire, adică rugăciune către Dumnezeu
Rugăciune de pocăință
Rugăciune de mărturisire

III. Sfântul Grigorie Teologul 
Rugăciune de cerere către Domnul nostru Iisus Hristos și de străpungere a inimii

IV. Sfântul Nifon al Constantianei 
Rugăciune de pocăință și îndreptare
Rugăciune de străpungere a inimii și pocăință
Rugăciune de toată noaptea, zdrobitoare de inimă

V. Sfântul Ioan Gură de Aur 
Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos

VI. Sfântul Anastasie Sinaitul 
Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos

VII. Sfântul Simeon Metafrastul 
Rugăciune de pocăință și zdrobire a inimii
Rugăciune de pocăință și străpungere a inimii
Rugăciune de pocăință

VIII. Sfântul Simeon al Thessalonicului 
Rugăciune de mărturisire, rostită la toată cererea

IX. Sfântul Nicodim Aghioritul 
Rugăciune după mărturisire
Rugăciune de mărturisire către Domnul și către toți Sfinții

Leacuri pentru bolile sufletului

Preasfințitul Ieremia Zăvorâtul a fost cel mai bun prieten al Sfântului ­Inochentie al Hersonului. A fost cel care i-a tuns în călugărie pe Sfântul ­Teofan Zăvorâtul şi pe Mitropolitul Macarie Bulgakov, renumitul istoric bisericesc. S-a bucurat de ­deplina dragoste şi încredere a Sfinţilor Filaret al Moscovei şi Filaret al Kievului. Rugăciunile alcătuite de el au ­intrat în pravila zilnică a Cuviosului Ioan ­Krestiankin, marele duhovnic al Rusiei contemporane. A fost unul dintre acei ierarhi învăţaţi care au strălucit nu doar prin lumina rece a erudiţiei, ci prin căldura simplităţii şi a smereniei, arătându-se nu numai „îndreptător credinţei”, ci şi „chip blândeţelor”.

Pentru prima oară în limba română, publicăm din moştenirea ascetică a acestei personalităţi de excepţie o culegere de leacuri duhovnicești care respiră nu pedanterie şi uscăciune academică, ci adevărata seninătate şi bucurie a trăirii în Duhul Sfânt.

Cartea de faţă reprezintă ediţia a treia a volumului “Re­ţe­tar duhovnicesc sau Doctorie duhovnicească adunată din lume“, apărut pentru prima dată la Editura Sophia în 2010.

Anne. Casa cu frontoane verzi.

Editura Predania

A trecut ceva vreme de când primii cititori ai acestui îndrăgit roman descopereau plini de încântare lumea lui Anne Shirley din Green Gables, iar eroina rămâne, până astăzi, unul dintre cele mai iubite personaje din literatura pentru copii – şi pe bună dreptate! Nu ai cum să nu rămâi fermecat de fetiţa vorbăreaţă, cu o imaginaţie atât de vie şi cu o inimă plină de loialitate şi entuziasm. Cititorilor le este uşor să se identifice cu Anne şi să empatizeze cu firea ei plină de dramatism, fie că eroina se află în culmea bucuriei sau în abisul disperării, iar capacitatea ei de a vedea frumuseţea pretutindeni este o sursă continuă de inspiraţie.
Măiestria autoarei în a crea personaje memorabile şi dialoguri realiste fac din „Anne” o lectură uşor de parcurs, iar cei care sunt pregăţiţi să o însoţească pe Anne în călătoria ei plină de aventuri, vor descoperi în ea un partener pe cinste.

Anne este cel mai îndrăgit personaj din operele de ficţiune destinate copiilor, de la nemuritoarea Alice încoace.

—Mark Twain—

 

 

 

 

 

 


Categorii

Recomandari de carti

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!