PS Longhin Jar (Banceni), conferinta de la Constanta: COPIII, CALEA CATRE HRISTOS (video – I). “Atunci cand alini durerea unui copil orfan, alini durerea lui Hristos. HRISTOS NU ESTE INDIFERENT CA NOI”

11-02-2013 13 minute Sublinieri

‘PENTRU LIBERTATEA DE ASTAZI AU PLATIT SFINTII DIN INCHISORI!’

Conferinţa “Copiii, calea spre Hristos” susţinută la Constanta de PS Longhin (Parintele Mihail Jar), episcop de Banceni, ales anul trecut arhiereu vicar de Cernăuţi (Ucraina) (10 feb. 2013).

TRANSCRIERE:

Cucernici parinti, cuviosi parinti, avem toata dragostea si binecuvantarea cereasca ca sa ne intalnim astazi, aici, impreuna. Cand se spune ceva despre noi de bine, e greu de primit in suflet, pentru ca toti sunt, poate nu numai noi suntem aceia care facem ceva. Noi toti am fost chemati la o slujire dumnezeiasca, de cand omul se naste, de la leagan pana la mormant trebuie sa faca numai bine. Insa vrajmasul mantuirii noastre, care invidiaza neamul omenesc, invidiaza pe Dumnezeu, isi merge mereu lupta intre Dumnezeu si cel rau, ca sa biruie toata lumea si sa ne indrepte spre rau. Insa ceea ce este mila lui Dumnezeu peste noi, pe care a revarsat-o in toata lumea, in tot poporul, care este si aici si pe pamant, exista ceva, ceea ce este suflet, ceea ce se pastreaza curat, si ceea ce ne face ca sa avem mila in suflet, ce a ramas din Dumnezeu.

Vedeti ca, daca suntem aici impreuna, aceasta arata ca in noi este ceva, am vrut sa ne intalnim sa vorbim despre o fapta buna pe care o facem toti impreuna, pentru ca eu de unul singur n-as fi putut sa fac niciodata ceea ce facem impreuna noi toti. Si Biserica noastra Ortodoxa totdeauna a fost gata sa vina in ajutorul celor care sunt in greutate. Asa, dupa cum am vazut de multe ori si am auzit, si poporul roman care a auzit de alte tari, de alte necazuri, de suferinte, totdeauna a fost alaturi. Si cred ca cel mai milostiv si cel mai sufletesc este poporul roman. Pentru ca, am umblat mult pe pamant, in intreaga lume, am intalnit diferite greutati, insa lumea noastra, poporul nostru este cel care totdeauna a raspuns da la suferinta si la greutate. Ati trecut prin multe greutati si v-a fost destul de greu.

Eu as vrea doar sa incep de acolo de unde mi-era dor de romani. Si nu odata am spus-o aceasta: ca voiam sa vad cum sunt romanii, ce fel de oameni, ce fel de vorba. Si desigur, noi multi ani am fost despartiti si mai continuam sa fim despartiti. Odata eram si cu trupul, dar astazi, doar pentru o sarma ghimpoasa care ne mai tine despartiti unii de altii, dar in schimb, schimbul de credinta, de dragoste, de unitate, a fost, este, si cred ca va fi pentru totdeauna. Si acuma cand ma aflu in mijlocul vostru, stiu ca sunt in Romania, ma simt ca la mine acasa, langa ai mei cei scumpi si dragi.

