Până când or să-şi bată joc oamenii ăştia de credinţa noastră? Pentru că ştiţi cum e, la baza piramidei stă glodul, stă poporul şi pe vârfuri stau ăştia care ne conduc. Dar când s-o clătina mulţimea să vedeţi cum cad şi-şi rup gâtul toţi! Par tânăr spre deosebire de dvs, cei mai în vârstă decât mine, consilieri. Dar am văzut atâţia care au fost prim-miniştri, şi i-aţi văzut şi dvs., şi miniştri, toţi s-au trecut pe la Jilava, prin puşcării. Când şi-o lua Dumnezeu mâna de pe ei, de pe ăştia care chinuiesc Ţara, toţi vor sfârşi şi o să se găsească vreun procuror care o să ia şi-o să vadă ce-au făcut pentru străini, pentru corporaţii. Pentru noi n-au făcut nimic. Numai minciuni şi poporul trăieşte în frig şi în foame mai rău decât în perioada comunistă. Au sărăcit Ţara, iubiţi credincioşi, şi noi trebuie să tăcem şi să nu spunem lucrurilor pe nume. (…)
Articole cu eticheta (tag): credinta
„Am văzut un exemplu al acestei milostiviri în zilele noastre”, a continuat Mitropolitul. „Cum această țară, în ciuda multor probleme, s-a dovedit a fi mult mai protejată decât statele mai mari, iar acest lucru s-a întâmplat pentru că poporul nostru a făcut toate eforturile, iar oamenii care se luptă până la capăt pentru țară, pentru iubire, pentru moralitate, vor vedea minuni de la Dumnezeu.”
Să ne iertaţi pentru toate nedesăvârşirile şi păcatele noastre, ale slujitorilor. Să ne iertaţi că în această perioadă de criză, vă transmitem credinţa şi bucuriile ei prin mediile digitale, care niciodată nu vor putea înlocui frumuseţea nemijlocită şi inepuizabilă a întâlnirii personale dintre noi. Este o stare de excepţie, nu de normalitate.
În vremuri dificile este esenţial să nu abandonăm Liturghia, slujirea Tainei Sfintei Euharistii, care este unica raţiune de a fi a Bisericii. Fără Împărtăşanie, aşa cum ne spune Hristos în Evanghelie, nu avem cum să moştenim viaţa veşnică, care este îndumnezeirea noastră. Să ne ierte toţi oamenii în vârstă, care nefiind familiarizaţi cu consumul de medii digitale, sunt pur şi simpli blocaţi în casele lor, desigur spre binele lor, dar poate în multe situaţii vulnerabili în faţa unor stări depresive, pentru că sunt privaţi de unica lor bucurie sufletească: de a participa, dimineaţa şi seara, la slujbe, de a se întâlni şi a mai schimba o vorbă de duh şi încurajare între ei.
Ar trebui cu totii sa fim mai atenti la slabiciunile celor din jurul nostru: nu toata lumea are aceeasi rezistenta sufleteasca, in primul rand, pentru ca nu toti sunt pregatiti sufleteste la fel, nu toti semenii nostri au aceeasi rezistenta psihica. Criza trece, dar ce vom face cu psihozele acestea in masa, cu problemele psihice ale fratilor nostri, pe care nimeni la ora actuala nu le evalueaza si nu incearca sa gaseasca niste solutii pentru ele?! (…)
Cea mai serioasa problema dintre toate, pe langa dezastrul economic, este si aceasta de ordin psihologic. Pentru ca SUNTEM INTR-UN PLIN RAZBOI PSIHOLOGIC. Iar astfel de razboaie multi oameni le pierd, la nivel individual, chiar daca la nivel global, paradoxal, parca omenirea s-a mobilizat la un nivel fara precedent in istoria omenirii. (…) Dar de aici plecand, trebuie sa intelegem ca lucrurile acestea, daca nu sunt folosite corect de catre autoritati, ele pot degenera in alte si alte probleme. Nu poti sa privesti o societate numai la modul acesta, ca stai acasa si te-ai ferit de virus! Trebuie sa vezi si ca omul, stand acasa, nu stie ce sa faca. Si, din pacate, televiziunile si mass-media, in general, in zilele acestea, nu au luat o nota buna. Foarte multi oameni au nevoie de o altfel de abordare, o abordare a credintei, dar si sa vedem lucruri pozitive, de calitate, de educatie. [pentru moralul oamenilor]. Dupa toata nenorocirea aceasta, va trebui sa ne punem mai serios intrebarea: CE FACEM CU SEMENII NOSTRI MAI SLABI DECAT NOI? Daca nu cumva vrem sa facem [din lume] o turma de vite pe care sa o manam intr-o anumita directie…”
Dar credința este ea însăși o putere vindecătoare, mai presus decât orice lucru omenesc. Credința aduce o tămăduire ce începe cu însăși mintea noastră, prima afectată în momentele de presiune neobișnuită, ca cele de acum. Din acest motiv, să dăm ascultare sfatului sfântului Isaac Sirul care zice: „Îndoiala inimii aduce sufletului frică, iar credinţa poate întări hotărârea chiar şi în vremea tăierii mădularelor”. Abia apoi, cu mintea ancorată în Dumnezeu, putem trece și la lucrurile practice, pe care Biserica le-a pus totdeauna la dispoziția credincioșilor ei: consumarea aghesmei pe nemâncate, ungerea cu untdelemn de la Sfântul Maslu și mai presus de toate Spovedanie și Împărtășanie mai deasă, fără necreștineasca teamă că ne putem contamina cu coronavirus sau cu vreo altă boală posibilă din lingurița cu Trupul și Sângele Celui ce ne-a creat pe noi și apoi S-a răstignit pentru mântuirea noastră!
„Tot ce îi unește pe români se încearcă a fi distrus. E distrusă limba, deliberat, se vorbește agramat, sau prin prescurtări, și este distrusă credința. Or credința este ceea ce ține un popor adunat. Limba română și credința ortodoxă au ținut poporul român legat. Acum se sapă la rădăcinile acestor două lucruri, sub diferite forme. Și au găsit forma cea mai eficientă: te acuză că crezi în teoria conspirației. ”Crezi și tu în teoria conspirației?” Cum nu există conspirații? În România trăim numai în conspirații. Ne adunăm în grupuri mici și încercăm să creăm senzația unui mic rai. Eu pot să spun românului: ești cât crezi! Ți s-a luat credința, sau ai acceptat să ți se ia covorul de sub picioare cu credință cu tot, nu mai ești!”, a spus artistul.
„Oamenii astia sunt sfinti, sfinti in adevaratul sens al cuvantului. Sunt blanzi, plini de o intelepciune nativa, cuminte, frumoasa. Nu am vazut oameni asa intelepti nici macar printre profesorii universitari. Ei sunt tot ce are mai frumos aceasta tara.”
GSP: EXCLUSIV Interviu tulburător cu Mihai Neșu: „Nu-mi închipuiam că viața unui paralizat poate fi atât de frumoasă!” Neșu speră să strângă 3,5 milioane de euro pentru construirea unui centru ultramodern de recuperare la Oradea Fostul internațional Mihai Neșu …
Cand vizitezi o casa traditionala romaneasca de la Muzeul Satului, te cuprinde aceeasi senzatie ca atunci cand intri intr-o bisericuta de lemn sau de piatra veche de cateva sute de ani. Ce-i drept, copiii nu mai fac zarva in pridvor, oalele nu mai bolborosesc pe plita si nu se aude larma animalelor din batatura. Dar chiar fiind constienti de aceste diferente, indemnul catre odihna, pace si rugaciune este intr-atat de limpede, de parca hotarul dintre spatiul sacru si cel profan s-ar fi estompat. Ne-am adus aminte de sentimentul acesta atunci cand arhitectul Adrian Paun (www.case-frumoase.ro) ne-a contactat printr-un e-mail in care ne recomanda sa scriem un articol despre modul in care sunt interconectate credinta si arhitectura. Sa fi stiut cei batrani taina constructiei caselor care predispun la rugaciune? Sau casele moderne ne creeaza stari sufletesti nepotrivite pentru lucrarea launtrica de apropiere de Dumnezeu, pe care trebuie sa ne caznim ca sa le depasim? Intrucat subiectul era peste puterile noastre si nu ar putea fi cuprins intr-un simplu articol, am ales sa publicam dialogul purtat pe e-mail, fara pretentia ca ar putea “rezolva” aceasta taina.
Vine, așadar, un irlandez și ne spune că într-un peisaj deșertic, toxic, lipsit de suflet și de omenie, el mai găsește pâlpâind viață doar la noi, în România. Și că dacă nu suntem atenți, dacă nu suntem conștienți, dacă nu ne trezim, această pâlpâire fragilă de viață se va stinge și ea. Irlandezul o știe, chiar dacă el nu e „apocaliptic” în discurs, ci reținut și lasă doar să se întrevadă, uneori, printre vorbele frumoase, perspectiva prăbușirii totale. Perspectiva în care și această mică licărire, mic izvoraș, se stinge, seacă, lăsând total gol deșertul sufocant în care s-a transformat civilizația europeană. Suntem, oare, cu adevărat receptivi la acest mesaj?
Prin Învierea Sa, Hristos ne-a dăruit puterea vieţii celei depline. Această bogăţie de viaţă o simţim întrucâtva în zilele Sfintelor Paşti. De ce, însă, nu dobândim acest duh de viaţă pe deplin? De ce, oare, pierdem şi puţinul acesta de-a lungul anului? Răspunsul este unul singur: pentru că nu suntem oameni ai Învierii. O privire onestă asupra vieţii noastre arată că, de cele mai multe ori, suntem creştini doar cu numele. Împlinim exterior, dacă împlinim, poruncile şi rânduielile bisericeşti, dar ne lipseşte adâncimea vieţii duhovniceşti. În mod formal aparţinem Bisericii, precum ramurile unui copac. Prin aceste ramuri nu mai curge însă seva dătătoare de viaţă, pentru că nu avem duh de pocăinţă, cuget smerit şi rugăciune fierbinte. Lipsiţi de roadele Duhului Sfânt – dragostea, bucuria, pacea, blândeţea –, devenim ramuri uscate, fără legătură reală cu viaţa copacului, adică a Bisericii. După cuvântul Scripturii, deşi trăim, suntem morţi, nu avem viaţă în noi înşine.
S-a pornit de la zero si Dumnezeu a facut o minune. Fundatia Sfantul Sava in sine este un miracol. Donatiile vin de la credinciosi, in mare parte, de la oameni de bine pe care ii cunoastem, care au venit la fata locului sa vada nevoile noastre si in felul acesta sunt foarte multi oameni de bine si multe institutii care ne ajuta. Din putin, asa, noi ne bucuram tare mult. Multi s-au mirat: ”cum te-apuci sa faci asa ceva daca n-ai ceva?”. Si le-am aratat cerul si le-am spus ca mare e Dumnezeu, am facut asa o cruce mare si am pornit si Dumnezeu ne ajuta. Acesta este miracolul, ca Dumnezeu lucreaza si ca exista si e foarte mare Dumnezeu si bun cu fiecare. Acesta e succesul, sa incepi ceva, sa doresti sa faci ceva, sa-ti pui toata increderea in Dumnezeu si dupa aceea Dumnezeu vine cu toti sfintii din Cer si cu toti oamenii de bine de pe pamant si aceasta sinergie, conlucrare, face aceste roade minunate, spre slava lui Dumnezeu si bucuria celor din jurul nostru. Totul e prin credinta care insemna incredere totala in Dumnezeu. Sa te lasi in mana lui Dumnezeu dar sa si lucrezi, nu stam pe loc.
Unii clerici catolici au incercat sa explice ca sensul paragrafului nu ar fi o acceptare a pluralitatii daunatoare a falselor religii, ci o constatare a faptului ca pluralitata religiilor ar demonstra o dorinta naturala a oamenilor de a-L cauta pe Dumnezeu. Alti comentatori, insa, au punctat ca afirmatia este falsa si eretica din punct de vedere catolic. “Dumnezeu ingaduie altor religii sa existe; dar ingaduinta nu este acelasi lucru cu a fi voit. Dumnezeu ingaduie, de pilda, ca multi oameni sa fie ucisi – dar asta nu inseamna ca vrea acest lucru.”, a comentat un teolog dominican pentru siteul lifesitenews.com.
O neprezentare la vot ar fi un atu pentru cei ce doresc aceasta: fie că sfătuiesc şi fac diversiuni care să determine neparticiparea sau să influenţeze pe cei care nu sunt încă pregătiţi şi lămuriţi a o face, fie că politizează referendumul, fie că se încumetă la ameninţări şi diferite represalii sub diferite forme. Dumneavoastră gândiţi-vă de cine trebuie să ascultaţi: de Dumnezeu sau de Mamona? Acum credinţa vă este şi ne este pusă la încercare. Să fim mărturisitori adevăraţi ai adevărului, ai credinţei şi slujitori fideli ai lui Dumnezeu.
Atunci mi-a venit în minte gândul: oare nu dovedim că avem aceeași credință și că suntem uniți tocmai în momentele când ne apărăm valorile și când nu-i lăsăm pe alții să ne pervertească sufletul, mintea și viața? Iar un mare test care va răspunde la aceste întrebări, cred că va fi tocmai Referendumulpentru definirea familiei tradiționale, naturale și normale, așa cum a lăsat-o Dumnezeu și așa cum ne arată și firea noastră că este și trebuie să fie.
Realitatea Spirituala – Despre credinta si limba, cu Acad. Ioan-Aurel Pop, Realizator: George GRIGORIU *** Episcopia Europei de Nord CONFERINȚA „Credința și Biserica în sprijinul Marii Uniri a tuturor românilor – câteva considerații” SUSȚINUTĂ DE ACAD. IOAN-AUREL POP, PREȘEDINTELE …
Infograficul e realizat cu scopul vizibil de a ascunde cifrele realmente incomode pentru anticepefisti/anti-referendumul pentru casatorie.
Astfel, a) desi citeaza Pew Research, nu citeaza datele relevante din acel sondaj (cel mai serios facut, dupa mine) referitor la atitudinea romanilor fata de h0m0sexualitate.
Astfel, cf P.R., 85% dintre romani resping h0m0sexualitatea (!). Diferenta intre 85 si 67 e aproape de 20 procente, da?
Ce ar deveni femeia fără creștinism? O vedem, pe de o parte, în afara lumii creștine, unde femeile sunt lipsite de drepturi elementare, de educație, de libertate și de demnitate. O vedem și în interiorul lumii creștine unde, sub influența unor mode și curente ideologice, și bărbații, și femeile pornesc pe căi confuze, spre o utopică egalitate absolută (neutralitate!) care neagă complementaritatea dintre sexe și care face din feminitate și din masculinitate, din fidelitatea reciprocă și din maternitate, din devotament și din altruism, din armonia dintre adevăr, frumos și bine concepte perimate și depășite. Rezultatele le vedem în hipersexualizarea femeilor și a copiilor, în tratarea femeii ca pe un pur obiect sexual, și nu doar în industria filmelor erotice, în numărul tot mai mare de familii destrămate și de copii care cresc cu un singur părinte, când nu ajung la orfelinat.
Sâmbătă, în jurul orei 14:15 a avut loc la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim minunea pogorârii Sfintei Lumini.
Toți stăpânii noștri s-au plâns de noi și-au încercat să ne inoculeze îndoială și rușine pentru ceea ce suntem. Asta fac și acum. Eu n-o să-i ajut. Nu-i ajuta nici tu. Dacă nu pentru noi, măcar pentru cei care vin după. Se nasc copii minunați în România. Istoria – tot istoria – ne-a arătat că ideile și dezastrele au o capacitate extraordinară de a cataliza solidarizarea oamenilor. Ne rămâne să gândim sau să așteptăm cutremurul.
Am văzut că oamenii nu mai ştiu să discute. Ori se închid în tăcerea lor, ori se ceartă. Suferinţele îl fac pe om necomunicativ. Eu nu spun că toate acestea vor dispărea; dar dacă ai o credinţă vie în Dumnezeu, poţi să le iei altfel, să le stăpâneşti. Prin credinţă chiar datoria faţă de patrie ţi-o îndeplineşti mai tare. Eu ştiu că de nimic nu s-au temut comuniştii mai mult decât de credinţa oamenilor în Hristos. Ei înţelegeau mai bine decât toţi că un om credincios este un rob mai puţin. Dacă ei au propovăduit ateismul, a fost pentru că numai aşa puteau să scoată pe oameni de sub cea mai puternică protecţie.
Nici naziştii, nici comuniştii nu-i iubesc pe cei care se apropie de Dumnezeu cu toată puterea lor de credinţă. Pentru că aceştia nu se mai lasă minţiţi. Un creştin adevărat este o fiinţă lucidă, nu se lasă ademenită pe căi potrivnice naturii lui. El aparţine adevărului, iar adevărul ne eliberează.
Noi am considerat că trebuie să trăim în aşa fel încât, fie şi numai în faţa conştiinţei noastre, să reiasă că suntem în doliu pentru ţară. Noi nu puteam să umblăm oricum în lume, să ne îngăduim libertăţi în nici un nivel al existenţei noastre. Amuzamente, frivolităţi – acestea erau pentru alţii, nu pentru noi, care veneam din mijlocul unui popor suferind. Acest gând ne-a dictat comportamentul.
Monitorul de Suceava: Preoteasa Maria Gavril: ”Mulţumesc echipei medicale şi tuturor celor care au fost alături de noi” Preoteasa Maria Gavril a dorit ieri să mulţumească personalului medical de la Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava şi tuturor celor …
Astăzi nimeni nu obligă vreun creştin să se dezică cu forţa de Biserică sau de Hristos, dar există numeroase eforturi şi mijloace folosite pentru ca Biserica să fie privită ca o parte a unei tradiţii naţionale, ca un fel de folclor popular şi credincioşii să uite de Hristos şi Biserică. Astăzi, mărturisirea lui Hristos nu este mai puţin complicată decât aceea din timpul prigoanelor pentru că omul poate fi îndepărtat de Dumnezeu nu doar cu forţa, ci şi prin ispite diferite, prin îndepărtarea atenţiei lui de la Cer spre pământ, prin atragerea lui spre o direcţie contradictorie, a conchis Patriarhul Moscovei.
„Viaţa, de multe ori, seamănă cu un ghem de aţă, al cărui fir, dacă îl tragem şi îl descurcăm fără înţelepciune, riscăm să îl încurcăm şi mai mult. Avem nevoie de foarte multă răbdare pentru a găsi începutul acestui ghem, dacă găsim începutul, atunci putem desface ghemul. În Biserică, ştim că începutul acestui ghem se numeşte Iisus Hristos. Acesta este începutul şi principiul prin care se cern toate, acesta este începutul pe care ne vom întemeia şi cuvântul nostru de astăzi“.
Rugăciunea are darul de a face să picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalţă spre Cer glas de rugăciune este asemenea unei case pustii, plină de păienjeniş, locuită numai de păsările întunericului. Un suflet care nu se ştie ruga, nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă.
Micuţă şi subţire, sprijinită într-un baston, mătuşa Ecaterina s-a încumetat la 85 de ani neîmpliniţi să bată singură drumul până la Bucureşti tocmai dintr-un sat de pe lângă Târgovişte. „Nu mă prea ţin picioarele, dar Iisus Hristos şi Sfântul Dimitrie m-au adus ca să mă pot ruga. I-am spus sfântului să ajute pe toată lumea şi pe mine neputincioasa şi nevrednica, că nu sunt bună de nimic”, vorbeşte bătrânica îmbrăcată, ca pentru sărbătoare, în cele mai frumoase haine ale ei, curate, îmbibate cu miros de mir şi busuioc.
Numai cu ajutorul lui Dumnezeu poți să ajungi la răspunsuri. Este important să-ți cunoști limitele, să știi cât poți, și mai ales când nu mai poți, crede cu tărie Paul Gherasim. „Ca să ajungi să-ți dai seama cu adevărat unde te afli în experiența ta trebuie să cauți să înveți toată viața. Viața este un studiu permanent, dar studiul acesta îl faci prin darul pe care ți l-a dat Dumnezeu. Împlinirea acelui dar cere o experiență de o viață. Acest lucru se întâmplă ca să-ți dai seama că atunci când înaintezi spre bine se cere să ai cunoștință de neajunsurile tale. Adică, să-ți dai seama că nu poți mai mult și să spui: «Ajută-mă Doamne! Nu pot mai mult!»”, mărturisește maestrul Gherasim. Oamenii, în trecut, când aveau toți câte ceva de făcut din ceea ce au învățat și moștenit de la înaintași, aveau un dar. „Unii aveau darul de a fi dascăli, alții tâmplari, pietrari. Toți își foloseau darurile prin meșteșuguri. Oamenii erau lăsați să slujească unii altora și adesea dintre acei oameni au fost unii care au reușit mai mult. Lumina pe care o descoperim în natură își are izvorul în lumina neapropiată. Lumina cuvântului lui Dumnezeu, lumina logosului”, spune pictorul.
Nu poţi să calci pe cadavre pentru ca tu să ai un stil de viaţă sănătos. Te conservi pe tine, dar mâhneşti pe altul. Din punct de vedere creştin nu e normal să te fixezi numai pe stilul de viată. Sunt oameni care cheltuie foarte mulţi bani pentru a avea o alimentaţie super-ecologică, dar deja se trece în cealaltă extremă: ca eu să am o viaţă mai lungă sau una mai sănătoasă, cheltui mult mai mult şi de fapt grija faţă de trup este născută de egoism, în cazul acesta. Dimpotrivă, din punct de vedere creştin, am grijă de trupul meu ca să îl folosesc pentru ceilalţi, să-l am ca un instrument spre slava lui Dumnezeu, spre a face bine celorlalţi şi nu să îl îngrijesc mai mult decât pe ceilalţi.
Eu văd că lumea fără Dumnezeu nu poate fi concepută. Eu sunt un om raţional, ştiţi asta… Eu nu fac decât să observ limitele gândirilor şi atunci îmi spun că este imposibil să nu existe Dumnezeu. Surpriza mea ar fi, ştiu eu, ca la un moment dat să realizez că nu există Dumnezeu. Asta ar fi o surpriză, nu faptul că El există. Faptul că există Dumnezeu mi se pare că este… logic. Există o logică în toate, chiar dincolo de tot ce are legătură cu actul credinţei. Raţional nu pot să înţeleg lumea fără Dumnezeu. Mie aşa mi se arată: că există Dumnezeu.
Vreau să subliniez că România nu e formată numai din hoţi, numai din bandiţi, numai din oameni de nimic; sunt şi oameni care au importanţă. Eu asta vreau, să ridic ţara asta, să fac ceva pentru ea. Şi am făcut mult. M-a întrebat o ziaristă: „Dar ţara ce a făcut pentru dumneavoastră?” „Păi, ţara n-a făcut nimic, n-a făcut nimic…”. Eu mi-am vândut şi apartamentul în care stau ca să am nişte bani pentru cercetare, cu condiția să rămân în el până mor, așa că nu mai am nici o avere. Din punct de vedere material, la ora actuală sunt cel mai sărac medic din lume – nu din ţară, din lume. Nu mai am nimic, nici locuinţa, nu mai am nimic. Dar din punct de vedere sufletesc sunt cel mai bogat din lume. Am inima plină, sunt foarte mulţumit, am făcut totul pentru oameni, iubesc atât de mult oamenii, să le fac bine oamenilor şi să îi fac pe oameni bine! Această iubire faţă de oameni pe mine mă mulţumeşte cel mai mult.
– Nu vezi, draga mea, ca atacul cel mai mare este catre Dumnezeu? Cu ce deranjeaza pe cineva ca eu am o credinta care ma face mai bun si mai corect? Atacurile impotriva Bisericii… Nu este o diferenta intre Biserica si religie. Doua elemente sunt care ne-au adus pe noi, poporul român, pana azi: limba si credinta [Biserica]. Vor sa distruga si limba, care dispare singura daca suntem ocupati mereu de alte limbi si natii, care vin peste noi … Noi suntem socotiti sovini sau altceva anti-… [xenofobi], pentru ca ne suparam ca cineva vine peste noi… Suntem poporul care, de la origini, am stat pe locul lui. Nu ne-am dus niciodata peste nimeni si ne-am suparat intotdeauna cand cineva a venit peste noi, peste masura!
sursa video: Antena 3/ Observator TV ActiveNews: O tânără salvată miraculos de la Colectiv, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dumnezeu: Sunt atee. Atunci a fost prima dată in viața mea când am rostit numele lui Dumnezeu și i-am cerut ceva: …
Astăzi însă duhul lumii, cum era şi firesc, s‑a adaptat şi a adăugat la fericirea pământească şi alte ingrediente, cum ar fi credinţa în Dumnezeu. Dar nu cumva este o greşeală? Cum să facă duhul lumii acesteia loc unei credinţe în Dumnezeu? Nu ar fi un risc pentru el în acest caz? Înclin să cred că, deşi în anumite cazuri izolate există şi un oarecare risc, de scăpare a unor adepţi, strategia duhului lumesc este în chip vădit promovarea acestui amestec al credinţei cu deşertăciunea, care din punctul său de vedere aduce roade. Şi care ar fi acestea?
O parabolă am putea spune „contemporană” tuturor, pentru că ea surprinde sufletul omenesc, nu doar al ascultătorilor Mântuitorului Iisus Hristos în fața cărora a fost rostită, ci și comportamentul universal al omului în fața Cuvântului lui Dumnezeu; deschiderea sau, dimpotrivă, lipsa de sensibilitate, indiferența sau adversitatea față de îndemnurile mântuitoare ale credinței. Ea este cu atât mai actuală, cu cât lumea și societatea românească actuală, pe fondul unei „inflații verbale”, resimt o adevărată criză a cuvântului „cu putere multă”. Astăzi, asistăm, cvasigeneral, la rostirea și proclamarea mecanică, retorică, stereotipă, a unei multitudini de cuvinte care tocmai din această cauză nu reușesc să atingă sufletul și să transforme lăuntrul nostru. Or, cuvintele Evangheliei Duminicii a 21‑a după Rusalii caută să restaureze cuvântul uman, ca mijloc de comunicare și comuniune, cale a convertirii și schimbării lăuntrice, a mântuirii și desăvârșirii creștine, legându‑l și ancorându‑l în cuvântul cel dumnezeiesc.