CE TRAIM ASTAZI? CE (NU) SE MAI POATE FACE?

5-07-2010 Sublinieri

Alexandr Soljenitin, in Pavilionul cancerosilor, vrand sa metaforizeze viata in inchisoare – nu doar cea vazuta, dar, mai ales, inchisoarea cea nevazuta lumea aceasta, foloseste o imagine foarte plastica: cea a unei veverite inchise care alearga la nesfarsit intr-o roata pusa special:

[…] veverita statea, nu se stie de ce, in roata, desi nimeni n-o obligase sa intre acolo si nici n-o momise cu mancare – o atragea doar ideea falsa a activitatii, surogatul de miscare. Incepuse, probabil, atingand usor fuşteiele, din curiozitate, nestiind inca peste ce lucru crud si acaparator daduse (n-o stiuse prima data, fiindca pe urma, dupa mii se ori, stia deja, si totusi!). Dar iata ca totul se-nvartejise pana la turbare! Tot trupul roscat, de suveica, al veveritei si coada cenusiu-roscata fluturau de-a lungul cercului, intr-o alergare nebuna, treptele scarii in cerc scanteiau pana la contopire, toate fortele fusesera puse la bataie, astfel incat inima statea sa plezneasca – dar veverita nu reusea sa urce nici macar o treapta cu labutele din fata. […] Nu exista in cusca o forta din afara, care sa opreasca roata si sa salveze veverita, si nu exista nici o inteligenta care s-o convinga: “Lasa asta! Asta nu-i decat desertaciune!” Nu, nu exista decat un singur deznodamant clar – moartea veveritei (Pavilionul cancerosilor, vol. 2, p. 235).

Lumea aceasta si toate aspiratiile lumesti care se ascund in faldurile psihiei noastre ne fac sa alergam, sa alergam, sa alergam, mult, la nesfarsit, dar in roata, in cerc, in zadar. In zadar, pentru ca nu alergam dupa randuiala si astfel nu adunam nimic, pentru ca nu intru Hristos alergam. Sigur ca roata aceasta, nu este doar lumea launtrica ci, acum, din ce in ce mai mult, lumea din afara. Ce suntem acum decat niste veverite prinse-n cusca si puse pe roata? Iata, ne alearga si ei din spate, ne mana cu biciul si, dupa ce ne-au luat paiele de caramizi, acum vor sa facem tot atatea caramizi adunand paie singuri, ca in vechea robie egipteana, unde Faraon avea acelasi scop ca cei de azi:  sa ne imputineze considerabil.

Dar mai este un motiv pentru care alergam bezmetic: auto-amagirea, “ideea falsa a activitatii, surogatul de miscare”. Ne amagim ca exista solutii pozitive, constructive, ca am putea, prin faptele noastre, sa deturnam sau macar sa dam catusi de putin inapoi galopul calaretilor apocalipsului. Astfel s-a ajuns chiar ca destui dintre noi sa gaseasca in actuala prabusire a actualului sistem semne pentru un eventual reviriment al societatii visate de ei – fie ea societate cu un guvern minimal, sau societate de mici proprietari condusi de elitele merituoase, “profesioniste” (chiar si daca “profesionismul” poarta stampila masonica a Clubului de la Roma) si cu adevarat “reprezentative” pentru ethosul traditional. Altii cred ca prabusirea poate constitui revirimentul unor forte revolutionare pozitive, descatusate in sfarsit din robia matrixului incarnat in actualul sistem neo-capitalist si globalist.

Nu stiti ce cereti, este cuvantul Evangheliei pe care ar trebui sa ne rasune mai des in constiinta, mai ales cand avem sansa de a primi neincetat cuvintele indreptatoare si dez-amagitoare ale celor insuflati de Duhul. Nu stim ce cerem, pentru ca nu stim nici in al doisprezecelea ceas ce ne este dat sa traim si ce anume se cade sa (nu) asteptam, pentru ca, dupa toate proorociile, semnele si avertismentele primite, tot nu intelegem si unii dintre noi nici macar nu dorim sa intelegem gandul lui Dumnezeu pentru vremurile noastre, gand (si voie) care sta in raspar cu modul in care vedem in actuala criza un posibil reviriment a visurilor noastre de mai bine.

