„Maricică, să te ferească Dumnezeu de dușmani și pe Maica Domnului să n-o lași, măcar de-acum înainte, că ai de tras, Maricică. Când ești liberă, lasă toate și citește acatistul. Dacă n-ai timp să-l termini, că ai servici, pune semn și-l scoți în capăt mai târziu. Ai să ai o bucurie…! Îmi spune șoptit: eu citesc cinci-șase-șapte. Citesc multe și nu văd bine, dar așa mă nevoiesc, cad de somn jos și iarăși o iau de la capăt, ca să le meargă bine la maici, la prășit, să nu se sfădească, să fie fără zavistie, fără răutate. Și când mergi pe drum, ori ești acasă, așa să zici: Maica Domnului, ajută-mă! Cine o strigat-o pe Maica Domnului, i-o fost bine!”. „Am plâns, Maricică, că omul nu te știe și oamenii nu te înțeleg. Dar să știi că Maica Domnului știe pe omul care face rugăciunea. Să cauți Acatistul Maicii Domnului, că Ea este foarte milostivă. Ea și pe omul care a greșit l-o scos. Și noi, cam așa suntem toți, ca niște tâlhari”.