Si acuma daca as putea marturisi doar catva din experienta pe care o traim, sau din porunca dumnezeiasca pe care ne-a pus Dumnezeu sa o implinim – pentru ca El ne-a dat in grija noastra pe cativa copii din multimea mare de orfani care sunt astazi pe intreg pamantul, ca sa putem macar o durere alina. Si atunci cand alini durerea unui copil orfan, alini durerea lui Hristos, pentru ca Hristos nu este ca noi, de multe ori indiferent de ceea ce se pretrece in jur. Hristos este cu cei care sufera, Hristos este cu cei care se bucura, Hristos este cu cei care cad, Hristos este cu cei pe care ii ridica Hristos. Si fara de El noi n-am putea face nimic. In schimb, noi avem si destula rautate de la vrajmasul diavol, care ne-a inrait prin viata pe care am trait-o, prin greul prin care am trecut. Au ramas niste brazde, niste rani in sufletele noastre, si omul ar fi gata totdeauna sa sfasie, sa faca rau, dar Hristos deodata trimite darul Duhului Sfant, inima se imblanzeste si incepi, fara sa-ti dai seama, ca tu lucrezi cu Hristos. Pentru ca noi, ca oameni, niciodata n-am putea. Raul l-am face, dar binele fara Hristos niciodata nu l-ar putea face nimeni. Numai cu Hristos il putem face. Insa, viata aceasta este destul de grea:in lume necazuri veti avea“. Si nu-i usoara viata, dar, prin toate, cum spunea Sfantul Serafim de Sarov, noi trebuie sa dobandim Duhul Sfant. El toata viata a cautat sa dobandeasca Duhul Sfant. Alti sfinti din alte tari, tot aceasta au scris-o: de a dobandi Duhul Sfant. Atunci cand Duhul Sfant traieste in noi, in inima noastra, atunci noi suntem impreuna lucratori cu Dumnezeu.

Si cred ca si fratiile voastre de aici, daca va aduceti aminte de copilarie – eu stiu ca in Romania a fost candva tare greu de trait. A trebuit sa suferiti tare mult, si cineva a platit in vremurile acele grele, prinsfintii-romani-din-inchisori inchisori, prin suferinte, prin necazuri, a platiti vremurile de astazi care sunt atat de frumoase. Libertatea de astazi este platita de cineva. Pentru noi a platit Hristos pe cruce, pentru pacatele noastre, pentru caderea omenirii, dar pentru vremurile acestea tot au platit sfintii Bisericii noastre Ortodoxe, care, stiti cum a fost, si cati au murit, si cati au suferit prin inchisori, prin suferinte, ca noi astazi sa traim fericiti.Ceea ce fac eu astazi cred ca este nimica pe langa ceea ce au facut sfintii Bisericii noastre, cei care au suferit torturile, chinurile grele, inchisorile, pentru a pastra credinta. Ca, daca n-ar fi pastrat ei credinta, noi cei tineri de astazi – ma refer la generatia de astazi, – niciodata n-am fi putut sa facem ceva fara credinta pe care ne-au lasat-o inaintasii nostri. Si de aceea ii multumim din suflet bunului Dumnezeu, si sa rasplateasca pentru credinta si suferintele celor care au facut ca noi sa fim fericiti.

Si acuma as vrea sa trec la ceea ce ar trebui sa vorbesc, si as vrea ca sa incep de la noi toti. Cred ca de multe ori in viata v-ati intrebat: de ce mi-e asa de greu, Doamne? Eu am spus ca astazi nu mai vreau sa spun acest cuvant, si nici pe Dumnezeu nu mai vreau sa-L intreb, pentru ca nu sunt niste cuvinte adevarate. Pentru ca Dumnezeu spune ca da fiecaruia cat poate duce, insa de multe ori noua ni se pare ca ni se da mai mult decat putem noi duce, de multe ori parca am spune ca durerea noastra, suferinta noastra este mai mare ca la toti. Insa ne inselam de multe ori, iubitilor, pentru ca nu am ajuns acolo unde sunt suferinte mai grele. Eu de multe ori spuneam ca: tare mi-e greu, si nu mai pot! Si odata am mers la niste copii care erau fara maini si fara picioare, copii care stateau zacand in pat. Si am vazut o fetita de douazeci si trei de ani – spun fetita pentru ca era atat de mica, si picioarele erau incalcite pe dupa gat, mainile strambe si ea niciodata nu s-a ridicat din patul ei. Si cred ca la douazeci si trei de ani, cantarea poate zece kilograme. Si atunci, cand am vazut atata suferinta, durere si necaz… Si am avut ocazia sa mai vad o tanara de la noi din sat, care auzeam ca este batuta, si de doua saptamani era incuiata in casa si flamanda. Si apoi a ajuns la noi la manastire, ca sa o cautam pana la urma. Si a murit si s-a dus la cele vesnice. Si o intrebam de multe ori: esti suparata pe Dumnezeu ca stai in pat toata viata? Si ea nu putea sa vorbeasca, si incepea sa tipe si dadea din cap ca ea niciodata n-a fost suparata. Ea, tare este fericita. Si atunci daca, ma intreb: cei care n-au calcat niciodata pe pamant, cei care n-au vazut niciodata soarele, cei care n-au stiut sa cuprinda o mama in bratele lor, sau sa cuprinda un tata, sa fie aruncat in sus de tatal, sa fie imbratisat si sarutat, cum pot spune eu, cand Dumnezeu ne-a dat atatea binecuvantari in viata, sa-L suparam de ceea ce se petrece intre noi?

Asemenea si eu am fost cel care a trecut prin multe in viata asta si nu vreau sa amintesc din viata, pentru ca uneori este greu sa-ti amintesti de greul pe care l-ai trait, si de multe ori doresti ca sa-l uiti. Insa de multe ori sunt intrebat de ce am devenit aceia? Insa, eu [am vrut ca] acesti copii orfani sa-i strang langa mine, sau mai bine zis sa-i strang langa Hristos, langa Maica Domnului. Hristos m-a facut sa fac aceasta, pentru ca El mi-a trimis crucea pe care mi-a dat-o, si-I multumesc astazi. Dar totdeauna intrebam: de ce, Doamne? Atunci cand din toate casele, iarna era cel mai frig, iesea fum pe hoceag, ieseam afara in prag si-ntrebam: Doamne, de ce eu n-am niciun lemn sa pun pe foc? Dar nu-mi raspundea nimeni. Sau de multe ori, au fost cazuri in viata, cand doua saptamani nu aveam ce manca si mi-era rusine sa cer si plangeam, rabdam in casa. De multe ori trebuia sa iau o coaja de paine din burta de la soarec. O scoteam, o spalam, si o mancam cu lacrimi. Si tot intrebam: Doamne, daca mi-ai luat parintii, mi-ai luat tot ce-am avut, da-mi macar o coaja de paine sa pot manca, ca mi-e foame! Si nu ma plang de viata care am trait-o, ci de durerea ca l-am intrebat intruna pe Dumnezeu: de ce, Doamne, asa mi-i de greu? 

Si as vrea sa ajungem la acea concluzie, ca prin ce ne-ar trece Dumnezeu, este spre binele nostru, si spre binele vietii noastre. Acuma am raspunsul! Acuma Dumnezeu imi raspunde prin cei 400 de copii. Daca eu aveam atunci mancare si haine, daca aveam caldura, daca aveam mama si tata, eu astazi nu aveam cei 400 de copii langa mine, ca sa ma bucur. Nu este greu deloc. Mi-i greu doar numai atata ca nu pot sa-i vad, cand sunt plecat de-acasa mai indelung, atunci mi-i tare greu si astept sa-i vad, sa-i intalnesc, sa-mi spunatata, si sunt cel mai fericit atunci. Si nu stiu de ce Dumnezeu, mi-a dat atata fericire, atata bucurie, ca sa poti cuprinde langa tine un copil care nu are pe nimeni in lumea asta. Sa nu va temeti niciodata, dragii mei, daca va veni vremea, sa luati un copil orfan in casa voastra, sa stiti ca Dumnezeu atuncea inmuleteste dragostea, inmulteste painea, inmulteste mila. Ceea ce a spus prin cuvantul Domnului ca “Eu niciodata nu voi parasi pe orfan si pe vaduva“, si ca ochii Mei totdeauna vor privi spre ei. Si daca vine un orfan in casa voastra, sau daca tu mergi si-i cauti, si faci o mila cu ei, ochiul Domnului este acolo, priveste, si niciodata nu-i lasa, si sa nu va temeti, ca Dumnezeu toate le schimba. Omul se teme, are frica. Noi totdeauna am luat copii pe care nu-i lua nimeni. De multe ori ne inspaimantau: ce ai sa faci in viata? Si Dumnezeu asa de frumos le-a oranduit pe toate, ca toate sunt la locul lor si vedem cum Dumnezeu lucreaza.

Eram mic si am vazut un film. In filmul acela era o mama care si-a abandonat copilul, singurul copil. Mama era cazuta intr-o patima a betiei. Directoarea de la acel orfelinat a hotarat sa-l ia, sa-l infieze. El era acum mare, si l-a luat, si urma sa se casatoreasca, insa mama si-a revenit in starea ei de mama, ca mama tot mama ramane.

Niciodata sa nu vorbiti de rau de mamele care-si lasa copiii, sau niciodata sa nu judecati atunci cand vedeti un copil orfan: ce parinti? ce copil bun, ce copil frumos! Cum a putut acea mama sa-l lase? Dumnezeu stie de ce! Daca n-ar fi fost pacatul la radacina, n-ar fi fost orfani. Si astazi n-ar trebui sa fie lupta cu orfanii: sa-i infiem, sa-i punem in familii, sau sa facem unele programe, ci ar trebui ca programul principal sa-l facem cu parintii, pentru a aduce o reabilitare in viata parintilor, de a-i ajuta, de a-i ridica, pentru ca de-acolo este pacatul.Daca infiem o mie de copii anul acesta, si nu ajutam parintii, la anul inca o mie de copii vor fi orfani. Se vor inmulti iarasi, dar daca vom ajuta parintii sa nu-si paraseasca copii, sa-si iubeasca odraslele scumpe, sa-i ajutam si noi ca Biserica, dar si Statul sa aibe un interes ca acei parinti sa aibe locuinte.Cum plang mame cu copii! Nu este o iesire din situatie sa luam copii de la sanul mamei, si sa-i ducem in orfelinate, ca nu au unde trai. Ci ar trebui sa dam o locuinta unei mame, careia atat de greu ii este!Noi am avut cazuri cand mamele au lasat copiii, s-au dus, au castigat un ban pentru un apartament sau o casa, si au venit, si au cumparat apartamentul sau casa, si au luat copiii inapoi. Dar plangand i-au lasat, si plangand i-au luat inapoi.

Si am spus, dupa cum am inceput cu copiii sa lucram in via Domnului, sa-i chemam, sa-i alinam. Va spuneam cat de mult lucru face acest lucru pentru a alina o durere, o suferinta. Asa s-a inceput viata noastra, cand am vazut primii copii, cand am venit la un orfelinat. Dupa cum v-am spus ca am vrut sa lucrez fara bani, dupa filmul acela care l-a aratat, si daca voi creste mare voi lucra la un orfelinat, dar fara bani. Si Dumnezeu, poate ca eram mic, dar mi-a ajutat in viata, ca fara bani sa facem acest lucru asa de frumos. Si stiu ca in filmul acela mama plangea sub gard, dar directoarea o fugarea, pentru ca ea stia ca aceea este mama. Si ea a venit la lucru, sa munceasca acolo, numai sa-si vada copilul macar o data pe zi, dar atat de dor ii era. Dar mama era pierduta, era cazuta in patima betiei, insa inima de mama tot inima de mama ramane pentru totdeauna, si chiar daca abandoneaza un copil, il lasa, o doare inima si tot se gandeste. Dar pacatul asta o face: ca sa fac cat mai mult rau pe acest pamant.

Si cand am intrat prima data in orfelinat, era ziua de Pasti, si copiii au intins mainile in sus si au strigat: mama. Noi i-am imbratisat, i-am sarutat, le-am adus cadourile, insa aceea era prea putin. Cand am iesit afara, ei s-au pus toti la fereastra si au inceput sa planga, si ne faceau din mainute la revedere! Si am vazut ca este prea putin, sa-i aduci macare, sa-i dai haine, sa-l ajuti  – este prea putin. El trebuie luat langa tine, sa doarma. Eu cand eram mic intrebam pe mama: mama, eu cu cine dorm diseara? Pentru ca eram patru frati si intrebam cu cine dorm diseara, pentru ca asta o doreste copilul. Cateodata ai putea sa ramai si flamand, si dezbracat, si in frig, numai sa o ai pe mama si sa poti spune durerea, sa poti spune ce mult poti simit dragostea ei, si toate celelalte se sterg. E greu!

Ceea ce vad astazi in copiii nostri este doar lipsa, ca niciodata nu pot sa-i lamuresc, sa le spun, cum ar fi langa o mama, pentru ca eu am avut-o stiu ce inseamna asta, dar lor, care n-au stiut-o niciodata, eu nu le pot spune. Chiar daca o parte mica din copii sunt aicea, ei stiu intotdeauna ca noi asa ii invatam, ca mama este undeva. Si asa este, mama este buna. Nicio mama nu este rea, daca le-a dat viata. Sunt alte mii de mame care n-au vrut sa dea viata copiilor, care… am gresit, si i-am omorat. Este tot destul de greu, o crima destul de mare, si bine ar fi ca tot poporul sa se pocaiasca, sa revina, sa-si cera iertare, ca Dumnezeu e bun si milostiv. Si de multe ori prin nestiinta, prin greutatile vietii prin care am trecut, prin intunericul de la vrajmasul, pe care l-a semanat printre noi, am facut mult rau. Dar mama ramane mama, si copiii nostri, de multe ori auzeam cand veneau crestini la noi in ospetie: ce fel de parinti [sunt aceia]? Cum de au putut sa-si paraseasca copiii? Si i-am rugat sa nu vorbeasca acest lucru pentru ca presara o rautate, o neghina rea in inima copiilor.Mama este cea mai buna, si asa le spun de multe ori copiilor: poate e flamanda mama ta astazi, poate o bate cineva, poate-i aruncata din casa afara, poate cauta la cosul cu gunoaie o bucata de paine ca sa o manance. Rugati-va pentru ele, ca lor le este greu, si Dumnezeu le va ajuta si poate vor reveni.

Si atunci cand am vazut ca copiii ne petreceau cu lacrimi si plangeau, si nu ne puteau lasa din bratele noastre, am mers ca sa infiem copii. Am infiat doi copii, pe urma inca doi copii. Si voiam sa va spun ca a doua oara am adus doi copii acasa, doi fratiori, din care unul trebuia dus in America. Pe cel mai bolnav a trebuit sa-l iau eu, si ne-am luptat si intotdeauna ma lupt ca familia, fratii, intotdeauna sa fie impreuna. Si este si un program la noi in Ucraina, ca sa nu fie despartita familia. Macar cei care au putut sa ramana impreuna, sa nu-i desparta nimeni, pe cei care sunt frati si surori. Si m-am zbatut – desigur ca a fost destul de greu – dar i-am adus pe amandoi copii, pe amandoi fratii, la noi la manastire. Unul dintre ei, avea un an si jumatate si inca nu vorbea. A fost viata destul de grea, dar cand a vazut icoana Maicii Domnului… el niciodata nu mai vazuse icoane pana atunci. Inca nu se dadea voie sa fie icoane prin casele de copii orfani, prin scoli. Si cand a vazut icoana Maicii Domnului, a ridicat manuta, cu degetul a aratat spre icoana, si a zis: mama! Noi ne-am uitat unii la altii, am inceput sa plangem, si pe urma inca mult timp n-a vorbit, insa el si-a cunoscut pe mama. Ceea ce a fost sub crucea Mantuitorului: “iata mama ta!“. Si de atunci pana astazi de multe ori am vazut acele minuni care s-au petrecut.

Deci, ca sa vorbesc de-amanuntul nu-i de folos. Nu m-am gandit niciodata, cand am luat primii doi copii ca vom ajunge la 400 de copii. Imi doream intotdeauna copii. Adica, mai bine zis, sa mangaiem o durere, sa alinam o suferinta, un plans, sa stergem lacrimile catorva de pe obraz.

Si as da oleaca de atentie la copiii care sunt aicea cu mine de fata, pentru ca nu i-am luat sa venim la conferinta sau in Constanta. Ei erau pregatiti pentru Oradea. Invata acolo, la Manastirea Sfintei Cruci. Si am zis ca sa venim cu totii pe aici, si maine dimineata vor pleca la Oradea. Si as vrea sa va povestesc cateva cazuri, cum au ajuns copiii la noi.

O fetita din ele, este una din cele patru. Am mers la o inmormantare, si dupa ce toata lumea s-a dus, a dat-o pe mama in groapa – avea 32 de ani -, tata nu aveau copiii. Eu imi dezbracam vesmintele si m-am uitat: patru copii au ramas ingenunchiati pe moramnt la mama. Si toata lumea s-a dus. Rudele s-au grabit ca sa faca praznicul acasa. Nu si-a dat nimeni seama ca acei patru copii au ramas pe mormant la mama. Eu m-am intors inapoi si le-am zis: auziti, dar voi de ce nu va duceti acasa? Si au spus ca fara mama ei nu se duc acasa. Si am intrebat: voi mergeti cu mine, daca va iau la mine la manastire? Si s-au uitat, si au spus ca da. Era iarna, destul de ger, era zapada afara, si ei erau in niste ciubotele de guma fara coltunasi. Desigur, daca mama moare, nu se mai uita nimeni daca esti incaltat caldut, daca esti satul.

De aceea as vrea sa rog toti copiii, care aveti parinti, sa pastrati parintii vostri, ca daca moare mama e destul de greu daca nu o mai ai. Daca numai te intreaba, daca ti-e greu, daca te doare, ce sa-ti fac, dragul mamiie un cuvant care alina orice durere si orice suferinta din viata noastra. Si i-am luat la manastire. Un copil tinea ceva sub subtioara. Am intrat [inainte de aceasta] pe acasa, toti mancau, stateau la masa, nu se gandea nimeni la copii. Si el a luat ceva si a ascuns sub hainuta. Si i-am zis: ce-ai luat acolo? Vezi, lasa acasa, nu lua nimica cu tine. Si el a scos de acolo un cadou pe care mama candva i l-a dat, si el a inceput sa planga si a zis: aceasta mi-a dat mama mea. Atata i-a mai fost ramas: o amintire pe care n-a vrut s-o piarda niciodata.

Alta fetita care e cu mine aici, mama ei zacea. Statea pe pat si nu putea sa se ridice din pat. Si fetita, nu tin minte cati ani avea, ca mama, inainte de moarte, a spus: vreau pe copiii mei sa ajunga la manastire.Si sotul, destul de bun, om credincios, a implinit rugaciunea mamii, care a fost inainte de a muri, si a adus copiii la noi la manastire. Fetita s-a urcat pe scara in pod si a dat sa coboare, si s-a agatat de cui. Era un cui batut in scara si rochita, sau hainuta, s-a aninat in acel cui si a stat pana seara in ochii mamei. Mama se uita la dansa, si striga in casa, dar nu o auzea nimeni, si pana seara a stat fetita in fata mamei intru aceasta suferinta. Despre ceilalti cred ca nu mai spun nimic. Unii dintre ei stiu cine sunt acei copii, cat au suferit, si n-as vrea ca sa le aduc o aminitre de durere din viata.

Dragii si iubitii nostri, Dumnezeu a zis: “ceea ce faceti celui mai mic al Meu, Mie Imi faceti“. Cand dai o bucata de paine, lui Hristos I-o dai, cand imbraci un om gol, pe Hristos Il imbraci, cand dai apa celui insetat, lui Hristos Ii dai sa bea apa, si, de aceea, toate cele ce le faceti, faceti-le cu dragoste spre slava lui Dumnezeu. Si eu ma bucur astazi ca am putut sa impartasesc ceva, cat de putin. Cred ca niciodata n-am mai stat, si nici nu-mi doresc sa stau de vorba,  chiar si cu jurnalistii. Filmul care s-a facut la noi la manastire, am fost impotriva lui, dar acum zice ca mult popor se intoarce. Au inceput sa ia copii prin acel film, sa infieze. Am fost acuma in Rusia la sobor, la Sinod, si acolo tot mi-au spus arhierei, ca sunt manastiri care au luat cate 40-50 de copii, au inceput toti sa lucreze, si chiar ca Patriarhul nostru, Kirill, a facut un program ca Biserica sa fie in ajutorul copiilor, dar si al parintilor.Cand copiii nu mai au niciun ajutor sa fie luati intr-o anumita casa facuta, pentru reabilitare, si asemenea si parintii luati, sa le gaseasca serviciu, sa-i ajute, sa revina inapoi pe o cale mai dreapta, si apoi sa-si ia copiii in casa. Sa nu ne grabim sa lipsim de dreptul de parinti, ca stiti ca acuma asa mergem mai mult, o politica rea, ca copiii sa fie luati cat mai repede de langa parinti. Niciodata! Chiar mama fiindca e betivanca, in bautura cazuta, tata, sau mama, ei raman de multe ori parinti, dragii mei. De multe ori am avut ocazia si am luat copii, si ei plangeau si le era dor de mama, pentru ca simtul acesta care este in inima lor, in sangele lor, in suflarea lor, nu-l poate schimba nimeni, sa stiti.

A fost odata o intamplare, cand o fetita m-a intalnit – avea saisprezece ani –  m-a intalnit in ograda, la casa noastra unde traim, si a spus: tata, tare mi-e dor de mama! Dar niciodata nu m-a intrebat pana atunci de mama. Si a inceput sa planga, si a spus: tare vreau ca sa o vad! Si am spus ca mergem, vom cauta-o, vom gasi-o. Dar tatal, in timpul acela, ii taia gatul cu cutitul, mamei. Deci copilul care nu stia unde e mama, a simtit ce se intampla, durerea. Deci vedeti, tot mama ramane. Si acea durere, si dragostea de mama, si suferinta se poate alina. Desigur, pe mama au ingropat-o, tatal este la inchisoare, si copiii il cerceteaza. O data pe an mergem impreuna cu ei la tatal, pentru ca el plange si spune ca nu stie ce-a facut. Era beat, si cand s-a trezit a vazut ce-a savarsit. Si, sa stiti, ca asa este. Cand vine timpul de un pacat, diavolul intuneca mintea omului, si apoi, dupa ce trece starea aceea, multi spun: mai degraba nu ziceam, mai degraba nu faceam... Dar vedeti ca atunci te impinge vrasmasul. Si el intuneca mintea omului, si dupa ce-ai savarsit spune: uite ce-ai facut. Si ramai numai tu cu Hristos mai departe ca sa plangi, sa te rogi, si sa rascumperi.

Eu as vrea [sa ma opresc] aici, si multumesc tuturor celor care ne-au ascultat. Si eu Il rog pe bunul Dumnezeu ca sa va dea multa bunatate in suflet. Sa-i cautati pe orfani, sa stiti ca ei sunt niste copii nevinovati, si ei nu s-au cerut nascuti in lumea asta. Totusi s-au nascut din dragoste, si totusi Dumnezeu le-a dat viata. Nimeni nu poate veni in lumea asta daca Dumnezeu nu binecuvanteaza, nu da suflet si nu da viata, de-acolo din mitrasul maicii noastre, de unde ne-am aflat,  si am venit la viata asta.

Si Dumnezeu sa binecuvanteze pe toti, sa va ajute ca in continuare sa aveti bucurii duhovnicesti. M-am bucurat nespus de mult ca am poposit aici la Constanta, si, desigur, v-au adus multa mangaiere sfintele moaste, pe care vi le-am adus. V-ati inchinat si va veti inchina si in continuare in noaptea asta, dar va asteptam la noi, si vrem sa va spunem ca va iubim. Si nu uitati ca aveti frati si dincolo, la Cernauti, in Ucraina, dar sa veniti, va asteptam intotdeauna cu cea mai mare dragoste, si ne bucuram ca suntem romani, avem acelasi sange, avem aceeasi credinta, dar cel mai mult ca suntem ortodocsi, si avem un Dumnezeu care atat de mult ne iubeste. Amin.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

mihai-jar-banceni-reporterii-realitatii

Legaturi:


Dragă tinere şi tânără care mai aveţi încă un tată şi o mamă lângă voi, pe măsură ce trec zilele, aceste capete cărunte, aceste inimi care v-au iubit şi vă vor iubi până la moarte vor pleca de pe pământ. De aceea, cât mai sunt lângă voi, să-i preţuiţi şi să-i iubiţi cu toată puterea voastră, căci nici iubirea de soţ, nici cea de frate, nici cea de fiu nu va putea fi niciodată atât de frumoasă şi adevărată ca iubirea părintească! Soţ sau soţie poţi să ai pe oricine, fraţi poţi să ai mai mulţi, fii şi fiice poţi avea tot aşa, dar mamă adevărată nu mai poţi avea în vecii vecilor, decât numai una! Şi nici tată adevărat nu mai poţi avea un altul, decât unul. Dragă soţ şi soţie, aţi trăit atâţia ani împreună, Dumnezeu v-a unit şi v-a ajutat să treceţi prin atâtea încercări până astăzi; aţi crescut copii, aţi ridicat case, aţi suportat necazuri; anii vi se apropie acum de sfârşit şi numai Dumnezeu ştie cât veţi mai fi împreună! Atunci, de ce nu vă puteţi iubi mai mult, ierta mai mult, preţui mai mult?!

***


Categorii

Episcopul Longhin (Parintele Mihail Jar), Ierarhi romani, Ierarhi rusi, Minuni, Pagini Ortodoxe, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Suferinta de langa noi, Transcrieri-Redactari, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

45 Commentarii la “PS Longhin Jar (Banceni), conferinta de la Constanta: COPIII, CALEA CATRE HRISTOS (video – I). “Atunci cand alini durerea unui copil orfan, alini durerea lui Hristos. HRISTOS NU ESTE INDIFERENT CA NOI”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: SA AJUTAM LA PURTAREA CRUCII CELOR AFLATI IN SUFERINTA, IN SINGURATATE! SA NE RUGAM PENTRU CEI CARE NE VRAJMASESC – Partea a doua a conferintei de la Ploiesti (2016), “IUBIREA CRUCII”, a PS Macarie: “Cati copii orfani, singuri, ind
  2. Pingback: “REPARATORII” DE SUFLETE de la Radauti sau CUM SE FACE SPALAREA PICIOARELOR IN ZILELE NOASTRE pentru copiii si tinerii fara parinti si plini de traume, la ASEZAMANTUL “SFANTUL LEONTIE”: “Nu este usor absolut deloc, dar nu sim
  3. Pingback: TEOLOGIA “LA MODUL CONCRET” in ASEZAMINTELE SOCIALE pentru COPII CU DIZABILITATI “SFANTA ANA” si “SFANTA MARIA” din Alba Iulia/ Scoala duhovniceasca a parintelui FLORIN BOTEZAN. “Să înțelegem ce vremuri trăim,
  4. Pingback: PREOTI CARE SALVEAZA SI CRESC ZECI DE COPII. Parintele NEGREA din Podul Cosnei (VIDEO): “Daca pe preot nu-l doare de suferintele credinciosilor, nu este preot. Sa fii alaturi de cei necajiti!”/ CAMPANIA PARINTELUI TĂMAȘ din Covasna: “U
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare