PARINTELE ILIE MOLDOVAN S-A MUTAT LA DOMNUL. A fost un mare aparator al familiei si neamului. Avertismentul sau: NE PIERE NEAMUL!

11-02-2012 11 minute Sublinieri

prIlieMoldovan

“Ca să descriem starea actuală a neamului nostru ar trebui să-l citez pe Shakespeare: “E atât de întunecat cerul încât numai o furtună l-ar mai putea limpezi.”

“Daca semnam la Rosia Montana actul de deces al unui simbol al neamului romanesc, vom suporta consecintele in istorie si-n vesnicie”

Părintele profesor dr. Ilie Moldovan a trecut ieri seară (9 februarie 2012) la cele veşnice, la vârsta de 84 de ani.

Ilustrul teolog a fost coordonator de doctorat la Secţia Teologie Morală de la Universitatea din Sibiu şi Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Alba Iulia şi Baia Mare. Este unul dintre părinţii care a vorbit despre neam ca „realitate a vieţii veşnice”şi despre păcatul avortului. [În ultimii ani a fost și președintele de onoare al Federației Organizațiilor Ortodoxe Pro-vita din România, nota red. CV]

“Am pierdut unul dintre slujitorii Bisericii şi profesorii de vocaţie ai Facultăţii noastre de Teologie şi ai Bisericii noastre (…) Era un vorbitor deosebit cu multă vocaţie, cu viaţă morală deosebită. Are trei copii vrednici (…) cel mai mic, Sebastian, este conferenţiar tocmai la disciplina pe care părintele a onorat-o cu atâta vrednicie timp de mulţi ani”, a declarat pentru Radio TRINITAS Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.

Trupul Părintelui Ilie moldovan va fi depus, în această seară, în paraclisul Facultăţii de Teologie din Sibiu, iar, mâine dimineaţă, în Catedrala Mitropolitană, unde va avea loc şi slujba de prohodire. Părintele va fi înhumat, duminică, în localitatea sa natală, Albeşti de lângă Sighişoara. (Basilica.ro)

  • Lumina:

[Alexandru-Constantin Chituţă] Suflet românesc înveşmântat în har: Părintele profesor Ilie Moldovan a trecut la cele veşnice

Preotul profesor Ilie Moldovan a plecat la Domnul joi, 9 februarie 2012. Un părinte cu plete albe, dar cu sufletul tânăr şi plin de energie duhovnicească, un profesor de înaltă ţinută academică ce a marcat generaţii întregi de studenţi prin perspectiva dinamică a gândirii sale morale, un preot de vocaţie şi un mare român. Cu înaltă trăire creştinească a îndurat în ultima parte a vieţii o dureroasă boală, care însă nu l-a îndepărtat de masa Sfântului Altar, nici de cea a capelei Facultăţii de Teologie “Andrei Şaguna”, şi nici de Catedrala mitropolitană din Sibiul atât de drag şi iubit.

“Eu m-am considerat întotdeauna un fiu de ţăran”

Părintele profesor Ilie Moldovan, cunoscut astăzi datorită vieţii sale, a scrierilor sale, cât şi a conferinţelor din întreaga ţară, a văzut lumina zilei în satul Albeşti, lângă Sighişoara, la data de 18 mai 1928. Vorbind despre originea sa, părintele Ilie spunea:

“Sunt urmaş al iobagilor din satul meu natal. Păstrez în mine moştenirea înaintaşilor mei iobagi, caracterul moral şi credinţa ortodoxă în care m-am născut, apărată cu sfinţenie de înaintaşii noştri”. (…)

Ca profesor, părintele Ilie Moldovan a fost mereu proaspăt şi revelator. Tot ce vorbea avea temei în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Liturghie. A fost un dascăl pentru care teologia nu era doar o cunoaştere discursivă bazată pe speculaţii intelectuale, ci o iluminare a Sfântului Duh, o viaţă în Hristos.

Preasfinţitul Părinte Visarion mărturisea: “L-am cunoscut încă din anii studenţiei la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu ca pe un dascăl ce se identifica întru totul cu materia pe care o preda studenţilor săi, şi anume morala creştină. A fost un profesor care nu a făcut niciodată compromisuri şi care căuta să dăltuiască în sufletele învăţăceilor uriaşa responsabilitate a preoţiei, ca slujire a lui Hristos şi semenilor”.

Preot şi profesor de înaltă vocaţie

Cu multă bucurie îmi amintesc că părintele Ilie Moldovan slujea cu multă responsabilitate, multă însufleţire şi frică de Dumnezeu. Era slujitorul care întotdeauna venea la Sfântul Altar cu prescura, simbolul jertfei, pentru că pâinea reprezintă viaţa şi pe noi înşine care ne jertfim. De aceea îndemna pe fiecare să vină la Sfânta Liturghie aducând o prescură sau o sticluţă cu vin, iar copiii să aducă la Sfântul Altar apa pentru Sfânta Proscomidie. La Sfântul Altar al Capelei mitropolitane din Sibiu, unde slujea mereu Sfânta Liturghie, era întotdeauna transfigurat şi trăia cu intensitate misterul credinţei, integrându-l în cosmosul liturgic de care vorbea atât de mult. Vocaţia sa de preot părintele Ilie Moldovan a simţit-o puternic, tocmai de aceea a trăit-o la justa ei valoare, transmiţând acelaşi sentiment şi ucenicilor săi ce-i vor purta o vie recunoştinţă”, a precizat Preasfinţitul Părinte Visarion.

În amvon cuvintele sale nu erau rostite domol şi inert, ci cu întreg sufletul şi cu întreaga încărcătură intelectuală, morală şi culturală ce o deţinea, transformându-se în adevărate îndemnuri şi chemări la o atitudine activă, militantă, de apărare a credinţei strămoşeşti, a culturii şi a neamului românesc.

Apărător al familiei şi al “Paradisului etnic românesc”

Părintele Ilie Moldovan a continuat şi a aprofundat preocupările etnice ale ilustrului său predecesor, părintele Dumitru Stăniloae, referindu-se cu precădere la poporul român. Programul axiologic etno-teologic propus de părintele Moldovan nu trebuie însă echivalat cu un demers idealist, lipsit de realism şi actualitate. A fost un bun cunoscător al istoriei moldovaniliepoporului român, fiind perfect conştient de pericolele ce ameninţau şi continuă să ameninţe fiinţa acestuia. Perfect ancorat în prezent, mulţi dintre noi am auzit strigătul său: “Ne piere neamul!”, şi mulţi dintre noi am fost cuprinşi de admiraţie în faţa ardorii cu care a luptat necontenit împotriva avorturilor, a metodelor contraceptive şi a planningului familial. Părintele atrăgea atenţia că “întâlnirea dintre femeie şi bărbat în perspectiva puterii creatoare a lui Dumnezeu e un act cu ecou în veşnicie”.

În tot ce a întreprins, părintele Ilie Moldovan a fost mereu susţinut de o extraordinară ambianţă familială, atât din partea soţiei Iuliana, născută Aron, cât şi a celor trei copii cu care i-a binecuvântat Dumnezeu, Nicanor, Dumitru şi Sebastian, ultimul continuându-i cu zel munca la catedră.

Cu prilejul acordării titlului de Doctor Honoris Causa de către Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia (2007), Înalt Preasfinţitul Părinte Andrei Andreicuţ spunea: “Din experienţa de viaţă, din bogăţia duhovnicească a părintelui Ilie pot învăţa mult tinerii noştri care au râvnă, dar încă nu au cunoştinţele necesare. Iar noi, care avem o anumită vârstă, privim cu admiraţie la ceea ce a realizat părintele profesor dr. Ilie Moldovan şi recunoaştem cu smerenie că şi noi avem multe de învăţat de la Dânsul”.

În veci pomenirea lui!

[Stefan Marculet] Părintele Ilie Moldovan a trecut la Domnul: Teologia românească este în doliu

Marele profesor de teologie de la Sibiu a mers spre Ceruri în după-amiaza zilei de 9 februarie, lăsând îndureraţi membrii familiei, ierarhi, preoţi, studenţi şi credincioşi din întreaga ţară. Despărţirea vremelnică de părintele Moldovan, cu trei luni înainte de a împlini 84 de ani, ne duce cu gândul la pilda vieţii sale şi la operele scrise, unice în teologia românească.

Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus de ieri în capela Facultăţii de Teologie “Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, unde studenţii teologi au privegheat alături de familie şi au citit din Psaltire la căpătâiul părintelui. Astăzi, de la orele 8:00, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, alături de alţi ierarhi, preoţi şi diaconi, oficiază Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană, după care, de la orele 11:00, părintele Moldovan va fi prohodit. Înmormântarea va avea loc mâine, 12 februarie, în satul natal Albeşti, judeţul Mureş.

Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi-a exprimat profunda durere şi sincerele condoleanţe printr-un mesaj, din care redăm câteva fragmente: “Părintele profesor Ilie Moldovan a fost una din personalităţile emblematice ale teologiei româneşti. Convingerea îndelung mărturisită că în Hristos Domnul s-au schimbat condiţiile ontologice ale existenţei umane a marcat şi viaţa, şi gândirea distinsului nostru profesor şi coleg din a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului XXI. El şi-a asumat, în dificila şi derutata perioadă postdecembristă ce a marcat societatea românească, rolul de reînsufleţire a disciplinei etice şi bioetice în teologia românească. Pe de o parte, activitatea sa didactică şi editorială a afirmat faptul că teologia nu e exclusiv o activitate mentală, o simplă ramură a ştiinţei; ea reclamă în chip firesc viaţa duhovnicească, orice dihotomie între teologia academică şi experienţa ascetico-mistică fiind eronată şi riscantă.

Pe de altă parte, ca un rezultat al acestei viziuni, majoritatea acţiunilor Bisericii noastre în domeniul bioeticii creştine şi al etnologiei româneşti (un termen impus tot de părintele Ilie Moldovan) i se datorează în mod direct părintelui”.

“Apărător al familiei şi al copiilor”

Mesajele de condoleanţe şi de regret la o asemenea pierdere nu contenesc a veni din partea ierarhilor, preoţilor şi profesorilor de teologie de la Sibiu şi din întreaga ţară.

prIlieMoldovan2“S-a stins unul dintre marii preoţi slujitori ai Ardealului şi un mare profesor de la Facultatea de Teologie din Sibiu, un mare misionar, care a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu în faptă şi cuvânt. A fost un bun român, un sfetnic luminos, chemat acum de Dumnezeu în lumina Slavei Lui mântuitoare”, ne-a spus Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

“Părintele profesor a fost un preot de vocaţie şi-n acelaşi timp un profesor care-şi iubea catedra şi studenţii. Era prezent adesea în Catedrala mitropolitană, unde rostea cuvinte de învăţătură, dar şi în alte biserici din Arhiepiscopia Sibiului sau din alte eparhii. Era prezent adesea la simpozioane în Episcopia Covasnei şi Harghitei, ţinând trează conştiinţa de neam în acele locuri”, a amintit părintele profesor academician Mircea Păcurariu.

