Agenda progresistă europeană este instaurată în România de la cel mai înalt nivel, respectiv de la nivelul Președintelui României. Preşedintele se dovedește, din păcate, a fi vârful de lance al politicii corectitudinii politice în România. Într-o Europă în care un copil este condamnat la eutanasiere de către un judecător activist LGBT, și este deconectat de la aparate, iar, pentru că în continuare respira, este lăsat să moară de foame și de sete în ciuda voinței părinților săi de a-i salva viața, atacarea de către Președintele României a unuia din cei doi piloni ai familiei, căsătoria dintre bărbat și femeie, reprezintă o amenințare la cel mai înalt nivel a acestei valori esențiale pentru români.
Articole cu eticheta (tag): European Dignity Watch
Discursul urii împotriva celor 3 milioane de cetățeni românii care au semnat pentru definirea constituțională a căsătoriei a atins cote inacceptabile. Se vorbește despre ei ca și cum ar fi niște suboameni care populează mizerabil o țară, care ea însăși nu ar trebui să existe sau chiar nu există decât ca o fantomă a naționalismului și corupției.
Ziuanews: UE vrea avort mascat Comisia Europeană finanÈ›ează programe care prevăd È™i avorturile forÈ›ate • Cele mai mari două organizaÈ›ii de „planificare familială” primesc zeci de milioane de euro pentru proiecte derulate în țări din lumea a treia • Bruxelles-ul dă cu o mână, …