De altfel, toate aceste visuri de mai bine vor fi, intr-adevar, insumate ca un buchet de flori otravite ce va fi oferit omenirii de Marele si Ultimul Inselator. Dar, pana atunci, sa argumentam un pic mai detaliat de ce anume credem noi ca loc de speranta omeneasca nu mai este. Pentru ca problema de ordin duhovnicesc antreneaza dupa ea si o problema ce tine de cunoastere, fie ea si istorica.

De reviriment si restauratie se putea vorbi in termeni cat de cat realisti in secolul al XIX-lea sau, cu greutate, in perioada interbelica. Pentru ca restauratia presupune doua conditii necesare dar nu suficiente:  omul vechi si randuiala din parinti. Fara un tip de om specific lumii vechi, crescut si format in respectul fata de lucrul experiat in timp, randuiala din parinti se gaseste in pericolul de a ajunge o teorie, o coaja care nu contine aluatul ce dospeste toata framantatura. Dar care ar fi fost “conditia suficienta”? Voia lui Dumnezeu.

Dostoievski tragea nadejde ca Rusia, de pilda, va spune un ultim si decisiv cuvant nu doar in ceea ce priveste chemarea la ortodoxie, dar si pentru revenirea omenirii la un mod de viata intemeiat pe obiceiurile obstesti ale mujicului rus si pe detinerea unei bucati de pamant – asadar, o ordine sociala specifica satului sau comunitatilor traditionale de mici proprietari (vezi Jurnal de scriitor, vol. 2). Aceasta ordine, intemeiata pe vocatia reala a omului, nu ar fi constituit o societate utopica – de altfel, Dostoievski nu a preconizat niciun moment ca aceasta ordine ar fi efectul unor institutii sau al unor elite profesioniste! Scriitorul rus aduce aminte contemporanilor sai, sedusi de modelul avantului constructivist (tipic pentru manuitorii de mistrie…) european (modernitatea a fost constructivista in aspiratiile ei, subintelegand constructia noii lumi pe ruinele celei vechi, pentru a ajunge in postmodernitate la auto-devorare si la de-constructivism) ca:

Oamenii, oamenii, ei sunt cei mai importanti. Oamenii sunt mai de pret chiar decat banii. Nu vei cumpara la nicio piata oameni si cu niciun fel de bani, pentru ca ei nu se vand si nu se cumpara, ci iarasi se formeaza veacuri la rand; iar pentru veacuri e nevoie de timp, de vreo douazeci si cinci sau treizeci de anisori, chiar si la noi, unde veacurile demult nu mai conteaza. […] Este imposibil sa grabesti in mod artificial momentele istorice si necesare din viata unui popor.

Asadar,  oranduirea care ar fi raspuns vocatiei omului ar fi fost efectul unei propovaduiri, al acelui cuvant al Ortodoxiei pe care scriitorul spera ca Rusia il va spune lumii. Iar propovaduirea nu putea sa se faca daca insasi Rusia (intelegand elita aristocratica a ei) nu se intorcea catre popor ca sa redescopere credinta cea adevarata a parintilor. Asteptarile lui Dostoievski nu erau nerealiste – Rusia chiar avea atunci potentialul de a spune acel cuvant, fiind o putere imperiala ortodoxa si conservatoare (marcata insa mult mai profund decat ne imaginam, la nivelul elitelor, de conceptiile liberale si socialiste), iar Europa intreaga era framantata de ideile revolutionare. Acestea inglobau o ambivalenta periculoasa – pe de o parte, contineau un protest fata de nedreptatile vechii lumi (europene!) si o dorinta de a intemeia o societate mai dreapta, vazuta insa ca posibila prin distrugerea in totalitate a vechii lumi. Pe de alta, doreau o distrugere a lumiii vechi pentru visul utopic al unei noi societati ideale. Daca Rusia si-ar fi spus cuvantul, aceste framantari si-ar fi gasit un raspuns pozitiv – si nu ar fi fost deviate in comunism si nihilism. Ce a prevalat in istorie? Stim prea bine – cuvantul pe care Rusia l-a spus omenirii s-a dovedit a fi chiar ceea ce Dostoievski se temea ca va prevala in Europa – comunism, nihilismul, conceptia Demonilor, atat de bine evidentiata de scriitorul rus. Experienta comunismului a insemnat insa si distrugerea omului rus vechi si a vechilor randuieli. A supravietuit doar credinta, Biserica, lamurita prin focul de nedescris al prigoanelor.*

