Mărturisesc că nu înţeleg această frenezie a schimbării. Nu pricep de ce modelul de acum 50 de ani, conform căruia şcoala trebuie să ofere cunoştinţe – multe şi temeinice – n-ar mai fi valabil. De ce, pe vremea aceea, un absolvent bine pregătit, cu o mulţime de cunoştinţe bine însuşite, despre care nu ştia – nu putea şti – care-i vor fi direct folositoare în viitoarea carieră, avea o probabilitate mare de succes, iar acum – nu. Cum se face că au ajuns balast cunoştinţele temeinice? Nu pricep. Nu doar că nu pricep, dar mă tem că jindul ăsta iresponsabil, după o şcoală mai uşoară, mai plăcută, mai la îndemînă, cu multe discipline opţionale, va duce la un rezultat opus celui trîmbiţat. (…) De fapt, schimbări ca acestea discutate ne îndreaptă către un învăţămînt de masă care să scoată analfabeţi fericiţi, numai buni să producă (aşa cred că se traduce vestita „adaptare la piaţa muncii”), pătura conducătoare urmînd să fie pregătită în cîteva şcoli de elită, eventual private.
