Parintele Justin, interviu nou in “Atitudini”: DE ACEEA RAUL ESTE ASA DEZLANTUIT, PENTRU CA NE-AM IZOLAT UNII DE ALTII!

ATITUDINI: Parintele Justin Parvu: Solutia este intoarcerea la traditie

– Par­inte, ne bucu­ram ca va gasim sanatos si ca bunul Dum­nezeu va tine inca ala­turi de noi, ca sa ne mai puteti da un cuvant de intarire in aceste vre­muri tul­buri in care ne aflam. Multi crestini, din toate par­tile lumii, de la copii pana la cei batrani, s-au rugat pen­tru sfin­tia voas­tra cu multa dragoste sa va insanatositi cat mai grab­nic. Cum ati dep­a­sit boala? Ati simtit spri­jinul rugaci­u­nilor lor?

– Eu nu sunt in masura sa mul­tumesc cres­tinilor ortodocsi, si cunos­cuti, si necunos­cuti, si sa le apre­ciez sol­i­dar­i­tatea lor pen­tru sufer­inta. Nu sunt in masura nici sa le mul­tumesc, dar nici sa ma ridic la inal­timea convin­ger­ilor pe care le au fata de nevred­ni­cia mea, ca om pacatos. Este ade­varat si m-am con­vins de sol­i­dar­i­tatea aceasta crestina intre viata de man­a­s­tire si viata mire­nilor cres­tini ortodocsi, si care mi-a dat un sem­nal foarte put­er­nic ca exista totusi in viata noas­tra crestina sen­ti­men­tul acesta al dragostei, de aju­torare, in care dragostea cu ade­varat face min­uni si poate invia si morti. Aceasta m-a bucu­rat mult si mi-a dat viata si nade­jdea ca ne putem men­tine asa in duhul acesta de dragoste, de pace, de sufer­inta, incat sa ni se umezeasca ochii pen­tru binele celuilalt. Dau slava lui Dum­nezeu pen­tru toate. Eu nu sunt vred­nic de atata dragoste din partea cred­in­ciosilor. Eu le mul­tumesc tuturor aces­tora si Dum­nezeu sa le daruiasca lor, famili­ilor lor si nea­mu­lui nos­tru, bucu­ria pe care am avut-o de sar­ba­to­rile aces­tea ale Nas­terii si Botezu­lui Dom­nu­lui si sa le implin­easca cele mai inalte ide­aluri ale vietii noas­tre crestine!

– Amin, Par­inte! Se pare insa ca ide­alurile vietii noas­tre cres­tine nu se asea­mana nici pe departe cu ide­alurile stapan­i­to­rilor acestei lumi, care ne impre­soara din ce in ce mai mult, din toate par­tile, fie prin boli incur­abile, fie prin ali­men­tatie otrav­i­toare – ati vazut ca au intro­dus acest codex alimen­ta­r­ius – si prin multe alte mijloace care ne pun in peri­col vie­tuirea noas­tra in aceasta lume de azi.

– Forta aceasta demon­ica, ce stapaneste lumea la ora actu­ala, se intrece, intr-adevar, prin metode care se con­cen­treaza asupra vietii umane. Toate lucrurile care apar acum la ori­zon­tul acesta ome­nesc nu sunt altceva decat metode de dis­trugere a vietii umane. Aceste mijloace de otravire a omu­lui sunt asa de put­er­nice si inrada­ci­nate incat nu le mai poti sta inainte.

Acum a aparut gripa asta porcina, chipurile noua, care nu este altceva decat o masi­natie a aces­tei mari mafii ce con­duce lumea, care sa impiedice si sa slabeasca din ce in ce mai mult organ­is­mul omu­lui. Au aparut apoi toate sis­temele aces­tea de ali­men­tatie, care sunt puse la dispozi­tia omu­lui de la mic la mare, fara echivoc, tot cu scopul de a-l dis­truge si mai ales pe copil cat este de mic, din fasa daca s-ar putea. Dar imi spunea un cerc­eta­tor din Amer­ica, ca de la 4, 5 ani copiii sunt expusi la cele mai mari peri­cole prin aceste vac­cin­uri ce provoaca boli care ataca organ­is­mul din ce in ce mai mult pana la varsta de 15–20 de ani, deci ele nu au nea­parat un efect imediat.

Fap­tul ca prin acest codex iti interz­ice sa iti mai poti cul­tiva tu paman­tul tau, dupa cum au cul­ti­vat stramosii tai de atatea veacuri, va duce de rapa toata agri­cul­tura, ca sa nu mai putem avea un con­trol asupra alimentelor pe care le cul­ti­vam: fasolea, carto­ful, ustur­oiul sau alte bunuri prin care romanul nos­tru a cres­cut, s-a dez­voltat si a gandit in ele. Ei bine, acum vin si iți ras­toarna toate aceste val­ori in care tu ai cres­cut: nu mai este branza buna, nu mai este oul bun, nu mai este carnea buna, nu mai e fasolea buna, nu mai e toata recolta agri­cola buna. Si ma intreb eu: Ei, bine, daca omul nos­tru a trait sanatos pana in jurul a 70 de ani – 80 de ani, cum poate veni omul acesta mod­ern cu atata igno­ranta sa schimbe val­o­rile unui om care a reusit sa traiasca cu atata vital­i­tate in atata munca pana acum? E sufi­cient sa iei o singura zi din vara unui taran de-al nos­tru, care sta 24 de ore cu coasa in mana si trage cu tot efor­tul, bea apa asta de izvor si man­anca ce poate si el pe langa cei 4, 5, 6 copii pe care ii are acasa si isi duce viata totusi atat de sanatos si plin de energie si sa vezi care este de fapt real­i­tatea lucrurilor. Dar vine omul mod­ern cu tehnica lui si intoarce lumea. Copilul nos­tru firav, copilul pri­ca­jit, bea coca-cola, poate daca are un lapte la 3 zile, sau o sap­ta­mana, dar in mai tot restul tim­pu­lui este supus la cen­zura asta ali­men­tara, incat ajunge sa fie la un moment dat ca un cobai al soci­etatii. Ei vin cu tehnica asta, care chipurile ii pre­lungeste viata, dar de fapt el ii scurteaza viata, facandu-l ruda cu toate bolile posi­bile din lumea aceasta. Pe langa fap­tul ca viata bietu­lui roman ii este ata­cata, prin fabrici si in uzine, in mine, in toate locurile aces­tea grele de munca pe care le suporta sar­manul, i s-a mai adau­gat si aceasta sub­nu­tri­tie, iar in tim­pul liber pe care il mai are, casca gura la tele­vi­zor, o alta odrasla a mod­ernismu­lui, la cal­cu­la­tor, de unde isi culege toate infor­mati­ile min­ci­noase ca sa isi poata carpi toata nenorocita asta de viata. Pe cata vreme omul nos­tru de alta­data – sanatos, voinic, cu casa lui, cu copiii, cu sotia lui, acolo sar­ba­toreau sanatosi si feric­iti zilele de duminici, sar­ba­to­rile mari: Pasti, Craciun, Sfanta Maria, Boboteaza – in toata aceasta vreme colab­ora crestinul cu harul lui Dum­nezeu pe pamant, care il facea pe om sa tra­iasca in toata ener­gia si spir­i­tu­al­i­tatea lui, intr-o dimen­si­une reala a exis­ten­tei.

Este greu sa pornesti acum de la o cerc­etare mai ama­nun­tita ca sa iti dai seama de unde si incotro merge lumea aceasta in declinul ei si pana unde merge si cat mai rezista omul sa duca povara aceasta, ca sa mai poata avea o mul­tumire sufleteasca in ceea ce face. Pen­tru ca toate tend­in­tele care vin asupra noas­tra nu au alt scop decat dis­trugerea si pierzarea noas­tra ca speta umana. Nu se mul­tumesc numai sa ne per­verteasca sufle­tul prin patimi, ci vor sa dis­truga cu ura si orice suflare de viata. De acum omul sa se astepte la boli, la cat­a­clisme, cum a fost acum cu 100–200 de mii de oameni morti in urma cutremu­ru­lui din Haiti, pen­tru ca ei intentioneaza sa provoace o incaier­are intre state, ast­fel incat, sa izbuc­neasca, fer­easca Dum­nezeu, un razboi mon­dial, prin care sa dis­truga cea mai mare parte din omenire. Ceea ce este intere­sant este ca toti cei care par­tic­ipa la masina aceasta de dis­trugere, nu isi pun si ei intre­bari: cat vor mai trai in fond, daca dis­trug tot ce este in jur ca sa tra­iasca numai ei ca neam? Pana unde vor merge si cat cred ca vor trai? Caci intot­deauna groapa pe care o sapi altuia, tu cazi sin­gur in ea. Dar cu totii vor cadea in ea, toti care fac aceste greu­tati omenirii, intregii cre­atii a lui Dum­nezeu, pen­tru ca aici este tinta.

– Dar cine sunt acesti oameni si de ce si-ar dori raul intregii omeniri?

– Aces­tia sunt oameni impotriva lui Dum­nezeu, slu­ji­tori ai diavolu­lui, care urasc fap­tura si orice cre­atie div­ina, uitand ca si ei tot de ace­lasi Dum­nezeu au fost facuti si tot de El se vor prabusi. Pen­tru ca „pia­tra pe care nu au bagato in seama zid­i­torii, aceasta s-a facut in capul unghi­u­lui”. Ei nu se mai gan­desc la gen­er­ati­ile viitoare, ei se gan­desc sa poata cuceri lumea, ca sa o poata domina, si cu cat sun­tem mai putini cu atat si usurinta lor de a dirija este mai sigura. Dar ei sunt ascunsi, simti ca e un razboi dar nu vezi cu cine te lupti. E foarte greu sa gas­esti cu ade­varat un inamic, de cele mai multe ori invinuiesti fara ca celalalt sa fie vino­vatul si situația aceasta a dus lumea la o stare de deruta incat se lupta intre ei, unii cu altii. La noi in tara, de pilda, este o degener­are polit­ica cum nu s-a mai intal­nit, care pro­duce o mare deca­denta, un rau moral si spir­i­tual care nu are alt scop decat dis­trugerea trairii si gandirii roman­u­lui de alta­data. Tinere­tul este asaltat cu sex­u­al­i­tatea, ca nu isi mai dau seama de unde vin si incotro merg; nu mai asculta de par­inti sau de bunici, nu mai asculta de preot, nici de Bis­er­ica, nu mai asculta nici de Dum­nezeu. Si s-a creat ast­fel un iad in care se zbate lumea aceasta fara un drum de iesire, pen­tru ca put­er­ile diavolu­lui sunt dezlan­tu­ite si Dum­nezeu i-a ingaduit cernerea omenirii. Alt­fel nu imi explic cum toti sunt redusi la tacere, pana si oameni val­orosi, savanti, int­elec­tu­ali sau mari ruga­tori care inca mai trai­esc printre noi, si ei hip­no­ti­zati parca de aceasta forta a raului. S-a aster­nut o lin­iste si nu mai explica nimeni niciun fenomen istoric, eco­nomic, reli­gios, moral sau spir­i­tual. Parca toti netreb­nici s-au facut. Toata lumea se gas­este intr-o stare de igno­ranta si liniste, iar popoarele aces­tea fara de Dum­nezeu se zbat cu multa pri­cepere si vicle­nie ca noi sa ajungem la rodul necred­in­tei si al hao­su­lui, cre­ate de toata aceasta mafie mon­di­ala.

– Si care este solu­tia pen­tru omul care vrea sa nu isi piarda cred­inta si nade­jdea in Dum­nezeu?

– Eu am mai spus-o si o repet: sin­gura solu­tie este intoarcerea la tra­di­tie si iesirea din soci­etatea aceasta mod­erna, putin cate putin, asa usor. Sa revenim la vechile obi­ceiuri ale stramosilor nos­tri, la cul­ti­varea unui petic de pamant, pen­tru ca si firea insasi ne va veni in aju­tor. Firea roman­u­lui nu poate fi fal­si­fi­cata decat foarte greu, pen­tru ca omul nos­tru are o fibra foarte sana­toasa si put­er­nica. Sigur ca vor incerca sa ne atace si aici prin metode diferite pen­tru a ne stan­jeni toata lucrarea aceasta de intoarcere acasa, intoarcere la tra­di­tii, la acest izvor de viata, dar o buna bucata de vreme se va mai putea merge inca, pana vor instaura ei o dic­tatura abso­luta. Cand Satana va veni cu aceasta pecete a lui, 666, prin care va putea prinde put­ere asupra lib­er­tatii umane. Dar oamenii, deja, prin vointa lor, patrunsi de duhul acesta mod­ern, al libertatilor tru­pesti, sin­guri si-au dis­trus sim­tul dis­cernerii, incat nu mai au nicio ratiune pro­prie, nu mai gan­desc; ei s-au indi­vid­u­al­izat si se individualizeaza din ce in ce mai mult, pen­tru ca si sin­gura comuniunea cu celalalt poate fi un fagas de revenire. Ei s-au ridicat cu toata forta urii impotriva aces­tui sis­tem al dragostei, al sen­ti­men­tu­lui de a te bucura de celalalt, incat l-au instrainat pe unul de altul, binesti­ind ca dragostea are put­ere multa si poate acoperi mul­time de pacate si invinge multe neputinte. Aceasta ura a lor a ajuns la o asa masura incat vor sa dis­truga si iden­ti­tatea per­soanei, incat sa inlocuiasca numele de om, primit prin sfan­tul Botez, cu un numar. Nu vedeti ca scot acum si numele par­in­tilor din buletin? Vor sa te transforme intr-un ins aparut din orice lume, daca se poate si extrater­e­stra, fara niciun nume, fara o orig­ine, fara o natiune din care sa se traga. Ei vor sfar­si­tul omu­lui istoric, omul ca cea mai fru­moasa cre­atie a lui Dumnezeu.

– Mai este nece­sara o impli­care a crestin­u­lui in societate?

– Pai de aceea este soci­etatea asta asa de dezlan­tuita, pen­tru ca ne-am izo­lat unii de altii. Preo­tul, bis­er­ica, man­a­s­tir­ile, au fost mereu mijloacele de aparare si men­tinere a spir­i­t­u­lui de uni­tate si de dragoste crestina, pe care s-a si bazat viata natiu­nii noas­tre. Astazi preotii nu mai au voie sa vor­beasca. Nu au voie sa spuna un cuvant. Aceasta este noua vir­tute de cap­atai a preotilor acum – sa taca. La ora aceasta scopul demonic este satanizarea in masa a popoarelor, nu numai a unei regiuni sau a unei tari. De aceea nici mon­ahul nu tre­buie sa stea deop­arte. Mon­ahis­mul este armata de elita a tarii noas­tre, cum spunea patri­arhul Nicodim, armata de aparare a cres­tin­is­mu­lui nos­tru orto­dox.

Viata mon­a­hala nu este numai ascultare, per­se­v­erenta la bis­er­ica si la lucrare. Lucrarea mon­ahu­lui este mis­i­unea lui, este toc­mai ati­tudinea lui fata de lumea aceasta orto­doxa. De aceea cat mai inalte sa fie si exis­tenta si cuvan­tul nos­tru! Toc­mai atunci cand e vorba sa nu se vor­beasca, sa nu se stie, sa nu se spuna, mon­ahul tre­buie sa strige mai mult. El e impotriva firii [cazute, n.n.] mereu. Asa-i viata mon­a­hala! Este o viata impotriva firii! Crestinul la miezul nop­tii se invarte, mai la tele­vi­zor, mai bea un paharel, mai doarme o ora, doua, trei, se scoala, pleaca, vine, se duce, se misca. Ei bine, mon­ahul nu. El sta de veghe acolo la miezul nop­tii. Se aude un clopot, bate o toaca, se canta Sfanta Liturghie, si este tot tim­pul treaz ca un apara­tor al vietii noas­tre crestin orto­doxe. Ce este mon­ahis­mul? Mon­ahis­mul este garda! Cand veneau hoard­ele in Rasarit, ce facea Ste­fan cel Mare? Aveau focuri in munte, puse sa sem­nal­izeze si cand vedeau ca focurile astea deve­neau din ce in ce mai multe, insemna ca naval­i­torii se apropie. Cam asa sun­tem si noi. Trebuie sa fim mereu in aceasta pre­gatire, ca sa putem aten­tiona lumea.

Si vedeti dum­neav­oas­tra acum, diavolul cat de put­er­nic este el? Ca vine cu vicle­sug si iși face apari­tia pe neast­ep­tate. Ce facea omenirea pe cand Noe isi con­struia cora­bia? Ziceau ca se ter­mina cora­bia si potopul nu mai vine si tra­iau in des­fa­tari: Inseamna ca batranul asta n-are drep­tate. Dar toc­mai atunci a venit si potopul. Asa si acum… Vin si iti spun: Nu exista cip-uri. Buletinele toate sunt in reg­ula; n-au cip. Pas­apoartele, car­netele de con­duc­ere n-au nimic. Sunt in reg­ula toate. Dar cand le iei la con­tro­lat vezi ca toate vorbesc ca au; sunt un adevar. S-atunci sun­tem in aceasta sit­u­atie de a accepta un cat­a­clism moral si spir­i­tual al vietii noas­tre cres­tine. Mai spuneam eu alta data: crestinul trebuie sa fie ca un iepure pe hat. Umbla, alearga in toate laturile tarinii si cand da sa se culce, seara sau in orice moment, se aseaza acolo in locul nepan­dit de altii, se ridica in doua labute, priveste in dreapta, in stanga, ciuleste ure­chile si, daca vede ca e lin­iste, se culca si el. Asa tre­buie sa fie si crestinul nos­tru de astazi: mereu atent ca nu stim ziua, nici cea­sul cand vine Dom­nul. Fericita este sluga pe care o va afla priveg­hind iar nevred­nica aceea pe care o va afla lenevindu-se. Deci mon­ahii sunt can­dele vii si ochii per­ma­nent trezvi­tori ai vietii noas­tre cres­tine. Sa le spuna intot­deauna de unde bate van­tul si incotro se indreapta ca sa se pre­gateasca crestinul si sa stie cum sa se apere. Si asa, impre­una, sa infrun­tam greu­tatile aces­tui veac si sa ne facem mosten­i­tori vietii celei ves­nice. Amin.

(Ati­tu­dini nr.9, inter­viu real­izat de mon­ahia Fotini,
18 ian­uarie 2010, la praznuirea Sfin­tilor Athanasie si Chiril)