PARINTELE ILIE MOLDOVAN S-A MUTAT LA DOMNUL. A fost un mare aparator al familiei si neamului. Avertismentul sau: NE PIERE NEAMUL!

“Ca să descriem starea actuală a neamului nostru ar trebui să-l citez pe Shakespeare: “E atât de întunecat cerul încât numai o furtună l-ar mai putea limpezi.”

“Daca semnam la Rosia Montana actul de deces al unui simbol al neamului romanesc, vom suporta consecintele in istorie si-n vesnicie”

• Cultura Vietii: Părintele Ilie Moldovan, președintele de onoare al Federației PRO VITA Ortodoxă, a trecut la Domnul

Părintele profesor dr. Ilie Moldovan a trecut ieri seară (9 februarie 2012) la cele veşnice, la vârsta de 84 de ani.

Ilustrul teolog a fost coordonator de doctorat la Secţia Teologie Morală de la Universitatea din Sibiu şi Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Alba Iulia şi Baia Mare. Este unul dintre părinţii care a vorbit despre neam ca „realitate a vieţii veşnice”şi despre păcatul avortului. [În ultimii ani a fost și președintele de onoare al Federației Organizațiilor Ortodoxe Pro-vita din România, nota red. CV]

“Am pierdut unul dintre slujitorii Bisericii şi profesorii de vocaţie ai Facultăţii noastre de Teologie şi ai Bisericii noastre (…) Era un vorbitor deosebit cu multă vocaţie, cu viaţă morală deosebită. Are trei copii vrednici (…) cel mai mic, Sebastian, este conferenţiar tocmai la disciplina pe care părintele a onorat-o cu atâta vrednicie timp de mulţi ani”, a declarat pentru Radio TRINITAS Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.

Trupul Părintelui Ilie moldovan va fi depus, în această seară, în paraclisul Facultăţii de Teologie din Sibiu, iar, mâine dimineaţă, în Catedrala Mitropolitană, unde va avea loc şi slujba de prohodire. Părintele va fi înhumat, duminică, în localitatea sa natală, Albeşti de lângă Sighişoara. (Basilica.ro)

• Lumina:

[Alexandru-Constantin Chituţă] Suflet românesc înveşmântat în har: Părintele profesor Ilie Moldovan a trecut la cele veşnice

Preotul profesor Ilie Moldovan a plecat la Domnul joi, 9 februarie 2012. Un părinte cu plete albe, dar cu sufletul tânăr şi plin de energie duhovnicească, un profesor de înaltă ţinută academică ce a marcat generaţii întregi de studenţi prin perspectiva dinamică a gândirii sale morale, un preot de vocaţie şi un mare român. Cu înaltă trăire creştinească a îndurat în ultima parte a vieţii o dureroasă boală, care însă nu l-a îndepărtat de masa Sfântului Altar, nici de cea a capelei Facultăţii de Teologie “Andrei Şaguna”, şi nici de Catedrala mitropolitană din Sibiul atât de drag şi iubit.

“Eu m-am considerat întotdeauna un fiu de ţăran”

Părintele profesor Ilie Moldovan, cunoscut astăzi datorită vieţii sale, a scrierilor sale, cât şi a conferinţelor din întreaga ţară, a văzut lumina zilei în satul Albeşti, lângă Sighişoara, la data de 18 mai 1928. Vorbind despre originea sa, părintele Ilie spunea:

“Sunt urmaş al iobagilor din satul meu natal. Păstrez în mine moştenirea înaintaşilor mei iobagi, caracterul moral şi credinţa ortodoxă în care m-am născut, apărată cu sfinţenie de înaintaşii noştri”. (…)

Ca profesor, părintele Ilie Moldovan a fost mereu proaspăt şi revelator. Tot ce vorbea avea temei în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Liturghie. A fost un dascăl pentru care teologia nu era doar o cunoaştere discursivă bazată pe speculaţii intelectuale, ci o iluminare a Sfântului Duh, o viaţă în Hristos.

Preasfinţitul Părinte Visarion mărturisea: “L-am cunoscut încă din anii studenţiei la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu ca pe un dascăl ce se identifica întru totul cu materia pe care o preda studenţilor săi, şi anume morala creştină. A fost un profesor care nu a făcut niciodată compromisuri şi care căuta să dăltuiască în sufletele învăţăceilor uriaşa responsabilitate a preoţiei, ca slujire a lui Hristos şi semenilor”.

Preot şi profesor de înaltă vocaţie

Cu multă bucurie îmi amintesc că părintele Ilie Moldovan slujea cu multă responsabilitate, multă însufleţire şi frică de Dumnezeu. Era slujitorul care întotdeauna venea la Sfântul Altar cu prescura, simbolul jertfei, pentru că pâinea reprezintă viaţa şi pe noi înşine care ne jertfim. De aceea îndemna pe fiecare să vină la Sfânta Liturghie aducând o prescură sau o sticluţă cu vin, iar copiii să aducă la Sfântul Altar apa pentru Sfânta Proscomidie. “La Sfântul Altar al Capelei mitropolitane din Sibiu, unde slujea mereu Sfânta Liturghie, era întotdeauna transfigurat şi trăia cu intensitate misterul credinţei, integrându-l în cosmosul liturgic de care vorbea atât de mult. Vocaţia sa de preot părintele Ilie Moldovan a simţit-o puternic, tocmai de aceea a trăit-o la justa ei valoare, transmiţând acelaşi sentiment şi ucenicilor săi ce-i vor purta o vie recunoştinţă”, a precizat Preasfinţitul Părinte Visarion.

În amvon cuvintele sale nu erau rostite domol şi inert, ci cu întreg sufletul şi cu întreaga încărcătură intelectuală, morală şi culturală ce o deţinea, transformându-se în adevărate îndemnuri şi chemări la o atitudine activă, militantă, de apărare a credinţei strămoşeşti, a culturii şi a neamului românesc.

Apărător al familiei şi al “Paradisului etnic românesc”

Părintele Ilie Moldovan a continuat şi a aprofundat preocupările etnice ale ilustrului său predecesor, părintele Dumitru Stăniloae, referindu-se cu precădere la poporul român. Programul axiologic etno-teologic propus de părintele Moldovan nu trebuie însă echivalat cu un demers idealist, lipsit de realism şi actualitate. A fost un bun cunoscător al istoriei poporului român, fiind perfect conştient de pericolele ce ameninţau şi continuă să ameninţe fiinţa acestuia. Perfect ancorat în prezent, mulţi dintre noi am auzit strigătul său: “Ne piere neamul!”, şi mulţi dintre noi am fost cuprinşi de admiraţie în faţa ardorii cu care a luptat necontenit împotriva avorturilor, a metodelor contraceptive şi a planningului familial. Părintele atrăgea atenţia că “întâlnirea dintre femeie şi bărbat în perspectiva puterii creatoare a lui Dumnezeu e un act cu ecou în veşnicie”.

În tot ce a întreprins, părintele Ilie Moldovan a fost mereu susţinut de o extraordinară ambianţă familială, atât din partea soţiei Iuliana, născută Aron, cât şi a celor trei copii cu care i-a binecuvântat Dumnezeu, Nicanor, Dumitru şi Sebastian, ultimul continuându-i cu zel munca la catedră.

Cu prilejul acordării titlului de Doctor Honoris Causa de către Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia (2007), Înalt Preasfinţitul Părinte Andrei Andreicuţ spunea: “Din experienţa de viaţă, din bogăţia duhovnicească a părintelui Ilie pot învăţa mult tinerii noştri care au râvnă, dar încă nu au cunoştinţele necesare. Iar noi, care avem o anumită vârstă, privim cu admiraţie la ceea ce a realizat părintele profesor dr. Ilie Moldovan şi recunoaştem cu smerenie că şi noi avem multe de învăţat de la Dânsul”.

În veci pomenirea lui!

[Stefan Marculet] Părintele Ilie Moldovan a trecut la Domnul: Teologia românească este în doliu

Marele profesor de teologie de la Sibiu a mers spre Ceruri în după-amiaza zilei de 9 februarie, lăsând îndureraţi membrii familiei, ierarhi, preoţi, studenţi şi credincioşi din întreaga ţară. Despărţirea vremelnică de părintele Moldovan, cu trei luni înainte de a împlini 84 de ani, ne duce cu gândul la pilda vieţii sale şi la operele scrise, unice în teologia românească.

Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus de ieri în capela Facultăţii de Teologie “Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, unde studenţii teologi au privegheat alături de familie şi au citit din Psaltire la căpătâiul părintelui. Astăzi, de la orele 8:00, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, alături de alţi ierarhi, preoţi şi diaconi, oficiază Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană, după care, de la orele 11:00, părintele Moldovan va fi prohodit. Înmormântarea va avea loc mâine, 12 februarie, în satul natal Albeşti, judeţul Mureş.

Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi-a exprimat profunda durere şi sincerele condoleanţe printr-un mesaj, din care redăm câteva fragmente: “Părintele profesor Ilie Moldovan a fost una din personalităţile emblematice ale teologiei româneşti. Convingerea îndelung mărturisită că în Hristos Domnul s-au schimbat condiţiile ontologice ale existenţei umane a marcat şi viaţa, şi gândirea distinsului nostru profesor şi coleg din a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului XXI. El şi-a asumat, în dificila şi derutata perioadă postdecembristă ce a marcat societatea românească, rolul de reînsufleţire a disciplinei etice şi bioetice în teologia românească. Pe de o parte, activitatea sa didactică şi editorială a afirmat faptul că teologia nu e exclusiv o activitate mentală, o simplă ramură a ştiinţei; ea reclamă în chip firesc viaţa duhovnicească, orice dihotomie între teologia academică şi experienţa ascetico-mistică fiind eronată şi riscantă.

Pe de altă parte, ca un rezultat al acestei viziuni, majoritatea acţiunilor Bisericii noastre în domeniul bioeticii creştine şi al etnologiei româneşti (un termen impus tot de părintele Ilie Moldovan) i se datorează în mod direct părintelui”.

“Apărător al familiei şi al copiilor”

Mesajele de condoleanţe şi de regret la o asemenea pierdere nu contenesc a veni din partea ierarhilor, preoţilor şi profesorilor de teologie de la Sibiu şi din întreaga ţară.

“S-a stins unul dintre marii preoţi slujitori ai Ardealului şi un mare profesor de la Facultatea de Teologie din Sibiu, un mare misionar, care a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu în faptă şi cuvânt. A fost un bun român, un sfetnic luminos, chemat acum de Dumnezeu în lumina Slavei Lui mântuitoare”, ne-a spus Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

“Părintele profesor a fost un preot de vocaţie şi-n acelaşi timp un profesor care-şi iubea catedra şi studenţii. Era prezent adesea în Catedrala mitropolitană, unde rostea cuvinte de învăţătură, dar şi în alte biserici din Arhiepiscopia Sibiului sau din alte eparhii. Era prezent adesea la simpozioane în Episcopia Covasnei şi Harghitei, ţinând trează conştiinţa de neam în acele locuri”, a amintit părintele profesor academician Mircea Păcurariu.

“De părintele Ilie mă leagă foarte multe amintiri. A fost un om deosebit, un teolog desăvârşit, cu iniţiative de morală şi bioetică unice în România. A fost un bun român şi un apărător al familiei şi al copiilor”, a spus arhid. prof. univ. dr. Constantin Voicu.

“S-a mutat la Domnul unul dintre cei mai respectaţi şi iubiţi profesori de teologie, un model de preot liturghisitor, nelipsit de la capela facultăţii noastre. A fost un teolog mărturisitor şi îl vom ţinem aproape de inimile noastre, pomenindu-l mereu în rugăciunile noastre”, a spus arhid. prof. univ. dr. Ioan Ică jr.

• Wikipedia.ro: Citate (pr. Ilie Moldovan)

“Mi-am dat seama că există un singur cuvânt care poate să mă reprezinte: Providența. Mai întâi, pentru că ascensiunea mea este sub semnul Providenței. Nu m­-am gândit niciodată să ajung conferențiar la București. Ține de Providență faptul că am reușit toate acestea în condițiile în care Securitatea a pus la cale să nu primesc titlul de doctor în Teologie”. (27 mai 2010, Simpozionul Național de Teologie Morală de la Sibiu);

“Trăirea creștină autentică, gravitează în jurul Miracolului Euharistic. Îndumnezeirea omului prin Euharistie (Împărtășanie) este arma supremă în lupta pentru regenerarea neamului”.

“Am fost întrebat: Ce este mai corect, să ne împărtășim des sau rar? Eu am răspuns: Nici des, nici rar, ci continuu! Bineînțeles, dacă omul este pregătit prin Spovedanie și canon de primirea continuă a Sfintei Euharistii. Noi suntem chemați să ne împărtășim, adică să ne îndumnezeim MEREU, dar CU PREGĂTIRE. (…)

“V-am spus-o, ca să nu vă înșelați singuri. ȘTIȚI UNDE E DUMNEZEU? (Părintele zâmbea. La această întrebare, ne uitam mirați, neștiind dacă să încercăm vreo definiție din scoală sau să tăcem. Am ales varianta a doua.) DUMNEZEU E ÎN CER… ȘI CERUL E ÎN NOI”.

“Domnilor, neamul este realitatea vieții veșnice. În Creștinism, națiunea dobândește noi dimensiuni; În Creștinism, națiunea este înțeleasă ca natură rezidită în Hristos”.

“Astfel, pentru creștini, neamul este comoara cea mai de preț care poartă în sine două începuturi: crearea omului și nașterea din nou prin Botez.

Neamul este o realitate a vieții veșnice, iar el se fundamentează pe trei forțe: îngerii, sfinții neamului și drepții… Drepții sunt strămoșii noștri, toți care s-au mântuit. De aceea, ce-i leagă pe fiii unui neam nu e instinctul și adaptarea la mediu, ci spiritul…”

“Neamul poate fi pierdut pe pământ, dar nu și în cer”.

“Ca să descriem starea actuală a neamului nostru ar trebui să-l citez pe Shakespeare: “E atât de întunecat cerul încât numai o furtună l-ar mai putea limpezi.”

Această furtună despre care vă vorbesc, nu poate fi altceva decât asumarea la modul maxim a trăirii creștine. Furtuna este spărtura conștiinței”.

“Hristos, prin Înviere, a schimbat condițiile ontologice ale lumii”.

• Formula As: Prof. dr. Ilie Moldovan

“Daca semnam la Rosia Montana actul de deces al unui simbol al neamului romanesc, vom suporta consecintele in istorie si-n vesnicie”

Parintele profesor Ilie Moldovan din Sibiu este unul din marii iluminati ai ortodoxiei. Adevarat “apostol” al lui Iisus, cutreiera tara de la un capat la altul, propovaduind peste tot nadejdea si frumusetea vietii crestine, iubirea de neam si de tara in care am fost asezati. Sacerdot de o frumusete spirituala coborand parca direct din Sfintii Parinti, pr. dr. Moldovan este printre cei mai aprigi “paznici de far” ai Naturii vazute drept creatia primordiala a lui Dumnezeu. Traim intr-un secol al nesigurantei, cand oamenii par neputinciosi in fata realitatii, iar durabilitatea naturii este amenintata de lacomia oarba a cautatorilor de comori. Consumismul, care este opus durabilitatii, altereaza credinta, distruge bazele vietii spirituale. Corolarul sau este egoismul, urmarirea exclusiva a propriilor interese, care il pune pe om in situatia de a accepta secularizarea accentuata, distrugerea temeliei puse de Mantuitor in lume. Fata de toate acestea, parintele Moldovan spune: “Ca sa existe ceva durabil, trebuie sa gandim intr-o perspectiva care nu este franta de trecerea anilor, avem chemarea de a-i pune un fundament etern. Daca-l excludem pe Dumnezeu, nu mai e posibil sa vorbim de durabilitate, ci de consumism grabit, cu pecetea sa malefica. Prin consumism ne alegem alt Dumnezeu.”. (…)

“Cand ne-am pierdut radacinile, ne-am pierdut pe noi insine”

– In cadrul Conferintei de la Sibiu, ati vorbit despre responsabilitatea individuala ca dimensiune a propriei spiritualitati. Cat e de grea responsabilitatea oficialilor romani care au dat lumina verde si sustin proiectul de la Rosia Montana?

– Dupa parerea mea, proiectul de la Rosia Montana este una din actiunile de surpare a rosturilor existentei neamului romanesc, neam care a vazut lumina zilei in spatiul acesta si mai ales in munti, spatiu sacru care a fost inzestrat de Dumnezeu cu tot ceea ce exista pe pamant si sub pamant. Intr-un fel oarecare, ni se fura comorile de toate felurile: minerale, spirituale, culturale, istorice.

Cine a randuit pe pamant ca muntii sa fie paradisul neamului nostru? Si cine ne-a incredintat comorile acestea? Fara indoiala, Bunul Dumnezeu. Si le-a incredintat nu doar unor persoane, nu doar unei generatii, ci unui neam. Si daca este un neam, inseamna ca sunt mai multe generatii, trecute si viitoare, si toate sunt miruite de Dumnezeu cu aceste comori. Iata de ce responsabilitatea dregatorilor nostri este atat de coplesitoare. Calcand-o in picioare, dansii isi ignora propria spiritualitate, nesocotesc valorile neamului romanesc, iar in acest fel nu-si dau seama ca ating insasi voia lui Dumnezeu.

– La fel ca in toate satele Muntilor Apuseni, la Rosia sunt bogatii si biserici crestine, cimitire, vestigii dacice, romane si medievale. Acolo dureaza o asezare straveche – tipar al lumii romanesti de odinioara, un loc asuprit acum de durerea si jalea celor ce refuza sa-si lase casele si sa plece. De ce e nevoie ca toate acestea sa fie salvate? Ce ne leaga pe noi, romanii, de ele?

– Intre mormintele crestine, galeriile romane, vestigiile trecutului, bogatiile locului si istoria unui popor sunt legaturi indestructibile. In momentul in care ai atacat una din ele, le-ai atacat pe toate. La Rosia Montana sunt semnele celor care au pus bazele unui neam. Acolo e un neam. In momentul in care neamul acesta este privat de zestrea lui, ii ataci fiinta nationala si viitorul. Urmasii nostri nu trebuie sa mai aiba nimica? Ce le dam noi celor care-or veni dupa noi? Ce durabilitate ni se propune acolo? Se inscrie ea in raportul dintre timp si vesnicie? Nu. Credinta populara spune ca, la Judecata din Urma, fiecare om va trebui sa se prezinte in locul unde a trait, in casa si curtea in care si-a dus viata trecatoare pe pamant. Or, daca sunt stramutati pe alte meleaguri, unde se vor prezenta rosienii in fata Domnului? Intr-un iaz de decantare sau intr-un crater cu ape acide? Sa nu uitam: cand ne-am pierdut radacinile, intr-un fel oarecare ne-am pierdut pe noi insine, pentru ca radacinile acelea au conotatii vesnice. Fata de acest proiect minier ne comportam ca un popor invins. Consecintele acestei calamitati istorice se vor rasfrange in viitor intr-un mod inca nebanuit.

– Compania aurifera spune ca va aduce dezvoltare si locuri de munca. Unii dintre tinerii rosieni sustin aceasta perspectiva, netinand seama de valorile care vor fi distruse. Cum vi se pare aceasta logica?

– La drept vorbind, logica aceasta se dovedeste mai mult decat inconsistenta, este vicioasa. Cui dai loc de munca, in ce proportii si care este de fapt finalitatea? Un cuvant exprima totul: profit. Sunt in stare sa ne spuna ca nu lucreaza pentru un profit generos? Si profitul unde se revarsa? In Elvetia. Trebuie sa ai orbul gainilor sa nu vezi acest lucru. Iar daca unii tineri accepta distrugerea de dragul unei asa-zise “vieti mai bune”, inseamna ca sunt legati, poate fara sa stie, de o lucrare de surpare a duhurilor rele. Ei au pierdut radacina spirituala cu pamantul. Nu stiu ca proprietarul acolo este numai Dumnezeu, si nu administratorii vremelnici de azi.

– Sfantul Sinod si-a exprimat pozitia fata de acest proiect, care ar urma sa demoleze biserici si cimitire, cerand autoritatilor sa nu permita dezvoltarea lui. Cum ati primit comunicatul acela de importanta istorica?

– Consider ca Sfantul Sinod a pus degetul pe rana. Daca avea alta atitudine, nu mai era Sfantul Sinod. Dorind sa fie vocea lui Dumnezeu, el a cerut statului sa ia masuri pentru salvarea identitatii nationale, pentru impiedicarea desfiintarii noastre. Proiectul minier ataca frontal aceste valori si este o experienta pe care suntem pusi de pe acuma sa o inregistram. Daca este o experienta, este si primul examen. Daca-l pierdem si vom ramane repetenti, inseamna ca repetentia aceasta ne costa lipsa de durabilitate a actiunilor industriale de acolo. Sa luam seama: insuccesele nu se pierd. Se cumuleaza, se contabilizeaza. Dar nici biruintele. Iar daca biruinta, in Apuseni, va fi de partea celor ce nu cred in valorile noastre, atunci ea va fi sinonima cu pierderea unei parti din tara. Cu o mutilare. Biruinta lor va dovedi un lucru: suntem pamant cucerit, cotropit. In ce priveste daramarea bisericilor, le demoleaza, dar Dumnezeu nu accepta, nu semneaza actul de demolare. Contand pe Dumnezeu, nu se poate sa nu iesim la lumina. Pentru ca, daca noi semnam acolo actul de deces al unui simbol al neamului romanesc, vom suporta consecintele in istorie si-n vesnicie.

“Adevarul Rosiei este un adevar romanesc”

– Parinte profesor, sunteti oare impotriva globalizarii?

– Nu eu sunt impotriva globalizarii, ci globalizarea este impotriva mea. Ea e impotriva mea, ea-mi sterge identitatea. Cum fenomenul integrarii europene nu mai poate fi oprit, trebuie sa stim ce avem de facut, dupa ce am intrat in lanturi. Sa nu ajungem sa ne blestemam zilele cu vorba aceea din popor: decat sarac, mai bine sa nu ai nimic!

– Vorbiti cu multa elocinta, cu un talent oratoric iesit din comun. De unde va inspirati?

– Din dragostea de adevar. Numai ea ma face sa ma exprim mai involt, mai metaforic. Insa metafora nu-mi place, pentru ca ascunde adevarul. Sunt insa si metafore care descopera adevarul.

– Care ar fi metafora potrivita pentru proiectul de la Rosia Montana?

– Metafora care se potriveste la Rosia Montana este cea care defineste zaharina: minte-ma, dar spune-mi vorbe dulci! Oare nu acest lucru se intampla acolo de cativa ani? Nu ascund aceia adevarul, in dosul unor vorbe frumoase si al unor promisiuni siropoase? Datoria noastra este sa-l aducem, din nou, in lumina. Adevarul Rosiei este un adevar romanesc. Rosia Montana traieste in Romania, iar Romania traieste si in mine! Ati inteles? Eu sunt si Rosia Montana si Sighisoara care se salveaza de Dracula Park. Noi suntem cei ce poarta in sine paradisul etnic romanesc. Mie, popor roman, Rosia Montana mi-a fost data ca dar de nunta! Iar aceasta nunta a avut loc in etnogeneza, in veacurile formarii romanitatii in Dacia. La botez, L-am primit pe Hristos, iar la nunta, am primit comorile muntilor si campiilor de la Cel de Sus. Aici ne-a randuit Dumnezeu sa fim, aici ne-a tinut radacinile, chiar si cand ne-am retras din fata navalitorilor. Cum nu m-ar interesa un pamant, un pamant care ne-a fost lasat mostenire pentru fiii fiilor nostri? De aceea, pentru el trebuie sa ne rugam si la ingerii Domnului. S-au identificat in Carpati 12 terase agro-montane pe care, dupa Retragerea Aureliana (274 d. Hr. – n. red.), stramosii nostri cultivau grau, pentru a duce la biserica prescure pentru Iisus si mirida (hrana) pentru ingeri. Acest grau era pazit chiar de ingeri, fiind un miracol ca putea sa rodeasca in varf de munte. Rosia Montana e din acea vreme, in care ingerii Domnului pazeau muntele. Lor trebuie sa ne rugam, sa ne salveze muntii si bisericile si cimitirele de acolo.

– V-as ruga, parinte profesor, sa le adresati un cuvant celor ce traiesc la Rosia Montana si refuza sa accepte bani, oricat ar fi de multi, in schimbul parasirii satului…

– Cuvantul nu este de pe pamant. Nici nu poate fi de pe pamant. El nu poate fi decat din ceruri. Ceea ce inseamna ca oamenii aceia sunt inspirati de Sus. Ei sunt buni de pusi in icoana, rezistenta lor are ceva sfant in ea. Ei sunt de partea lui Hristos. Trebuie sa stie ca tara e cu ei. Iar ca sa le aratam acest lucru, ii indemn pe toti cititorii revistei dvs., care nu are astampar cu aceasta tema nationala, sa mearga la Rosia Montana, sa-i viziteze in aceasta vara. Sa nu uite ca, daca ar renunta la gandul bun, ei ar renunta la Dumnezeul parintilor lor, pentru ca, odata cu botezul intru Hristos, acelora li s-a oferit in dar si paradisul etnic romanesc, care sunt Muntii Carpati.

Ion Longin Popescu