In perioada interbelica, in spatiul nostru au existat oarecari nadejdi cu privire la o posibila revenire la ordinea naturala, organica a societatii romanesti – la viata randuielilor vechi a satului traditional. Fericitul Martir Mircea Vulcanescu a fost unul dintre cercetatorii satului romanesc si ii gaseste un “drept la existenta”, bazat pe traditiile sale (inclusiv de ordin social) intr-un timp in care curgerea dialectica spre societatile progresiste si urbane era dominanta lumii intelectuale**.  Profetismul sau “pozitiv” era insa lucid, lipsit de sperante iluzorii; in niciun caz nu gasea ca satul va prevala in mod determinist in istorie, nici nu agrea scenariile de inginerie sociala, ci doar ca AR PUTEA sa fie solutia problemelor contemporane, DACA omul isi vine in fire. De altfel, observa inca din 1932 ca Romania se afla “in ceasul al 11-lea” si ca pana atunci se ratasera toate sansele unei consolidari reale a societatii romanesti traditionale.

Din 1932 pana in al doilea razboi mondial nu s-a facut nimic substantial, stim bine, pentru satul romanesc. A venit regimul comunist si a distrus, dupa modelul aplicat in Rusia, ce mai ramasese din gospodaria taraneasca.  Solitar, Mircea Vulcanescu le va spune judecatorilor sai, in procesul criminalilor de razboi unde a primit condamnarea ce il va duce la martiraj, ca tot ceea ce a facut in calitate de subsecretar de stat in guvernul Antonescu a facut avandu-l in fata ochilor mintii pe baciul Vasile (o persoana istorica reala, concreta), iar nu pentru niste principii abstracte sau… de dragul profesionalismului, am adauga noi. In fata unui cioban intelegea Mircea Vulcanescu sa fie tras la raspundere, si doar lui voia sa ii dea socoteala, iar nu unor executanti ai ordinelor venite de la Moscova (vezi Ultimul cuvant). Trebuie subliniat si modul in care Vulcanescu, inca din momentul in care a intrat in guvernul Antonescu, a stiut ca participarea la actul de guvernare ii va duce arestarea si moartea. El, cu siguranta, stia ceea ce ii va aduce istoria si nu isi facuse niciun moment iluzii…

Iata asadar ca Dumnezeu a randuit altfel decat implinirea acestor profetii pozitive din tarile ortodoxe – cuvantul acela ce ar fi putut sa salveze omenirea de la autodistrugere, cuvantul de revenire la ordinea sociala consonanta cu firea omului si voia lui Dumnezeu, acele vechi randuieli au fost distruse, iremediabil si irevocabil. Omul vechi a disparut si el – in lagare, in inchisori si deportari, in razboaie… Astazi nu mai exista omul si pamantul cu care sa speri ca poti cladi o lume normala. In acest sens, distributistii se dovedesc mai utopici chiar decat comunistii – deoarece ultimii isi fundamentau utopismul pe o posibila societate, pe cand primii viseaza la o societate disparuta deja.

De doua veacuri asistam la un continuu progres al nihilismului, al nimicniciei si al tainei faradelegii. Oare chiar nu ne spune nimic acest lucru? Nu ne intrebam niciun moment DE CE a ingaduit Dumnezeu sa fie distrusa lumea veche, ce era, la urma urmei, lumea Lui? Si nu ne intrebam niciun moment CARE ESTE VOIA LUI DUMNEZEU? CE A RANDUIT EL PENTRU NOI? Nu consideram ca istoria are o curgere dialectica in sens heghelian sau marxist si, prin urmare, nu consideram ca actuala prabusire a sistemului social-economic-politic poarta in sine germenele unei noi vechi lumi. Noi incercam sa intelegem legile duhovnicesti care actioneaza in istorie, precum si recunoasterea acelor timpuri continute in profetiile Scripturii si ale Sfintilor Parinti, profetii care, avertizeaza parintele Dionisie, anume pentru noi si a noastra pregatire au fost lasate.

Pana la urma, o astfel de raportare incarcata de asteptari fervente cu privire la momentul actual arata ca pentru cei ce o impartasesc Imparatia Cerului nu a venit cu putere multa. Pentru ei, parca, Cincizecimea nu ar fi avut loc, caci au ramas la stadiul apostolilor lui Hristos care Il intreaba pe Acesta in timp ce se inalta: oare vei pune la loc Imparatia lui Israel? Chiar si dupa Inviere, apostolii, inca neluminati de Duhul Sfant, nu aveau o intelegere duhovniceasca a chemarii lor si a scopului vietii pe care Hristos o sadise in ei. Aveau o intelegere exterioara a tuturor lucrarilor si propovaduirii Mantuitorului – asteptand, chiar si atunci, restaurarea Imparatiei lui Israel in sens lumesc, pamantesc, vazut. O restaurare politica si istorica. Au facut insa ascultare de cuvantul si porunca Mantuitorului de a astepta si au dobandit Duhul Sfant – adica venirea cu putere a Imparatiei Duhului – o venire eshatologica. De atunci, crestinii sunt luminati launtric si sunt chemati sa astepte si sa propovaduiasca nu “imparatia politica” a unui Israel istoric, ci Imparatia Cerului, realitate eshatologica ce isi gaseste finalitatea in Parusie – adica tocmai in “plinirea” si depasirea istoriei.

Una din inselarile cele mai mari si periculoase ce a bantuit, de atunci pana acum, Biserica, a fost tocmaiconfuzia intre eshatologie si istorie, intre imparatia politica si Ierusalimul cel Ceresc.Marile totalitarisme s-au hranit din astfel de asteptari si confuzii si nu este altfel nici acum, cand suntem pe buza ultimului mare totalitarism. Si, asa cum au fost, in trecut, crestini amagiti de asteptarile mesianice ale unei rasturnari de lume sociala si politica, confundand crestinismul autentic cu un program revolutionar, asa vor exista si acum crestini care, lipsindu-se de lumina launtrica a Duhului, fac din cioburile ne-legate ale unor litere moarte, dar parut evanghelice, programe ideologice ale unei lumi visate.

Prabusirea vechiului sistem nu este nicidecum ceea ce li se pare unora ca vad. Nu institutiile supra-nationale se vor prabusi, sau cel mult unele vor cadea numai pentru a lsa locul altora mai “eficiente” si mai globalizante. Ce criza traim? Criza datoriilor publice ale STATULUI. Ale statului national. Asadar, asistam la o criza – provocata – care duce la falimentul statelor nationale. In Europa, deja s-au facut simtite primele consecinte: criza datoriilor publice a dus la “federalizarea bugetelor nationale”, adica la cedarea catre Bruxelles de prerogative bugetare – unul din atributiile esentiale ale suveranitatii. Urmeaza transferul prerogativelor fiscale (absolut de asteptat) si apoi al tuturor celorlalte functii – educatie, sanatate etc. Prabusirea statelor nationale, stranse in menghina obligatiilor de tip FMI-UE si a anarhiei provocate a sindicatelor, duce la centralizarea puterii Uniunii Europene. Evident, problemele economice si sociale nu vor fi rezolvate astfel, ci se vor amplifica. Deja oficiali si oameni de bursa incep sa vorbeasca, fatis, de izbucnirea unui razboi drept consecinta “fireasca” a starii de lucruri actuale, si de necesitatea intrarii pe scena a unui “lider providential” care sa mobilizeze omenirea in deriva pentru a o scoate din impas. Este deja mult prea tarziu pentru orice fel de solutie si mult prea tarziu pentru a mai crede ca cineva poate controla sirul evenimentelor. Iar criza este una sistemica, adica atinge toate palierele si sectoarele vitale ale sistemului, plimbandu-se de la sistemul bancar la state si inapoi. Prabusirea nu va fi doar politica, criza nu va fi doar sociala sau economica, ci TOTALA. Singura atitudine rezonabila fata de actuala stare de lucruri ar fi o mentinere a status-quo-ului, atat cat se mai poate (in termeni eshatologici, acest lucru traducandu-se cu amanarea cu putin a sfarsitului pentru a avea timp de pocainta).

Pentru oricine nu vrea sa se lege la ochi si sa isi astupe urechile, traim inceputul concret al sfarsitului lumii, de care Sfintii nostri ne tot vorbesc in ultimele zeci de ani fara sa fie luati in seama de mai nimeni dintre cei “credinciosi”. Sigur, inca mai putem intalni oameni, care sa aiba chiar chip omenesc si sa te faca sa te odihnesti in omenitatea lor. Inca suntem oameni, inca sunt oameni, adica nu suntem TOTAL salbaticiti, nu suntem TOTAL pervertiti. Dar si acesti oameni care inca mai sunt, sunt tot mai putini, tot mai alergati, tot mai imputinati. Omenitatea noastra este si ea slaba, firava, curge ca un firicel de apa tot mai tulburat si calcat in picioare de lume care, mai mult ca oricand, este sub tirania stapanitorului acestei lumi. Ne aflam intr-un Israel care a intrat in robia babilonica si orice profet Ieremia care spune ca aceasta se intampla din voia lui Dumnezeu este aruncat in groapa cu noroi pentru defetism. Cum, Israelul nostru, fiii si fiicele noastre, pamantul nostru, chiar Templul nostru, sa ajunga in mainile lui Nabucodonosor? Iar falsii profeti “linisteau” poporul si capeteniile asigurandu-le ca victoria va fi de partea lor.

Ce mai poate fi facut in aceste conditii? Sa ne oprim macar un pic din alergatura. Sa stam. Sa ne regasim, sa ne re-descoperim reciproc, intru Hristos. Sa ne venim in fire, pana nu e prea tarziu. Sa nu ajungem ca in cuvantul Sf. Simeon Noul Teolog:

Fiind noi sfarsiti, schiloditi si raniti, nu purtam grija de vindecarea noastra, ravnind in tot chipul mai degraba sa nu facem nimic.

Atat mai poate fi facut, si nu este putin lucru: sa ne retragem din cele exterioare si sa le regasim pe cele launtrice. Si de nimic altceva nu alergam mai abitir decat de noi insine, de constiinta noastra si de pocainta de care am uitat. Mii de pretexte gasim pentru a amana intoarcerea la Tatal, si cele mai insidioase dintre ele sunt si cele mai nobile la aratare – sa facem misiune, sa facem dreptate Romaniei profunde, sa trezim pe cei pe care nici Moise si proorocii nu i-au trezit… Si facandu-le pe acestea, am uitat de celelalte: de credinta, dragoste si milostivire.

Sa iesim asadar din vria aceasta a lumii si a idolilor launtrici, a robiei lui faraon cel turbat – macar cel ganditor, daca de cel simtit nu putem scapa usor – este mare, mare lucru, la care insetam fara sa fi fost in stare sa ajungem. Sa ne aducem ca suntem fiii libertatii duhovnicesti, nu fiii robiei. Iesiti din mijlocul lor si va osebiti. Suntem ai lui Hristos, nu ai lui antihrist.


Note:

* Intre timp, acest ultim cuvant pe care Rusia il mai poate, inca, spune lumii, este pur duhovnicesc. Profetia este inca valabila in aceasta dimensiune duhovniceasca dar depinde, evident, si de oameni ca ea sa fie implinita.

**De altfel, este absolut surprinzator ca cei care propun modelul distributist, bazat pe existenta micilor proprietari (in principal de pamant), desi fac vorbire de modelul interbelic cooperatist, ii citeaza si ii studiaza atat de putin pe interbelici. Verificarea cercetarilor facute de sociologii vremii ce apartineau scolii gustiene in viata satului romanesc le-ar da o lectie de realism, pentru ca ar descoperi o lume astazi disparuta iar atunci in puternica disolutie. Lumea economica a vechiului sat se sprijinea pe gospodaria taraneasca – entitate economica dar si culturala, orientata catre productie autarhica, auto-consum si randuieli specifice. Activitatea in aceasta gospodarie nu era orientata catre profit (asa cum este activitatea distributista) si nici catre client/cerere. Acest element de baza astazi nu mai exista – iar gospodaria taraneasca nu inseamna doar o mana de oameni care isi cultiva pamantul, ci mostenitori ai unei randuieli de viata traditionala. In acest sens, putem spune ca astazi nu mai sunt nici oamenii nici pamantul de altadata – pentru ca nu pamantul ca sol fertil sau nefertil produce o societate traditionala, ci pamantul ca realitate culturala, semnificanta si semnificata.

Post Scriptum: Papa, distributismul si socialismul

Unul din lucrurile care ne-au intrigat de la bun inceput la volumul A treia forta. Economia Libertatii. Renasterea Romaniei profunde (editori Ovidiu Hurduzeu si John Chrysostom Medaille) a fost, pe langa eclectismul bizar de perspective aduse fortat sub aceeasi umbrela a distributismului (un amestec de perspective conservatoare, libertariene, progresist-stangiste, conservator-catolice, catolic-progresiste etc., care ar presupune ca demonstreaza existenta unei tendinte istorice – formarea conditiilor pentru trecerea de la etapa neocapitalista si neoglobalista la etapa distributista a economiei mondiale) prezenta in randurile autorilor selectati a lui Stefano Zamagni. Cine e Stefano Zamagni? Este, dupa cum scrie in pagina de prezentare a autorilor,

”profesor de economie la Universitatea din Bologna, consultant al Consiliului Pontifical pentru Justitie si Pace. (…) A colaborat la elaborarea sectiunii economice a enciclicei Caritas in Veritate.

Sigur, prezenta pe lista de colaboratori ai unei enciclice in care se recomanda consolidarea structurilor de putere (coercitiva, se subliniaza in enciclica) supra-nationala poate nu ar fi fost, in sine, de ajuns, pentru a ne ridica sprancenele cu privire la tendinta istorica cu care se doreste a fi identificat distributismul. Lecturarea articolului semnat de Zamagni arata insa linia de gandire in care se inscrie consilierul pontifical: linia umanist-rawlsiana de cautare a unei teorii a dreptatii universale sociale.

Existenta acestui curent umanist in ”Biserica” Catolica este un fenomen specific al secolului XX si isi arata din plin roadele (sau coltii) astazi, inclusiv prin enciclica pe teme social-economice Caritas in Veritate. Intr-adevar, in context catolic, un ganditor ca Zamagni o rupe cu gandirea traditionala, intemeiata cu precadere pe scolastica inspirata de filosoful grec Aristotel. De altfel, ”aristotelistii” (prezenti si ei in paginile Economiei libertatii) nu sunt orientati catre teme abstracte si catre viitor, ca umanistii, ci evoca mai ales lumea veche, medievala, care avea randuielile, sensurile si scopurile ei specifice, firesti. Cele doua orientari nu pot fi amestecate asa cum uleiul nu poate fi amestecat cu apa. Caritas in Veritas nu pastreaza nimic din filonul traditionalist catolic, aristotelian, ci, mai ales in sectiunile economice, este rawlsiana, de un social-democratism ”crestin” sau, mai scurt, de un socialism cu eticheta crestina. In acest sens, nu este deloc surprinzator ca Papa Benedict statueaza necesitatea unei ordini institutionale mondiale care sa detina putere coercitiva. Este in linia gandirii rawlsiene sa inchipuie modelul dreptatii sociale la scara mondiala, si, evident, este logic sa se caute institutiile capabile sa intemeieze si impuna o asemenea dreptate.

Despre sensul acestor noi orientari ale catolicismului ne prevenise, inca din sec. XIX, cand nimic nu parea sa anunte un asa deznodamant, acelasi Dostoievski. Sesizand pierderea influentei politice pe langa regii timpului de catre Papa, scriitorul rus a profetit ca, pentru a se salva, catolicismul va imbratisa demagogia socialismului:

Pierzandu-i pe regii aliati, catolicismul se va repezi fara indoiala la demos. Are zeci de mii de ispititori prea-intelepti, iscusiti, cunoscatori ai inimii, buni psihologi, dialecticieni si confesori, iar poporul este intotdeauna credul si bun la suflet. (…) Toti acesti cunoscatori ai sufletului si psihologi se vor napusti in randurile poporului si ii vor livra un nou Hristos, care si-a dat incuviintarea pentru orice, pe Hristos cel anuntat la ultimul conciliu de la Roma… ”Da, frati si prieteni ai nostri, vor spune ei, tot ce cautati voi exista demult pentru voi in aceasta carte si conducatorii vostri vi le-au furat. Daca pana acum am vorbit cu voi un pic altfel, asta s-a intamplat pentru ca erati precum pruncii si era prea devreme sa aflati adevarul, dar acum a venit si vremea adevarului vostru. Sa stiti ca Papa detine cheile Sfantului Petru si credinta in Dumnezeu nu este decat credinta in Papa, care a fost instalat de insusi Dumnezeu pe pamant ca sa ii tina locul. El este infaibil, i-a fost data o putere divina si el este stapanul timpului si al soroacelor. El a hotarat acum ca a venit si sorocul vostru. Odinioara, principala forta a credintei consta in smerenie, dar acum a sosit sorocul smereniei si Papa are puterea sa o schimbe cu alltceva, ca lui i-a fost data toata puterea. Da, toti sunteti frati si Hristos Insusi v-a poruncit sa fiti frati; daca insa fratii vostri mai mari nu vor sa va primeasca ca pe niste frati, atunci luati ciomegele si intrati voi insiva in casa lor si siliti-i sa va fie frati. Hristos a asteptat mult timp ca perversii vostri frati mai mari sa se caiasca, iar acum El insusi va da voie sa proclamati: <<Fraternite ou la mort!>> (<< Sa-mi fii frate sau capul jos>>). Daca fratele tau nu doreste sa imparta cu tine averea pe din doua, atunci ia-i tot, caci Hristos i-a asteptat mult timp pocainta iar acum a venit sorocul maniei si al razbunarii. Sa mai stiti ca sunteti lipsiti de vina pentru toate fostele voastre pacate sau in cele viiitoare, caci toate pacatele voastre nu proveneau decat din saracia voastra. (…) Bucurati-va dar acum si veseliti-va, caci acum a venit raiul pe pamant, toti veti fi bogati si, fiind bogati, veti fi si drepti, pentru ca toate dorintele voastre vor fi implinite si orice pricina a raului va va fi inlaturata”. Aceste vorbe sunt lingusitoare, dar nu incape indoiala ca demosul va accepta propunerea: el va vedea in neasteptatul sau aliat marea putere unificatoare care accepta orice si nu te impiedica de la nimic, o forta reala si istorica in locul conducatorilor, visatorilor si speculantilor, in ale caror capacitati practice si uneori in onestitatea carora nici astazi nu crede catusi de putin. (Jurnal de scriitor, vol. I).

Infricosatoare profetie, chiar apocaliptica, nu? Si am adauga noi faptul ca interpretul principal si perfect al partiturii descrise mai sus de Dostoievski nu va fi, totusi, Papa, care va avea un rol mai degraba secund, ci insusi antihrist, cel care care va rastalmaci Evanghelia in sensul intemeierii unui rai pamantesc. Si naiv este acela care isi inchipuie ca antihrist si apostolii sai vor propovadui lumii modelele economice ale FMI, BM, neocapitalismul sau neoliberalismul economic... Pentru ca acestea fac parte, nu-i asa, dintr-o lume care se afla in plina prabusire (controlata). Tocmai de aceea a inceput ONU sa se intereseze de asociatiile de tip cooperatist, deoarece se cauta o a treia cale, chipurile, un alt model economic decat cele care ne-au adus astazi la faliment (evident, nimanui dintre cei puternici nu-i miroase gura a usturoi cand se vorbeste despre falimentul lumii economice asa cum o cunoastem).

Asadar, sa luam aminte, ca multi amagitori au iesit si, mai ales, vor iesi in lume, ca sa ii insele, daca se poate, si pe cei alesi!

Ioan Bucur

Cititi si:


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Dostoievski, Meditatii duhovnicesti, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Portile Iadului, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Razboiul nevazut, Reeducarea ieri, azi si maine, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

57 Commentarii la “CE TRAIM ASTAZI? CE (NU) SE MAI POATE FACE?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: EXISTA SOLUTII LA PROBLEMA CRESTERII POPULATIEI GLOBULUI? Si un adevar simplu, dar grav: "Vrem sa schimbam lumea fara sa ne schimbam deloc pe noi"
  2. Pingback: In cotidianul patriarhal Lumina SE PROPOVADUIESTE GLOBALIZAREA COMUNIST-"CRESTINA"?
  3. Pingback: CRIZA SI TEORIA CONSPIRATIEI la romani. Printre hatisurile manipularilor CAPITAL(E). De la stanga si de la dreapta...
  4. Pingback: Noua ordine mondiala, elite, crize artificiale, institutii supra-nationale: o alternativa academica la "teoria conspiratiei"
  5. Pingback: 2012: DECLARAT ANUL CREDINTEI LA CATOLICI. Ce "praznuieste" PAPA, ce a insemnat CONCILIUL VATICAN II?
  6. Pingback: VATICANUL CERE O NOUA ORDINE MONDIALA: AUTORITATE SUPRANATIONALA CU JURISDICTIE UNIVERSALA SI BANCA CENTRALA MONDIALA
  7. Pingback: Bine ati venit in inchisoarea economica UE! ARBEICHT MACHT FREI
  8. Pingback: Patriarhia Romana instrainata de popor? Vaticanul “EMPATIZEAZA” CU CEI SARACI la intalnirea cu Traian Basescu - Razboi întru Cuvânt
  9. Pingback: Revoltele poporului intre UTOPIILE DEMOCRATIEI TOTALE si SCHIMBARII DIN TEMELII a clasei politice si a sistemului - Razboi întru Cuvânt
  10. Pingback: F.M. Dostoievski (131 ani de la adormire): BOALA TIRANIEI SI FALSITATEA ELOGIULUI “GENERATIEI TINERE” -
  11. Pingback: Romania, Rusia si NOUA ORDINE MONDIALA. Ce se prefigureaza, la ce putem spera? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: Clubul de la Roma: FARA UN GUVERN GLOBAL OMENIREA VA DISPAREA. Adunarea Generala a Clubului va avea loc in Bucuresti (octombrie 2012) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: Sminteala numita LIGA DISTRIBUTISTA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: Sminteala numita LIGA DISTRIBUTISTA. Iulian Capsali despre Ovidiu Hurduzeu si PROPAGANDA ANTIORTODOXA MASCATA A FANILOR… GLOBALIZARII “cu fata umana” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: Romania inconjurata de flacari nematerialnice… deocamdata. CONSTIENTIZAM PE CE LUME TRAIM? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: CONSPIRATIA EURO, cea mai ampla din istorie? Cum au ajuns STATELE UNITE ALE EUROPEI “SINGURA ALTERNATIVA” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: In cautarea “mainii calde a lui Dumnezeu”. SOLJENITAN SI CAUZELE PROFUNDE SI ESENTIALE ALE RAULUI DEVENIT TOTALITAR. De ce reusesc conspiratiile? (II) -
  18. Pingback: Fericitul Martir Mircea Vulcanescu, restituiri inedite (II): NOI SUNTEM ORTODOCSI, STATUL ROMAN NU POATE FI NEUTRU. Dar si despre riscul transformarii Bisericii in ANEXA POLITICA -
  19. Pingback: SEMNELE SFARSITULUI LUMII (II) – Emanciparea femeilor, egalitarismul socialist si utopiile sangeroase ale “RAIULUI PE PAMANT” -
  20. Pingback: Cei patru calareti ai apocalipsei [film documentar - VIDEO]. CRIZA CAPITALISMULUI NEOLIBERAL SI O INTREBARE CAPITALA: CE URMEAZA, CE-I DE FACUT? - Recomandari
  21. Pingback: Poate fi imblanzita “SECTA MAGNATILOR” GLOBALISTI prin Forumurile gen DAVOS si predicile sicofante ale PAPEI FRANCISC? - Recomandari
  22. Pingback: “Caci traim, Doamne, sfinte, vremurile cele mai tulburi ce au fost vreodata…” -
  23. Pingback: TEATRUL DE UMBRE - Recomandari
  24. Pingback: MECANISMELE MANIPULARII ROMANIEI. Cum este practicat astazi RAZBOIUL NEVAZUT impotriva mintilor noastre - Recomandari
  25. Imi place din ce in ce mai mult continutul acestui site. Sa va ajute Dumnezeu, ca si pe noi toti!

  26. @ Andrei:

    Amin! Multumim!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate