Într-un interviu video pentru publicația Yagg, destinată homosexualilor francezi, Dittrich – fost membru al parlamentului olandez și activist al organizației internaționale Human Rights Watch – a dezvăluit detalii din culisele planului atent întocmit care a făcut ca Olanda să devină prima țară care a acceptat, în 2001, căsătoria civilă a persoanelor de același sex. El afirmă că a căutat întâi să determine opinia publică să accepte parteneriatele civile între homosexuali, acest pas conducând apoi la modificarea definiției clasice căsătoriei, de unire între un bărbat și o femeie. Redefinirea mariajului, a spus el, are chiar potențialul de a declanşa discuții despre instituirea căsătoriei de grup.