De câteva zile, de când Macedonia a închis granițele, toți imigranții, acum în total de peste 100.000, stau în Atena. Nu mai au loc în spațiile ce au fost destinate Olimpiadei din 2004, nici în corturile din parcuri, acum stau peste tot. Grecii, și așa săraci, au fost nevoiți să cheltuiască peste trei miliarde de euro. Europa a plătit Greciei doar 33 de milioane! Este un dezastru. Europa nu-i ajută de loc! Sirienii nici nu mai sunt în număr așa de mare. Cei mai mulți sunt afgani, africani, despre care nici nu s-a pomenit vreun cuvânt atunci când Merkel a arătat dispoziția Germaniei pentru a primi refugiați. Dar nu despre refugiați se mai vorbește, ci despre o masă uriașă de năvălitori. Stau peste flori, pe lângă casele oamenilor, nu se mai poate ieși în parc cu un copil, cu un animal de companie. Cu nimic! Își fac necesitățile peste tot, miroase, la Atena este acum cald, sunt 20 de grade, miroase peste tot. Nu se poate ține ritmul curățeniei. Atenienii sunt disperați. Oamenii, din sărăcia lor, le duc mâncare, pâine, haine, dar nu mai au, nu mai au nimic!
Articole cu eticheta (tag): centre de imigranti
Astfel, relateaza Mark Jongeneel (28 ani), politia l-a avertizat astfel: “Scrii prea mult pe tweeter. Avem ordine sa re rugam sa ai grija la tonul pe care-l folosesti. Tweeter-urile tale pot parea tendentioase.”