“De părintele Ilie mă leagă foarte multe amintiri. A fost un om deosebit, un teolog desăvârşit, cu iniţiative de morală şi bioetică unice în România. A fost un bun român şi un apărător al familiei şi al copiilor”, a spus arhid. prof. univ. dr. Constantin Voicu.

“S-a mutat la Domnul unul dintre cei mai respectaţi şi iubiţi profesori de teologie, un model de preot liturghisitor, nelipsit de la capela facultăţii noastre. A fost un teolog mărturisitor şi îl vom ţinem aproape de inimile noastre, pomenindu-l mereu în rugăciunile noastre”, a spus arhid. prof. univ. dr. Ioan Ică jr.

“Mi-am dat seama că există un singur cuvânt care poate să mă reprezinte: Providența. Mai întâi, pentru că ascensiunea mea este sub semnul Providenței. Nu m­-am gândit niciodată să ajung conferențiar la București. Ține de Providență faptul că am reușit toate acestea în condițiile în care Securitatea a pus la cale să nu primesc titlul de doctor în Teologie”. (27 mai 2010, Simpozionul Național de Teologie Morală de la Sibiu);

“Trăirea creștină autentică, gravitează în jurul Miracolului Euharistic. Îndumnezeirea omului prin Euharistie (Împărtășanie) este arma supremă în lupta pentru regenerarea neamului”.

“Am fost întrebat: Ce este mai corect, să ne împărtășim des sau rar? Eu am răspuns: Nici des, nici rar, ci continuu! Bineînțeles, dacă omul este pregătit prin Spovedanie și canon de primirea continuă a Sfintei Euharistii. Noi suntem chemați să ne împărtășim, adică să ne îndumnezeim MEREU, dar CU PREGĂTIRE. (…)

“V-am spus-o, ca să nu vă înșelați singuri. ȘTIȚI UNDE E DUMNEZEU? (Părintele zâmbea. La această întrebare, ne uitam mirați, neștiind dacă să încercăm vreo definiție din scoală sau să tăcem. Am ales varianta a doua.) DUMNEZEU E ÎN CER… ȘI CERUL E ÎN NOI”.

“Domnilor, neamul este realitatea vieții veșnice. În Creștinism, națiunea dobândește noi dimensiuni; În Creștinism, națiunea este înțeleasă ca natură rezidită în Hristos”.

“Astfel, pentru creștini, neamul este comoara cea mai de preț care poartă în sine două începuturi: crearea omului și nașterea din nou prin Botez.

Neamul este o realitate a vieții veșnice, iar el se fundamentează pe trei forțe: îngerii, sfinții neamului și drepții… Drepții sunt strămoșii noștri, toți care s-au mântuit. De aceea, ce-i leagă pe fiii unui neam nu e instinctul și adaptarea la mediu, ci spiritul…”

“Neamul poate fi pierdut pe pământ, dar nu și în cer”.

“Ca să descriem starea actuală a neamului nostru ar trebui să-l citez pe Shakespeare: “E atât de întunecat cerul încât numai o furtună l-ar mai putea limpezi.”

Această furtună despre care vă vorbesc, nu poate fi altceva decât asumarea la modul maxim a trăirii creștine. Furtuna este spărtura conștiinței”.

“Hristos, prin Înviere, a schimbat condițiile ontologice ale lumii”.

“Daca semnam la Rosia Montana actul de deces al unui simbol al neamului romanesc, vom suporta consecintele in istorie si-n vesnicie”

Parintele profesor Ilie Moldovan din Sibiu este unul din marii iluminati ai ortodoxiei. Adevarat “apostol” al lui Iisus, cutreiera tara de la un capat la altul, propovaduind peste tot nadejdea si frumusetea vietii crestine, iubirea de neam si de tara in care am fost asezati. Sacerdot de o frumusete spirituala coborand parca direct din Sfintii Parinti, pr. dr. Moldovan este printre cei mai aprigi “paznici de far” ai Naturii vazute drept creatia primordiala a lui Dumnezeu. Traim intr-un secol al nesigurantei, cand oamenii par neputinciosi in fata realitatii, iar durabilitatea naturii este amenintata de lacomia oarba a cautatorilor de comori. Consumismul, care este opus durabilitatii, altereaza credinta, distruge bazele vietii spirituale. Corolarul sau este egoismul, urmarirea exclusiva a propriilor interese, care il pune pe om in situatia de a accepta secularizarea accentuata, distrugerea temeliei puse de Mantuitor in lume. Fata de toate acestea, parintele Moldovan spune: “Ca sa existe ceva durabil, trebuie sa gandim intr-o perspectiva care nu este franta de trecerea anilor, avem chemarea de a-i pune un fundament etern. Daca-l excludem pe Dumnezeu, nu mai e posibil sa vorbim de durabilitate, ci de consumism grabit, cu pecetea sa malefica. Prin consumism ne alegem alt Dumnezeu.”. (…)

“Cand ne-am pierdut radacinile, ne-am pierdut pe noi insine”

– In cadrul Conferintei de la Sibiu, ati vorbit despre responsabilitatea individuala ca dimensiune a propriei spiritualitati. Cat e de grea responsabilitatea oficialilor romani care au dat lumina verde si sustin proiectul de la Rosia Montana?

Dupa parerea mea, proiectul de la Rosia Montana este una din actiunile de surpare a rosturilor existentei neamului romanesc, neam care a vazut lumina zilei in spatiul acesta si mai ales in munti, spatiu sacru care a fost inzestrat de Dumnezeu cu tot ceea ce exista pe pamant si sub pamant. Intr-un fel oarecare, ni se fura comorile de toate felurile: minerale, spirituale, culturale, istorice.

Cine a randuit pe pamant ca muntii sa fie paradisul neamului nostru? Si cine ne-a incredintat comorile acestea? Fara indoiala, Bunul Dumnezeu. Si le-a incredintat nu doar unor persoane, nu doar unei generatii, ci unui neam. Si daca este un neam, inseamna ca sunt mai multe generatii, trecute si viitoare, si toate sunt miruite de Dumnezeu cu aceste comori. Iata de ce responsabilitatea dregatorilor nostri este atat de coplesitoare. Calcand-o in picioare, dansii isi ignora propria spiritualitate, nesocotesc valorile neamului romanesc, iar in acest fel nu-si dau seama ca ating insasi voia lui Dumnezeu.

– La fel ca in toate satele Muntilor Apuseni, la Rosia sunt bogatii si biserici crestine, cimitire, vestigii dacice, romane si medievale. Acolo dureaza o asezare straveche – tipar al lumii romanesti de odinioara, un loc asuprit acum de durerea si jalea celor ce refuza sa-si lase casele si sa plece. De ce e nevoie ca toate acestea sa fie salvate? Ce ne leaga pe noi, romanii, de ele?

– Intre mormintele crestine, galeriile romane, vestigiile trecutului, bogatiile locului si istoria unui popor sunt legaturi indestructibile. In momentul in care ai atacat una din ele, le-ai atacat pe toate. La Rosia Montana sunt semnele celor care au pus bazele unui neam. Acolo e un neam. In momentul in care neamul acesta este privat de zestrea lui, ii ataci fiinta nationala si viitorul. Urmasii nostri nu trebuie sa mai aiba nimica? Ce le dam rosia montananoi celor care-or veni dupa noi? Ce durabilitate ni se propune acolo? Se inscrie ea in raportul dintre timp si vesnicie? Nu. Credinta populara spune ca, la Judecata din Urma, fiecare om va trebui sa se prezinte in locul unde a trait, in casa si curtea in care si-a dus viata trecatoare pe pamant. Or, daca sunt stramutati pe alte meleaguri, unde se vor prezenta rosienii in fata Domnului? Intr-un iaz de decantare sau intr-un crater cu ape acide? Sa nu uitam: cand ne-am pierdut radacinile, intr-un fel oarecare ne-am pierdut pe noi insine, pentru ca radacinile acelea au conotatii vesnice. Fata de acest proiect minier ne comportam ca un popor invins. Consecintele acestei calamitati istorice se vor rasfrange in viitor intr-un mod inca nebanuit.

– Compania aurifera spune ca va aduce dezvoltare si locuri de munca. Unii dintre tinerii rosieni sustin aceasta perspectiva, netinand seama de valorile care vor fi distruse. Cum vi se pare aceasta logica?

– La drept vorbind, logica aceasta se dovedeste mai mult decat inconsistenta, este vicioasa. Cui dai loc de munca, in ce proportii si care este de fapt finalitatea? Un cuvant exprima totul: profit. Sunt in stare sa ne spuna ca nu lucreaza pentru un profit generos? Si profitul unde se revarsa? In Elvetia. Trebuie sa ai orbul gainilor sa nu vezi acest lucru. Iar daca unii tineri accepta distrugerea de dragul unei asa-zise “vieti mai bune”, inseamna ca sunt legati, poate fara sa stie, de o lucrare de surpare a duhurilor rele. Ei au pierdut radacina spirituala cu pamantul. Nu stiu ca proprietarul acolo este numai Dumnezeu, si nu administratorii vremelnici de azi.

– Sfantul Sinod si-a exprimat pozitia fata de acest proiect, care ar urma sa demoleze biserici si cimitire, cerand autoritatilor sa nu permita dezvoltarea lui. Cum ati primit comunicatul acela de importanta istorica?

– Consider ca Sfantul Sinod a pus degetul pe rana. Daca avea alta atitudine, nu mai era Sfantul Sinod. Dorind sa fie vocea lui Dumnezeu, el a cerut statului sa ia masuri pentru salvarea identitatii nationale, pentru impiedicarea desfiintarii noastre. Proiectul minier ataca frontal aceste valori si este o experienta pe care suntem pusi de pe acuma sa o inregistram. Daca este o experienta, este si primul examen. Daca-l pierdem si vom ramane repetenti, inseamna ca repetentia aceasta ne costa lipsa de durabilitate a actiunilor industriale de acolo. Sa luam seama: insuccesele nu se pierd. Se cumuleaza, se contabilizeaza. Dar nici biruintele. Iar daca biruinta, in Apuseni, va fi de partea celor ce nu cred in valorile noastre, atunci ea va fi sinonima cu pierderea unei parti din tara. Cu o mutilare. Biruinta lor va dovedi un lucru: suntem pamant cucerit, cotropit. In ce priveste daramarea bisericilor, le demoleaza, dar Dumnezeu nu accepta, nu semneaza actul de demolare. Contand pe Dumnezeu, nu se poate sa nu iesim la lumina. Pentru ca, daca noi semnam acolo actul de deces al unui simbol al neamului romanesc, vom suporta consecintele in istorie si-n vesnicie.

“Adevarul Rosiei este un adevar romanesc”

– Parinte profesor, sunteti oare impotriva globalizarii?

– Nu eu sunt impotriva globalizarii, ci globalizarea este impotriva mea. Ea e impotriva mea, ea-mi sterge identitatea. Cum fenomenul integrarii europene nu mai poate fi oprit, trebuie sa stim ce avem de facut, dupa ce am intrat in lanturi. Sa nu ajungem sa ne blestemam zilele cu vorba aceea din popor: decat sarac, mai bine sa nu ai nimic!

– Vorbiti cu multa elocinta, cu un talent oratoric iesit din comun. De unde va inspirati?

– Din dragostea de adevar. Numai ea ma face sa ma exprim mai involt, mai metaforic. Insa metafora nu-mi place, pentru ca ascunde adevarul. Sunt insa si metafore care descopera adevarul.

– Care ar fi metafora potrivita pentru proiectul de la Rosia Montana?

– Metafora care se potriveste la Rosia Montana este cea care defineste zaharina: minte-ma, dar spune-mi vorbe dulci! Oare nu acest lucru se intampla acolo de cativa ani? Nu ascund aceia adevarul, in dosul unor vorbe frumoase si al unor promisiuni siropoase? Datoria noastra este sa-l aducem, din nou, in lumina. Adevarul Rosiei este un adevar romanesc. Rosia Montana traieste in Romania, iar Romania traieste si in mine! Ati inteles? Eu sunt si Rosia Montana si Sighisoara care se salveaza de Dracula Park. Noi suntem cei ce poarta in sine paradisul etnic romanesc. Mie, popor roman, Rosia Montana mi-a fost data ca dar de nunta! Iar aceasta nunta a avut loc in etnogeneza, in veacurile formarii romanitatii in Dacia. La botez, L-am primit pe Hristos, iar la nunta, am primit comorile muntilor si campiilor de la Cel de Sus. Aici ne-a randuit Dumnezeu sa fim, aici ne-a tinut radacinile, chiar si cand ne-am retras din fata navalitorilor. Cum nu m-ar interesa un pamant, un pamant care ne-a fost lasat mostenire pentru fiii fiilor nostri? De aceea, pentru el trebuie sa ne rugam si la ingerii Domnului. S-au identificat in Carpati 12 terase agro-montane pe care, dupa Retragerea Aureliana (274 d. Hr. – n. red.), stramosii nostri cultivau grau, pentru a duce la biserica prescure pentru Iisus si mirida (hrana) pentru ingeri. Acest grau era pazit chiar de ingeri, fiind un miracol ca putea sa rodeasca in varf de munte. Rosia Montana e din acea vreme, in care ingerii Domnului pazeau muntele. Lor trebuie sa ne rugam, sa ne salveze muntii si bisericile si cimitirele de acolo.

– V-as ruga, parinte profesor, sa le adresati un cuvant celor ce traiesc la Rosia Montana si refuza sa accepte bani, oricat ar fi de multi, in schimbul parasirii satului…

– Cuvantul nu este de pe pamant. Nici nu poate fi de pe pamant. El nu poate fi decat din ceruri. Ceea ce inseamna ca oamenii aceia sunt inspirati de Sus. Ei sunt buni de pusi in icoana, rezistenta lor are ceva sfant in ea. Ei sunt de partea lui Hristos. Trebuie sa stie ca tara e cu ei. Iar ca sa le aratam acest lucru, ii indemn pe toti cititorii revistei dvs., care nu are astampar cu aceasta tema nationala, sa mearga la Rosia Montana, sa-i viziteze in aceasta vara. Sa nu uite ca, daca ar renunta la gandul bun, ei ar renunta la Dumnezeul parintilor lor, pentru ca, odata cu botezul intru Hristos, acelora li s-a oferit in dar si paradisul etnic romanesc, care sunt Muntii Carpati.

Ion Longin Popescu

prIlieMoldovan1


Categorii

Preot Ilie Moldovan, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva Romaniei, ROSIA MONTANA, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la “PARINTELE ILIE MOLDOVAN S-A MUTAT LA DOMNUL. A fost un mare aparator al familiei si neamului. Avertismentul sau: NE PIERE NEAMUL!

  1. Dumnezeu sa-l odihneasca!

  2. “Sunt urmaş al iobagilor din satul meu natal. Păstrez în mine moştenirea înaintaşilor mei iobagi, caracterul moral şi credinţa ortodoxă în care m-am născut, apărată cu sfinţenie de înaintaşii noştri”
    Cati dintre noi mai poate recunoaste simplu: Sunt urmaş al iobagilor din satul meu natal? Toti suntem urmasi ai unor iobagi, acum oameni liberi; suntem neam de tarani: neam de Vasile, Gheorghe, Ion, Dumitru, Ilie. Dar nu mai vrem sa recunoastem, ne este rusine. Om fi cumva neam de baroni sau conti sau duci sau printi? Ne-am ratacit fondul si cream forme din neant. Suntem Vasile, Gheorghe, Ion, Dumitru, Ilie, dar ne prefacem ca nu-i cunoastem cand ne intreaba cineva; acum gandim americaneste si simtim european. Astazi, Vasile, Gheorghe, Ion, Dumitru, Ilie studiaza la Sorbona sau Oxford sau Cambridge si isi foloseste cunostintele dobandite ca sa ii duca iarasi in robie pe stramosii sai, sa-i faca iar iobagi. Oare cand tai in carne vie, nu ai in fata ochilor icoana bunicii tale, cu maini batatorite, adunate in poala?
    De cate ori aud ca pleaca cineva catre patria cereasca, ma bucur ca inca un suflet si-a savarsit nevointa si merge la odihna, dar nu pot sa nu ma infior cand vad ca inca o faclie se stinge si intunericul e aproape.
    Dumnezeu sa-l odihneasca!

  3. Pr. Ilie Moldovan – Rolul femeii in lume si in biserica

    http://dl.transfer.ro/transfer_ro-12feb-1cadc09b31f63.zip

  4. Pingback: Parintele Ilie Moldovan despre pocainta pentru AVORT, metodele CONTRACEPTIVE si rolul femeii in Biserica (AUDIO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Dumnezeu sa-l odihneasca! Este vrednic de Imparatia Cerurilor! Un parinte care a slujit la altarul Domnului cu vrednicie! A salvat multe sufelte luptand pentru dreptul pruncului de a trai ! Aici sunt cateva predici audio de Parintele Ilie Moldovan : http://www.crestinortodox.ro/predici-audio-mp3/parintele-ilie-moldovan/ Doamne ajuta!

  6. Dumnezeu în marea Lui mărinimie ;i bun[tate, ne-a trimis să ne lumineze, precum pe bolta cerească stelele, tot aşa pe pământ am avut şi avem şi noi Românii adevăraţii stâlpi de foc ai cuvântului, credinţei, nădejdii şi iubirii de semeni prin aceşti “luminători ai credinţei” ce au menirea să ţină vie flacăra candelei ortodoxiei înspre cuminecare cuvânt şi-a noastră Mântuire. Nu o dată ascultându-l ne dojenea în vorba-i de învăţătură spunându-ne ca de nu veghem la trăinicia Neamului nostru “ne ducem de-a râpa” Câtă dreptate a avut. Putem fiecare să simţim şi vedem cu fiece zi ce trece cât de aproape de risipire ne duc chiar ce-i avem conducători şi “purtători de griji” aducând în ţara lor atâta sminteală şi dihonie. Dumnezeu prin bunătatea Lui cerească să-i facă parte de linişte aşezându-l de-a pururi în panteonul de frunte al neamului Românesc ca înaintemergător. Fie-i ţărâna uşoară şi veşnica pomenire.

  7. @vlad. Mie nu mi-e rusine ca sunt urmasa unor tarani, macar de-as fi vrednica de ei! Si nu-i dau pe taranii mei pe toti licentitii astia scrobiti!

  8. Dumnezeu sa il ierte si sa il aseze in Imparatia cerurilor!! Vad ca a fost un preot curajos, cu mesaj curat si direct. Astazi, un numar destul de mic de slujitori ai altarului se opun stapanirii criminale [care nu apara copiii nenascutzi] si tradatoare [vezi cazul Rosia Montana], sub pretextul (caci este pretext, nu motiv) ca biserica nu face politica. Biserica nu tebuie sa faca politica de partid, da; dar a nu apara interesele evidente ale neamului tau… asta se cheama altceva. Sa va rugatzi si de acolo de sus pentru noi, parinte!!

  9. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l aseze cu sfintii romani de care ne vorbea atat de frumos!

    Mi-a fost unul din profesorii sfinti pe care i-am avut la Sibiu.La el am avut licenta,pentru ca l-am considerat cel mai vrednic profesor din acea facultate.

    Vreau sa va marturisesc un lucru care nu poate fi trecut cu vederea.
    La cursurile lui nu puteam lua notite.La el si la Parintele Vasile Mihoc.De aceea ma duceam cu un reportofon si inregistram cursul,dupa care il transcriam.Si nu este vorba de faptul ca nu puteam scrie destul de repede,sau nu as fi putut sa sintetizez,ci pur si simplu ma simteam ca in Biserica la o predica spusa cu foc(al Duhului).Ar putea cineva lua notite la o asfel de predica? Simteam nevoia sa-i prind fiecare nuanta,fiecare virgula,fiecare ton,fiecare pauza…Nu se poate descrie in cuvinte Duhul cu care vorbea.Trebuie sa-l ascultati,orice predica,aveti destule linkuri pe acest site!

    Cea mai importanta carte a lui,echivalenta cu Dogmatica Pr.Dumitru Staniloae(pe care l-a cunoscut personal) este “Teologia iubirii”-vol.I-II.
    In aceasta carte gasiti tot ceea ce avea mai de pret de spus.Este sinteza gandirii lui,este cununa a ceea ce vorbea.
    Am curajul de a marturisi ca aceasta carte este unica in ortodoxie si este la nivelul Sfintilor Parinti(adica nu ma tem s-o pun in randul scrierilor Sf.Vasile cel Mare,Ioan Gura de Aur si altii).
    Nu stiu unde ar mai putea fi gasita(a aparut in 1996 la Alba-Iulia),dar cautati-o.De citit nu o veti putea citi asa usor.E la fel de profunda ca Dogmatica parintelui Staniloae,dar cine vrea sa mai manance si pesmet,nu numai lapte,e necesara.

    Laudele si toate aprecierile aduse parintelui,care sigur se va bucura impreuna cu parintele Staniloae in imparatia lui Dumnezeu,nu pot descrie nici pe departe faptul de a-l fi cunoscut,de a-l fi ascultat.

    Pe parintele Staniloae,pe care nu l-am vazut,nu l-am auzit personal,daca ar fi dupa mine,l-as canoniza numai pe baza Dogmaticii pe care a scris-o.Insa pe parintele Ilie l-as canoniza numai pe baza intalnirii cu el.Adica constiinta sfinteniei neamului care ti-o transmitea nu putea veni decat din comuniunea cu sfintii neamului de care apartinea:si pentru asta trebuia sa fie sfant ! Si eu l-am simtit ca fiind sfant.

    Nu mai suntem vrednici de asemenea slujitori sfinti…Si am sa va spun si de ce.
    Ganditi-va ca peste 50 la suta din ierarhii Sfantului Sinod l-au cunoscut,l-au ascultat,sau cel putin l-au avut profesor.Actualul Patriarh l-a avut profesor.
    Pai cum sa asculti cu cat foc vorbeste despre neamul tau si cum iti spune ca “piere neamul”,si tu sa te uiti bine-merci cum tradatorii ne vand tara.
    Atitudinea care a fost luata de Sfantul Sinod a fost formala(parerea mea).
    Oare nu ar trebui sa arzi,acolo,in scaunul pe care stai la Sfantul Sinod,de dragul acestui neam si acestui pamant?Si acest lucru nu ar trebui sa se vada? Eu nu vad pe nimeni arzand acolo ! Iertati-ma,poate sunt orb! Luminati-ma,pt.ca nu vad! Eu nu vad o atitudine,macar a unora dintre ei,asemanatoare ierarhilor greci si Sinodului grec!

    Ma opresc aici si va indemn inca odata sa nu ratati intalnirea cu parintele Ilie Moldovan,dupa moarte,prin rugaciunea pt.el si prin cartile lui.

  10. @pr.Victor Agache
    Parinte, inteleg ca aveti inregistrari cu parintele Ilie Moldovan. Postati-le undeva, aici sau altundeva, nu stiu unde, vorbiti cu administratorii site-ului… O propunere

  11. @ eugenia
    Voi lua legatura cu admin. Multumesc pt. propunere,e bine venita.

  12. “Cine a randuit pe pamant ca muntii sa fie paradisul neamului nostru? Si cine ne-a incredintat comorile acestea? Fara indoiala, Bunul Dumnezeu. Si le-a incredintat nu doar unor persoane, nu doar unei generatii, ci unui neam. Si daca este un neam, inseamna ca sunt mai multe generatii, trecute si viitoare, si toate sunt miruite de Dumnezeu cu aceste comori. Iata de ce responsabilitatea dregatorilor nostri este atat de coplesitoare. Calcand-o in picioare, dansii isi ignora propria spiritualitate, nesocotesc valorile neamului romanesc, iar in acest fel nu-si dau seama ca ating insasi voia lui Dumnezeu.”

    “La botez, L-am primit pe Hristos, iar la nunta, am primit comorile muntilor si campiilor de la Cel de Sus. Aici ne-a randuit Dumnezeu sa fim, aici ne-a tinut radacinile, chiar si cand ne-am retras din fata navalitorilor.”

    Sunt cele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit despre neamul nostru romanesc.
    Dumnezeu sa-l odihneasca!

  13. Nu-l cunosteam pe parintele Ilie Moldovan. I-am ascultat acum cuvantul puternic din fisierul audio postat mai sus de Gigel Chiazna (caruia ii multumesc). Subscriu la rugamintea de mai sus catre Pr Victor Agache de a ne impartasi si noua fisierele audio de care dispune ale parintelui.
    Va multumesc foarte mult!

  14. Pingback: Christa Todea-Gross: IN MEMORIAM parintele Ilie Moldovan - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Mare creştin, mare român, mare apărător al copiilor şi al familiilor! Dumnezeu să-l odihnească şi să-l adauge neamului său!
    Am avut privilegiul să-l cunosc şi eu şi să fiu împreună cu sfinţia sa pt două zile. Multe am avut de învăţat, de la entuziasm, la delicateţe, dar şi hotărâre nestrămutată şi modul direct şi exact de a comunica adevărurile vieţii.
    POate se ştiu mai puţine depre păr. Ilie Moldovan, dar este printre ctitorii mânăstirii Recea din Mureş, unde şi-a petrecut ultimii ani din viaţa de duhovnic şi prietenul său, păr. Ioan. Şi să ştiţi, că şi-a respectat ierarhii. uinul dintre aceţtia care gândeşte pe aceeaşi lungime de undă- păr. Vasile Someşanul.

  16. …cu greu imi gasesc cuvintele pentru a exprima cat mai cuprinzator e fostul profesor pe care am avut privilegiul sa-l am la sibiu…care a ajuns acum in bratele Mirelui mult asteptat de o mireasa ce s-a pregatit toata viata pentru acest mare eveniment…trebuie deasemenea precizat faptul ca Dumnezeu nu ne-a lasat singuri ci ne-a invrednicit ca sa ne mangaie cu un fiu pe care parintele prof il are Dl Sebastian Moldovan lector la aceeasi facultate si fost profesor de-al meu…cei interesati cautatii studiile si articolele si ve-ti decoperi de fapt exprimarea teologiei morale din anii tinereti propriului tata.

    cu respec

  17. Pingback: IUBIREA DE TARA SI ZIDUL MANIEI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. Pingback: E oficial: ROSIA MONTANA INCLUSA DE PONTA IN PLANUL DE INVESTITII SI LOCURI DE MUNCA!/ Si alta bomba: redeventele la GAZELE DE SIST si la cele din Marea Neagra vor fi MAI MICI! - Recomandari
  19. Pingback: ROSIA MONTANA SE APROPIE DE FAZA FINALA: dezastrul programat al Transilvaniei. Filmul documentar PRETUL AURULUI [video] - Recomandari
  20. Pingback: ROSIA MONTANA: exploatarea va incepe in NOIEMBRIE 2016. Ponta se spala pe maini in mod penibil, “negocierea” participatiei statului s-a dus pe frimituri - Recomandari
  21. Pingback: Guvernul a aprobat “pe sest” proiectul de lege care reglementeaza EXPLOATAREA DE LA ROSIA MONTANA. Moise Guran la Ora de Bussines despre PLASA NATIONALA a RMGC si reactia presedintelui ALBURNUS MAIOR [VIDEO] - Recomandari
  22. Pingback: ROSIA MONTANA: exploatarea va incepe in NOIEMBRIE 2016. Ponta se spala pe maini in mod penibil, “negocierea” participatiei statului s-a dus pe firimituri - Recomandari
  23. Pingback: Rosia Montana: act de INALTA TRADARE NATIONALA “parafat” de Traian Basescu si Victor Ponta. Spectacolul grotesc al “CONVERTIRII” CONSTIINTELOR DE AURUL RMGC. “Rosia Montana e doar regina pe tabla de sah. Daca va cadea regina,
  24. Pingback: (VIDEO): ADEVARURI NESPUSE DESPRE DEDESUBTURILE SI MIZELE AFACERII ROSIA MONTANA. Adevarata fata a oamenilor RMGC. Ministrul culturii si parlamentarii – mituiti de Gold? De ce premierul Ponta se comporta ca un agent al companiei Gabriel Resources? P
  25. Pingback: (VIDEO): ADEVARURI NESPUSE DESPRE DEDESUBTURILE SI MIZELE AFACERII ROSIA MONTANA. Adevarata fata a oamenilor RMGC. Ministrul culturii si parlamentarii – mituiti de Gold? De ce premierul Ponta se comporta ca un agent al companiei Gabriel Resources? P
  26. Pingback: DOVADA CA AURUL SE POATE EXPLOATA SI FARA CIANURA, DAR NU SE VREA!/ Cine castiga la Bursa de pe urma jocului “parşivel” al lui Victor Ponta?/ VERDICTUL GEOLOGILOR: PERICOL MAXIM!/ Ce se pregateste si la CERTEJ si in alte puncte din Apuseni? C
  27. Pingback: Pr. Prof. Ilie Moldovan: „Dacă semnăm la Roșia Montană actul de deces al unui simbol al neamului românesc, vom suporta consecințele în istorie și-n veșnicie” | Regăsirea frumosului pierdut
  28. Pingback: PARINTELE STANILOAE – 20 ani de la mutarea in Imparatia Iubirii a celui mai mare teolog român: CASNICUL LUI DUMNEZEU, PRIETENUL SFINTILOR -
  29. Pingback: DE CE E BUN PENTRU ROMANIA UN LAC OTRAVIT? Fulminanta scrisoare catre CNA a Eugeniei Voda pe tema RMGC: “Inima Romaniei nu e negociabila!”/ SRI si “eco-anarhistii”/ CUMPLITA TRAGEDIE a ruperii barajului de steril de la CERTEJ (1971
  30. Pingback: Parintele exarh DUMITRU COBZARU (Cluj) – predica marturisitoare la SFINTII ARDELENI despre PERICOLUL OCUPARII TRANSILVANIEI prin retrocedari, ROSIA MONTANA, REDUCEREA LA TACERE A BISERICII si pacatele impotriva Duhului Sfant: “Nu mai suntem su
  31. Pingback: Parintele Teofan Munteanu in Familia ortodoxa despre LUCRAREA RUGACIUNII in vremea “firescului caderii” generale, PRIGOANA si PIEIREA NEAMULUI: “Suntem putini, suntem ‘turma mica’. Si vom deveni si mai putini” -
  32. Pingback: CAMPANIE ANTI-AVORT LA SIBIU. Pr. Catalin Dumitrean: “SE DISTRUGE FAMILIA SI NEAMUL si acest lucru convine acelor forte care ne cer sa spunem raului bine si care vor sa distruga orice identitate”. NOUL COMUNISM MONDIAL? - Recomandari
  33. Pingback: Parintele exarh DUMITRU COBZARU (Cluj) – predica marturisitoare la SFINTII ARDELENI despre PERICOLUL OCUPARII TRANSILVANIEI prin retrocedari, ROSIA MONTANA, REDUCEREA LA TACERE A BISERICII si pacatele impotriva Duhului Sfant: “Nu mai suntem su
  34. Pingback: “SI ASTAZI EXISTA MULTI IROZI. Fiecare dintre noi poate deveni un Irod pentru semenul lui sau fata de propria sa nevinovatie… PREA MULT RANIM SI PREA MULT UCIDEM”. Predici audio pe marginea UCIDERII PRUNCILOR -
  35. Pingback: Parintele Teofan Munteanu in Familia ortodoxa despre LUCRAREA RUGACIUNII in vremea “firescului caderii” generale, PRIGOANA si PIEIREA NEAMULUI: “Suntem putini, suntem ‘turma mica’. Si vom deveni si mai putini” | Cuvânt
  36. Pingback: CAMPANIE ANTI-AVORT LA SIBIU. Pr. Catalin Dumitrean: “SE DISTRUGE FAMILIA SI NEAMUL si acest lucru convine acelor forte care ne cer sa spunem raului bine si care vor sa distruga orice identitate”. NOUL COMUNISM MONDIAL? | Cuvântul Ortodox
  37. Bunul Dumnezeu să-l odihnească cu drepții !!! S-avem parte de binecuvântarea și de rugăciunile lui !!! Mulțumim mult frățiilor voastre pentru tot !!!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare